1,623 matches
-
și e reluată fragmentar de celelalte instrumente, ca și cum suflul eroic ar aduna mulțimi în juru-i. Accentele dramatice, autentic beethoveniene, care se ridică parcă în calea afirmării temei, nu reușesc să-i împiedice mersul. Ea izbucnește strălucitoare la suflători, a căror sonoritate este domi nată de trompete și corni. Intervin unele momente mai potolite. Elanurile sunt întretăiate de clipe de liniște, care nu curmă însă mersul vijelios înainte. Tensiunea emoțională care trăiește în aceste pagini este covârșitoare. Și totuși, orchestra are aproape
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
apară și aici acele deplasări de accente și sforzando care sunt atât de dese în lucrările lui Beethoven. Ele ne conduc către tema II, expusă de fagot, reluată și întregită de oboi, flaut și coarde. După o creștere puternică a sonorităților, apare o melodie cântată de clarinet și reluată aidoma (,,în canon”) de fagot. Cu aceasta, expoziția se încheie.O dezvoltare de proporții mici, în care timpanul joacă un rol de seamă, cedează locul reprizei. Partea a II-a ( adagio ), ca
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
o frază cu contur sinuos. Intervine apoi o mișcare mai domoală (un poco meno allegro) - trio-ul. Melodia oboiului și a fagotului prim, susținută de ceilalți suflători, creează - împreună cu sprinteneala gingașă a viorilor - efecte pline de farmec. Melodia ia amploare. Sonoritățile descresc apoi. Reapare tempo-ul inițial, cu reluarea scherzo ului, apoi a trio-ului; în încheiere revine iarăși scherzo-ul, dar prescurtat - numai prima lui secțiune. Partea a IV-a (allegro ma non troppo) este construită, ca și prima, în
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
acestei mișcări de sonată se încheie. Începutul dezvoltării este închegat pe motivul inițial. La un moment dat orchestra se împarte în două grupe - suflătorii pe de o parte și coardele pe de alta. Acordurile dure, care se ivesc, descresc încet; sonoritățile devin plutitoare dar deodată, în fortissimo, se năpustește din nou motivul neîndurător. El cutremură insistent toată orchestra. Viorile aduc apoi în piano tema I, în care pulsează mereu ,,motivul destinului”; începe repriza. Pe un acord prelungit, la început aproape neauzit
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
îndoială. Deodată motivul neînduplecat al destinului ( din partea I ) își face apariția la corn, trâmbițând. Caută să supună întreaga orchestră, dar viorile, cărora violoncelele le întrețin verva, își leagănă pașii fără să ia în seamă amenințarea ce e atât de aproape. Sonoritatea crește mereu. După ce răsună încă o dată motivul ritmic obsedant, urmează trio-ul. Scris în stil fugato, acest trio e plin de impulsuri. Câteva note în pizzicato fac trecerea către reluarea scherzo-ului. Iată-ne ajunși în sfârșit într-un moment
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
cel mai propriu - melodia nu lipsește; acest lucru se simte din cele dintâi măsuri la viorile prime, ale căror câteva sunete sunt insuficiente pentru a exprima ceeace este mai important: sentimentul, emoția, produse de groaza în fața amenințării crescânde a furtunii. Sonoritățile se rarifică, norii se subțiază, dispar. Natura fumegândă se luminea ză. Ploaia a împrospătat-o. Pomii care s-au îndoit sub furtuna năpraznică se înalță acum semeți către azurul cerului. Fără întrerupere, se trece la partea V (allegretto) - un șir
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
acord tăios, cântat de întreaga orchestră, oboiul se detașează cu următorul motiv: Apar apoi o serie de sunete ascendente, ca niște acumulări de energie. Tot glasul oboiul face să se audă o melodie mângâietoare: Momentele de calm sunt întretăiate de sonorități puternice, până când totul se potolește, prevestind parcă ceva. Flautul și oboiul schițează apoi, în registrul înalt, motivul ritmic al temei I din partea I propriu-zisă (vivace): Din firavă cum era la început, ea va izbucni cântată de viorile prime și de către
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
se apropie din ce în ce mai mult și se pierde apoi iarăși, către cealaltă zare. Toată mișcarea este clădită pe următoarea figură ritmică: Pe tema asemănătoare unui marș funebru care se naște din acest motiv ritmic, violoncelele și violele suprapun o melodie tristă. Sonoritățile cresc, întreaga orchestră ajunge să cânte în fortissimo, ca și cum cortegiul de care vorbeam a ajuns în fața noastră. Glasul duios al clarinetului, susținut de fagot, aduce către mijloc o melodie luminoasă, ca o împăcare, ca o reconfortare, ca în partea mijlocie
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
umorul muzical se desprinde din multe pagini ale ei. Tema a doua a primei părți a lucrării este expusă de viori în octavă. Tonalitatea se schimbă repede și tema e preluată imediat de suflătorii de lemn. De la un pianissimo misterios, sonoritatea crește, conducând spre un motiv cu ritm punctat al întregii orchestre. Expoziția - enunțarea materialului tematic al primei mișcări - se încheie cu patru măsuri, bazate pe repetarea aceluiași motiv ritmic. La începutul dezvoltării, acest motiv se aude la viole, pe urmă
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
se reia de la capăt. În desfășurarea antrenantă a ultimei părți a Simfoniei, Partea IV-a, Allegro vivace - se desprind cu ușurință două teme. Prima, fermecătoare, este expusă de viori. Într-un moment cu totul neprevăzut, întreaga orchestră izbucnește într-o sonoritate puternică. Apoi, tot la viori, apare și cealaltă melodie mai importantă a mișcării: Virtuozitatea și coloritul orchestral, caracterul spumos al acestui final, amintesc pe alocuri verva muzicii lui Rossini. SIMFONIA IX-a, op. 125, în RE MINOR Cele opt simfonii
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
violoncelelor, întărit de corni și apoi de ceilalți suflători. Pe acest freamăt se suprapun, din când în când, sunetele viorilor prime, violelor și contrabașilor. Sclipind câte o clipă asemeni unor raze de lumină, ele se afundă ca niște săgeți în sonoritățile nebuloase, cu înfățișare neconturată, ale orchestrei. Iată primele măsuri ale Simfoniei a IX-a: Din această pastă sonoră nedefinită, din această așteptere, țâșnește o melodie puternică: Este un motiv în care s-a închegat tot ce era înainte difuz, nelămurit
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
mișcare timpanii atacă singuri, fără să fie întovărășiți de vreun alt instrument, motivul inițial al scherzo-ului. Prima temă este expusă în stil fugato ( reluată pe rând de către viorile secunde, viole, violoncele, viorile prime și contrabașii, care întregesc treptat țesătura sonorităților). Tema a doua, adusă de suflători, este ca un chiot de bucurie: Această temă este urmărită de pulsația motivului ritmic de la începutul scherzo-ului, ce se aude mereu la corzi. Dezvoltarea începe după câteva pauze ale întregii orchestre și se
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
transformă, îi îmbogățesc expresia; toate glasurile se unesc, toată firea înfrățită, cântă. Urmează un marș susținut de ritmul instrumentelor de percuție și de suflătorii gravi. Tema bucuriei apare transformată, cântată ca de o fanfară. Tenorul solist își unește glasul cu sonoritățile orchestrei: Drepți, Cum trece mândrul soare Pe seninul cer acum, Mergeți, frați, pe-al vostru drum Veseli, oști biruitoare... Corul bărbătesc preia marșul și, deodată, apare o parte orchestrală care aduce din nou frământarea luptei. Sunetele eroice cresc mereu; o
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
Charles Cross, iar dirijorul invitat să conducă marile orchestre de la Amsterdam, Londra, New York și Cleveland. Cronicile îl descriau ca „energic, precis, dansant“, „mai apropiat de tipul lui Toscanini decât al lui Furtwängler“, „capabil să scoată totul din orice orchestră: strălucire, sonoritate, sclipire briliantă, agitație extremă, foc, profunzime, putere...“. Toate au fost calități ce au făcut din Ančerl, începând din 1969, când în semn de protest față de invazia trupelor sovietice s-a stabilit în Canada, unul din dirijorii invitați cei mai prizați
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2207_a_3532]
-
A doua simfonie blues-rock de anvergură, alături de Stairway to Heaven, este July Morning (ar mai intra aici și Child in Time, faimoasa compoziție marca Deep Purple). Uriah Heep nu este trupa mea favorită, dar și în cazul acesta am câteva sonorități care îmi plac în mod aparte: Easy Livin’, Lady in Black, Gipsy, Sweet Lorraine. Capodopera trupei Uriah Heep este însă, firește, cum altfel?, July Morning (1971). Deși textul este întrucâtva patetic și melodia trece prin riscul unor sonorități excesiv sentimentale
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2211_a_3536]
-
am câteva sonorități care îmi plac în mod aparte: Easy Livin’, Lady in Black, Gipsy, Sweet Lorraine. Capodopera trupei Uriah Heep este însă, firește, cum altfel?, July Morning (1971). Deși textul este întrucâtva patetic și melodia trece prin riscul unor sonorități excesiv sentimentale vocal, aici stilul contrapunctic și structura sunt realizate prin îmbinarea ingenioasă a claviaturilor, vocii, chitării și percuției - rolul esențial cred că îl are totuși orga electronică mixată cu chitara. Dar la fel de mult, oricât aș vrea să nu fie
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2211_a_3536]
-
încarce) emoțional, până la un punct. July Morning mizează enorm pe atmosferă și pe o nostalgie fățișă, care taie răsuflarea (e chiar o suferință de tip dostoievskian prinsă în acest insectar muzical!). Apoi mai este ceva: senzația sonoră de păpușă rusească - sonoritățile se nasc una din alta și se completează, într-un elan germinativ infinit, dilatabil continuu, de aici fascinația și senzația celui care ascultă melodia că se scufundă într-un vârtej, într-un taifun de cercuri concentrice. Avem de-a face
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2211_a_3536]
-
să susțină partitura lui Maggie Reilly. Iubitorul de jazz nu se preta la asemenea fleacuri, sta țeapăn, cu ochi de oțel, cu paharul de whisky olandez În pumn, zâmbea reținut și flutura barbișonul În ritmul lui Orabidoo, piesă apropiată de sonoritățile elevate cu care ne Împuia urechile. Amândoi o curtau pe flușturatica nevastă, a cărei supărare că i se dă atenție era moft. Mi-am dat seama peste timp că, din relația cu ei, femeia acumula, creștea, conștientiza propria valoare. Nu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2197_a_3522]
-
de voga marelui său succes. Originar, ca și Coșbuc, din Transilvania, el nu și-a părăsit patria muntoasă pentru câmpiile mai însorite ale României. Este reprezentantul unui popor oprimat care face să răsune în accente de o frumusețe și o sonoritate inimitabile suferințele și suspinele compatrioților săi. Acest poet a turnat foc în sângele poporului său, iar recrudescența opoziției naționale a românilor și transilvănenilor față de opresiunea maghiară a fost puternic susținută de opera sa. G.V. Botez-Gordon a publicat Versuri și Petale
Itinerarii românești by LÉO CLARETIE [Corola-publishinghouse/Science/977_a_2485]
-
de succesul Tubular Bells. Asta îl și face „planorist“. Parcă prea multe concesii făcute gustului de moment al ascultătorilor! Sunt eu pretențios? Poate. Dar nu mai departe decât în concertul ce mi-a provocat articolul de față, se aud niște sonorități disco, din cele care făceau valuri în cluburile de dans la modă acum trei decenii. E acesta un defect? N-aș zice. În fond, orice artist vrea să fie cât mai cunoscut. Cum să izbutească dacă nu făcând ocheade publicului
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2195_a_3520]
-
subiectul unui verb tranzitiv este tratat la fel că subiectul unui verb intranzitiv. Alte trăsături: rar limbi cu vocale nazale sau distincții tonale care să diferențieze cuvinte (tonul înlocuit prin accent de intensitate în limbile germanice, celtice, romanice); opoziție de sonoritate la oclusive; gen natural; sisteme cazuale; ablaut; topica devenită în majoritatea limbilor mai mult sau mai putin fixă (topica normală: subiect-verb-obiect). Limbile indo-europene s-au diferențiat foarte mult între ele"246. Deși limbile componente au urmat linii de evoluție uneori
Lingvistica limbilor lumii by Dorel Fînaru () [Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
prezenta în aceeași limbă a unei serii anterioare rotunjite și a unei serii posterioare nerotunjite); armonia vocalica nu e generală și reprezintă numai o regulă care restrînge ocurenta vocalelor în rădăcina și în sufixele care i se atașează; corelația de sonoritate la oclusive are în general rol secundar; în unele limbi opoziție lenis/fortis; cel putin o serie palatala (cu exceptia finlandezei); în unele limbi consoane geminate în temă sau sufix, dar în general rezultate din aglutinarea morfemelor și legate deci de
Lingvistica limbilor lumii by Dorel Fînaru () [Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
334 olandeză v. neerlandeza omotică 167, 171, 237, proto-~ 167 opoziție 34, 35, 42, 64, 66, 68, 71, 79, 80, 108, 142, 169, 188, 192, 218, 222, ~ de aspect 169, 299, ~ de cantitate vocalica 178, 192, ~ de nazalitate 192, ~ de sonoritate 141, 192, ~ funcțională 25, 64, 80, ~ lenis/fortis 178, ~ semantica 71, sistem de ~îi 32 ordine 79, 92, 93, 105, 112, 195, 205, ~ facultativa 79, ~ liberă 241, 246, 253, 260, 282, 283, 293, 303, 304, 311, ~ morfo-sintactică 142, 195, ~ obligatorie
Lingvistica limbilor lumii by Dorel Fînaru () [Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
nu au fost scrise formule matematice, ci note muzicale sau haiku-uri. Matematica, ca de altfel, și contabilitatea mi-au dezvoltat gândirea abstractă, precum și dorința de a căuta mereu alte soluții pentru rezolvarea unei anumite probleme, inclusiv cele legate de sonoritatea unei fraze. Vorbind despre profesorii și materiile pe care le-am studiat la Facultatea de științe economice din Iași, îmi revine în memorie și figura histrionică a șefului de catedră Ion Hălălău, care, ca să spun așa, era un adevărat prestidigitator
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
ajută. "Fotogra fiile fac dreptate producției. Totul era alb, un alb în care am decupat figuri antropomorfe, ceasuri umanoide și personaje de poveste, într-o Spanie iconică. Iar Viorica arăta precum o spa nioloaică, brună, conturată, nu mai vorbesc de sonoritatea numelui... O femeie frumoasă. Asta a fost prima impresie. O femeie foarte caldă. De asta m-am convins mai târziu, motiv pentru care am și avut o relație foarte afectuoasă. Caldă, simplă, cu un sănătos simț al umorului, ceea ce făcea
Cortez by Mihai Stan, Viorica Cortez, Leontina Văduva () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1357_a_2698]