11,425 matches
-
pe mama! Tu rămâi singurul ajutor pentru ea... Să nu uiți, dragul tatei! N-am să uit, tată! - a răspuns băiatul, aruncându-se în brațele lui Costăchel. Măriuca s a târât cu ultimele puteri lângă ei. Au rămas așa... O statuie a disperării și a durerii... Sunt gata, domnule căpitan! - rostit Costăchel după un timp. Să mergem! - a ordonat căpitanul. Măriuca și băiatul plângeau în urma lor cu disperare... În timp ce coborau treptele cerdacului, pe cealaltă poartă ieșea Petrache, escortat de alți doi
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
a ajuns unde trebuia să ajungă și că a văzut ceea ce trebuia să vadă. Înlemni. Adriana stătea în fața unei mari ferestre, ce era deschisă larg. Era limpede pentru oricine că dorește să se arunce în gol. Arăta ca o fragilă statuie de piatră, ce stă gata să cadă, din clipă în clipă, de pe soclul său. Adesea, oricât de adâncit ar fi un om în gândurile lui și oricât de tare l-ar înnămoli acestea în mlaștina lor, el tot simte, fără
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
așteptare, la scuzele lui lamentabile, o să-i spună verde în față: "Trebuia să observi că sunt doar îndrăgostită, nu și idioată". 8 noiembrie 2009, Sydney Sunt în centrul Sydney-ului, între Queen Victoria Building și Town Hall. Lângă mine se află statuia reginei Victoria, o femeie aproape bătrână, masivă, severă, îmi amintește de bunica. După înfățișare parcă ar fi surori. Bunica era o femeie masivă ca un urs, întunecată la față din pricina atâtor griji, dar înțeleaptă și generoasă. Și acum îi văd
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
Atunci când am părăsit satul, pentru prima oară și pentru totdeauna, bunica s-a uitat cu ochii împăienjeniți de lacrimi la mine și mi-a spus doar atât: "Să nu mă faci de ocară". Sunt în mijlocul Sydney-ului, și mă uit la statuia reginei Victoria și o văd pe bunica. "Să nu mă faci de ocară". Am peste cincizeci de ani și mă întreb dacă viața mea a avut vreun sens. Clădirile înfipte în cer mă amețesc, șuvoiul de oameni din jur îmi
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
o forfotă mare, doctorul strigă o asistentă care seamănă cu o faraoană. "Pregătește trusa". Aruncă altă privire spre ea și intră în cabinetul de vizavi. Se aud râsete, cineva spune bancuri. Femeile așteaptă cu ochii stinși, cu mâinile atârnate, par statui dezolate peste care a trecut o viață de câine. Un loc cu verdeață, un loc de odihnă, de unde a fugit durerea și întristarea...", popa tămâiază sicriul, babele bocesc înfundat în năframă. Se gândește la bunica ei nu ca la o
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
Vino, păpușă". Stă pe un taburet, lângă birou. Nu face niciun pas, nu poate. "Vino, nu te mâncăm". Doctorul târșie scaunul spre ea, o prinde de mijloc, o întoarce spre celălalt și exclamă: "E formidabilă, nu-i așa?" "Ca o statuie". Mâinile doctorului alunecă peste coapsele ei, pielea, mușchii i se contractă. "Uite ce piele are, catifea dumnezeiască, îți spun eu, nu sunt un ageamiu". Cabinetul se învârte cu ea. Simte mâinile celor doi prelingându-se peste trupul ei ca niște
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
fața ei, țip ca un animal, nuuuuuuuu, pe masă carafa de apă a devenit uriașă, ia cana și aruncă peste femeie, aceasta tresare într-un suspin, mă uit înlemnită la ea, ar trebui să fac ceva, totul a înțepenit, suntem statui de piatră, statui de nisip, o gălăgie cumplită umple casa, au venit vecinii, când au venit vecinii, și de ce, cine i-a chemat, copila se uită desfigurată de spaimă la mama ei, stă undeva într-un colț, ceilalți copii plâng
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
ca un animal, nuuuuuuuu, pe masă carafa de apă a devenit uriașă, ia cana și aruncă peste femeie, aceasta tresare într-un suspin, mă uit înlemnită la ea, ar trebui să fac ceva, totul a înțepenit, suntem statui de piatră, statui de nisip, o gălăgie cumplită umple casa, au venit vecinii, când au venit vecinii, și de ce, cine i-a chemat, copila se uită desfigurată de spaimă la mama ei, stă undeva într-un colț, ceilalți copii plâng înghesuiți în brațele
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
acestea, beția era generală și ea trebuia consumată până la capăt. În marșul triumfal spre noua orânduire unii mai suspinau după trecut, își aminteau de o vagă bucurie, de lenea generală, regretau mai ales lâncezeala care îi transformase pe toți în statui de piatră, cărbune și aer, regretau acea lume amorțită care îți dădea senzația dureroasă, dar sigură a eternității. Nicicând până atunci nu aflaseră ce înseamnă să oprești timpul în loc, să te instalezi în eternitate ca într-un cuib de rândunică
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
eternitate ca într-un cuib de rândunică și să privești lumea din jurul tău ca și cum ai fi mort. Abia acum își dădeau seama prin ce experiență unică trecuseră, unii voiau să se întoarcă în acea lume, să-și ia locul printre statui, unii cu roluri chiar importante în lumea eternității și nemișcării, adică cea comunistă. Alții recunoșteau că furia purificării de trecut a cuprins de-a valma vinovați și inocenți, dacă există vreodată inocenți, că, din păcate, sau din fericire, cine își
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
meu, o dată la moară și de două ori în târg. Aide era în ultimul an la Facultatea de Agronomie. Era una dintre studentele eminente. Deși mică de statură, părea zveltă, își punea cu iscusință trupul în valoare, un trup de statuie, părul de culoarea nisipului, pieptănat într-o coafură rebelă. Se îmbrăca simplu, dar un ochi foarte atent observa că simplitatea ei este căutată. Aide avea o natură schizoidă. Cuminte și rebelă, modestă și pasionată, autistă și frondeoră, altruistă și sălbatică
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
statul australian mândru de el, apropo, de ce nu rămâi aici, bandiții de aici ar trebui să-ți sărute picioarele că le-ai trimis așa un băiat genial, un informatician de primă mână, statul acesta ar trebui să-ți clădească o statuie lângă cea a reginei Victoria", mă uitam la Silvia și mă amuzam de enormitățile ei, care pe undeva mă ungeau totuși, la inimă. 11 noiembrie 2009, Sydney Ne așezăm toți trei pe canapea, eu de o parte, Silvia de partea
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
la acest examen, fata rămâne nemișcată, parcă ar fi de carton, încep să mă strâmb la ea, fata clipește din genele grele de rimel, mă strâmb și mai tare, o femeie aproape bătrână se schimonosește în inima Sydney-ului la o statuie vie, chiar că m-am țicnit, Circular Que e plin de astfel de statui, aceasta este chiar în fața peronului de unde voi lua feribotul pentru a ajunge la plaja de la Manly, mai am douăzeci de minute până la plecare, trebuie să-mi
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
strâmb la ea, fata clipește din genele grele de rimel, mă strâmb și mai tare, o femeie aproape bătrână se schimonosește în inima Sydney-ului la o statuie vie, chiar că m-am țicnit, Circular Que e plin de astfel de statui, aceasta este chiar în fața peronului de unde voi lua feribotul pentru a ajunge la plaja de la Manly, mai am douăzeci de minute până la plecare, trebuie să-mi omor timpul cu ceva, azi am una din zilele mele bune, de dimineață m-
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
se târăsc de foame, unii se vând pentru bani unor politicieni semianalfabeți, am dat drumul la duș la maximum să nu mai aud vocile acelea care mă duc înapoi acasă, la sărăcia noastră, la viața noastră nenorocită, mă joc în fața statuii ca să îmi ascund disperarea, o păpușă cu fața văruită, fără expresie, dar poate și ea e un fel de cerșetoare în marele oraș australian, aici în mijlocul bogăției, tânăra stă nemișcată lângă un stâlp de beton, înfruntă puhoiul de oameni care
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
pufnească în râs, e bine și-atât, sar în sus și strig: "Victooooorie", mă îndepărtez în fugă, flutur din mâini în timp ce mă strecor în șuvoiul de oameni care urcă pe feribotul ce ne duce la Manly, de departe văd femeia statuie cum își flutură mâinile în semn de răspuns. Feribotul mă duce la plaja din Manly. Îmi place această plajă fiindcă este departe de centrul Sydney-ului, în centrul orașului sau pe plajele din apropiere am senzația că toată lumea mă cunoaște, e
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
mâna artistului nu ar fi trecut niciodată pe acolo. Sfântul era chiar cel pictat deasupra locului de spovedanie, acolo unde, pătrunși de evlavie și de nevoia de curățire, enoriașii veneau să-și elibereze sufletele de cohorta păcatelor făptuite. 13 O statuie veritabilă Vom visa un vis ferice, Îngâna-ne-vor c-un cânt Singuratece izvoare, Blânda batere de vânt. M. Eminescu În dimineața aceea cu cerul de un galben imperfect, vocea dirigintelui vibra fără autoritate peste multe dintre capetele noastre, În
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
zgârietură, nicio sângerare, niciun vaiet. Auzeam vag și percepeam totul ca prin țesătura unei pânze dese, Într-o curgere Încetinită a lucrurilor, a lumii din jur, dar nu mă puteam mișca sub nici un chip, În niciun fel. Devenisem o veritabilă statuie, sub privirile Înghețate ale celor din preajmă. M-au transportat pe brațe cei mai vânjoși colegi până la cabinetul medical al școlii și, de acolo, spre uluirea generală, ambulanța m-a dus În goană la spitalul mare din oraș. Nimeni nu
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
se clatină ușor, mângâiate parcă de o mână nevăzută. Sunt cu iubirea mea. Sunt cu iubirea vieții mele, veghindu-i somnul liniștit... Doar noi doi, așa cum mi-am dorit dintotdeauna. Doar noi doi Într-o mare de singurătate. Sunt o statuie veritabilă, care a Început deja să surâdă, cu inima tresăltând de fericire... Sărutul Lipit de calorifer, cu trupul firav si lunguț, băiețelul mai privi Încă o dată pe fereastră, departe, dincolo de zare, apoi Își roti ochii mari si luminoși către mama
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
cu spătar Înalt, din lemn masiv (achiziție de la un anticar polonez) și a Început să privească pe fereastră cu ochii larg deschiși. Spun a Început pentru că a privit Îndelung. După un timp nesfârșit, aerul Încremenise În jurul său, așa, ca la statui, iar eu si cu mama călcam pe vârfuri, neîndrăznind să-l Întrerupem din contemplare. De fapt, tata nu suporta niciodată să fie deranjat “din ceva”, chiar și atunci când nu făcea propriu-zis nimic. Stătea cu spatele la noi, cu palmele sprijinite pe genunchi
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
și fluierături. Mica Piață, care se deschidea nu departe de el, cu alei rotative, pavate, și cu un monument ecvestru În mijloc, era acum asaltată de un grup gălăgios de indivizi, care se Înghionteau unii pe alții, Îngrămădindu-se În jurul statuii. Se pare că unii intenționau să cațere pe cineva, un soi de lider, pe calul cabrat și cu un gât lung, foarte Întins, pentru a le striga păsul, În timp ce alții, cu un tupeu exagerat, voiau să Împiedice lucrul acesta, trăgând
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
doară Într-o parte. Ne-am trezit Într-un târziu sus, pe Creștetul Doamnei, gâfâind și cu obrajii Îmbujorați. Pâlcuri răzlețe de romaniță erau Împrăștiate prin iarba grasă, răsfirată de vânt. Găseam acolo un aer mult mai curat... Și o statuie a liniștii foarte Înaltă, care ne plăcea și ne umplea de bine. Ne uitam În lungul prăpastiei, Încercând să o străpungem cu privirea cât mai În jos. Devenirăm dintr-o dată meditativi, cu o umbră de Înfiorare deasupra capetelor. În singurătatea
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
mai bine. Muuult mai bine acum. Un pahar de vodkă se impunea pe loc. De data asta, cu mâna tremurând, Îl sorb pe ne-ră-su-fla te. Torn puțin și pe rana sângerândă. Pășesc Împleticit, dar În echilibru. Privirea Îmi alunecă pe statuia din ghips, aflată În hol, primită În dar de la Nina. Nina - Nineta/ Nina - Trotineta. Nina... Bunăciunea. Avea implanturi de silicoane În sâni și un funduleț bombat de la natură (de la Mama Natură). Un funduleț care, spunea ea, i-a adus, de-
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
Compromisurile sunt pentru firile slabe, pentru cei miloși, mult prea Îngăduitori, care nu au decât de pierdut de la viață. De atunci, Nina a dispărut definitiv În noianul misterios și pestriț al gloatei umane. Acolo unde, de fapt, Îi era locul. Statuia mă scoate din sărite. Mă-ntreb și acum de ce am păstrat-o. Întruchipează un copil cu aripioare și cu un arc În mână, pregătit de săgetare. Copilul are privirea iscoditoare și un zâmbet unduios, complice. E zâmbetul perfid al iubirii
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
aripioare și cu un arc În mână, pregătit de săgetare. Copilul are privirea iscoditoare și un zâmbet unduios, complice. E zâmbetul perfid al iubirii - asta e! Mă arunc asupra ei să o zdrobesc. Tirul meu devine nimicitor. Bucăți mari din statuia Înaltă se Împrăștie zburând aiurea, bubuind fulgerător de pereți. Și o pulbere fină se risipește pretutindeni, dând consistență aerului din hol. Într-o piruetă neexecutată corect Îmi pierd echilibrul și mă prăbușesc printre cioburi, Într un nor de praf... și
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]