2,816 matches
-
de familie, dezvoltate de Murray Bowen: genograma, triunghiul terapiei, experimentele relaționale, antrenarea, „poziția - eu”, terapia de familie multiplă, poveștile de substituire. Un alt capitol prezintă terapia de familie strategică. Teoria comunicării stă la baza acestei terapii, care promovează cooperarea dintre terapeuți și clienți, prin încurajarea soluțiilor inițiate de aceștia, deoarece tocmai acestea din urmă determină schimbarea sau, cu alte cuvinte, „abordările dominante ale anilor ’90 au [...Ă încurajat pe terapeuți să fie mai cooperanți decât manipulativi. În loc să încerce să rezolve problemele
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
Teoria comunicării stă la baza acestei terapii, care promovează cooperarea dintre terapeuți și clienți, prin încurajarea soluțiilor inițiate de aceștia, deoarece tocmai acestea din urmă determină schimbarea sau, cu alte cuvinte, „abordările dominante ale anilor ’90 au [...Ă încurajat pe terapeuți să fie mai cooperanți decât manipulativi. În loc să încerce să rezolve problemele și să provoace schimbarea, terapeuții încep să accentueze soluțiile și să sugereze schimbarea” (p. 170). Următorul capitol prezintă și analizează terapia de familie structurală. Salvador Minuchin a pus bazele
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
par stânjenitoare, contrariante, periculoase sau ipocrite sunt de natură inconștientă. Orice încercare de a-l face pe pacient mai rațional sau de a-l disciplina este așadar ineficientă, întrucât apărările nu sunt utilizate pentru a contraria sau înșela pe cineva. Terapeutul trebuie deci să înțeleagă apărările pacientului său și să fie indulgent față de acestea, dar nu trebuie neapărat să le și tolereze. Uneori, recomandă Vaillant, „iluzia trebuie să fie confruntată” (cu realitatea, de exemplu). Totuși, este înțelept să nu atacăm și
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
regula de aur „tratează-i pe ceilalți cum ți-ar plăcea și ție să fii tratat”. Punerea în evidență ori înlăturarea apărărilor cuiva sunt acțiuni care trebuie întreprinse cu tact, respectând opțiunile și intimitatea persoanei. Vaillant îi sfătuiește apoi pe terapeuți să nu încerce o „confruntare” cu o apărare dacă nu dispun de răbdarea și timpul necesare pentru tratarea consecințelor unui asemenea act. În astfel de cazuri, sprijinul social și mai cu seamă psihoterapia joacă un rol major. Terapeutul trebuie să
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
apoi pe terapeuți să nu încerce o „confruntare” cu o apărare dacă nu dispun de răbdarea și timpul necesare pentru tratarea consecințelor unui asemenea act. În astfel de cazuri, sprijinul social și mai cu seamă psihoterapia joacă un rol major. Terapeutul trebuie să fie conștient de faptul că, atunci când încearcă să înlăture o apărare, este necesar să ofere un substitut - de pildă, o altă apărare sau o strategie de coping. În încheiere, Vaillant amintește că eul este șiret, rezistent la șocuri
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
un substitut - de pildă, o altă apărare sau o strategie de coping. În încheiere, Vaillant amintește că eul este șiret, rezistent la șocuri și înțelept. Ar fi puțin realist să crezi că pacienții vor renunța la apărările lor doar pentru că terapeutul sau o persoană apropiată le recomandă acest lucru. 3. Mecanismele de apărare ca repere în diagnosticare și indici de evoluție a tulburărilor psihologicetc "3. Mecanismele de apărare ca repere în diagnosticare și indici de evoluție a tulburărilor psihologice" Reticența (sau
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
care, în persoana lui Winnicott, ajută copilul să-și constituie niște bune imagini parentale. Pe măsură ce starea copilului se va îmbunătăți, vom asista la disiparea proiecțiilor acestor personaje fantasmatice înspăimântătoare rezultând din clivaj, care parazitau relația mamă - copil. Prin procesul clivajului, terapeutul poate deveni purtătorul unor aspecte negative ale obiectului, în scopul protejării părintelui „bun”, extern sau intern. Declarațiile Melaniei Klein (1932/1978), evocând experiența sa de terapeut cu micuța Ruth, sunt revelatoare în această privință: „Când era lăsată singură cu mine
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
personaje fantasmatice înspăimântătoare rezultând din clivaj, care parazitau relația mamă - copil. Prin procesul clivajului, terapeutul poate deveni purtătorul unor aspecte negative ale obiectului, în scopul protejării părintelui „bun”, extern sau intern. Declarațiile Melaniei Klein (1932/1978), evocând experiența sa de terapeut cu micuța Ruth, sunt revelatoare în această privință: „Când era lăsată singură cu mine, i se părea că mama cea «bună» o abandona, iar spaima față de mama «care o pedepsea» trecea asupra mea”. Meltzer (1967/1971) subliniază că, în anumite
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
minte că, dacă tatăl lui ar muri, fata, din milă, ar deveni mai tandră cu el. Pacientul i-a relatat lui Freud această amintire, negând că ea ar fi semnul vreunei dorințe de moarte în privința tatălui său: „De altfel - raportează terapeutul, care pune accentul pe primul aspect al denegării la pacientul său - el se ferește să admită posibilitatea că aceasta ar fi o «dorință», pretextând că e vorba doar despre o «simplă înlănțuire de idei»”. Pacientul admite totuși că s-a
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
fiul, intervenind chiar și în alegerile lui amoroase. După șase luni de tratament, pacientul, căruia îi este mai bine, reușește să facă față, alături de cursurile sale la universitate, și unui post de asistent de laborator. Totuși, după vacanța lui Gamill, terapeutul său, el nu reia legătura cu acesta, justificându-și decizia de a întrerupe relația prin teama de a retrăi momentele dureroase ale episodului său melancolic. Jack își termină studiile de medicină și obține un post de chirurg în același centru
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
căruia îi expune astfel dificultățile prin care trece: „Înainte aveam o excelentă judecată clinică, aproape infailibilă; acum am pierdut judecata dumneavoastră”. Conștientizând acest lapsus, Jack și Gamill înțeleg că el este legat de o identificare proiectivă masivă a pacientului cu terapeutul său, identificare pierdută în momentul în care tânărul a aflat, fără a avea totuși vreo reacție afectivă conștientă, că Gamill avea să plece curând în Franța. Identificarea proiectivă actuală este o reactualizare a mecanismului legat de idealizarea mamei infailibile din
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
repetarea propriului lor trecut conflictual”, ei asociind izolarea cu identificarea cu agresorul. Este așadar un lucru cert că izolarea poate avea efecte nocive. De aceea, întregul curent al așa-numitelor „noi terapii” se bazează pe schimbul emoțional între pacient și terapeut, sau între pacienții înșiși, în cadrul terapiilor de grup, totul cu o puternică insistență asupra nocivității izolării. Potrivit lui Janov (1970/1975), interpretarea rațională nu-l va vindeca pe pacient. „Boala înseamnă renegarea sentimentelor, iar remediul este trăirea lor.” Janov mai afirmă
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
1968) subliniază că „în ceea ce privește transferul propriu-zis, atât copiii, cât și adulții repetă prin regresie și pun în scenă, în jurul persoanei analistului, relațiile lor obiectuale la toate nivelurile de dezvoltare”. Astfel, își face treptat apariția ideea însoțirii pacientului în regresie de către terapeut (Balint, 1968/1971; Winnicott, 1954/1969; Searles, 1955/1977). Dar, deși funcția de aliat pe care o poate căpăta regresia este recunoscută încă de la primele cazuri tratate de Freud, chiar dacă la Dora apare ca o formă puternică de rezistență, trebuie
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
a circumstanțelor în eroul sau conducându-l spre externalizarea problemei, care va fi apoi privită ca „inamic” al pacientului. Omer (1994) crede că psihoterapia nu este altceva decât confecționarea unor povestiri adecvate ale vieții, realizate de pacient în colaborare cu terapeutul său. El a propus și alte criterii structurale prin care să se poată distinge mai bine între povestiri „bune” și cele „rele”, referindu-se, astfel, la existența unor goluri sau scăpări între povestea inițială - „povestea peticită”, și realizarea coerenței, ținându
Cercetarea narativă. Citire, analiza și interpretare by Amia Lieblich, Rivka Tuval-Mashiach, Tamar Zilber () [Corola-publishinghouse/Science/2308_a_3633]
-
are grijă de oameni, la rândul ei. Asta voiam deci să spun. Majoritatea - cu excepția unuia care nu au avut succes și am auzit lucruri foarte rele despre el. Avem printre absolvenții acestei clase un producător de film, un artist, un terapeut care și-a luat chiar și diploma de master. Cineva care era foarte bun la matematică a devenit profesor pentru copii cu dizabilități de învățare - își pregătește acum doctoratul sau ceva de genul ăsta. Cu alte cuvinte - toți s-au
Cercetarea narativă. Citire, analiza și interpretare by Amia Lieblich, Rivka Tuval-Mashiach, Tamar Zilber () [Corola-publishinghouse/Science/2308_a_3633]
-
este foarte posibil, că este chiar plauzibil ca persoana care visează să știe, indiferent de situație, ce semnifică visul său, dar, neștiind ce știe, crede că nu știe (Freud, ????, p. 131). În definitiv, ea, și numai ea, are cheia. Celălalt, terapeutul sau cartea, poate doar să o ajute în căutările sale. Freud și-a interpretat propriile vise. După cum recunoștea și valabilitatea autoanalizei, el considera implicit că persoana care visează este capabilă să găsească prin ea și în ea semnificația propriilor vise
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
sufletesc a acestuia. Remarcăm, din cele de mai sus, că toate exemplele date au o semnificație reparatorie, terapeutică, de restaurare a ordinii corporale, sufletești și morale a persoanei umane. Toți cei la care am făcut mai sus referire sunt niște terapeuți: preotul, medicul și psihologul. Orice act terapeutic medico-psihologic sau psihomoral este un act de intimitate, o formă specială de Întâlnire. El implică o deschidere interioară a individului față de persoana celuilalt, fiind Învestit cu virtuți terapeutice salvatoare, dar și cu virtuți
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
interioară a individului față de persoana celuilalt, fiind Învestit cu virtuți terapeutice salvatoare, dar și cu virtuți morale capabile de a-i reda echilibrul sufletesc sau Încrederea și forța morală pierdută. Prin oferirea speranței și a Încrederii persoanei aflate În suferință, terapeutul devine imaginea arhetipală a salvatorului. Prin prestigiu și autoritate, el oferă pacientului acel suport moral care Îl va ajuta să se elibereze din constrângerile limitative impuse de existența suferinței, a bolii, a vinovăției etc. Orice suferință fiind resimțită În planul
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
planul interior al sufletului, actul terapeutic va trebui să acționeze ca o pătrundere interioară În persoana bolnavului, având ca scop restaurarea acestuia. Pătrunderea În intimitatea unei persoane se face, În cazul psihoterapiei, prin cuvânt, dar și prin sentimentele afișate de terapeut față de subiectul său. Cuvântul Își depășește, ca semnificație, rolul pe care-l are de obicei În comunicarea interpersonală. Cuvântul, În actul reparator terapeutic, este consolare, reparație, suport moral, Încurajare, având ca scop recrearea interiorității persoanei, ajutând-o să-și redobândească
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
terapeutică. Cuvântul poate răni (insultaă sau poate vindeca (consolaă. El are, În cazul actului terapeutic, un anumit conținut emoțional-afectiv de susținere morală și sufletească a persoanei aflate În suferință. El reprezintă prezența terapeutului, simbolizând relația de „a-fi-Împreună” dintre bolnav și terapeut. În psihoterapie, cuvântul este consolator și reparator, prin aportul unor deschideri către sentimentele morale de care bolnavul are absolută nevoie. Prin cuvânt, persoana aflată În suferință Încetează de a mai fi, sau de a se simți singură. Cineva Îi oferă
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
care bolnavul are absolută nevoie. Prin cuvânt, persoana aflată În suferință Încetează de a mai fi, sau de a se simți singură. Cineva Îi oferă ceva de care ea are nevoie. În felul acesta, cuvântul terapeutic este „darul” pe care terapeutul Îl face persoanei aflate În suferință. Se poate vedea, din cele de mai sus, complexitatea intimității, precum și nuanțele formelor acesteia. Intimitatea cuplului este o intimitate care se formează și se dezvoltă, se amplifică și se adâncește În timp, pe bază
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
sale sufletești și morale. Intimitatea terapeutică este tot o intimitate de cuplu, dar În cadrul ei statuturile și rolurile sunt altfel distribuite, În comparație cu intimitatea cuplului marital, bazată pe reciprocitatea și egalitatea rolurilor. În cuplul terapeutic, cel care are rolul director este terapeutul, garant al restaurării echilibrului bolnavului său. Mai trebuie spus faptul că orice act terapeutic urmărește scoaterea persoanei bolnavului dintr-o situație-limită, Închisă din punct de vedere psihomoral. Mai există o formă de intimitate, cea a deschiderii și a depășirii condiției
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
dându-i persoanei care suferă certitudinea că nu este nici singură și nici abandonată; captarea atenției și a Încrederii celuilalt, ca formă de Încurajare pentru a suporta durerea și suferința morală; ascultarea plină de Înțelegere a celuilalt, prin deschiderea către terapeut printr-un act de confesiune, cu efecte cathartrice; folosirea acelui cuvânt consolator care să explice și să răspundă interogațiilor celui care suferă; capacitatea de a asculta și de a-l Înțelege pe celălalt cu bunăvoință și răbdare, capacitatea terapeutului de
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
Exemplul celui apropiat oferă Încredere, siguranță, dar și certitudinea că nu ești singur și părăsit În suferința ta, că cineva veghează alături de tine, cineva la care oricând poți face apel și de la care să primești un ajutor. La rândul său, terapeutul trebuie să fie cooperant cu cel aflat În suferință, să preia simbolic, asupra sa, prin Înțelegere și consolare, suferințele celuilalt și să-i ofere răspunsurile pe care acesta le așteaptă și de care are nevoie. Acest proces presupune un anumit
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
explice sensul suferinței și să-i ofere soluția de compensare a acesteia. Acțiunea terapeutului constă În separarea motivelor care au determinat suferința de conștiința Încărcată a celui care suferă. Conștientizarea suferinței reprezintă desprinderea morală de aceasta. bă Tehnicile utilizate de terapeut au În vedere: actualizarea trecutului prin aducerea În discuție a motivelor suferinței și explicarea lor persoanei care suferă; oferirea unei soluții compensatorii, de ordin moral, care să anuleze sau cel puțin să atenueze suferința, să facă În așa fel Încât
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]