2,599 matches
-
decât să ne urmărească pe noi. Ea țesea aburii care se târau pe câmpie în pânze destrămate de argint, până departe, cât vedeam cu ochii. Pe unele întinderi, ceața mai deasă și mai așezată forma lacuri, din care răsăreau copaci singuratici, ale căror umbre păreau oglindirea lor în apă. Iar în fund, spre Văratic și Agapia, înspre care se încovoia câmpia cu lacurile în pantă, munții, ca niște valuri de fum gros, izvorau parcă atunci din pământ, dîndu-ne iluzia că asistăm
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
sete devastatoare, o tuse mortală, o atracție pentru prostituate, o predispoziție pentru adulter la scară mare sau pentru incest, o dependență, certificată sau necertificată, de opium, de sodomie și așa mai departe, Dumnezeu să-i aibă în pază, bieții nenorociți singuratici. Dacă sinuciderea nu figurează în capul listei de irezistibile infirmități ale creatorilor, în schimb poetul sau artistul sinucigaș s-a bucurat întotdeauna de o mare doză de atenție avidă, adeseori pe temeiuri exclusiv sentimentale, de parc-ar fi prâslea cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
de baltă, de pământ reavăn, de bălegar răspândit pe câmp. Văzând-o că se trezește, petrecăreții tăcură și se ascunseră după tufișuri. Erau curioși să vadă cum va reacționa bătrâna. Începuse să se crape de ziuă. Luceafărul de dimineață strălucea singuratic deasupra cimitirului scufundat Într-o ceață ușoară, sinilie, ce se Împrăștia ridicându-se din albia sinuoasă a râului Moldova. Făcându-și semnul crucii, bătrâna Începu să murmure o rugăciune, crezând că venise sfârșitul lumii și că se afla În fața Judecății
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
să mă prefac că mă uit în agendă. Dar m-am gândit mai bine și mi-am dat seama că n-aș fi vrut să risc ca ea să arunce un ochi în deșertul de pagini albe al săptămânilor mele singuratice. — E bine, am zis. O să vine și Sue? mi-a scăpat înainte să mă mai pot opri. Dar n-a părut să-și dea seama. — Nu, a zis ea. Nu poate. Se duce cu Ted la Abergavenny. — O, înțeleg. Oare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
mâinile - „avangardistă“. Dar cred că o să fii de acord că eu am făcut un efort considerabil ca să-ți ascult punctul de vedere. Nu-i așa? Poți să nu recunoști asta? M-am uitat pe geam spre grădina directorului. O rândunică singuratică ciugulea cu speranță în pojghița de gheață care acoperea bazinul păsărelelor. — Cred că amândoi am încercat să fim civilizați unul cu altul, am zis. — Da, și totuși nu ne putem înțelege, nu? Nu suntem obligați să fim prieteni. Pabblem și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
dăruit dintr-un singur hocus-pocus mirajul nopților albe. Schiez și nu mă satur de lunecarea spre tine. Aurora sufletelor noastre mă amețește și simt aici, în plină noapte, ermitajul din ele. Dragoste de viață Iubesc ploaia, vântul sălbatic, zăpada, cernând singuratic. Și totuși insist și totuși risc, să privesc soarele în adâncul luminii. Razele lui mă învăluie și soare devin! Memento Mă regăsesc la lumina lămpii într-o seară a greierilor. Eu și imaginea mea două umbre ce dispar, născându-se
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
în buzunar batista ai văzut un licăr printre gene și ți-e frică să nu picure până la pietrele de care mi-am legat diminețile cu funii din mătăsurile veșniciilor deseară vei citi și lângă icoane pentru toți ai casei tale singuratice ar trebui să-ți scriu o scrisoare ca pe vremuri iartă-mă poate o mai aștepți Neatingere aripi uitate pe muchia cerului sugrumat de lumină orbește inima de dor în brațele zborului albastrul acestei ierni adormit sub zăpezi milenare te
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
Probabil că omul se abținuse pînă n-a mai putut și a trebuit să intre În cabina telefonică... Poate fusese bărbat... Putea la fel de bine să fi fost și femeie... dar mai mult ca sigur erau excremente de bărbat. Vreun bărbat singuratic a tăgăduit pînă și existența uneia din nenumăratele toalete din labirintul nemărginit al orașului. CÎnd am Încercat să-mi imaginez chipul V bărbatului ghemuit În cabina telefonică, m-a cuprins spaima. Asta nu Însemna, bineînțeles, că bărbatul era neapărat ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
întorc măcar subiectiv în acel spațiu. Inserție, 2004. Îmi amintesc cu câtă plăcere comună îmi beam Tuborgul mai an cu Mircea C. Pe o terasă sinăiană: „Tu Borg, eu Borg”, conjuga el ludic, pe când eu îi spuneam pe o terasă singuratică despre Dania și cum amuțesc Micile sirene. Se țesea o prietenie misterioasă, suspendată din timp și de timp. Cum câteva zile a citit două Go Westuri de-ale noastre: „Mihaela, don’t Go West, Go Ahead!”... avusesem inima strânsă. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
în biblioteca de la Psihologie. Eram singur (cine mai dădea atunci doi bani pe psihologie!) și mă ridicam din când în când să mă uit de acolo, de sus, la acoperișurile orașului, „acoperișurile iadului”, zicea Blaga. Trecea profesorul Radu pe coridor, singuratic și trist, poate gândindu-se când se va scoate complet psihologia din facultate și el va ieși la pensie de la laboratorul CFR-ului, și striga bibliotecara la el: „Dom’ profesor, luați-l pe ăsta de-aci că se strică de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
mirosind a cetină și mortar, pe o cărare nocturnă, urmăriți doar de ochii câinilor strălucind fără corp în lumina lunii, pe o pajiște, într-o cămăruță de spital, și pe Empire State Building! Dar acum mă reîntorc la fața mai singuratică a locului. În afară de toate motivele cam masochist-triste care mă aruncă de obicei în jurnale, azi este clar că a fost determinant și unul greu de imaginat în lumea noastră. Am plecat de acasă pe la ora 11. Fiindcă nu pot încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
istorie... her story, de data asta. Și totuși, din aceste foi egografice lipsește cheia ca să înțeleagă cineva cum de sunt fundamental feministă. Dar pe drumul acesta intru în altă poveste, pe care poate o s-o țes eu cândva, în dimineți singuratice, la gura laptop-ului. Surse egografice (Mihaela Miroiu): Adina D., Nunți transoceanice, Bloomington, 2003. Adriana C., Despre emapatie, Bloomington, 2003. Anca J., Între două lumi, București, 1986-2004. Avril Mender, Charity and understanding, Oxford, 1993, 1995, 1999, 2002. Bill Mander, On
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
spaima ce-o naște lumii, existența lor putrefactă. N-ai dreptul să cedezi: dacă cumva ai făcut-o, într-un fel sau altul - numai tu știi - leapădă-te și întoarce-te imediat la imperiul purității, cum eram pe banca noastră singuratică din grădina publică, aici la aproape patru sute de metri de casa asta în care te afli acum. Întoarce-te repede, cât se mai poate, cât încă nu ești pierdut. Eu cred că nu te vei pierde niciodată”. În clipa aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
la restaurantul din Grădina publică aflat în apropierea malului înalt ce domina fluviul ce curgea în vale cu puținele ambarcațiuni locale și un șlep sub pavilion egiptean - înainte de război era o nebunie, acum luminat în înserarea crescândă de câteva becuri singuratice. Toți cinci ne aflam la o masă dreptunghiulară (rezultat a două mese pătrate puse una în prelungirea celeilalte, anume pentru noi) de către unul din cei doi băieți care efectuau diverse servicii pentru clientela veselă a serii, ei erau îmbrăcați în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
-i tremura pe buze, apoi aprinserăm lumânări și îngroparăm proaspete petunii în mici glastre cu pământ. Pe cruce își încrustase pe placa de marmură fotografia și data nașterii. Keti mă privea din ovalul fotografiei ei, se obișnuise cu vizitele mele singuratice, neștiute de nimeni, și cu micile buchete de trandafiri sau garoafe, ori alte flori pe care le găseam, nu le cunoșteam, știa că nu mă pricepeam la flori și de asta cred că zâmbea. „Nu, nu de asta, corectă ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
al povestirii și pe un număr la fel de restrâns de motive: suferința ascunsă produsă de o nedreptate socială, hoțul, haiducul sau străinul misterios, patima erotică & boierul seducător, plictisul provincial & satira mahalalei, a funcționarilor și a notabililor târgului și, în fine, motivul singuraticului (pădurar, vânător sau pescar). Aproape toate motivele enumerate mai sus implică o doză de însingurare socială, nemaivorbind de condiția însăși a personajelor. Raymond Queneau spunea undeva: „Voyager, c’est attendre!“, iar la Sadoveanu aproape toată lumea călătorește sau se află în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
trap liniștit spre sat, prin mângâierile vântului înserării. În liniștea coastei, potcoavele calului roib sunau rar și dulce pe șosea: tac-tac, tac-tac... De o parte și de alta a drumului sur, se înălțau două spinări ușoare de colnic; câțiva copaci singuratici își ridicau pe muchii frunzișurile sărace prin care vântul se strecura cu un șuiet domol. Din când în când, frunze pălite se desprindeau și zburau obosite prin licăririle amurgului. Sub coastă era împrăștiat satul, într-o ușoară pâclă. Dintre livezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
s-a numit inițial Nuvele. Ca fapt de istorie literară, prima cronică literară propriu-zisă dedicată lui Sadoveanu a fost scrisă de G. Bogdan-Duică în numărul din iunie 1904 al Convorbirilor literare. Hanul Bouluitc "Hanul Boului" Am poposit la o crâșmă singuratică, am dat ovăs cailor și ne-am pus și noi la cale. Am băut un păhărel mai mult ca de obicei, apoi, aprinzându-ne tustrei câte-o țigară, am prins a vorbi ba de una, ba de alta. Prietinul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
o casâncă, și peste ele o pânză mare de in. Cofa goală, lângă ușă; toporul alături. O icoană cu candela stânsă, la răsărit. Toate erau cu grijă așezate, dar toate miroseau parcă a singurătate și a pustiu. Noaptea cucerise hanul singuratic. Am vrut să cercetez ograda, dar mi-am închipuit că zadarnică îmi va fi munca, de vreme ce, de atâta timp, nimenea nu mi-a răspuns, nici nu mi-a ieșit înainte. Eram flămând și însetat și tulburarea mă adusese într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pletoși, o movilă plină de bălării și ierburi uscate. Aici a fost hanul Boului, odată... zisei eu. Boierul Dumitrașcu își opri calul, se uită la pâlcul de copaci, la șesul drept care se pierdea scurt în vălul de ceață, la movila singuratică, și zise încet, dând din cap: Da, aici a fost... Apoi oftă lung, își puse calul în trap liniștit și ne cufundarăm în pâclele tăcute, ne depărtarăm de hanul Boului, prin melancolia toamnei. Povestiri, 1904 Hanul boului a fost publicată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de plictisit, ș-așa de singur, că mă-ntrebam de ce mai trăiesc. Spre sară, ca să mai petrec, călătoream spre una din stațiile mici, roșii, pierdute în buchete de salcâmi, în lungul drumului-de-fier, drept, fără sfârșit. Dam de câte-o crâșmă singuratică, în care, în răstimpuri rare, se auzea zarvă de glasuri, iute copleșită de tăcerea pustiului. Pe urmă ajungeam la stație, așteptam un tren, care venea de departe și trecea în depărtarea fumurie a răsăritului. La un geam, în verdeața care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și trecea în depărtarea fumurie a răsăritului. La un geam, în verdeața care căptușea zidul, se arăta un cap de femeie gătită ca de sărbătoare; funcționarii se mișcau încet, schimbau saluturi cu cunoscuții; mașina pufăia, pleca; gara rămânea mică și singuratică în pacea amurgului. Plecam în trap țăcănit, pe gânduri; tăcerea pustiului mă învăluia de pretutindeni, umbra cucerea lanurile năvălind ca valuri de la răsărit, și, din când în când, un canton suna trist, plângând parcă, în imensitate: lang-ling! Soarele, scufundat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
spre asfințit, treceam repede prin crâșmă, unde mă aștepta Marin și gălăgiosul sfat al lui Sandu, umpleam pentru pușcaș o gărăfioară de țuică și plăteam două pacuri de tutun, și ne coboram spre pânza stufăriilor. În liniștea bălții întinse, țipătul singuratic al unei paseri deștepta ca un răcnet singurătățile și mă făcea să tresar. Cu ochii deschiși mari, cercetam văzduhul la linia pămătufurilor roșcate, spre asfințitul înflăcărat, ori cărările lungi în trestii, ori bolțile întunecoase ale sălciilor, în care se cerneau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pe departe satul, legam calul la marginea stufăriilor și, cu inima bătând, ca totdeauna, mă îndreptam spre ascunzișul cunoscut. Pe bălțile întinse stăpânea pacea, numai din când în când trecea pe sus un freamăt de aripi sau un țipăt scurt, singuratic. Chiva mă aștepta, în rochia-i de stambă, în ghetele-i cu tocuri nalte, pieptănată strâns cu cosițele în cunună, cu ochii lucind. Cum mă alăturam de dânsa, zâmbetul îi lumina toată fața, și întindea spre mine amândouă mânile cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
sânge, până la umbra neagră, depărtată a sălciilor. Luntrea face un ocol mare prin apele înflăcărate. Apoi încet-încet lumina scade, pe când lopețile sună cu lepăit de unde. Nourii în asfințit se închid; umbrele se întind deodată, și freamătul stufăriilor tace. Un bâtlan singuratic trece fâlfâind rar pe departe. Din când în când țipă prelung, cu glas de trâmbiță. Și luntrea se strecoară prin marginile luncilor, intră iar în trestii, care foșnesc cu șoapte vii, înclinându-se, atingându-se. Ceața ușoară, ca răsuflarea caldă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]