1,418 matches
-
la fel cum, la rândul ei, personalitatea acționează asupra glandelor endocrine. Este important de subliniat și faptul că glandele endocrine joacă un rol important în configurarea tipului psihosomatic (biotipul și psihotipul) al individului respectiv. Cele mai importante glande care marchează tipologic, somatic și caracterial-temperamental persoana umană sunt hipofiza, tiroida, suprarenala și gonadele. Aceste aspecte se vor vedea mai târziu, în „dispozițiile patologice” ca potențialități de dezvoltare și apariție a unor tulburări psihice ale indivizilor respectivi. Acceptând rolul important pe care sistemul
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
profilul psihopatologic al psihozei endogene respective. În sensul acesta, un rol incontestabil îl are „terenul” sau „constituția bio-psihologică” a individului respectiv. Acest aspect se poate vedea în schema de la pagina 305???. Conform cu această schemă se poate face atât o „clasificare tipologică”, dar se poate și demonstra existența unei înrudiri între diferitele „psihoze endogene”, întrucât acestea au o origine comună în structura endonului. În sensul acesta, pornindu-se de la natura endonului, respectiv „terenul”, se disting următoarele tipologii ale acestuia: a) endonul de
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de alții. Să analizăm, în continuare, tipurile acestor bolnavi, precum și pe cele ale medicilor care-i îngrijesc. Acest lucru este absolut esențial pentru înțelegerea genezei și dezvoltării suferințelor iatrogenetice. Bolnavii A. Păunescu-Podeanu face o interesantă și riguroasă analiză și clasificare tipologică a „bolnavilor dificili”, în care cuprinde toate aceste cazuri clinice. Primul tip îi reprezintă „bolnavul dificil frust, incidental, la limita noțiunii”. În ceea ce privește personalitatea și atitudinea față de suferință a acestei categorii de „cazuri”, autorul citat îi descrie în felul următor: „bolnavul
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
sunt, de fapt, „modalități de apărare”, preventive sau reacționale, cele mai obișnuite ale subiectului, orientate împotriva conflictelor intrapsihice sau exterioare. Ele sunt trăsături permanente care pot fi rezultatul unei „rețele de pulsiuni, sublimări sau formații reacționale” (S. Freud). În aprecierea tipologică a personalităților nevrotice se ia drept criteriu de referință stadiul de dezvoltare libidinală care are ca obiect fixațiile obsesive sau mecanismele de apărare ale Eului într-un fel preferențial și stereotip în scopul rezolvării conflictelor intrapsihice. Se izolează, în acest
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
psiho-biografică a persoanei umane, cu aplicații multiple în psihologie, psihanaliză și psihopatologie (S. Freud, Ch. Buhler, O. Rank, L. Binswanger, R. Allendy, M. Robert, S. Bataglia, E. Minkowski, R. Le Senne, J. Starobinski). Cunoașterea dinamicii vieții individuale, precum și aspectele sale tipologice, normale și patologice, constituie o viziune sintetică asupra persoanei umane, atât în sfera psihologiei, cât și în cea a psihopatologiei. Studiile de psihopatologie, au scos în evidență importanța studiilor biografice ale cazurilor clinice și importanța lor deosebită în înțelegerea dinamicii
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
grupului uman respectiv; perspectiva viitorului, sau orizontul deschis al evoluției istorice a grupului social-uman, așa cum se poate vedea din schema de la p. 474 ??? (sus) din ms. Această schemă de organizare dinamică a grupului social-uman, ne va permite să înțelegem caracteristicile tipologice ale acestui atât de vast și de polimorf domeniu reprezentat de psihozele colective. Schema de la p. 474 ??? (sus) din ms. exprimă atât structura psihologică a grupului social-uman, reprezentată prin Supra-Eul colectiv, Eul colectiv și Inconștientul colectiv, cât și dinamica sa
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de a surprinde ceea ce este universal la acestea (tulburarea psihică de fond) și ceea ce este particular la fiecare (forma de manifestare, evoluția și semnificația atribuită) în raport cu factorii de variație culturală. Pentru a susține aceste aspecte, vom prezenta în continuare aspectele tipologice ale tulburărilor psihopatologice de natură etno-culturală. Tipurile de tulburări psihice etno-culturale În această categorie de tulburări psihopatologice sunt incluse de majoritatea specialiștilor, tulburările psihice datorate, unor factori specifici, existenți în interiorul unor arii etno-culturale (H.F. Ellemberger). Acestea includ următoarele aspecte: boli
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
mult sau mai puțin rapidă a conștiinței, cu obtuzie intelectuală, lentoarea percepțiilor, a orientării și recunoașterii. Sinteza mintală este dificilă. Tulburări mnezice fragmentare. Operațiile intelectuale sunt grav afectate sau imposibil de realizat. Constituție: tip structurat somatic specific (biotip) având trăsături tipologice temperamentale corespunzătoare (psihotip). Contagiune psihică: transmiterea directă a unor idei sau simptome patologice de la un individ la altul prin inducție sugestivă sau prin imitație. Coprolalie: limbaj grosolan, indecent, vulgar. Criză: schimbare bruscă de atitudine, comportament, cu caracter emoțional-afectiv zgomotos, de
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
că acesta face, clar, trimitere la mișcarea corpului omenesc, fără niciun fel de dubiu de natură lingvistică. Domeniul activităților corporale (motrice) este definit de MIHAI EPURAN (2005) ca având trei dimensiuni referențiale: biologică, psihologică și sociologică și a fost structurat tipologic în cinci categorii: • Activități corporale ludice; • Activități corporale gimnice; • Activități corporale agonistice; • Activități corporale recreative; • Activități corporale compensatorii. Dacă am lărgi contextul discuției, legată de adresabilitatea, formele principale și funcțiile activităților motrice umane, într-un context referențial ontogenetic, o reprezentare
ANUAR ŞTIINłIFIC COMPETIłIONAL în domeniul de ştiință - Educație fizică şi Sport by Nicolae Neagu () [Corola-publishinghouse/Science/248_a_789]
-
caracteristică (acțiunile antrenorului în antrenament și competiție), respectiv, de coaching, Cathț, Rolland și Cizeron Marc (2008). În cadrul paradigmei behavioriste, studiile s au focalizat, la un moment dat, asupra comportamentului profesional al antrenorului de succes, cu scopul de a reliefa profilul tipologic comportamental al acestuia. Trudel și Brunelle (1995) citați de Cathț, Rolland și Cizeron, Marc (ibidem) au realizat, astfel, un repertoriu comportamental al antrenorului de succes. Atenția cercetătorilor din domeniu s-a deplasat, apoi, și asupra scopurilor, preocupărilor, judecăților de valoare
ANUAR ŞTIINłIFIC COMPETIłIONAL în domeniul de ştiință - Educație fizică şi Sport by Nicolae Neagu () [Corola-publishinghouse/Science/248_a_789]
-
spiritul integral al unei literaturi” este „cel mai util instrument de estimațiune critică”. În consecință, indiferent de forma în care se concretizează, cărțile sale sunt alcătuite ca suite de prospecțiuni din unghiuri diferite, identificări, revizuiri, proiecții, ipoteze, încercări de clasificare tipologică și ordonare cronologică, având mereu în atenție nivelul actual, teoretic și aplicat, al interpretării critice. Preponderent analitice, studiile reconstituie traseul receptării unor opere controversate, urmăresc metamorfozele în timp ale unor linii tematice, schițează aria și profunzimea unor influențe etc., argumentând
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289692_a_291021]
-
ș.a. În cvasiunanimitatea ei, critica literară de azi atribuie însă caracter realist celei mai întinse și rezistente părți a prozei și dramaturgiei românești, de la începuturile lor până în prezent. Sensul istoric al conceptului literar și artistic r. e dublat de unul tipologic. Se vorbește de un „realism etern” (René Wellek), de un „realism nețărmurit” (Roger Garaudy). Analog a fost conceput r. și mai înainte, în perioada interbelică, de o seamă de esteticieni germani, englezi, americani, polonezi (citați de Henryk Markiewicz în Conceptele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289156_a_290485]
-
romantismului. Promotorii mișcării romantice franceze de la mijlocul secolului al XIX-lea își revendicau ca precursori, între alții, pe Scarron, Diderot, Balzac, Stendhal, Dickens. Totuși, atributele existenței reale, obiective se revelează cu putere deosebită începând din Renaștere. Marele r., în sens tipologic, ia naștere prin Rabelais, Shakespeare, Cervantes și se realizează plenar în literatură prin Stendhal, Balzac, Flaubert, Dickens, Thackeray, Gogol, Lev Tolstoi, Saltâkov-Șcedrin, Cehov, Ibsen, Jókai Mór, I.L. Caragiale, Liviu Rebreanu, în pictură prin Rembrandt, Daumier, Ilya Repin, Nicolae Grigorescu, spre
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289156_a_290485]
-
și din direcția autoreferențialității (autorul apare în final ca un deus otiosus care și-a lăsat de izbeliște lumea ficțională). De altfel, asemănătoare sunt temele și tehnicile folosite în piesele de teatru, care, în pofida numărului lor mare, nu cunosc variații tipologice, ci doar graduale, evantaiul dramatic deschizându-se între doi poli: politicul și metateatralul. E drept că o eventuală sciziune între aceștia ar fi iluzorie, deoarece spectacolul și ideologia nu sunt decât fața și reversul aceleiași medalii: exercitarea puterii presupune punerea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290587_a_291916]
-
personaje valabile, jurnalul intim poate emite pretenția de a fi ceva mai mult decât un repertoar, o cronică exterioară a Întâmplărilor și viselor autorului. Dată fiind natura lor concurențială, autoportretul și narațiunea confesivă intră foarte repede Într-un conflict ireductibil. Tipologic vorbind, jurnalul intim este un gen confesiv al cărui traseu poate fi descris ca linear, discontinuu și acut subiectiv. În ciuda presupusei lipse de obiectivitate, autoportretul se dovedește, la lectură (singura modalitate prin care poate fi descifrat) o construcție fundamental obiectivă
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
literară. În 1992 a publicat volumul teoretic Hermeneutical Desire and Critical Rewriting. Narrative Interpretation in the Wake of Poststructuralism, devenit în scurt timp un titlu de referință în domeniu. Anatomia balenei albe este o contribuție, impecabil articulată metodologic, la explorarea tipologică a romanului american, aflat în curs de a-și impune canoanele proprii, în contrast cu cele europene consacrate. Conform lui C.-P., într-o atare întreprindere poetica ar beneficia de o perspectivă privilegiată asupra structurii multiplu etajate a romanului: planul tematic, arhitectura
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286426_a_287755]
-
rândul cărora criticul ține să înscrie și Ciuleandra) sunt abordate psihanalitic, în opera lui Tudor Arghezi se distinge complementaritatea „tensionatului” și a „mântuitului”, văzuți - discutabil - nu sincron, ci ca două vârste succesive. Folosind eseistic strategii naratologice moderne și îndeosebi schema tipologică a lui Northrop Frye, adaptată, G. încearcă în Structură și mit în proza contemporană. Eseu despre destinul literar al „generației șaizeci” (1982) o sinteză, preocuparea lui cea mai insistentă rămânând aceea de a identifica miturile drapate în varii tipuri de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287315_a_288644]
-
culegeri și studii de folclor: Cântece și melodii de jocuri populare moldovenești (1975), Studiu asupra folclorului moldovenesc din perioada războiului. 1941-1945 (1975), Deslușiri. Articole despre folclor (1989). J. analizează dezvoltarea istorică a unor motive, caracterul sincretic al creațiilor folclorice, similitudinile tipologice. A alcătuit antologiile Cântece populare de dragoste (1977), Strigături, amintiri și scrisori versificate (1978), Proverbe și zicători (1981), toate însoțite de studii introductive, glosare, note și comentarii. Este coautor al cursurilor Creația populară și Crestomație de folclor, destinate instituțiilor de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287678_a_289007]
-
politicului. Antropologia politicului apare uneori mai degrabă ca un mijloc de măsurare a ansamblului câmpului antropologiei decât ca obiect particular de studiu. Ea ocupă, din acest motiv, un loc aparte, în măsura în care variabilitatea formelor de organizare politică a servit drept criteriu tipologic pentru a identifica formațiunile sociale. Reflecțiile și analizele din acest domeniu au fost mult timp preocupate de voința de a explica geneza statului, în timp ce marile tipologii evoluționiste ale lui Henry Summer Maine (1861), Lewis Henry Morgan (1877), Karl Marx (1859
Antropologia by Marc Augé, Jean-Paul Colleyn [Corola-publishinghouse/Science/887_a_2395]
-
acestor unghiuri de vedere, care surprind fiecare o fațetă a ei. Pornind de la aceste 5 modalități de analiză a comunității din literatura sociologică, Ilie Bădescu dă o definiție globală termenului: Comunitatea este o realitate morală, delimitată empiric, având o semnificație tipologică și reprezentând un cadru metodologic adecvat pentru studiul unor chestiuni precum: moralitate, lege, contract, religie, spirit uman, etc. Comunitatea mijlocește accesul nostru la nivelul molecular al societății. (Bădescu, 2002: 140) Comte și Le Play se disting de ceilalți gânditori asupra
by Adela Elena Popa [Corola-publishinghouse/Science/1048_a_2556]
-
precum: moralitate, lege, contract, religie, spirit uman, etc. Comunitatea mijlocește accesul nostru la nivelul molecular al societății. (Bădescu, 2002: 140) Comte și Le Play se disting de ceilalți gânditori asupra fenomenului comunității prin aceea că nu abordează comunitatea în manieră tipologică. Astfel, la Comte, comunitatea are sens de "comunitate morală", bazată pe puterea puterea spirituală (inițial definită de Comte ca inteligență, apoi ca iubire), pe coeziune. Principiul pe care se bazează comunitatea în viziunea lui Comte este forța morală și afectul
by Adela Elena Popa [Corola-publishinghouse/Science/1048_a_2556]
-
Emil Durkheim, și mai târziu Robert Redfield, care deși au accentuat alte aspecte esențiale ale realității sociale (precum autoritatea, diviziunea muncii sau modurile de producție), au surprins prin acestea esența vieții comunitare. Printre teoreticienii clasici ce abordează problema în manieră tipologică, la F. Tönnies termenul de comunitate primește una din cele mai fine analize sociologice. Astfel comunitatea presupune relații stabile și intime, înțelegere, întrajutorare, înrudire, vecinătate. Comunitatea se bazează pe trei principii: legătura de sânge (rudenia), legătura spațială (vecinătatea) și legătura
by Adela Elena Popa [Corola-publishinghouse/Science/1048_a_2556]
-
de ingroup. În timp ce Weber se referă în principal la tipul de autoritate pentru a esențializa realitatea socială și a o încadra într-o tipologie, Durkheim este atras de diviziunea muncii, diferențiind între solidaritatea organică și cea mecanică. În aceeași manieră tipologică, Marx vede diferența între societatea premodernă și cea modernă bazându-se pe opoziția între feudalism -capitalism și cea între țărănime-nobilime și proletariat-burghezie. Mai apropiat de actualitate, Robert Redfield pune sub semnul întrebării încercările clasicilor de a opune comunitatea de societate
by Adela Elena Popa [Corola-publishinghouse/Science/1048_a_2556]
-
al sistemului și șefilor lui, apoi al executanților și colaboratorilor. Circulă de altfel și un alt mit sau, dacă vreți, un semi-mit, al vinovăției colective. Repet: nu există boli, ci numai bolnavi. Dar tratatul de medicină, care procedează categorial și tipologic, nu recunoaște decât boli. O rea conștiință a (pseudo) colaborării și o falsă conștiință a (pseudo) rezistenței caracterizează acest climat moral, una din rănile interioare cele mai profunde și mai grave pe care ni le-a produs regimul totalitar. Cum
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
ilustrare a unei situații generale. Ierarhiile se modifică și ele. Cioran devine numai un exemplu în plus, de o oarecare notorietate, într-adevăr, dar nu mai mult. Totul se proporționează și se reduce la scară. Categorialul invită deci la luciditate tipologică și, mai ales, la modestie. Situație subtil ironică, în același timp, de care amintește și Sorin Antohi. Locul, sau mai bine spus, atelierul unde se operează această sinteză, este un foarte bogat aparat de note. Erudiție, bineînțeles, dar și ceva
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]