1,592 matches
-
fără noroc. Din bulevard spre dreapta și iar spre dreapta. Laterală liniștită. Arbori, zumzet neauzit, tăcere tenebroasă. Poarta grea de fier, trepte solemne. Clădire princiară, bolți, ogive, piatră lemn oțel, ferestre severe și coloane și policandre, cunoaștem decorul. Apasă butonul soneriei pe care scrie Dr. Marga. O fi stând deja pitită după ușă tanti Jeny, pacienta, devenită bona lui don’ doctor, o fi așteptând, ca de obicei, în spatele ușii. — Ți-am adus o floare, bunicuță. Garoafă galbenă, n-am găsit trandafiri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
șurubel și un releu, altfel ești perfect, altminteri ești perfect, mă închin, vino să-ți strâng laba. Se ridicase, cumva, domn Dominic să întindă mâna? Trecuse vreme, cine să știe, se ridicase, nu se ridicase. Greu se mai răspunde la sonerie în palatul ăsta! Suna, suna, de cine știe când suna soneria, țiuie țiuie soneria sau ce-o fi, lung lung și subțire subțire... Doctorul Marga apasă moale palma pe umărul musafirului. Se uită mustrător doctorul Marga. La ce naiba s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
închin, vino să-ți strâng laba. Se ridicase, cumva, domn Dominic să întindă mâna? Trecuse vreme, cine să știe, se ridicase, nu se ridicase. Greu se mai răspunde la sonerie în palatul ăsta! Suna, suna, de cine știe când suna soneria, țiuie țiuie soneria sau ce-o fi, lung lung și subțire subțire... Doctorul Marga apasă moale palma pe umărul musafirului. Se uită mustrător doctorul Marga. La ce naiba s-o fi uitând așa șmecherește... a, la sticlă. Ce să-i faci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
-ți strâng laba. Se ridicase, cumva, domn Dominic să întindă mâna? Trecuse vreme, cine să știe, se ridicase, nu se ridicase. Greu se mai răspunde la sonerie în palatul ăsta! Suna, suna, de cine știe când suna soneria, țiuie țiuie soneria sau ce-o fi, lung lung și subțire subțire... Doctorul Marga apasă moale palma pe umărul musafirului. Se uită mustrător doctorul Marga. La ce naiba s-o fi uitând așa șmecherește... a, la sticlă. Ce să-i faci, n-ai cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
pentru inventar. Străduță la dreapta, până la blocul vechi, cenușiu. Urcă până la etajul doi, bâjbâie până la comutator. Apasă, se aprinde un bec chior, da, acum își vede pașii. Nu-i decât unul, un pas până la apartamentul 8. Apasă butonul, se aude soneria, dincolo de ușă. Lung, lung, lung scurt lung. Nimic, nimeni, neant. Din nou, lung lung lung scurt lung. Liniște, pustiu. Așteaptă, așteaptă răbdător să apară, în ușă, zâmbetul lui Scaraoțchi. Nici o mișcare. Un pas înapoi, apasă iarăși comutatorul. Se aprinde filamentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
atât. Ne agățăm, cu ultimele puteri, beatificăm hazardul, doar doar, poate poate. Nimic, nimic nu durează, nimic. Receptorul lăsat alături, pe masă. Cu dreapta formează numărul, codul surdomut. În stânga, ține mărul. A treizeci și noua rotire a discului. Sună, sună soneria purgatoriului, sună subțire, perforând pereții de sticlă verzuie, suprapuși, bariere sticloase, pe care cresc jerbe imense de putregai și fosfor. Nimeni, nimeni nu vrea să-și întrerupă somnul, hibernarea. Nimeni nu vrea să-și recunoască numele, vocea, nimeni nu vrea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
dar apropierea întârzia, se estompa. Zadarnic ar fi întins mâinile, simțise ruptura, întreruperea. Nu apucase sa vada cicatricea de la spranceana, poate nici nu exista. Umbrele renăscuseră, în jur, foiau din nou, așteptare vâscoasă. Parcă pornise semnalul. Telefonul o fi sau soneria sau ceasul deșteptător. Vecinii, poștașul, administratorul. Reîncepea, așadar, începutul, vocea altei zile. Doar un pas îi despărțea, dar pierduse Giganta. Nu se mai poate face nimic, ziua îl trăgea spre țărmul ei colțuros. Se dezmeticea, nu mai era scăpare. „Colaboratoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
din autobuz, se întoarce vreo sută de metri, ajunge în fața magazinului SCAMPOLO. Magazinul e închis: Inventar. Străduța cotește la dreapta. Blocul vechi, cenușiu. Etajul doi. Bâjbâie, cauta comutator, apasă. Se aprinde un filament. Un pas până la apartamentul 8. Apasă butonul. Soneria sună, sunetul năvălește în apartamentul de după ușă. Nimic. Încă o dată. Așteaptă, nici o mișcare. Mai sună o dată. Pas înapoi, apasă comutatorul, se aprinde filamentul, lumina slabă, abia devezi scara, bara metalică, acoperită cu plastic verde, murdar de atâtea mâini și tocit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
de șaizeci de ori, numărul refuză dialogul. Realul? Fanfaronada, firimituri, păpădie? Un leșin, atât. Cu dreapta formează numărul, în stânga ține mărul. Nu răspunde nimeni. Vineri plouă, toarnă cu găleata. Autobuz, tramvai, alt tramvai, alt autobuz. Blocul cariat, cenușiu. Ușa întunecată, soneria. Inapoi, în realitatea numită vineri care încă există, îl găzduiește. Miercuri, gura mută a receptorului. Vineri, terenul rebus. Iar miercuri, iar vineri, balans somnolent. Nu mai are răbdare, revendică ofensiva. Până vineri mai e un secol. Nu se mai poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
fatală a și deviat spre alții, a trecut, suntem încă vii, mai mult nu se îngăduie, nici nu vrem, avansăm în neștire, ca și cum am sta pe loc. Aici e un cub, o casă, o treaptă de beton, un comutator, filamentul, soneria, e vineri, ca și mâine, ca acum o sută de ani, alt veac, parcă nici n-am fost. Ușa se întredeschide sfios. Se deschide, iată, cu totul. În ramă, femeia. Privire spălăcită, cocul strâns, trupul îndesat, înclinat pe stânga, mâinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
și lentoare. Da, își reamintea memorabila sâmbătă. Abia de se descurcase prin autobuze și tramvaie cu uriașul buchet de flori roșii într-o mână și cu geanta pe umărul celălalt. Abia se descurcase, cu ambele mâini ocupate, să apese butonul soneriei apartamentului 8. Ușa se deschise imediat. O zi neașteptată, sâmbăta, și o oră neașteptată pentru vizitele la apartamentul Cușa, ora 9 dimineața. Dar ușa se deschisese imediat, de parcă gazda pândea în spatele ușii, așteptându-l. În ușă, o cu totul altă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
fantoma absentă care ne-a marcat pe amândoi. Astea erau neliniștile cu care urcam, scumpă prietenă, treaptă cu treaptă, spre acest privilegiat refugiu... Dom’ Dominic numără tacticos treptele. Ajunsese la etajul doi, la comutator. Filamentul pâlpâi, imediat se stinse, dar soneria se declanșă. Doamna Venera se mișca greu, de data asta, ocupată cu bucătăria sau cu lecturile sau cu igiena santinelei Tavi. Adolescentul Dominic își permise o nouă apăsare pe butonul soneriei. Nici o mișcare, de parcă surzise și Tavi, te pomenești, sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
doi, la comutator. Filamentul pâlpâi, imediat se stinse, dar soneria se declanșă. Doamna Venera se mișca greu, de data asta, ocupată cu bucătăria sau cu lecturile sau cu igiena santinelei Tavi. Adolescentul Dominic își permise o nouă apăsare pe butonul soneriei. Nici o mișcare, de parcă surzise și Tavi, te pomenești, sau dormeau tun, amorezii, cine știe, cuplulglorios al filmului mut, Tavi și Tereza von Teresienstadt, adormiți tun în blindata lor iubire, oțel Krupp Sieg Heil, impenetrabil. Mai apăsă o dată, apoi repede, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
apoi izbucni trilul nebun, râsul năvalnic, voios, de nestăvilit. Grădina celestă se umplu de râsul copilăresc, în cascade. Tot mai sticlos, mai sarcastic. Apoi îngroșat, tot mai îngroșat, bătrân, tot mai bătrân. Un râs gros și sufocat, ca de obicei. Soneria. N-are putere și n-are chef să ridice receptorul. Știe ce urmează: o lungă tăcere. Se repetă tot mai des de la o vreme acest apel mut, pe care se ferește să-l decodifice. Soneria revine, după un timp. Sare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
și sufocat, ca de obicei. Soneria. N-are putere și n-are chef să ridice receptorul. Știe ce urmează: o lungă tăcere. Se repetă tot mai des de la o vreme acest apel mut, pe care se ferește să-l decodifice. Soneria revine, după un timp. Sare de pe scaun, înțelege că e, de fapt, soneria de la ușă. I se mai întâmplase, da, da, gânduri gânduri fără gânduri, ca o ațipeală, te cheamă, nu te cheamă cel pe care îl tot chemi fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
să ridice receptorul. Știe ce urmează: o lungă tăcere. Se repetă tot mai des de la o vreme acest apel mut, pe care se ferește să-l decodifice. Soneria revine, după un timp. Sare de pe scaun, înțelege că e, de fapt, soneria de la ușă. I se mai întâmplase, da, da, gânduri gânduri fără gânduri, ca o ațipeală, te cheamă, nu te cheamă cel pe care îl tot chemi fără să-l chemi... dar e alt sunet, de fapt, cu totul altceva. Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
o relaxare absolut necesară. Fără doar și poate, după aceea mă simțeam mai bine. Chiar dacă nu avea efect pe termen lung, exista întotdeauna o altă ședință pe care o așteptam cu nerăbdare. Tocmai ies din baie când aud că sună soneria. Fir-ar să fie! Trebuie să fie o greșeală. N-am comandat pizza astă-seară; doar sunt la regim! Mai mult chiar, aș putea spune că mi-e de-a dreptul jenă. În primele zile după ce ne-am despărțit, nu ieșeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
să mănânc și niște legume proaspete. Mi-a fost așa de rușine, încât am făcut un efort uriaș să merg la Sainsbury și să umplu frigiderul cu semipreparate. Mă șterg și mă îmbrac în pijama, când se aude din nou soneria. Mă furișez la fereastră și privesc afară. Apartamentul meu e la etajul unu și, zărind creștetul lui Davey în dreptul ușii, mă trag repede înapoi. La naiba! Mi-e ciudă pe mine însămi că nu m-am stăpânit astăzi. Și lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
deschid. Dar nu pot. N-am mai primit pe nimeni de când cu despărțirea de Patrick și nici nu m-am gândit s-o fac de acum încolo. Nu într-o astfel de ambianță. Trec cinci minute fără să mai aud soneria. Trag cu ochiul prin perdea. Nici urmă de Davey. Cred că a renunțat. Îmi revin, mă duc în bucătărie și-mi torn un pahar de vin roșu pe post de doctorie. Dar ce aud: o cheie se răsucește în ușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
mă copleșește masa de sentimente prăbușită în avalanșă peste mine. Nu știu cât timp a trecut, dar îmi pare că n-are cum să fie mai mult de un minut. Și, cum stau aici, încremenită, cu mâna încă întinsă după întrerupător, aud soneria de la ușa de jos. Știu că e Jake. Pentru o secundă, vreau să mă ascund. Nu mă pot preface că nu sunt acasă, dar aș putea spune mai târziu, dacă m-ar întreba, că eram la duș și n-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
ușa de jos. Știu că e Jake. Pentru o secundă, vreau să mă ascund. Nu mă pot preface că nu sunt acasă, dar aș putea spune mai târziu, dacă m-ar întreba, că eram la duș și n-am auzit soneria. Dar, în loc să mă pitesc, mă trezesc că traversez sufrageria și mă apropii de fereastra care dă în stradă. Interfonul meu nu funcționează prea bine și, pentru orice depășește comunicarea sumară (ca de exemplu convorbirile cu băiatul care aduce pizza), deschid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
telefonul din mâini, de parcă aș fi ținut o grenadă pe cale să explodeze. Mă aștept să-i facă vânt prin fereastra deschisă și-mi îngrop urechile în pernele de pe canapea, ca să nu-l aud când se sfărâmă de pământ. Ascultăm amândouă soneria cu sufletul la gură. În cele din urmă încetează, iar după câteva secunde se aude un piuit care mă anunță că am primit un mesaj vocal. — Poți să-l asculți, dar nu-ți dau voie să-l suni înapoi, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
Sandy. — Sandy nu poate face asta. El nu cunoaște rutina ... — Josh, spuse Tom. Trebuie să plec. Traficul era aglomerat, pe 405. Avu nevoie de aproape o oră, înainte să ajungă în fața unui bloc ponosit, în South Acre, în Torrance. Apăsă soneria pentru apartamentul 38. Clădirea era aproape de autostradă, iar zgomotul traficului era constant. Știa că Lisa lucra noaptea, dar acum era zece dimineața. În mod sigur, era trează. Soneria sună, iar el deschise ușa. Holul mirosea puternic a urină de pisică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
să ajungă în fața unui bloc ponosit, în South Acre, în Torrance. Apăsă soneria pentru apartamentul 38. Clădirea era aproape de autostradă, iar zgomotul traficului era constant. Știa că Lisa lucra noaptea, dar acum era zece dimineața. În mod sigur, era trează. Soneria sună, iar el deschise ușa. Holul mirosea puternic a urină de pisică. Liftul nu mergea, așa că urcă pe scări până la etajul trei, ocolind sacii de plastic cu gunoi. Un câine rupsese un sac, iar conținutul era împrăștiat pe câteva trepte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
a urină de pisică. Liftul nu mergea, așa că urcă pe scări până la etajul trei, ocolind sacii de plastic cu gunoi. Un câine rupsese un sac, iar conținutul era împrăștiat pe câteva trepte. Se opri în fața apartamentului 38 și apăsă pe sonerie. — Imediat, la dracu’, strigă sora lui. Tom așteptă. Într-un târziu, ea deschise ușa. Purta un halat de baie. Părul ei scurt și negru era strâns la spate. Părea supărată. — A sunat nenorocita, zise ea. — Mama? — M-a trezit din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]