5,259 matches
-
sa o fiară monstruoasă, cu șapte capete, simbolizând Imperiul Roman. Această fiară, a cărei principală trăsătură este violența, își ia drept „scutier” o a doua fiară, ieșită din pământ, al cărei rol este de a întreține cultul celei dintâi. Ea simbolizează, probabil, în ochii autorului Apocalipsei, colegiul preoților care se ocupa de cultul suveranilor. Semnificației politico‑religioase a celor două fiare i se adaugă o semnificație cristologică. Ambele fiare apar ca replici monstruoase sau caricaturi ale lui Cristos. G.R. Beasley‑Murray
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
la cultele idolatre. În Vechiul Testament, „desfrânarea” reprezintă o metaforă foarte puternică, extrem de aspră, a apostaziei unite cu idolatria. Profeții învinuiesc poporul lui Israel de desfrânare de fiecare dată când acesta uită poruncile Dumnezeului său. În consecință, putem afirma că femeia simbolizează cultul idolatru impus de Roma supușilor săi, autorul descriind simbolic realitatea istorică în care trăiește. Femeia este așezată pe fiara marină descrisă în capitolul 13. Precizările în legătură cu fiara sunt următoarele: are șapte capete și zece coarne; este de culoare stacojie
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
4) și dacă în șase zile s‑au săvârșit toate câte există, e limpede că săvârșirea acestora se va petrece în anul șase mii (după facerea lumii). Într‑adevăr, Irineu interpretează cifra fiarei utilizând simultan credința potrivit căreia cifra șase simbolizează lipsa perfecțiunii și tradiția „săptămânii milenare”, prezentă deja în scrierile iudaice și creștine anterioare. 1) În privința credinței amintite, ereticul Marcu (Adu. haer. I 15, 2) vedea în Isus încarnarea ogdoadei, întrucât suma valorilor numelui său (IHΣOΥΣ) - I (10), h (8
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
că cifra zecilor, din numărul fiarei, trebuie să fie egală cu cifra sutelor și cu cea a unităților. Acest argument prevalează, în ochii episcopului, deși, în fond, el este unul foarte vicios. El se justifică doar prin aceea că 6 simbolizează apostazia. În consecință, o altă cifră decât 6 nu are sens în acest context; 3) înlocuirea, printr‑o greșeală de transcriere, a literei i, a cărei valoare este 60, cu litera x, a cărei valoare este 10. Cei care acceptă
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
în Com. Dn. Cele nouă perechi de „analogii prin opoziție” constituie o noutate absolută în materie de anticristologie. Hipolit construiește acest „portret simbolic” al personajului amalgamând mai multe tradiții distincte existente până la el. Atât Cristos, cât și Anticrist au fost simbolizați în Scripturi printr‑un leu (Gen. 49,9; Deut. 33,22; 1Pt. 5,8). Cum este posibil ca același simbol să vizeze două personaje complet opuse? Într‑adevăr, simbolul este o „metaforă deschisă” capabilă să primească orice semnificație, impusă, fie
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de exegeții creștini. În scurtul său comentariu din De Christo..., Hipolit afirmă că expresia „pui de leu se referă la Fiul lui Dumnezeu, născut, după trup, din [neamul lui] Iuda și David” (8, 1). Prin urmare, somnul puiului de leu simbolizează „somnul lui Cristos care va dura trei zile” (cf. de asemenea Is. 1,21 și Ps. 3,6). De asemenea, fragmentul dezvăluie originea lui Isus în neamul lui Iuda. El va coborî din cer - profeția se referă la cea de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de profeți, așa cum vom vedea mai departe. Spre deosebire de Irineu (Adu. haer. V 28, 2), care identifica Anticristul cu fiara „ivită din mare” (Apoc. 13,2‑10), Hipolit vede în cea din urmă simbolul domniei blestemate; Anticristul și complicele său fiind simbolizați prin două coarne mai mici (49, 1). Norelli consideră că „această distincție între cele două coarne, străină de Apoc. 13, a fost determinată de identificarea cornului de la Dan. 7, 8 cu Anticristul”. Potrivit fragmentelor 11‑13 din comentariul arab la
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
sferei divine. De exemplu, comentând episodul Suzanei și al bătrânilor, Hipolit consideră că cetatea Babilonului (în care se desfășoară drama) este simbolul lumii, iar Suzana, cel al Bisericii: „Suzana e figura Bisericii, bărbatul ei, figura lui Cristos. Grădina din apropierea casei simbolizează societatea sfinților, plantați ca niște pomi roditori în mijlocul Bisericii: Babilonul este lumea aceasta” (I, 14, 5). În consecință, profeții au întrezărit în soarta cetății Babilonului cursul istoriei omenirii: „Cum să nu recunoaștem deci în aceste evenimente prezise odinioară de către Daniel
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
mare decât toate cele de dinainte, să domnească 500 de ani”. Aici se impun câteva precizări. Simbolul statuii văzute de Nabucodonosor, prin succesiunea metalelor de diferite calități, propune o viziune „regresivă” sau decadentă asupra istoriei. Altfel spus, de la Imperiul Babilonian, simbolizat prin aur, până la ultimul imperiu, simbolizat prin fier, istoria înregistrează o involuție sistematică. Contrar acestei viziunii, fragmentul pe care tocmai l‑am citat situează 6:Ζ‑ul istoriei omenirii nu la început, într‑un illud tempus protologic, ci la sfârșit
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
să domnească 500 de ani”. Aici se impun câteva precizări. Simbolul statuii văzute de Nabucodonosor, prin succesiunea metalelor de diferite calități, propune o viziune „regresivă” sau decadentă asupra istoriei. Altfel spus, de la Imperiul Babilonian, simbolizat prin aur, până la ultimul imperiu, simbolizat prin fier, istoria înregistrează o involuție sistematică. Contrar acestei viziunii, fragmentul pe care tocmai l‑am citat situează 6:Ζ‑ul istoriei omenirii nu la început, într‑un illud tempus protologic, ci la sfârșit, într‑un illud tempus eshatologic. Potrivit
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
iar acest lucru este limpede pentru toți. El are dinți de fier, căci ucide și fărâmițează lumea întreagă prin puterea sa, așa cum face fierul” (IV, 5, 1‑2). Hipolit întocmește un fel de „fișă psihologică” fiecărui imperiu. Astfel, Imperiul Babilonian, simbolizat de un leu înaripat, are o „natură” semeață. Regele Nabucodonosor „s‑a semețit și s‑a ridicat împotriva lui Dumnezeu, mărindu‑se în inima sa, din pricina faimei sale” (IV, 2, 7). Imperiul perșilor (sau al mezilor), reprezentat de urs, este
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
se află în dimensiunile arcei construite de Noe. Aceasta era lungă de doi coți și jumătate, largă de un cot și jumătate și înaltă de încă un cot și jumătate. Adunând toate cifrele, obținem suma de cinci și jumătate, „ceea ce simbolizează cei 5 500 de ani la capătul cărora Mântuitorul se naște din Fecioară, aducând în lume Arca, adică propriul Său trup” (ibidem). În fine, dacă ținem cont că nașterea lui Cristos coincide cu apogeul Imperiului, rezultă că, din epoca în
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
rânduit profet între neamuri” (11,3). Acest verset îl înfățișează pe Ieremia profet al neamurilor, fapt care are neîndoielnic legătură cu figura Anticristului‑Nero, cel care va fi stăpânul neamurilor. Martorii eshatologici apar pentru a treia oară în capitolul 14, simbolizați prin doi îngeri; primul vestește „credința cea veșnică”, al doilea, pedepsirea Babilonului. Acest capitol menționează de asemenea un al treilea înger, pe care Victorin însă îl ignoră. În capitolul 7, el vorbește în schimb de un singur martor eshatologic, înscriindu
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
al treilea înger, pe care Victorin însă îl ignoră. În capitolul 7, el vorbește în schimb de un singur martor eshatologic, înscriindu‑se astfel pe linia tradiției reprezentate de Oracolele sibiline (cartea a II‑a) și de Commodian. Profetul este simbolizat aici de un înger, fapt cu totul justificat de vreme ce Dumnezeu l‑a păstrat pe alesul său în rai. În capitolul 11, exegetul respectă datele Apocalipsei, prezentând doi martori, care supraviețuiesc în propriile trupuri și care sunt înzestrați cu calități taumaturgice
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
și cea care se ridică din pământ (Apoc. 13); balaurul pe care stă marea desfrânată (Apoc. 17). Monografia tiranului eshatologic poate fi obținută prin juxtapunerea celor câteva „portrete schiță” simbolice, realizate de Duhul Sfânt, autorul divin al Apocalipsei. „Toate [fiarele] simbolizează forțele răului, dar fiecare dintre ele aduce o lumină aparte asupra forțelor care se dezlănțuie împotriva omenirii.” Începutul domniei lui Anticrist este marcat printr‑un eveniment bine determinat - momentul în care diavolul este aruncat pe pământ, eveniment care se va
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Apocalipsa, anume Domițian. «Celălalt încă nu a venit»: vorbește de Nerva; «și când va veni, puțin trebuie să rămână»: el a avut doi ani întregi de domniei” (13, 2). Până aici se face identificarea celor „șapte capete” ale fiarei, care simbolizează Imperiul Roman: Titus, Vespasian, Othon, Vitellius, Galba, Domițian, Nerva. Urmează identificarea Anticristului însuși cu cel de‑al optulea împărat: Et bestia quam uidisti de septem est, verset pe care M. Dulaey îl traduce: „Iar fiara pe care ai văzut‑o
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
fi omorâți cei doi martori menționați în capitolul 11 al Apocalipsei. Asupra acestui punct, apologetul ezită, vorbind când de un singur profet eshatologic (Ilie), când de un tandem de profeți (începând cu versul 856). În opinia Martei Sordi, Ilie ar simboliza aici un personaj real, respectiv, senatorul creștin Astyrius, de care Eusebiu vorbește într‑un fragment din cartea a VII‑a a H.E. (16‑17): Acesta era membru al Senatului Romei, prieten al împăraților și cunoscut printre toți pentru originea sa
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cu o a doua „vârstă de aur” (saeculum aureum). După ce lumea se va sfârși, iar necredincioșii vor fi șterși din istoria omenirii, ne vom întoarce la condiția paradisiacă (7, 2). Acest cerc temporal este limitat, așadar, de două „vârste atemporale”, simbolizate prin cifrele 0 și 7. Lactanțiu este, și el, unul dintre adepții teoriei „săptămânii milenare”, teorie care desființează erorile caldeene și platoniciene. Cele șase milenii se află sub semnul răului, în cel de‑al șaptelea mileniu se va reinstaura binele
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Am văzut că prima parte respinge chiar tradiția care consideră profețiile lui Daniel ca referindu‑se la parusia finală, pe când a doua parte se ocupă în primul rând (dar nu exclusiv) de mărturiile provenind din NT. Augustin consideră că cele simbolizate în VT s‑au împlinit deja în realitățile descrise de NT, iar aceste realități devin, la rândul lor, imagini profetice (de prim rang) pentru realitățile eshatologice. VT „transferă”, dacă putem spune astfel, conținutul său profetic NT. Această secțiune prezintă un
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
pentru mai târziu. Din aceeași carte, a XX‑a, cel puțin alte două fragmente merită luate în considerație. Primul este un scurt comentariu anticristologic al viziunii celor patru fiare din Cartea lui Daniel (cap. 7). Augustin reia datele tradiției: fiarele simbolizează cele patru imperii; cornul cel mic îl reprezintă pe Anticrist; în privința semnificației celor zece regi, el aduce un amendament important. Întâlnim din nou o cifră perfectă, 10. Aceasta ar simboliza „totalitatea împăraților” romani (20, 13, 1). Ea trebuie interpretată în
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Cartea lui Daniel (cap. 7). Augustin reia datele tradiției: fiarele simbolizează cele patru imperii; cornul cel mic îl reprezintă pe Anticrist; în privința semnificației celor zece regi, el aduce un amendament important. Întâlnim din nou o cifră perfectă, 10. Aceasta ar simboliza „totalitatea împăraților” romani (20, 13, 1). Ea trebuie interpretată în sens alegoric, ca și millenium‑ul. Al doilea fragment, mai amplu, se referă la 2Tes. 2,1‑11 (20,19). Nu există nici o îndoială pentru exegetul nostru că apostolul se
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Comentariul la Daniel oferă, de asemenea, foarte frumoase exemple pentru nivelul „metaforic” sau anagogic. Același simbol al celor „patru fiare” de la Dan. 7, reprezentând, la primul nivel de interpretare, cele patru imperii puternice care au dominat lumea rând pe rând, simbolizează, la nivel anagogic, de această dată, vanitatea tuturor lucrurilor, caracterul derizoriu și perisabil al oricărei acțiuni omenești: „Prin statuia pe care o vede în vis Nabucodonosor, [profetul] ne arată vanitatea lucrurilor prezente și lipsa lor de consistență. Nimic nu este
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cele care se aflau în fața lui, arătând astfel că el va distruge deodată trei din cei zece regi. Îl numește „corn mic”, pentru că acesta se va naște dintr‑un trib iudaic mic. „Vizibil”, pentru că va ajunge renumit după aceasta. „Ochii” simbolizează viclenia și perfidia [Anticristului] de care el se va folosi pentru a rătăci mulțimea. „Gura” însă, adaugă el, „spune enormități”, care nu sunt altceva decât cuvinte deșarte și vanitoase. Fericitul Pavel învață cu înțelepciune: „Să nu vă amăgească nimeni, cu
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
corn, potrivit judecății făcute, cel de‑al patrulea imperiu a fost distrus, „iar trupul fiarei a fost dat focului”. Se cuvine să precizăm că nu fiara în întregime a fost dată focului, ci numai „trupul său”. Într‑adevăr, de vreme ce „fiara” simbolizează întregul imperiu, în care există, pe de o parte, cei care trăiesc în credință, și, pe de alta, cei care săvârșesc răul - cei „duhovnicești” și cei „trupești”, după cum îi numește Scriptura de obicei - iată de ce, în același fel, [profetul] a
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
harul Duhului să înceteze cu totul să lucreze. Într‑adevăr, cum ar fi posibil ca uneltirile aceluia să fie dejucate, dacă ar lipsi ajutorul Duhului? Pe de altă parte, nici un alt imperiu nu va urma celui roman. Dumnezeiescul Daniel a simbolizat Imperiul Roman prin cea de‑a patra fiară. Pe capul ei a crescut cornul cel mic care poartă război cu sfinții. În fragmentul citat, dumnezeiescul apostol vorbește de același [personaj]. Eu însă cred că dumnezeiescul apostol nu se referă la
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]