KorAP: Find »[drukola/base=suprem & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...49 50 51 ...1142 >

28,530 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813

chemat să dai o nouă față lucrurilor, o nouă deschidere ontică. Este o transă, o bucurie inexprimabilă ce te vizitează, o stare de grație care te uimește prin lumina orbitoare și firescul, simplitatea cu care are loc miracolul. Este expresia supremă a justiției poetice care vine de undeva de dincolo de noi. Opera de artă autentică nu este autofania autorului, ci epifania unei voci care te-a ales. O altă formă a justiției poetice constă în recunoașterea a posteriori a valorii unei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
universul prin undele sale vectoriale conlucrează cu o anumită structura genetică rezultând acel poem. Ca atare, nu a fost un hazard că omul ancestral a scris o poezie sublimă: era necesitatea singurătății omului de a se deschide spre divinitate ca supremă complementaritate, astfel că poezia s-a născut cu necesitate din rugăciune; nu a fost întâmplător că apoi s-a scris o poezie clasică, a ordinei intelectuale aici pe pământ, eroismul Iliadei fiind o necesitate a ordinei sociale; apoi a apărut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
în poemul Cartea morților, sensul vieții pe pământ era pregătirea în vederea întoarcerii în divinitate prin cultivarea infinitudinii marilor valori: adevăr, bine, frumos, dreptate, simțire superioară, măiestrie, devenind astfel curat în fața zeilor și dobândind privilegiul de a i se dezvălui taina supremă, "aflată înapoia tuturor tainelor", misterul ascuns după vălurile zeiței Isis, exemplu prin excelență de sublim, pentru Kant. Poemul-rugăciune al faraonului vizionar Akhenaton, închinat discului solar, este un rezumat al sublimității viziunii vechiului Egipt. Pindar afirma că sensul omului nu este

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
natura. Să sfințim viața umană prin instituirea de prezenturi eterne poetice, pentru că există o "vecie a vremii". Sensul cuvintelor în poezie este de a rosti adevărul uman, de a însămânța strălucire, și astfel "bucuria și slava dau în flăcări". Sensul suprem al omului: Crește asemenea pomului tânăr, liberă, virtutea,/ În curăția picăturilor de rouă, prin dreapta/ Înțelepciune și se ridică / Spre umedul Eter"; " În preajma încercării trudnice se dovedesc cele înalte". Scopul oricărui înțeles trebuie "să dea în floare pe înălțimile înțelepciunii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
este să fii pur, să fii poet "Nur Narr, nur Dichter" "numai nebun, numai poet", și să te înalți mai sus de tine cu preceptul moral de a te situa dincolo de bine și rău, devenind supraom. Rilke consideră că țelul suprem al omului este de a crea opere grandioase care să uimească îngerul. Pentru Tagore, menirea poeziei este de a celebra nenumăratele lumi create de Dumnezeu, în scopul de a se întoarce apoi în Unul, de unde a fost despărțit în prima

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
a o "păstori" mai mult, Ființa se realizează abia în om cu ajutorul Poeziei, incluzând în sfera poeticului toate artele. Pentru Lucian Blaga, sensul cântului este apărarea mistică a tainei, bucuria vieții revenind iubirii transfigurată poetic și mitic. Pentru Eminescu nonsensul suprem este moartea, întrebându-se în Mortua est !: Tu chip zâmbitor trăit-ai anume/ Ca astfel să mori ?" Au sens e în lume ?" Viața este un joc al morții cu ea însăși, un joc al cunoașterii propriei puteri, al propriului absurd

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
Mortua est !: Tu chip zâmbitor trăit-ai anume/ Ca astfel să mori ?" Au sens e în lume ?" Viața este un joc al morții cu ea însăși, un joc al cunoașterii propriei puteri, al propriului absurd ? Este moartea demonstrația unei legi supreme neștiute care consideră că existența este un nonsens ? Moartea este un eșec tragic al Creației, sau pur și simplu jocul gratuit (al cui?) de-a nonsensul ? Dar are cumva vreun sens să căutăm sensuri ? Nu trebuie doar să acceptăm totul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
gândește-te să te bucuri până când va sosi ziua să ajungi în țara care iubește tăcerea". Și iată, în Dialogul unui om suferind cu sufletul său, o a treia hipostază a viziunii morții, și anume impresionantă laudă a morții, ca supremă eliberare: Moartea e azi în fața mea Ca vindecarea de o lungă boală, Ca o ieșire în aer liber după ce ai stat închis . Moartea e azi în fața mea, Aidoma mirosului de smirnă, Întocmai ca mireasma florilor de lotus, De parcă aș sta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
prietenia ? ...Hafiz, bolnav e duhul acestei vremi. Cum oare Un înțelept sau doctor să-i afle vindecare ? Cei drept siliți sunt astăzi, când vremea e hapsână, La cei nedemni să-ntindă a lor loială mână. Totul culminând cu un strigăt suprem: "Ah! În această lume un om există oare?/ Cine pe-Adam din nou să-l nască ?" Ceea ce ne face să depășim deznădejdea, deziluzia, întrebările fără răspuns este însă poezia: fina vibrație a simțirii, elevația gândului, fermecătorul discurs liric poartă la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
mâhnit ! Bogat ești: ai Dragostea și Versul! ...Ce-naltă-i demnitatea și cât subjugă versul Cu farmecul său liric și dulce universul! "Scrise cu nespus", negrăitul emanând din versurile poetului din Șiraz lărgește indefinit secretele noastre zariști lăuntrice. Inefabilul împlinește suprema eliberare spirituală: "Un vers frumos te-nalță când inima ți-e grea./ Remedii fără număr să afli-n cartea mea". Neliniștile sale religioase și sociale, Dante și le-a exorcizat alungându-le după poarta Infernului pe care a sigilat-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
și Furtuna. Vrăjitorul Prosper își aruncă în mare cartea vrăjilor rele, iar Miranda "uimire și oglindă" a naturii descoperă cât de minunate sunt firea cea mare și firea umană. Teatrul antic și teatrul shakespearean ne fac să trăim poezia ca suprem adevăr uman exorcizând transfigurator tragicul vieții. "Puterea poeziei nu are margini", afirmă Shakespeare în Doi tineri din Verona. Neliniștea (Sorge) lui Hölderlin constă în faptul că suntem singuri, iar Dumnezeu rămâne dincolo de noi. De aici năzuința ardentă a apropierii de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
năzuința ardentă a apropierii de Tatăl. Nu prin orice numire o putem face, numai prin cânt. Dar asemenea neliniște nu aparține oricui, ci este purtată de poet, nu și de către ceilalți. Căci doar poetul poate intra în comuniune cu Spiritul Suprem. Și cea ce îl cheamă mereu spre aceasta comuniune este tocmai neliniștea. Poetul este intermediarul dintre Dumnezeu și oameni pentru că numai el se află mereu în acea tensiune sacră a necesității de a-i fi aproape. Ca atare, pentru poet

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
cânturile,/ Zboară vecinic îngânându-l,/ Valurile, vânturile." Cea mai tulburătoare neliniște eminesciană este cea a perspectivei revenirii sisifice identitare în această lume a durerii, a răului și a morții, tragism descris în postuma Bolnav în al meu suflet, unde apare suprema spaimă: aceea de a exista. Dar în lirica eminesciană neliniștea existențială este infinit depășită prin magia muzicală unică, inimitabilă a verbului său, alături de altitudinea ideației polarizând către sacru, și radicala eliberare metafizică. Neliniștea morții are drept antidot natura, precum în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
patruzeci de variante ale poeziei Mai am un singur dor. După Poemele luminii, Lucian Blaga parcurge o perioadă intens întrebătoare în volumele Pașii profetului, In marea trecere și Lauda somnului, cu refuzul final al existenței. În Psalm apare neliniștea cunoașterii supreme: O durere totdeauna mi-a fost singurătatea ta ascunsă. ...Între răsăritul și apusul de soare Sunt numai tină și rană ...O, de n-ai fi mai înrudit cu moartea decât cu viața mi-ai vorbi, din pământ ori din poveste

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-i târziu/ Și n-am mai murit" răsunând sinistru în nemărginire și eternitate: Imensitate, veșnicie, Tu, haos care toate-aduni, În golul tău e nebunie Și tu ne faci pe toți nebuni. Imensitate, veșnicie, Pe când eu tremur în delir, Cu ce supremă ironie, Arăți în fund un cimitir. Disperarea este cu atât mai de nevindecat cu cât unica formă de expiere a smintelii cosmice, poezia, l-a părăsit: "Și gândul se-afundă, pierdut vâslaș...Și jalea de-a nu mai putea face

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
rămâne aureolat de legendă prin încercarea imposibilului, iar în Danaida, prin regretul morții de a fi ucis o marmură infinit de suavă. Întruchiparea Aurorei și a Gândirii având același model, iubirea Camille Claudel constituie un simbol etern care reunește triada supremei axiologii. Precum afirmam și în altă parte, muzica dezvoltă poetica cea mai eliberatoare, acest lucru mai ales în secvențele lente, în care vibrația melodică suavă, elevată, răscolitoare posedă prin excelență magia de a sublima și transfigura neliniștea ontică. Așa are

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
să modifice poemul și "să-l o înalțe nesfârșit à la Giordano Bruno", cum a notat cu două săptămâni înainte de prima umbrire a minții. Or, ceea ce postula filozoful poet italian era zborul neîncetat al "intelectului eroic" în căutarea unei onto-axiologii supreme care nu pot fi atinse niciodată. De aici, zborul fără oprire. Aceeași maximă deschidere o întâlnim în sublimul poem al lui Rabindranath Tagore Lebedele, unde un stol de lebede, vast cât cerul, ia pe aripile sale universul, întreaga lume a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
ne-am putea naște din nou. Gérard de Nerval, în sonetul Versuri aurite, după ce amintește viziunea lui Pitagora, conform căruia, în ciuda geometrismului riguros universal, "totul este simțire" încheie cu versul "Sub scoarța unei pietre se-nvoaltă-un spirit pur." Aceasta este menirea supremă a poeziei: să-l smulgă pe om din cercul multiplicat la nesfârșit al finitudinilor, al determinărilor și să-l elibereze fulgerător. Dar pentru asta, cere Eminescu, trebuie să fii înaripat: Da, la voi se-ndreaptă cartea-mi, La voi, inimi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
curat. Intre cei ce se sting în apunerii țară, fii un cristal care, sunând, s-a spart cu sunetu-odat'. În arta vizuală, tablourile lui Vermeer ilustrează perfect nașterea magică a inefabilului cel mai decantat din geometria cea mai implacabilă, simbol suprem fiind perla o hotărnicire perfectă infinit depășită prin iradierea luminoasă. Și să ne amintim cum în tablourile lui Leonardo da Vinci, Mona Lisa del Giocondo și mai cu seamă îngerul din tabloul Fecioara printre stânci de la National Gallery din Londra

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
de greu/ Din jalea mea adâncă,/ Și cât de mult îmi pare rău/ Că nu mai sufăr încă." (S-a dus amorul...) Cea mai tragică suferință eminesciană: eterna întoarcere, evocată în postuma Bolnav în al meu suflet..., unde apare spaima supremă: renașterea sisifică identitară și în același spațiu și timp, de-a lungul întregii veșnicii exact invers față de viziunea lui Nietzsche care credea că renașterea a aceluiași este o supremă șansă, rezervată celor care au crezut în viață. Intenția lui Eminescu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
evocată în postuma Bolnav în al meu suflet..., unde apare spaima supremă: renașterea sisifică identitară și în același spațiu și timp, de-a lungul întregii veșnicii exact invers față de viziunea lui Nietzsche care credea că renașterea a aceluiași este o supremă șansă, rezervată celor care au crezut în viață. Intenția lui Eminescu de "a modifica Luceafărul și a înălța cu mult sfârșitul à la Giordano Bruno" (ms. 2257, f. 4291), arată că pentru poet, finalul capodoperei sale în forma apărută, și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
arte, dar mai ales în arta verbului, în poezie, există o conștiință superioară care îi impulsionează să creeze în numele acestei justiții de ordin poetic chemată să salveze viața transpunând-o într-o suprarealitate a frumosului, a sublimului Eliberarea radicală, posibilul suprem până la transposibil, adică dincolo de posibil și imposibil, o împlinește geniul, așa cum au recunoscut Kant și Eminescu, filozoful din Königsberg afirmând: "geniul însemnează a doua creațiune a lumii prin artă", înțelegând prin poezie orice artă, sens pe care îl preia și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
inventat de cavalerii-tristei-figuri ai modernismului și postmodernismului. Absurdul adevărat, absolut impardonabil, este moartea Antigonei, a Ifigeniei, a Desdemonei, a Ofeliei, a Cordeliei: moartea purității, a angelicului, a divinului uman. Antidotul Antidotul imposibilului dramatic al lumii omului este poezia. La polul suprem lucrul geniului. Poezia, arta, în genere, creează o neo lume pe fondul lumii din jur, fiică a Mayei. Poezia este mai adevărată, și de esența mai elevată decât istoria, scria de mult Aristotel, pentru că este mai pură, mai valorică, este

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
nu mai vorbește despre imposibil, ci tinde să devină ea însăși imposibilă. Poezie și transposibil Precum am arătat în publicații anterioare, meditând, la anii adolescenței, asupra libertății metafizice radicale am ajuns la conceptul pe care l-am văzut ca fiind suprema deschidere: transposibilul. Foarte succint spus, eliberarea în transposibil însemnează depășirea cercurilor de condiționări care îngrădesc libertatea spirituală nelimitată: mai întâi transcenderea eului empiric, de serviciu în lumea zilnicului, apoi depășirea formulei ontologice de ordin uman, urmează transcenderea diadei ființă/neființă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
diadei posibil și imposibil. De precizat că eliberarea radicală nu este însă un act finit, încheiat ci o goană neîncetată a intelectului de orice condiționare și determinare, un zbor fără încetare. În lirica universală, "Deschisul" a fost pentru marii poeți suprema aspirație. Pentru Pindar, deschiderea este înălțare către Eter și anume, prin sophia: Crește precum pomul cel tânăr, liberă, virtutea, în curăția picăturilor de rouă, prin dreapta înțelepciune a bărbaților, și se înalță spre Eter care hrănește focul veșnic al astrelor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]