76,894 matches
-
dacă nu cumva mai mult strică și cît, prin aplicarea lor. În aceste prostii se multiplică modelul Vanghelie, unul dintre cei mai cinici primari din București. În sectorul lui Vanghelie se dă cu pensula și bidineaua pe fațade, iar pe străzile laterale gunoaie, gropi și mocirlă, într-o combinație de suburbie abandonată. Dacă mergi pe bulevardele împărăției lui Vanghelie îți vine să-l votezi. Se cunoaște ceva, îți spui, chiar dacă blocurile sînt vopsite în combinații de culori detestabile. Dacă Vanghelie și-
Bucureștiul luat în arendă by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/11509_a_12834]
-
sale reconstruite din resturi și prefabricate, destinul livresc al lui Nea Gică ,frizerul cel mai mare din lume" (urmașul unor mopete sau Julien Ospitalierul și contemporan cu Tina, fata din lift) este emoționant. Kitsch-ul, butaforia, peisajul derizoriu al mahalalei (strada, frizeria, stadionul, circul, ospiciul) cu personajele ei pitorești și cu opiniile lor simple, directe și profunde, muzica ei retro (Beatles, Joe Dassin, Edith Piaf, Ella Fitzgerald) și ritmul lent al vieții anonime învăluie totul în culorile dulci-amare ale melancoliei. Pentru
Nea Gică forever by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11514_a_12839]
-
hâdă a României socialiste: ,Instantanee decolorate dintr-o cutie ascunsă în care se conservau fragmente dintr-un trecut căruia îi aparțineam, la rândul meu, prin naștere (...) Un ritm al vieții și o cadență a timpului, în sâmbetele în care pe stradă se mișcă, aproape insesizabil, un cortegiu mortuar. Totul ca și cum viața în vacanță se petrece undeva departe, sub ocrotirea unui uriaș clopot de sticlă, în orizontul privirii supraviețuind doar bunicii, câinele și grădina încărcată de meri. Cinematografic, în centrul acestui film
Decrețeii II by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11496_a_12821]
-
seara rece. M-a întrebat dacă-mi aminteam de călătoria noastră la Roma, acum 39 de ani, de Paști, spre a-l întâlni pe Fellini. S-au înțeles imediat. Eu eram o umbră între ei. S-au plimbat noaptea pe străzi, râdeau. Gesticulau veseli, ca și cum ar fi vrut să prindă inefabilul din aer, aidoma balerinelor suspendate în zbor. Am început să văd lumea ca Fellini" spunea. "Am vrut atât de mult, măcar o dată, să realizez un film cum îl făcea el
Întâlnire de gradul trei by Mugur Popovici () [Corola-journal/Journalistic/11525_a_12850]
-
observ că eram dezamăgită și-mi storceam, conștiincioasă, revelații." Un capriciu, poate, de tînără cititoare, nesemnificativ, de n-ar ține în el sucul amărui al autocriticilor de mai tîrziu. E începutul, în adolescența împărțită între discuțiile din familie și mirajul Străzii Mari a unui tîrg, al jocului de-a que sais-je?. Un șotron șui la care, orice-ai face, tot calci linia de cretă. Preferințe neclare, pofte înfrînate cu o anume maturitate sastisită se încîlcesc într-un ghem de drumuri din
Navetă cu metronom by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11538_a_12863]
-
a mamei scutură, din vreme în vreme, amorțeala unor ani care seamănă așa bine unul cu altul încît poți, liniștit, să le pierzi șirul. De aceea, pesemne, creșterea Letiției se măsoară în praguri. Primele nelămuriri, întîile rușini. Primele vorbe, în stradă, cu băieții. Primele mustrări. Pe urmă, obligațiile. Liceul, admiterea la facultate. Evadarea. Din lumea ei de altădată, ascunsă în dulap, cu hainele de-acasă, vine, deodată, la cămin, o veste. E întrebarea aceea cu care chemi pe cineva la vorbitor
Navetă cu metronom by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11538_a_12863]
-
acum încolo, lucrurile se schimbă: , Avusesem nevoie de moartea lui ca totul să fie altfel, în mila care mă îneca, știam că aveam să încerc altceva decît făcuse el, nu știam ce, și mergeam cu ochii ațintiți în pămînt, pe stradă." Noaptea de Paști, noapte de furie neputincioasă a mamei pentru învierea așteptată de ea, care nu vine și n-o să vină, e atît de puțin sfîntă, în decorul de mahala al cozii la lumină, încît te poți întreba ce-o
Navetă cu metronom by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11538_a_12863]
-
asta o fi metafora generală a cărții: ficțiunea care alină rănile sufletului etc. etc.?). Lumea pare a fi o grădină a raiului și chiar cînd răul se insinuează, el trece repede, ca un vis urît. Pe măsură ce personajul întinerește, femeile de pe stradă îi întîrzie pe retină, îi fură ochii cu rotunjimile lor. Tod zăbovește din ce în ce mai mult în paturile asistentelor, ca doctorul Tomas din Insuportabila ușurătate a ființei - indiferent, grăbit, curios ca un colecționar -, dar o iubește, nu se știe de ce, doar pe
În sens invers by Florina Pîrjol () [Corola-journal/Journalistic/11549_a_12874]
-
și cînd plouă sau cînd se închid teatrele. Pun banii jos imediat, fără nici o întrebare. Întotdeauna știu unde te duci. Sînt grozavi. Nu-i de mirare că stăm acolo ore întregi, făcînd cu mîna sau salutînd - salutînd acest serviciu minunat. Străzile sînt pline de oameni cu brațele pe sus, uzi leoarcă și istoviți, mulțumind taxiurilor galbene" (p. 98). Scenele de amor, cu dialogurile afectate între amanți, cu etapele inversate și gesturile mecanicizate prin această răsturnare, au ceva caraghios, dar sînt într-
În sens invers by Florina Pîrjol () [Corola-journal/Journalistic/11549_a_12874]
-
din cînd în cînd, la a doua întîlnire, dar în general e prima. Invazie instantanee. Invazie și stăpînire instantanee. Nu-i nevoie decît de o oră, maximum două. Dumnezeule, poți să te duci la o femeie, la un colț de stradă și să începi să strigi la ea și, zece minute mai tîrziu, e înapoi la tine acasă, unde face tot felul de lucruri. Nu de puține ori primul contact fizic, prima atingere a fost o palmă sau o îmbrîncitură: mîna
În sens invers by Florina Pîrjol () [Corola-journal/Journalistic/11549_a_12874]
-
nici nu le bănuiai. Lumea asta cu fundul în sus e mai frumoasă decît cea adevărată, asta încearcă să ne spună, tandru, Martin Amis. Cu doctori naziști care resuscitează morți la Auschwitz, cu Kennedy care renaște într-o secundă pe străzile Dallasului, cu femei care cedează de la prima întîlnire, cu ploi care se întorc în cer și mașini care se repară miraculos, cu vapoare care își șterg urmele pe măsură ce înaintează adînc în mare. Cu păcate care devin fapte bune și crime
În sens invers by Florina Pîrjol () [Corola-journal/Journalistic/11549_a_12874]
-
ediții ale Festivalului Internațional ,Zile și nopți de literatură", cu participarea unor ,scriitori de valoare internațională"; în domeniul social s-a continuat și extins programul de ajutorare a scriitorilor aflați în dificultate economică sau bolnavi; s-a construit hotelul din strada Căderea Bastiliei, ,proprietate integrală, teren și construcție, a Uniunii". Fostul președinte al Uniunii Scriitorilor a sugerat viitoarei conduceri să întărească caracterul sindical al Uniunii, să stimuleze filialele ,în realizarea unei bune relații cu autoritățile locale", fără a încuraja totuși federalizarea
Conferința Națională a Uniunii Scriitorilor by Reporter () [Corola-journal/Journalistic/11575_a_12900]
-
și intitulat Madalenamagdalenamadeleine oů je ne sais pas ętre, pe muzica lui Franck Cavet și lumini, fotografii și instalație video de Nicolas Boudier. Spectatorii intrau, pe rând, în cele trei încăperi destinate experimentului. în prima vedeau fotografii ale artistei, pe stradă, în casă etc., văzută integral sau parțial pe fragmente corporale, fotografii în tehnici diferite și grupate diferit. Pe una dintre ele, ca să o poți vedea, trebuia să te culci pe podea sub un panou suspendat, iar între fotografii atârnau cutii
Explore Dance Festival by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/11547_a_12872]
-
feminitatea. Nora Iuga e feminină pînă la ultimele nervuri ale propozițiilor d-sale, atentă pas cu pas la ceea ce consună cu propria-i simțire de Evă insațiabilă de imaginea sa: ,Merg pe Kantstrasse. Vreau să-mi cumpăr ceva. E o stradă împăcată cu sine ca o femeie care se știe frumoasă". Sau: ,Am un fetișism al hainelor. Sînt haine faste și nefaste. Am să mă îmbrac ca la ultima noastră întîlnire". Metropola germană o ajută pe poeta noastră a se regăsi
Un jurnal al Norei Iuga by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11561_a_12886]
-
de graseiată, de Ťgepflegtť mi se adresează în metrou: V-am remarcat ieri la lectura de la Guggenheim. Arătați atît de bine". Mărturisind feciorelnic că e ,cumintea cuminților", autoarea nu poate rezista avansurilor a doi bărbați necunoscuți ce-i zîmbesc pe stradă: ,Un prelat islamist înfășurat în cearceafuri și un neamț mic, cărunt, de-o vîrstă cu mine; mă conduce cîțiva pași, îmi arată unde e stația de metrou. îi întind mîna, e așa de fericit, știu că se va gîndi toată
Un jurnal al Norei Iuga by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11561_a_12886]
-
cât și putere executivă. Or, asta însemna ,pluralism în cadrul frontului", ,democrație originală", adică perestroika. Ca răspuns la manifestația de protest organizată de partidele istorice renăscute, puterea emanată în loc să cultive dialogul, a adus în grabă hoarde primitive care au răcnit pe străzile unei capitale europene în 29 ianuarie ,noi muncim, nu gândim", ,noi nu ne vindem țara", ,moarte intelectualilor". în asemenea condiții mai putea cineva de bună credință sau un intelectual autentic să mai creadă în bunele intenții ale FSN? în fața reacțiilor
Trecut-au cincisprezece ani by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/11574_a_12899]
-
vorbim. Cum se întâmplă de-obicei în asemenea ocazii, afli, dintr-o conversație ŕ bâtons rompus, numai cioburi infime din viața celuilalt și nu neapărat pe cele semnificative. Firește, nici tu nu-i poți dezvălui, într-o conversație purtată pe stradă, mare lucru despre tine și felul în care te-au încercat anii din urmă. Interlocutoarea mea e, oricum, o extravertită și nu s-a sfiit să-și exprime, în mare grabă și cu dese abateri de la subiect, bucuriile și mai
Un ziar ,nemțesc" de acum 90 de ani by Ilie Rad () [Corola-journal/Journalistic/11589_a_12914]
-
s-a părut? Spre deosebire de studenți, actorilor le împarte scenele nominalizându-i pe roluri. E seară târziu și ne grăbim la cină. Povești, farse din și despre teatru. La plecare ne prinde o ploaie torențială de vară. Ion Vartic pleacă pe stradă în căutarea șoferului. Teatrul e un joc, nu-i așa? Șoferul era cu mașina parcată în fața restaurantului. Urcăm și ne recuperăm directorul. Cele nouă zile care au urmat ne-au și m-au aruncat într-o lume a teatrului adevărată
Atelier Teatral - Andrei Șerban by Marta Petreu () [Corola-journal/Journalistic/11567_a_12892]
-
din Tălpi. Șotronul e Iașul, devenit, iată, ceea ce se numește un topos, o paradigmă literară, cum, la fel, va fi fiind urbea moldavă în proza lui Val Gheorghiu, Cătălin Mihuleac ori Lucian Vasiliu: e orașul cum se vede (cu piețele, străzile, statuile, porumbeii, Corso, Fundație, Copou, Tătărași, Nicolina, Alexandru) și cel care este nefiind, cel ascuns în imaginarul lui Bikinski, în aristocrația lumii artiștilor ori în subsolurile sale: al balansului baroc dintre ceea ce poate fi privit și ceea ce, prin mintea, simțurile
Roman burlesc by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/11587_a_12912]
-
cum spune prozatorul în partea a treia a romanului său, la ,hua-hua", ,hua-hua-hu", ,hua-hubba-hu", ,hubba-hubba-hu", ,hubba-hubba-bu": o lume a lui hu(o), iar deasupra ei, neantul, cum zicea poetul altădată: lumea reală, dintr-un oraș de pe hartă, cu nume și străzi aievea, de care Bikinski fuge în orașul-labirint, în pătratele șotronului, pe asfaltul netezit de tălpile sale, într-un roman, în fond, unul dintre cele mai importante apărute la noi, în ultima vreme.
Roman burlesc by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/11587_a_12912]
-
dominantă este devoțiunea. Focalizîndu-și privirea exclusiv asupra omului, în singurătatea sa ori în grup, descriindu-i comportamentul tipic și analizîndu-i pas cu pas existența, el se transformă dintr-un martor de circumstanță în purtătorul de cuvînt al unei aspirații. Lumea străzii, a cafenelei și a terasei, într-un cuvînt a exteriorului și a interiorului, devine sursa unei întregi mitologii, cu echilibrele, năzuințele și dramele ei. Dacă Jiquidi nu este niciodată patetic și nu își edulcorează observațiile în sentimentalisme explicite, nu înseamnă
Rememorări by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11593_a_12918]
-
mă plătesc prost, măcar să fac treabă ca lumea. Așa, în ciuda sistemului!". Și așa, în ciuda sistemului, Radu Pavel Gheo muncește, muncește, muncește... până obosește. Uzură fizică, dar mai ales leziuni morale: "Pe 17 decembrie 1989, seara, am fost și eu pe străzile Timișoarei. În lunile care au urmat am trăit și eu entuziasmul libertății morale, care a dispărut încetul cu încetul. O spun ca să mă apăr: am încercat să rezist. Am stat în chirie, am dat meditații, am scris, am tradus, am
America, America... by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11599_a_12924]
-
hoții erau executați. Cîinii vagabonzi luați de hingheri. Copiii fără stăpîn, crescuți de stat. Leafa, mică, era sigură, la dată precisă. Nu scormonea nimeni prin gunoaie. Era rău, dar mult mai bine, socoteau unii. Regretau moartea dictatorului, după ce dansaseră pe străzi în ziua execuției." (p.51) Sfîrșitul lui Filip este unul exemplar. Arestat în urma unei manifestații populare, el se spînzură în latrină, după ce fusese violat de colegii de celulă, iar gardianul notează în raportul său o frază cu valoare de paradox
In Virto veritas by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11622_a_12947]
-
mai mult robinetul libertăților cetățeanului (principala sursă de dezordine în societate), pînă cînd viața acestuia se transformă într-un coșmar de tipul celui trăit de români în ultimii ani ai regimului Ceaușescu. Disperarea îi scoate pe oameni din nou în stradă, urmează o altă revoluție menită să îl îndepărteze pe tiran și să readucă oamenilor libertățile specifice unui regim democratic. Drama multora dintre semenii noștri este aceea că trăiesc în dictatură cu nostalgia democrației, dar odată ajunși în democrație devin cuprinși
In Virto veritas by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11622_a_12947]
-
discret, caracterizat de abnegație, tact, finețe, cu o memorie prodigioasă, "idealist până la exaltare" (Ioana Pârvulescu), de redactor la "Gazeta literară" de la debutul acesteia, continuând apoi la România literară. într-o vreme, ședințele revistei s-au ținut în casa sa din strada Toamnei, o casă veche, a bunicilor săi, construită spre sfârșitul secolului al XIX-lea. Ea a devenit - scrie Nicolae Manolescu - una cu hebdomadarul principal al Uniunii Scriitorilor. Spuneai România literară, spuneai Andriana Fianu. Era, în felul ei, o instituție. Venea
Amintindu-ne de Andriana Fianu by Iordan Datcu () [Corola-journal/Journalistic/11613_a_12938]