8,833 matches
-
salvăm pe tine. -Înseamnă că trebuie să ne grăbim pentru că va muri la asfințitul soarelui și până atunci va încerca să facă ceva rău. După aceea a intrat în castel și a revenit în scurt timp cu un vas care strălucea ca razele de soare, pe care i l-a arătat lui Stup, zicându-i: -Am aici o licoare care-i va readuce la vedere. Unde-ți sunt prietenii? Nu a avut timp să termine, că primul care a pus mâna
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
dura mult până când sfântul soare ne va călăuzi drumul spre casă..... Nu a terminat Căiță să-și spună gândul că, dintr-o dată norii s-au risipit, ziua le-a dat binețe, iar raze blânde și mângâietoare de soare le-au strălucit calea. Fata pustiului, l-a rugat pe Trotinel să se oprească pentru că are să-i spună ceva lui Căiță. -Înălțimea ta, spune ce să fac acum pentru a-mi arăta recunoștința că mi-ai salvat viața. De acum, cât voi trăi
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
gândesc, să zâmbesc, să fac orice altceva decât să călătoresc. Gândurile mele alergau pe tăpșanele rămase în negura vremii, unde locurile erau minunate, în timp ce glodul pe care-l frământam era cea mai puternică plămadă pentru pâinea coaptă la soarele ce strălucea în sfânta-mi preadolescență. Din care pâine mi-am hrănit cu sârg copilăria, apoi m-am ridicat nu prea voinic, dar sănătos la minte. Dealurile, văile și pădurile viu colorate în verde, m-au modelat pentru a nu mă împiedica
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
și admirație, de fiecare dată când mă opresc să meditez în fața acestui spectacol, ceva nu regăsesc: consolarea. Pentru cine pierde persoana iubită, cine e trădat de propriul partener, de un prieten sau își pierde locul de muncă, nici o stea nu strălucește. De asemenea, nici în fața apropierii morții nu ne putem aștepta la un sprijin sau vreo încurajare de la cerul întunecat. Gândindu-ne la efemeritatea și mortalitatea omului, poate fi menținută bucuria de a trăi ca un sentiment de fond, poate fi
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
noapte petrecută mai mult sau mai puțin bine sau pentru o zi mai mult sau mai puțin reușită. În același timp invocându-l pentru buna reușită a unei activități, întâlniri, conferințe, călătorie sau pur și simplu pentru ca în inimă să strălucească soarele chiar dacă afară plouă sau este furtună, uneori chiar și pentru prieteni sau rude bolnave ori care se află într-o situație critică. Unele dăți chiar și un "Odihnească-se în pace" pentru o persoană abia decedată sau un "Doamne
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
cel ce sunt nu contează dacă mai mult sau mai puțin frumos, inteligent, sănătos, eficient -, rămân prețios, important și acceptat. Acest lucru se întâmplă și în situația când nu regăsesc confirmare prin locul de muncă, când nu mai pot să strălucesc în fața lumii prin performanțele mele. Bătrân ori bolnav, sunt acceptat, chiar iubit, în ciuda faptului că nu mai sunt "productiv". În calitate de teolog și creștin doresc să mă alătur marelui teolog protestant Karl Barth, care așa cum îmi spusese odată când se va
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
Ascunse de schelării care îi fac să creadă pe puținii turiști că au nimerit în toiul unor lucrări de restaurare, imense dâre albicioase de stuc și ciment își întind tentaculele monstruoase, semănând dezolarea și oroarea acolo unde până mai ieri străluceau tonalitățile sclipitoare ale fragmentelor de sticlă șlefuită și pietrelor colorate. Scenele sfinte sunt literalmente ciopârțite, lipsite pentru veșnicie de sens și de viață, cercul care figurează în jurul Pantocratorului inelul celest este sfâșiat, fragmentele aurite ale mozaicului marii cupole sunt în
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
apropierea nopții. În ea, pâraiele nu curg pe pietre, care nu lucesc în lumină, cerul nu este niciodată amenințător, iar fluviul nu este niciodată liniștit, și asta deoarece în ea nu este loc nici pentru culori, nici pentru lumina care strălucește, nici pentru liniște, nici pentru amenințare pentru că ceea ce adăpostește în sine culori, amenințări și bucurii și le face posibile, în auto-afectarea sa și prin ea, a fost exclus din natură și nu există propriu-zis în ea, nu există nicăieri, decât
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
Înger decât Diego Alatriste ar fi luat-o drept stafie. Nou-venitul făcu câțiva pași, și felinarul de pe masă Îi lumină chipul, adâncind niște scofâlceli În obrajii rași și supți, peste care o pereche de ochi Încununați de niște sprâncene groase străluceau febril. Purta rasa neagră cu alb a dominicanilor și nu era mascat, ci cu fața descoperită: o față slabă, ascetică, căreia ochii strălucitori Îi dădeau o expresie de o fermitate fanatică. Părea să aibă În jur de cincizeci și ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
lui pe care eu i le cunoșteam bine: senine și prelungite, la fel de elocvente ca toate acele cuvinte pe care mă obișnuisem să i le citesc pe buze, deși nu le pronunța niciodată. Îmi amintesc că soarele, Încă nehotărât dacă să strălucească ori ba peste acoperișurile străzii Toledo, lumină cu o rază oblică restul foilor din poala mea și ochii deschiși la culoare, aproape transparenți, ai căpitanului, care mă aținteau; uscând mai repede cerneala Încă proaspătă a versurilor pe care Diego Alatriste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
să spună. La urma urmei, și În ciuda deznodământului Înfruntării, el și colegu-i de breaslă Încercaseră să-i asasineze pe acei tineri domni Smith sau cum naiba s-or fi numind. Ca să umple cu ceva stingheritoarea pauză, privi Împrejur și văzu strălucind pe jos spada englezului. Așa că o luă și i-o Înapoie. Numitul Steenie, sau Thomas Smith, sau care i-o fi fost numele În realitate, o cântări gânditor Înainte de a o băga În teacă. Continua să-l privească pe Alatriste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
am rămas cu el Într-o mână, ținând spada În cealaltă. Capa fiind În sfârșit goală, mi-am pus-o pe umeri. Și astfel am terminat pregătirile și am rămas locului neclintit, așteptând. N-a mai durat mult. O lumină străluci În bătătura largă a casei, stingându-se apoi, și o caretă mică apăru la una din ieșirile piațetei. Lângă ea, o siluetă neagră se desprinse din beznă, se apropie de intrarea casei și discută ceva, foarte scurt, cu alte două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
sonet În tot restul vieții lor. În dimineața aceea, pe treptele de la San Felipe, tema conversației generale era principele de Wales. Și infanta. Pălăvrăgeala curtenească era pigmentată cu știrile referitoare la războiul care reizbucnise În Flandra. Îmi amintesc că soarele strălucea pe un cer foarte albastru și foarte curat deasupra acoperișurilor caselor dimprejur, iar locul de taifas fremăta de mulțime. Căpitanul Alatriste, care continua să se arate În public, aparent netemător de consecințe - mâna, bandajată după Înfruntarea de la Portița Sufletelor, era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
priceput niciodată cât de profund și total ne înțelegeam noi în mod spontan. Pot vedea întreaga scenă foarte clar, ca o xilogravură în alb și negru: Bunicul se află în mijlocul imaginii. Dintre cele trei personaje, el stă în prim-plan, strălucind de lumina reflectată în cristalele de gheață, iar contururile par să i se topească. Tata stă oblic în spatele lui și îi pipăie capul, întrebător și ezitant. Poate chiar în acea secundă părul de pe craniu s-a desprins, rămânându-i în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
cartea mea, în legătura ei de piele netedă, de culoarea cârmâzului. Uitasem că era de un roșu atât de limpede și de clar, căci în anii care trecuseră pălise un pic în amintirea mea. Foița de aur de pe marginea copertei strălucea. Strângând din pleoape, mi-am lăsat câteva secunde sufletul înfometat să răsfoiască întreaga și neprețuita lucrare, foaie cu foaie, pagină cu pagină, imagine cu imagine. în adâncul meu nu lipsea nimic, nici o figură, nici o linie, nici o umbră. Cum stăteam acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
în spinare și era gata să facă prima linie a palmierilor din fundal când cineva a bătut la ușă. Era funcționarul de la banca de acasă, bancherul meu, cel care mult mai târziu avea să orbească. Costumul lui de piele neagră strălucea de la picăturile de ploaie. Ai nevoie de iscălitura mea? l-am întrebat. Nu, avea nevoie de prezența mea. Trebuia să facem împreună o călătorie cu mașina. Era ceva ce trebuia să-mi arate, ceva ce nu se putea spune, ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
o bucată deasupra blocurilor dinspre apus. Mi-am lăsat privirea să rătăcească peste muntele de cărți. Abia se vedea că am muncit ceva. Colecția lui Viktor-Carte era cu adevărat nemăsurată. Atunci am descoperit-o. în vârful unuia din teancurile rămase strălucea și lumina legătura de piele roșie, iar de la literele aurite de pe cotor și de pe coperte porneau raze de lumină, exact ca acelea pe care Doré le zugrăvise de atâtea ori. întreaga mea ființă a fost străbătută de o fierbințeală de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
cu care nu ascundea că era prieten la toartă încă de pe vremea când lucrau amândoi (e-hei, eroice și epice vremuri!) sub îndrumarea lui Nicu Ceaușescu pe șantierul tineretului de la Canalul Dunăre Marea Neagră. Acolo, sub soarele arzător al Dobrogei, Lumânărescu strălucise ca redactor-șef al foii șantierului, în care erau denunțați cu mânie proletară tinerii chiulangii de la hei-rupul socialist, iar Toni Vardaru se distinsese la rându-i drept cel mai zelos lector în cadrul orelor obligatorii de învățământ politic, unde la loc
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
că am să mă mișc de lângă ea, nu vreau să se sperie. Sigur vă descurcați? Sigur, am două dădace...adică o dădacă și un dădac! glumi ea, apoi o îmbrățișă pe mama ei și plecă. Zâmbea, dar în ochi îi străluceau lacrimi. Armanca începu să despacheteze lucrurile aduse de Crăița. Fiica ei se gândise la toate, tot ce avea nevoie ea și Mădălina era în pachete. Măcar în privința ei pot fi liniștită. Telefonul ei vibra. Își dădu seama că era mâna
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
scăpă fără voie un geamăt prelung care venea de undeva din străfundurile cele mai ascunse ale ființei lui virile, murmurând ca în transă și într-un ușor crescendo o, Doamne..., o, Doamne..., o, Doamne! ... Da, Bart, rosti Arm, cu ochii strălucind și cu un glas care pornea direct din inima ei. Suspinând ușor, ea se lipi foarte strâns de trupul bărbatului, cu o mână ținându-l pe după gât, iar cu cealaltă mângâindu-l încet pe creștet, ca pe un copil, care
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
piept și nu găsi de cuviință să mai protesteze în vreun fel. Așa îți par?... doar mai vru ea să știe, lipindu-se cu tot trupul de el. Soarele dispăruse pe neobservate sub linia orizontului și pe cer începeau să strălucească primele stele ale acelei nopți liniștite din luna lui Florar. Încet, cu multă tandrețe, Bart își apropie buzele de gura lui Arm și începu să o sărute cu sărutări fierbinți, pline de dor. Arm îi răspunse la fel, înlănțuindu-l
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
se schimbase în baie. Acum stătea lângă foc, pe o pernă, pe jos. În cameră era întuneric din cauza furtunii și pielea sa de culoarea cafelei cu lapte, părea și mai închisă la culoare. Câțiva stropi rămași pe gleznele sale fine străluceau în lumina focului, asemeni picăturilor de rouă, dimineața. Albul ochilor săi părea și mai alb, iar brățara de la gleznă îi dădea un aer de prințesă indiană. Bart o privea uluit, era atât de frumoasă că-i tăia respirația, dar se
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
o recunoască. Ciudată pasiune, căci Liviu o privea de multe ori cu ochi foarte critic pe tânăra care îi răsturnase toate valorile morale și realizase și el, foarte repede, că fata nu era de loc la înălțimea Armancăi. Căci Arm strălucea nu numai prin fizicul ei, ci și prin intelect și cultură, fiind o pasionată cititoare și un spirit însetat de informație. Își aduse aminte de prima lui afacere serioasă, o luase pe Arm cu el la cina care urmase încheierii
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
subiecte pe care le putea aborda cu Beatrice erau sexul, într-un limbaj tot mai vulgar, iar el nu era adeptul vulgarităților de nici un fel, banii, adică necesitățile ei financiare, și programarea, dar spre surprinderea lui, nici aici Beatrice nu strălucea. Departe de așteptări, și ca o ironie a sorții, fiecare întâlnire cu Beatrice îl convingea tot mai mult cât farmec are Arm, câtă feminitate are Arm. Realizase dureros că el cu Arm făcuse dragoste, nu sex..., dar totuși ceva inexplicabil
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
o fugă de cal. Și totuși ne iubim! Luptele dintre noi nu au nimic revendicativ. Și nici pătimaș, așa cum s-ar crede. Încleștările dintre cele două cetăți au mai mult ceva de ritual; totul pornește din dorința părților de a străluci prin bărbații lor viteji și loiali. Pentru a nu se pierde aceste rare virtuți, cârmuitorii celor două bastioane găsese mereu pricini de înfruntare. Drept dovadă că numai acesta e - în fond - scopul disputelor stă faptul că niciodată învingătorul nu percepe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]