1,275 matches
-
Oscar și Conrad, luptă noaptea pe ruinele unui castel. În alta, orientalistică, adversari pentru o femeie sunt Pașa Sali și Orland. Sihleanu aduce în poezie un temperament sangvin, furtunos, aristocratic și barbar totdeodată. Poetul se simte bine către piscuri și solitudini, în natura abruptă, fioroasă: Îmi place o natură cu fiii săi sălbatici, Cu piscuri dărâmate, cu țărmuri singuratici, Cu cedri-a căror frunte se-nalță pîn' la nori, Cu munții săi gigantici, din cari furioase Șiroaie cad și umplu prăpăstii
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
Piesa rară e cântecul cutărei fete din Călin nebunul, o bocire țărănească de singurătate, fiindcă fata se află în codri în puterea zmeului. Ritmica de descântec evocă o jale cosmică, frica omului singur într-un teritoriu infinit de "lunci deșarte". Solitudinea câmpurilor e simbolizată prin greier. Dar greierii, răspunzîndu-și la depărtări incomensurabile, sugerează corespondența gândurilor. Fata trimite dar greierul obscur din apropierea ei în grinda casei materne. Greierul acesta nu e însă terestru ci lunar, iar luna e la Eminescu edenul: Greieraș
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
în goale scheme. IOAN AL. BRĂTESCU-VOINEȘTI Aparținând unui popor rural și vechi, individul român se simte stingher în târgul cel mai mizerabil, unde își pierde legăturile de familie. Așa se explică faptul paradoxal că orașul apare la noi ca locul solitudinii și al melancoliei. Cu Ioan Al. Brătescu-Voinești intră în literatura română o întreagă clasă de eroi suferind de răul noului veac, meditativi și mizantropi, purtîndu-și reveriile poetice prin orașele de provincie. Lipsa de invenție și sterilitatea sunt izbitoare la prozator
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
Căutarea singurătății numai e o asceză ci un rafinament. Vânatul, pescuitul sunt prilejuri de a se bucura de cărnurile și formele pe care natura le oferă omului. La crâșmă oamenii vin să se veselească de mirosul și gâlgâirea vinului, iar solitudinea e interpretată ca vârstă de aur și natura ca un izvor de lapte și miere. Eroii plutesc într-o stare de fericire statornică, aducând laude roadelor pământului care nu cer nici o sforțare din partea individului. Naivitatea schilleriană ia forme pantagruelice. Balta
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
marină pe care o întoarce într-un fel și-ntr-altul. El are viziuni. Stând culcat în iarbă vede patriarhi și îngeri, sau muntele i se arată ca o scară biblică spre cer. Totul e "deșirat și colosal", orice stâncă este "enormă", solitudinea e absolută, mortală, pădurea se arată fantomatică, emițătoare de sonuri teribile, plină de batraciene hidoase. Scriitorul are o mare sensibilitate pentru elementul teluric, și munții iau sub pana lui siluete de monștri vii. Dimpotrivă, pajiștile cu flori colcăie de viață
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
extraordinar prozator al geologicului. În zugrăvirea aglomerărilor umane siberiene, a coloniilor de surghiuniți, a societății locale, Stere are ceva din siguranța de trăsături a lui Gogol. Un sentiment imens de straniu cuprinde pe cititorul european înaintea acelei societăți pierdute în solitudine, mimând însă viața occidentală, având bibliotecă și lachei. Tot ce privește așezările primitive cu enigmatica lor constituție instinctuală este de o mare poezie sociologică. Convoiul de "lănțurași" intrând în satul siberian și cerșind în cor, osândirea la moarte de către mir
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
țară, are o idee proprie, aceea a inconfortului rural, și o plastică personală: Când te duci pe drumul mare Trec, mișcând domol din coadă, La plimbare, Spre livadă, Este praf de nu te vezi. Ale satului cirezi. Poetul are fiorul solitudinii silvestre, sentimentul solemn al geologicului, verificabile chiar în poeziile cu ușor aspect umoristic, cum e Balada popii din Rudeni, dioramă în aer nemișcat ca o scenă hibernală din pictura olandeză: Bolta sură ca cenușa, Calcă rar și cu zăbavă Codrii
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
producție” a creației. Poetul va pendula însă între postura de trubadur, atunci când iubește și suferă, și cea de paria ostracizat, când cinismul îi provoacă o irepresibilă revoltă. Retorica disperării și răul secolului, degradarea morală, indiferența la valorile spiritului, decrepitudinea biologică, solitudinea, infernul „omului de prisos”, condamnarea artistului la perpetuă sărăcie sunt teme curente ale liricii lui C. Reproșul către semeni, avertismentul către burghezi, cu o fibră disperat-mesianică, se exprimă deseori în vers abrupt, alb, cu lexic dur, laitmotive fiind „groapa”, „dricul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286120_a_287449]
-
și registrul poeziei s-a schimbat odată cu mentalitatea creatorului față de obiectul artei lui. Iancu este un moștenitor spiritual fără complexe, spiritul lui este robust și firea sociabilă. Are prieteni și laudă prieteșugul, n-are, În orice caz, acel sentiment de solitudine În cultură (dat de lipsa modelelor culturale) pe care-l aveau stihuitorii de dinaintea lui. Actul de a serie trece pe primul plan. Cu Alecu ne aflăm Încă În faza oralității, a cîntecului. El zice versurile sau pune un intermediar să
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
hotare, pustietatea (cîmpia) este altă imagine a haosului. Iar față de haosul materiei, Alecsandri are cea mai hotărîtă oroare. Însă oroarea se dovedește și aici fecundă. Ea naște insecuritatea, și insecuritatea se Închide (sau se deschide) Într-o clară figură a solitudinii. Poemul este scris cu o vădită rea dispoziție. Lui Alecsandri nu-i place obiectul, e prost dispus În fața temei, Însă, ce bizar!, reaua stare afectivă provoacă o mai bună dispoziție a imaginației. Există, lîngă imaginația literară, o mai clar conturată
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Încurcătură. Frivolitatea retoricii Îl poate exaspera. Peisajul urmează aceeași cale: ici, muntele este un spațiu primitor, productiv, securizant, colo muntele este un obiect terorizam Într-o imagine mai vastă a haosului. El devine, astfel, pivotul mai multor figuri: de la figura solitudinii mîndre, purificatoare, la figura ororii de labirintul vegetal... Dintre peisajele ce trec prin versurile lui Alecsandri, doar lunca este statornic euforizantă, liniștitoare. Alăturate, peisajele formează o geografie lirică, o țară imaginară care devine, pe rînd, o țară mitică, o „țară
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
departe. Fantezia depășește, aici, hotarele și Înfrînge teama de nemărginit. Reveria pietrificantă și reveria cristalizantă se unesc Într-o reverie a monumentalului strălucitor cu vaste deschideri spre universul mare. Frigul provoacă, În planul imaginarului, două figuri: una a retragerii, a solitudinii tihnite, alta a plutirii, evaziunii sub forma plimbării. Pentru cea dintîi caracteristică este imaginea cabinetului (iar În interiorul cabinetului imaginea ocrotitoare, stimulativă a focului), pentru cea de a doua este imaginea saniei ușoare. Cabinetul este, cum am discutat deja, un spațiu
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
imaginația... El face ca singurătatea să fie agreabilă, retragerea să fie productivă. „Tovarăș mîngîios”, vesel, focul intră În categoria obiectivelor securizante. Este, Împreună cu lampa, cadrele aurite, ceaiul aromat, și un stimulent al scrisului. Focul face, prin tripla lui determinare, ca solitudinea să devină dintr-o figură a dezolării, Închiderii, o figură a intimității fecunde (În planul imaginarului). Mirajul din natură, monumentul sclipitor, pustietatea albă stimulează Însă și altă reacție a sensibilității: dorința de plutire pe oceanul de zăpadă. Cerul scitic, care
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
a dezolării, Închiderii, o figură a intimității fecunde (În planul imaginarului). Mirajul din natură, monumentul sclipitor, pustietatea albă stimulează Însă și altă reacție a sensibilității: dorința de plutire pe oceanul de zăpadă. Cerul scitic, care-l alungase pe poet În solitudinea biroului, protejează acum o evaziune voioasă: „Gerul aspru și sălbatic strînge-n brațe-i cu jălire Neagra luncă de pe vale care zace-n amorțire; El ca pe-o mireasă moartă o-ncunună despre ziori C-un văl alb de promoroacă și
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
durerea ce se izbăvește În poezie. * Ce Înseamnă, Încă o dată, pentru Alecsandri, a seriei Două lucruri În același timp: 1) a intimiza, a stăpîni și ordona informul, haosul material și 2) a elibera fantezia de strînsorile realului. Un refugiu, o solitudine fecundă și, totodată, o expansiune În spațiile reveriei, o acumulare de peisaje care se constituie Într-un vast peisaj imaginar. Despre figurile acestui peisaj am vorbit. Mai trebuie spus ceva despre peisajul retoricii („Au paysage de la rhétorique pourrait corespondre alors
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Din creștet pînă-n talpe mă prinde un fior Ce m-arde și mă-ngheajă, m-apasă cu cruzime, Și gura-mi se Închide și capu-mi pare mor.” 9. SÎnt și chinuri mai subtile În această semiologie a amorului. De pildă solitudinea. Conachi o trece În rîndul tiranilor care Îl asupresc grozav. Sentimentul mai general este că iubirea introduce bărbatul Într-o Închisoare teribilă: „Singurătatea, tu ești Tiranul carele arzi Inimile omenești Cu urît și cu năcaz. Tu pre mine mă omori
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
asta de durere, Plîng oftez, suspin, mă vaiet, lumina nu-i la vedere.” Conachi este primul nostru poet astenic. Conachi este primul nostru poem astenic. Romanticii vor da o mai mare identitate lirică acestor nuanțe ale suferinței erotice. Melancolia, sentimentul solitudinii, angoasa sînt simptome curente În poezia lor. N-a dispărut nici plăcerea chinului erotic. Sihleanu spune Într-un vers: „iubesc a mele chinuri și voi a suferi”. Și tot el: „Iubirea pentru mine e numai o durere, Un șir de
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
rostirii și taraful este interpretul cîntecului suspinător. Mai trebuie să așteptăm, are dreptate Zarifopol, cîteva decenii pînă să apară clavirul În poezie: pînă ce, cu alte cuvinte, mesajul să renunțe la o ceremonie complicată fi să descopere regimul comunicării În solitudine. Instrumentul muzical al lui Anton Pann este chitara: „Chitar’ muz-armonicească PÎnă cînd o să tăcem?” CÎntecul de iubovște și de petrecere nu poate fi provocat și slujit mai bine decît de sunetul coardei atinse de o mînă fină. Tot „ghitara” este
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
într-o stenogramă, cele mai dramatice momente din biografia sufletească a criticului: "12 april. 1935 la 9 1/2, mare criză de ficat. Situația devine cu totul rea. Boala se instalează"; 27 dec. 1935: "Scriu. Pustiu"; 11 april. 1936: "Urât. Solitudine. Nu plec nicăieri"; "Dum., Paști, 12 apr. Urât. Multă melancolie și solitudine"; 24 iun. 1936: 19 aug. 1936: "Boala se instalează"; 1936-1937: "anul boalei și al muncii duble"; 4 sept. 1936: "Rău catastrofal. Gata să cad de mai multe ori
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
12 april. 1935 la 9 1/2, mare criză de ficat. Situația devine cu totul rea. Boala se instalează"; 27 dec. 1935: "Scriu. Pustiu"; 11 april. 1936: "Urât. Solitudine. Nu plec nicăieri"; "Dum., Paști, 12 apr. Urât. Multă melancolie și solitudine"; 24 iun. 1936: 19 aug. 1936: "Boala se instalează"; 1936-1937: "anul boalei și al muncii duble"; 4 sept. 1936: "Rău catastrofal. Gata să cad de mai multe ori"; 5 sept. 1936: " Impresia că e ultima dată când țiu tocul. Situație
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
Sfârșesc Eneida carte tragică"; marți, 3 mai 1938: "F. rău la 9. Angoissă de moarte toată noaptea. C. m. tragică noapte a vieții mele"; 18 iul. 1938: "fenomene de pareză continuu"; 3 nov. 1938: "Ziua, frumos. [...] Începe probabil era marilor solitudini. Inactivitate devenită cronică"; 31 dec. 1939: "Nici un telefon, nici o urare"; 3 oct. 1940: "Boala. Trebuie să-mi fac testamentul. Moartea fiind cazul c. m. fericit"; 11 iulie 1943: "Zi răcoroasă. Umflat ca un pepene. Fără poftă de lucru"; 12 iulie
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
totuși intră în joc, individul cu predispoziții creatoare (poetul liric, mai cu seamă) realizează că "în posesia fizică se exasperează și mai mult nevoia contopirii și se face dovada impenetrabilității absolute dintre oameni", și asta deoarece "fiecare e o imensă solitudine; astru condamnat să călătorească pe cer fără a se întâlni cu altul". Asemenea perspectivă pesimistă, "gnostică", atribuită de Lovinescu poetului îndrăgostit (mai exact: alter-ego-ului său ficțional, fie că se numește Andrei, fie Bizu, fie Eminescu), o jignește însă pe Mite
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
N. este romanul Vară nebună cu bărci albastre, scris alert, în maniera lui Fănuș Neagu, cu un personaj tras parcă din proza optzeciștilor. Benito Macarie, profesor amator de „ghidărie” (agent turistic sezonist), își îngrămădește într-o epică plină de haz solitudinea, iubirile anonime, tribulațiile mărunte. Toate sunt pretext al unei satire acide, iar personajul „e elevat totuși ideatic prin aspirația de a poseda o barcă albastră cu pânze galbene, un simbol exotic al libertății” (Marian Popa). SCRIERI: Cheltuieli de reprezentare, București
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288491_a_289820]
-
să fac ceva, în zilele care mi-au mai rămas, pentru a nu mă minți, înșela sau mutila pe mine însumi. Din păcate, în piesa mea am devenit personaj și nu gânditorul personajelor. Ar fi de discutat despre solidaritate prin solitudine, ar fi de discutat despre încredere în momentele de cumpănă ale disperării. Am nevoie de oameni nu pentru a-i cunoaște și analiza ci pentru a ne oferi reciproc singurătățile, în această tensiune fantastică a timpului care ne trăiește, pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
faptelor. Frica are leac în arta mea. Gonesc pe nisip, dar deșertul de sub mine îmi întreține imaginația. Trăiesc într-o țară pe care o iubesc, dar unde, atunci când se spune adevărul, nu este nimic adevărat. Farmec și destin tragic deopotrivă... Solitudinea sau comuniunea/ solidaritatea cu ceilalți? Care dintre aceste două ipostaze existențiale este mai adecvată pentru un creator, din orice domeniu? Dar pentru un om de teatru? Singurătatea este temă majoră în creația mea, alături de ambiguitatea actelor umane și de degradarea
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]