11,293 matches
-
răspunde? Inginerul șef! În ultimul timp, au apărut pe șantier câteva probleme pe care nici Alex nu știe cum să le rezolve. - Tu îi găsești imediat scuze. Dacă nu le ai la îndemână, le confecționezi! - Mamă, ar trebui să te străduiești să-l iubești și tu un pic pe Alex. - Asta era acum!? Nu e de-ajuns că i-am dat o fată ce a uitat de mamă, de tată!? - Dar e un soț ideal! Ține la familia lui, mă iubește
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
îl așteptau. Îi îmbrățișă și le mulțumi doborât de emoție pentru darul făcut. Din ziua aceea, după ce își făcea lecțiile, mergea la clubul copiilor, învăța după Metodă primele acorduri apoi, întors acasă, exersa mai multe ore pe zi. Deși se străduia din răsputeri să stăpânească acest instrument mai nărăvaș ca un armăsar neînvățat la călărie, vioara scârțâia cumplit; nu scotea acele sunete melodioase pe care le auzea el la unii violoniști de profesie. - Ei, cum merge cu vioara? îl întrebă într-
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
se păru că acestea nu sunt numai sărate, ci și amare. Plecă spre casă înainte cu câteva minute de sfârșitul programului. Nu voia să-și afișeze neliniștile. Pretutindeni se află ochi vicleniți. Și mai știa că, oricât s-ar fi străduit, fața o trăda, putând oricine citi totul fără să fie nevoie de cuvinte. Ajunse acasă. Alex nu venise încă, dar dădu într-un târziu un telefon rugând-o să ia masa împreună cu Mihăiță, pentru că el nu știe exact când va
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
și erau mulți. și veneau și dânșii cu argumentele lor. La un moment dat au abandonat lupta dintre viu și mort. și au amplificat-o pe cea dintre cei aflați la cârmă, în sat, în comună, în județ. Fiecare se străduia să aibă cât mai mulți susținători în favoarea sa. Sosi vremea alegerilor. Alegeri măsluite, cum nu s-a mai pomenit. La o înfruntare ieșeau unii, la o alta, ieșeau ceilalți. Neamul, neamurile chelboșilor au devenit cu adevărat chelboase. Adică, fără averi
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
loc peste numai două săptămâni. Totul - normal; totul - echilibrat, în raport cu problemele pe care un trai tihnit, modest și îmbietor la tot mai bine, făcea, din acest cuplu, o pereche de invidiat, pentru mulți din preajmă. Se iubeau, se respectau, fiecare străduindu-se să facă din viața celuilalt un izvor de permanente satisfacții, de autentice bucurii. Ambii au locuri sigure și stabile de muncă; ambii specaliști în domeniu; ambiirespectându-se reciproc, respectând și pe ceilalți dimprejur; ambii asigurându-și, în felul acesta, dar
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
și simțurilor noastre, semnul său funest îmi va otrăvi viața - îmi va otrăvi, am scris, dar voiam să spun, mai degrabă, că am purtat totdeauna în mine această cicatrice și că voi rămâne pentru totdeauna marcat de ea. Mă voi strădui să scriu ce-mi amintesc, ce mi-a rămas în minte din înlănțuirea evenimentelor, poate reușesc să-mi fac o judecată generală cu privire la ele; nu, voi ajunge cel mult să cred, să mă cred pe mine însumi - fiindcă pentru mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
totuși, pentru a-i explica mai bine viața mea umbrei mele rupte în două, trebuie să povestesc ceva. Oh! Câte povești despre zilele copilăriei, dragoste, raporturi sexuale, căsătorie și moarte, nici una adevărată! Născocirile, frazele frumoase, asta mă obosește. Mă voi strădui să storc acest ciorchine. Dar conține el oare cea mai mică urmă de realitate sau nu? Nu mai știu nimic. Nu știu unde mă aflu. Nu știu nici dacă această zdreanță de cer, de deasupra capului meu, dacă aceste câteva palme de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
dau seama cum de, brusc, dispăruse. Am rămas acolo, stupefiat, incapabil de cea mai mică mișcare. O văzusem cu ochii mei trecând prin fața mea, risipindu-se. Era o ființă în carne și oase sau o fantomă? Visasem, fusesem treaz? Mă străduii să-mi adun toate amintirile. Degeaba. Un fior neobișnuit îmi trecu prin șira spinării. Toate umbrele citadelei de pe munte păreau că s-au animat pe neașteptate; poate că această fetiță era unul dintre anticii locuitori ai orașului Rey. Peisajul căpătă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
doctorul că eram pierdut. Asta nu m-a mirat în vreun fel. Ce proști sunt oamenii! O oră mai târziu, îmi aduse infuzia. Plânsese atât de mult, că ochii îi erau roșii și umflați, dar de față cu mine se strădui să zâmbească. Jucau teatru! Toată lumea juca teatru cu mine și cât de stângaci o făceau! Credeau că eu nu știam! Și, totuși, de ce îmi arăta femeia asta atâta afecțiune? De ce se simțea obligată să participe la suferințele mele? Odată, pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
arabă, nimic din toate astea nu avusese vreo influență cât de mică asupra mea. Cu mult timp în urmă, când eram încă sănătos tun, mi s-a întâmplat să merg de câteva ori la moschee, fiindcă nu aveam încotro. Mă străduiam atunci din răsputeri să-mi pun inima în acord cu a celorlalți, dar nu reușeam nicicum să mă smulg din contemplarea plăcilor de faianță care acopereau pereții. Motivele cu care erau ornați mă purtau în visări plăcute, împotriva voinței mele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
mă încarceră, ca un naja care se încolăcește de jur-împrejurul prăzii. Pieptul avea un miros îmbătător. Carnea brațelor înnodate în jurul gâtului meu răspândea o dulce căldură. Toată ura pe care o strânsesem se risipi și aș fi vrut să mor. Mă străduiam să-mi rețin lacrimile. Fără să știu când, picioarele i se înlățuiseră de ale mele și brațele i se lipiseră de ceafa mea, atât de bine, că eram unul, ca masculul și femela de mandragoră. Ardoarea tandră a acestei cărni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
care vorbește regizorul rus nici măcar satisfacția cabotinului n-o poate avea! „Actorul contemporan caută să-și aneantizeze eul, să dea pe scenă iluzia vieții. De ce să se tipărească pe afi șe numele interpreților? Se poate numi interpret cel care se străduie să fie natură?[...]El nu ignoră că e un produs al artei teatrale. Acest nou stăpîn (s.n.) al scenei afirmă vioiciunea sufletului său prin vorbirea muzicală, prin suple țea trupească. Mișcările Îi impun o virtuozitate de acrobat. Cuvîntul Îl obligă
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
cea mai la îndemână variantă. Când m-am apropiat mai bine, mi-am dat seama uitasem, na! că masa are picioare nichelate. La fel ca și scaunele. Cum să mă urc pe asemenea coloane metalice lustruite? Orice gândac, dacă se străduiește, poate să o facă, normal, cu oarecare anevoință. Numai că eu nu aveam deloc experiența necesară pentru un asemenea tip de alpinism. Am încercat eu de câteva ori, dar nu mi-a ieșit figura. Trebuia să mai exersez. Acum însă
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
mijloace pedagogice. Am rămas mai mult decât uimit când am văzut că mare parte din ceea ce le-am explicat chiar se prinsese de ei. Aș spune că într-o proporție mult mai mare decât cea a materiei pe care mă străduiesc, uneori până la epuizarea mea psihică, să le-o torn în căpățâni studenților noștri. Bine, pentru aceștia, care au, în principal, cu totul și cu totul alte frământări și apăsări, studiul e ceva mai periferic în ocupațiile lor de bază. (Aoleu
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
las-o-ncolo de jenă! Că la nimeni nu i-a ținut de foame bunu' simț. Cu obrazu' și îndelicatețile te mănâncă câinii. Mai trebuie să mai ai și un pic de tupeu în tine." " După cum vorbești, cred că te străduiești ceva cu ea", face cu o ironie ascunsă dom' profesor. Madama era însă prea pătrunsă de exercițiile ei pedagogico-sufletiste ca să-i observe maliția și, oricum, subtilitatea nu e vreuna dintre calitățile ei, ce-i drept, puțintele. "Mă străduiesc, Cornele, mă
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
că te străduiești ceva cu ea", face cu o ironie ascunsă dom' profesor. Madama era însă prea pătrunsă de exercițiile ei pedagogico-sufletiste ca să-i observe maliția și, oricum, subtilitatea nu e vreuna dintre calitățile ei, ce-i drept, puțintele. "Mă străduiesc, Cornele, mă străduiesc, da' tot degeaba. Nimic nu se lipește de ea, zău așa! Și simt că-mi bat gura de pomană, de fiecare dată. Uite, i-am atras atenția cu Dan ăsta al tău. Am rămas cu gura căscată
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
ceva cu ea", face cu o ironie ascunsă dom' profesor. Madama era însă prea pătrunsă de exercițiile ei pedagogico-sufletiste ca să-i observe maliția și, oricum, subtilitatea nu e vreuna dintre calitățile ei, ce-i drept, puțintele. "Mă străduiesc, Cornele, mă străduiesc, da' tot degeaba. Nimic nu se lipește de ea, zău așa! Și simt că-mi bat gura de pomană, de fiecare dată. Uite, i-am atras atenția cu Dan ăsta al tău. Am rămas cu gura căscată, mai să uit
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
că nu suntem nicidecum înfrânți dinainte și că, dacă vor urma întocmai aplicarea planului pe care-l elaborasem, vom ieși învingători din această bătălie. Dar, ca în orice luptă, vor mai exista și pierderi. Le-am promis că mă voi strădui să fac în așa fel încât aceste pierderi să fie cât mai reduse. Însă, pentru ca toate acestea să se întâmple, trebuiau să-mi execute întocmai ordinele, chiar dacă unele dintre ele li se vor părea mai ciudate. Nimeni n-a crâcnit
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
fi dus cartea asta. Nu zic, comoditatea mi-a dat un picuț ghes să iau această inițiativă, dar, analizând cu pertinență, am conchis că nu e cazul să-mi asum niște riscuri inutile. Am hotărât așadar că mai bine mă străduiesc eu nițel și duc lucrurile la bun sfârșit, așa cum trebuie. Iată deci rezultatul acestor atât de laborioase străduințe: Nea Vasile e paznic la noi, la facultate. E convins că și el, asemeni multor alți cetățeni ai patriei noastre, este om
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
pământ și spunea cu mare pioșenie în glas: "Mă rog în fiecare seară să mă ferească Sfântul de o așa greșeală, da' și io sunt om și sunt slab, părinte! Cu toate astea, să știți că mă sforțez și mă străduiesc să nu cad la abatere..." "Te forțezi tu, te forțezi, Tăsică, da' nu prea-ți iese!", făcea acru popa Davidescu. Urma: "Ai grijă cu slăbiciunea asta a ta, să nu cumva să mă mâhnești în așa chip încât, cu toată
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
trebuie. Sunteți drăguță, da, zău, nu trebuie..." Lasă, dragă, e plăcerea mea. Așa. Bine. Vorbim cân' ne vedem. A! Și să nu-mi uit: să fie-n pachet bucăți cât mai mari. E mai discret. Înțelegi?" "Da, doamnă. O să mă străduiesc pă cât posibil." "Mersi, dragă! Hai pa, că uite, tocmai am intrat și parcă-i liberă fata mea să mă ia acuși la frământat, hi, hi, hi!" " Să vă fie dă bine, doamnă! Săru'mîna!" Vorbea deja de unul singur
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
îi condamna la grele depresii. Nu puteau să priceapă nicicum de ce se adună patru indivizi să-l joace, însă numai trei participă până la finalul donei, iar cel de-al patrulea face doar oficiul de a întoarce cărțile pe spate. Se străduiseră să învețe că valetul e mai mic decât dama, dama-i mai mică decât riga, iar riga e mai mic decât asul. Când au aflat însă că există o ordine crescătoare a culorilor, ba mai mult că există și o
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
o alură de domnișoară. Felul ei de a se comporta în gașcă era chiar cel al fetelor care încercau din răsputeri să și consolideze rapid o personalitate și nu se potrivea deloc cu felul ei fin de a fi; se străduia (în gașcă) să fie mai lipsită de finețe și de delicatețe, să pară mai dură, mai bolovănoasă. Cu alte cuvinte, Iozefina avea un fel de a fi derutant, al femeii care intenționa să provoace bărbatul nu prin afișarea castității, a
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
că omul cifrelor, cel cu care vorbeam, era capabil de asemenea citate. Eu care mă sculam și mă culcam cu nasul în carte, mă consideram mic în ultimă instanță, pe lângă el. Oamenii sunt sub vremuri și nu invers, tovarășe... - mă străduiesc și eu să dau răspunsuri cu citate, pe măsură, chiar dacă nu erau alese din nuvela lui Ivasiuc. Într-o clipită îmi pare că-l aud ca prin vis: Pentru sute de ani, pe Valea Marei întâmplările nu s-au deosebit
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
buturugă sau pe câte un șanț, cum se nimerea, de la marginea drumului. Se răsturna mai bine-zis, mașinal și, încet, încet părea că-și revenea. 11. Epa regreta de multe ori că nu reușise în ultimul timp, oricât s-ar fi străduit, să mai recitească Odiseea lui Homer, așa cum își pusese cu ani în urmă, în gând. Simțea că lectura unei opere antice și mai ales rememorarea unor nume de personaje memorabile și de locuri i-ar regenera memoria. L-ar vindeca
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]