1,508 matches
-
apă. Era o pasăre călătoare căreia țăranii îi ziceau pasăre dalbă. Samuraiul încuviință din cap. Asculta pufăitul lui Yozō care sufla în cărbunii aprinși. Se întrebă visător din ce țară venise pasărea aceea albă. În fiecare an, o dată cu venirea iernii, stoluri de lebede albe pluteau pe cer și poposeau negreșit în vale. Traversau oceanul venind din țări îndepărtate și necunoscute. La semnul lui Yozō, samuraiul își îndesă repede degetele în urechi. Sunetul puștii se abătu peste mlaștină ca un tunet răzleț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
să se depărteze unele de altele și înotau în șir indian până la mal. Puțin mai departe de pâlcul de rățuște se afla un pâlc de rațe sălbatice cu gâturi de un verde închis. Spre deosebire de rățuște, rațele sălbatice nu zburau în stol, ci se înălțau una câte una. Departe de aceste păsări obișnuite, lebedele înotau în tihnă în larg. Din când în când, în timp ce înotau își scuturau gâturile lungi și apoi și le cufundau în apă. Iar când își scoteau capetele după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
a lor. Cei ce le-au studiat au descoperit că de obicei se mișcă în sensul acelor de ceasornic, cu o viteză de 20 de locuri pe secundă. Asta ca să știți data viitoare când mergeți la stadion. Modelele matematice ale stolurilor de păsări, bancurilor de pești sau valurilor de insecte care se mișcă la unison arată și ele că nu există un control central al mișcării grupului. Dar grupul manifestă un tip de inteligență colectivă care îl ajută, de exem plu
CARTEA FETELOR. Revoluţia facebook în spaţiul social by ALEXANDRU-BRĂDUȚ ULMANU () [Corola-publishinghouse/Journalistic/577_a_1049]
-
atingând-o. Iar copacii aceștia nu erau nici atât de mari sau atât de înfrunziți sau atât de înghesuiți la un loc ca să acopere cerul, care se vedea limpede printre crengi. În fața ochilor lui, zburătăcind și agitându-se, se afla un stol de papagali, de un verde viu, ca acela al bijuteriilor, cârâind și țipând în dispoziția cea mai bună. Scena îi umplu toată mintea și se întrebă dacă s-ar putea sătura vreodată. Așa trăiau bogații și asta era o viață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
aflate la mare distanță și se putea distinge aproape fiecare ac din cetina brazilor și a pinilor de pe munții Îndepărtați. Culmile mai erau Încă Înzăpezite și, din cauza albastrului intens al cerului, zăpada nu părea albă, ci de un argintiu intens. Stoluri de păsări treceau pe deasupra lor, dansând parcă. Fără nici un motiv și fără nici o legătură cu nimic, Fima spuse ceva care le făcu pe cele trei fete să râdă: — Aici e Îngropat câinele 1. Elya zise: —Mă simt mai visătoare decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
era doar un puști roșcovan, retras, un copil desculț, pistruiat și slab, și stătea Într-o curte dosnică din Tel Aviv, Între frânghiile de rufe, Într-o zi de toamnă, la ora șase dimineața, și Îi trecea pe deasupra capului un stol de cocori albi printre norii răsăritului de soare, promițându-i și lui, ca și mie, o lume pură, plină de liniște și azuriu, departe de cuvinte și de minciuni, numai să Îndrăznim odată să părăsim totul, să ne ridicăm și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
am mai apucat. Până să împlinesc eu treisprezece ani, am plecat din Osnabrück la Amsterdam. Până să împlinesc eu treisprezece ani, nimeni nu își mai permitea să fie evreu. Un amin rostit în cor se ridică spre tavan ca un stol de păsări alungate dintr-o mlaștină. Ar fi fost ținte ușoare. Mi-am dat jos șalul de rugăciune și tichia, le-am pus pe una din băncile de lemn și am pornit-o pe culoar, dar roșcatul era prea rapid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
Ungureanuă Sorin Titel, dacă ar mai trăi. Sau (adaugă un tânăr critică Costi Rogozanu. Toți trei ar ști sigur că Akka e o gâscă sălbatică bătrână și înțeleaptă; că s-a născut în Laponia, pe muntele Kebnekajse; că își conduce stolul ca un general, dar că are o bunătate fără margini; că e îngerul păzitor al țâști-bâștiului de Niels, copilul spiriduș, care, pe spinarea gânsacului Martin, străbate din martie până-n noiembrie toată Suedia. De ce oare ar ști cei trei să răspundă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2186_a_3511]
-
seară înainte. Rodica zice că dimineața s-a plimbat pe malul Mosellei, la Trier, unde era la un colocviu și a privit mută de uluire la ce se întâmpla pe râu: mii de păsări se pregăteau de migrare. Brusc, un stol de gâște sălbatice s-a ridicat și a zburat în V. Numai una n-a avut putere și a rămas jos. A început să se zbată, să țipe sfâșietor, cu gâtul întins. Atât de mare era deznădejdea gâștei singure, încât
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2186_a_3511]
-
una n-a avut putere și a rămas jos. A început să se zbată, să țipe sfâșietor, cu gâtul întins. Atât de mare era deznădejdea gâștei singure, încât Rodica spune că i-a venit să plângă de milă. Când deodată, stolul s-a întors și gâștele s-au așezat în jurul păsării neputincioase, au atins-o cu ciocurile, cu aripile, până s-a potolit și n-a mai strigat. Abia când le-a văzut pe toate cum înoată lin s-a liniștit
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2186_a_3511]
-
azur, Clusium, Cluj-Napoca, 2001) care pare opera lui Vasile Alecsandri: „Colo-n zare / Pe cărare, / Raiul munților răsare, / Bat vânturile grele / Frumoasă toamnă unde te duci?“; „Spre zori / O căprioară rătăcită / Culege-un fir de iarbă / Din marile zăpezi, // Un stol de păsărele ciripesc / Spre mugurii noi“ etc. Din când în când se face auzit și sunetul poeziei lui Eminescu: „ți-am șoptit / Codrule ție, / Lasă zorile-n pustie / Dorul nostru / Cine-l știe. // Plânge-mă codru cu dor, / Doina frunzelor
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
au urmat drumul pe jos. Pământul uscat le scârțâia sub tălpi, nisipul negru, vulcanic, se lipea de degetele lui Neng, parcă le smolea. Fata arăta Întruna cu mâna și vorbea fără Încetare despre tot ce le ieșea În cale, un stol Îndepărtat de papagali de un verde strălucitor fâlfâind din aripi ca niște mari lăcuste, un bolovan asemenea unei mâini cu degetele retezate, recifurile de coral care, văzute de sus, dintre dealuri, semănau cu o hartă, un uriaș atlas lichid... I-
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
nu datorită banilor, ci pentru că tatăl ei urma să aibă În sfârșit, În sfârșit, o slujbă la mină. Asta a repetat Întruna la Întoarcere. Își răsucea capul și se strâmba caraghios, În vreme ce bici cleta avansa În zigzag. Deasupra lor, un stol de păsări zbura lent spre sud, mici triunghiuri negre care Își fâlfâiau aripile pe fundalul cerului albăstrui. Probabil că se duc spre locuri mai răco roase, a spus Adam, spre Australia, iar Neng a zis că n-are de unde să
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
Johan prin minte. Fata râdea cu poftă și stătea cu ochii la plafonul lif tului de parcă s-ar fi uitat la cer, ca și cum n-ar fi avut nimic deasu pra capului și ar fi putut să vadă luna sau poate stolurile de păsări traversând cerul Întunecat. O masă fusese pregătită pentru ei chiar lângă peretele de sticlă de unde aveau o panoramă a luminilor orașului care se scufunda În noapte. Cu puțin timp În urmă, În vacanță la mare, noaptea târziu, pe când
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
întreb dacă mai există undeva un țărm... Pescăruși bezmetici îmi dau târcole despicând cerul cu fâlfâirile aripilor umede ca niște lopeți putrezite. Mă privesc adânc priponindu și pleoapele plumburii în fruntea mea albastră de văzduh nesfârșit. Apoi, se adună în stol, ca într un sfat al bâtrânilor, șoptindu-și tainic: -E fiica pierdută a oceanului îmblânzit... Speriați, își acoperă unii altora pliscurile chinuite, ca atunci , în copilărie, când bunicile ne pecetluiau buzele cu palmele lor aspre mirosinde a busuioc și tâmâie
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
Transilvania ruptă din trupul patriei prin Dictatul de la Viena, până la înfrângerea Germanie hitleriste, nume dat după dictatorul Hitler. Fac o scurtă pauză, trecând prin filtrul memoriei și al minții scenele povestite. Privesc cerul prin florile albe, imaculate ale vișinilor. Un stol de vrăbii trece peste livadă, făcând un balet aerian. Pe trunchiul unui vișin urcă o cohortă de furnici, căutând parcă un inamic pe care noi nu-l identificam. Erau atât de mici, încât una singură ar fi trecut neobservată, dar
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
doarmă deloc. Alegerea culcușului se dovedi a fi puțin inspirată. De cum își lipi urechea de capacul lăzii Filip tresări la auzul unui vuiet stins venit ca din măruntaiele pământului, un râcâit disperat de gheare, un fâșâit de celofan al unui stol îndepărtat de lăcuste, ronțăindu-i și măcinându-i cu mandibule minuscule nervii și orele de nesomn. în plus, lada de lemn funcționa ca o imensă cutie de rezonanță, care prelua și amplifica acest sunet abstract, neidentificabil cu vreun sunet produs
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
tot micșorată, și, și mai mult uscată, Încât, căpătase forma unei nemaivăzute pe lume broaște țestoase. Soarele o cocea, o cocea. Nici n-ai fi zis, că, odată, scorojitura aia, fusese om. Și a trecut pe sus, În zbor, un stol de pelicani, din cei mai mașcați. Flămânzi - de nici nu puteai săți Închipui, cum, o ființă, fie, ea, și pelican, poate să Îndure o asemenea flămânzenie! Și, de Îndată ce au zărit, pe sol, acea uscătură, care acum semăna cu o fostă
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
că era un semn pe care Dumnezeu i-l trimitea, Însuflețind cu duhul său copacul. Frunzele mesteacănului prinseseră parcă grai. Fiecare frunză Îi vorbea pe limba ei sau poate că Înălța o rugă În miez de noapte către cer. Și stolul acesta pestriț de păsărele ce se odihnise mai Întâi În clopotnița bisericii năpădite acum ciripea de zor În ramurile unduioase, turnate parcă din argint de un meșter iscusit. Extraterestrul Își ridică ochii săi mari, umezi, din farfuria În care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
avea de-a face cu un Dumnezeu cam iubitor de sine?“, continuă să se frământe Mașa. Întrebările se Învălmășeau În capul ei. Formau un adevărat vârtej. Nu scăpa bine de una, când locul ei Îl lua alta. Erau asemenea unui stol de ciori ce se rotesc seara deasupra unui câmp proaspăt arat. Oare cine o inspira să vorbească astfel? Nu cumva oaspetele străin, care sforăia acum pe canapea? Gândurile ei nu cumva erau gândurile pe care i le insufla el, tocmai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
ea. Nu cred În nimic și nici nu respectă singura entitate care se roagă pentru toți?!“ Probabil oaspetele glumise sau voise să-i Încâlcească mintea și așa destul de Încâlcită după atâta sporovăială fără rost... Da, Întrebările sale roiau asemenea unui stol de ciori. Ciorile umblau prin mintea ei, răscoleau cu ciocurile lor negre solul proaspăt arat și semănat, căutau viermi și semințe de Îndoială. Pe unde treceau, rămânea În urma lor prăpăd. Întrebările semănau neliniște și teamă În inima Mașei. „Dacă Dumnezeul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Ciuma sau holera. Sau reforma monetară. Din cauza căreia mulți Își pierduseră agoniseala de o viață. Zadarnic trăgeau clopotele. Zadarnic tămâiau copacii și se rugau fierbinte la icoane, căutând să scape satul de năpastă. Puhoiul de ciori creștea În fiecare zi. Stoluri negre soseau de dincolo de graniță. Poposeau pe stâlpii de telegraf, pe vagoanele de marfă staționate În gară. Înnoptau pe acoperișul școlii, se aciuau În clopotniță, Își curățau pliscurile de crucile Înghețate. Dimineața Își luau zborul, topindu-se la orizont, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
țâșneau jeturi de abur Înroșit. Ieșind pe ușa grajdurilor, se Îndreptau spre cuștile câinilor, care În loc să se repeadă să-i sfâșie, scoțând un scheunat jalnic, se strecurau În găurile săpate de șobolani și iepuri pe sub temeliile șurilor și ale caselor. Stolurile păreau că izvorăsc de undeva de pe graniță, de sub zăpada ce acoperea arăturile. Privind rândurile de sârmă ghimpată și stâlpii frumos vopsiți În trei culori, spuneai că a sosit vremea lui Anticrist; invazia ciorilor era doar un semn că Într-adevăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
ziceau că până și pietrele și rădăcinile plantelor și ale arbuștilor s-au transformat În ciocuri și gheare, ce se ridicau, iată, acum În aer, plutind amenințător deasupra caselor și creștetelor Înspăimântate ale oamenilor. Alții, furați de negre presimțiri, asemuiau stolurile de ciori, ce se Învolburau pe cer, cu pașii Necuratului ce, Încetul cu Încetul, avea să potopească inimile și viețile oamenilor, ademenindu-i ba cu una, ba cu alta, pentru a-i duce În cele din urmă la pierzanie. Ispitirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
sunete, căutându-și adăpost În șură. Mișcate de rafale puternice de vânt, clopotele bisericii Uspenia se tânguiră jalnic. Dangătele lor se sparseră-n ecouri, rostogoindu-se peste acoperișurile caselor. Berzele clămpăniră din ciocurile lungi, defăcându-și aripile largi, pregătite pentru zbor. Un stol imens de corbi se scurse dinspre apus, plutind În vârtejuri Întunecate peste ulițele satului, Învăluite Într-o liniște ciudată. O apăsare grea plutea În aer. O așteptare. Un sfârșit. - E timpul, repetă oaspetele, sărutându-i Mașei fruntea În semn de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]