2,637 matches
-
orice hierofanie, chiar și În cea mai elementară, se poate constata acest act misterios și paradoxal: ceva străin, total diferit se manifestă prin obiecte și ființe care, deși sunt integrate lumii „naturale”, „profane”, devin receptacole și vehicule ale unei realități transcendente, fără ca prin aceasta să Înceteze a rămâne ele Însele. Prin aceasta se relevează comunicarea sacrului cu profanul, a ființei cu cele ce ființează, a absolutului cu relativul, a ceea ce este etern cu ceea ce devine, a invizibilului cu vizibilul, a ceea ce
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
un simbol unifică sectoare diverse ale realului (simbolismul acvatic, bunăoară relevează solidaritatea structurală Între Apă, Lună, devenire, vegetație, feminitate, germeni, naștere, renaștere etc.); pe de altă parte, simbolul este, Întotdeauna, deschis, În sensul că e susceptibil de a dezvălui semnificații „transcendente”, care nu sunt „date” (nu sunt evidențiate) În experiența imediată ... Un simbol devine autonom În clipa În care s-a constituit ca atare, și polivalența lui ne ajută să descoperim omologări Între diferite moduri de a fi: omologări care prin
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
unul. „A se elibera” Înseamnă a fi găsit un sens. Trebuie ca fiecare să-și caute Graalul său. Căutarea Graalului este o activitate hermeneutică. După I.P. Culianu, În primele două cicluri fantastice În care miracolul irupe În lume, „sensul este transcendent față de hermeneutica Însăși”, iar În cel de-al treilea ciclu „sensul este stabilit de hermeneutică” (/256). Prin intermediul hermeneuticii se „născocește misterul”, „enigma”, se creează „mitul”. Întreg mesajul lui Eliade ar putea fi rezumat astfel: pentru a putea supraviețui, trebuie să
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
regăsim doar În artistică a lui M. Eliade, ci și În lucrările istoricului religiilor, ale eseistului, și tot de aceste teme mari era frământat când Își scria Jurnalul sau Memoriile. Cunoașterea miturilor și a simbolurilor ne ajută să Înțelegem „prezența transcendentului și a supraistoricului În viața de toate zilele”. Miturile le cunoaștem datorită memoriei, ea ne relevează adevărurile exemplare din trecut, pe care tot ea, le reactualizează În prezent. Memoria stă, deci, la baza culturii unui popor, iar cultura devine mijlocul
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
său și a operei pe care o realizează. Irupția creatorului înseamnă că progresul în artă este purtat de un spirit de avangardă, ca atonalismul în muzică din anii 1910 și 1920, cu Arnold Schoenberg. Căutând să rezolve antinomiile dintre valorile transcendente și realitățile imanente, Weber amintește în mai multe rânduri concurența care, în istoria economică, s-a manifestat între etica religioasă și producția artistică, între practicile ritualice și plăcerea artistică, opunând puternic profetul (care vorbește în numele lui Dumnezeu) și artistul (care
Sociologia culturii by Matthieu Béra, Yvon Lamy () [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
două riscuri ale filosofiei: pierderea în gol, de o parte, înstăpânirea asupra unui gol, de alta. Critica lui Kant denunță tocmai primul risc și desființează pierderea în gol, ridicarea deasupra experienței posibile, iluzia de a putea cunoaște ceva în zonele transcendentului. În schimb, Kant a adus riscul celălalt, cufundarea în transcedental, care, spre deosebire de transcendent, caută ce e dincoace, sub lucruri, nu ce e dincolo de experiență (C. Noica). Nae Ionescu și M. Sebastian erau brăileni, ultimul îi fusese elev primului. Nae Ionescu
Despre muncă şi alte eseuri by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1398_a_2640]
-
gol, de alta. Critica lui Kant denunță tocmai primul risc și desființează pierderea în gol, ridicarea deasupra experienței posibile, iluzia de a putea cunoaște ceva în zonele transcendentului. În schimb, Kant a adus riscul celălalt, cufundarea în transcedental, care, spre deosebire de transcendent, caută ce e dincoace, sub lucruri, nu ce e dincolo de experiență (C. Noica). Nae Ionescu și M. Sebastian erau brăileni, ultimul îi fusese elev primului. Nae Ionescu a fost un generos și a manifestat o mare tinerețe spirituală. Prin învățământ
Despre muncă şi alte eseuri by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1398_a_2640]
-
apare niciodată în acest context. Ambele teme sânt teme ale "încercării limitei", ale lui peratos peira (neformulate însă nicăieri ca atare), dintre care prima pune în joc principiul static al rămânerii sub limita cunoscută, iar cealaltă un principiu dinamic și transcendent, problema lui nous ca ceea ce se află în noi de dincolo de noi (to en hemin theion) și care nu poate fi atins decât printr-o transformare a umanului în vederea asimilării divinului. De aceea ar fi nepotrivit să se reproșeze peratologiei
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
filozofia lui, la intelect. Voiam să vă vorbesc însă mai ales despre transcendental. Nu se poate face filozofie fără transcendental, deci fără o tragere a lucrurilor în "dincoacele" sinelui dătător de temei. De la Kant încoace, filozofia nu mai merge către transcendent, ci progresează regresiv, prin retragerea în orizonturile tot mai largi ale lui "dincoace". Heidegger este cel mai bun exemplu, astăzi, de regresivitate bună, și este jalnic să vezi cum nu au înțeles nimic din el, în acest sens, un Bochenski
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
putea să explice răsunetul milenar al platonismului. Dar nu numai atît: o asemenea înțelegere mi se pare absolut aberantă. În Platon, Ideile sânt de fapt valori. Or, cum poți spune despre curaj de pildă, în Laches, că are o subzistență transcendentă? Sau "prietenia": în fiecare prieten este o Philia pe care o adeverim cu fiecare din noi și în orizontul căreia trăim. Sigur că orice valoare de acest tip este un tópos noetós, dar eu îl înțeleg ca pe o realitate
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
sunt multiplicanda), lăsând să se înțeleagă că platonismul e o complicație inutilă, cam în genul celei în care vrând să numeri oile dintr-o turmă, numeri picioarele și împarți la patru. Ideile nu sânt așa decât dacă le înțelegi în transcendent, dar încetează să fie astfel dacă le înțelegi ca realități care se distribuie fără să se împartă. Cu excepția lui Augustin, toți ceilalți Părinți l-au înțeles pe Platon prost, ca ontolog al separației, lucru într-un fel firesc. Nefiresc este
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
și îi explic cum vreau să arăt, pe exemplul lui Friedrich, care este eșecul plasticului când încearcă să reprezinte infinitul sub forma lui "dincolo", în speță a acelui "departe" din pictura de peisaj. "Mă gândesc, spune Noica, dacă nu cumva transcendentul începe să fie căutat în peisaj din clipa în care pictura pierde subiectul religios. Prin subiectul religios, transcendentul intra în spațiul familiar, rămânând totuși transcendent. În orice caz, el nu mai trebuia căutat în "depărtare". În pictura laică, infinitul nu
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
reprezinte infinitul sub forma lui "dincolo", în speță a acelui "departe" din pictura de peisaj. "Mă gândesc, spune Noica, dacă nu cumva transcendentul începe să fie căutat în peisaj din clipa în care pictura pierde subiectul religios. Prin subiectul religios, transcendentul intra în spațiul familiar, rămânând totuși transcendent. În orice caz, el nu mai trebuia căutat în "depărtare". În pictura laică, infinitul nu mai poate fi obținut decât prin câteva reușite extraordinare, la un Van Gogh, de pildă, sau în câte
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
speță a acelui "departe" din pictura de peisaj. "Mă gândesc, spune Noica, dacă nu cumva transcendentul începe să fie căutat în peisaj din clipa în care pictura pierde subiectul religios. Prin subiectul religios, transcendentul intra în spațiul familiar, rămânând totuși transcendent. În orice caz, el nu mai trebuia căutat în "depărtare". În pictura laică, infinitul nu mai poate fi obținut decât prin câteva reușite extraordinare, la un Van Gogh, de pildă, sau în câte un portret al lui Rembrandt. Gîndește-te însă
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
mediul extern - devenită interioritate. E aici, ca în orice reușită de "a fi", un mod de a-ți îmbrățișa transcendența. Căci sângele, ca și orice mediu intern, e mai mult decât purtătorul său. Mediul intern e dincolo de purtător, el rămâne transcendent în imanența lui. Această trecere, care este o împlinire în sfera lui "a fi", este însuși miracolul omului și al culturii. Nu poți să fii poet fără să vrei să fii poezia însăși; nu poți să fii filozof fără să
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
pot fi puse emoții, experiențe, gânduri, cunoștințe. Toate cărțile adevărate sânt la origine cărți de călătorii: autorul lor pătrunde pe un teritoriu necunoscut, indiferent care este acela ― insula Galapagos, atomul, sufletul, celula, războiul troian, o religie străină, infernul, o populație, transcendentul ― și vrea să le spună celorlalți ce a văzut acolo. Toată istoria civilizației, toată istoria "științei" și a cunoștințelor, echivalează cu istoria acestei împărtășiri care are în spatele ei ipostaza privilegiată de martor. Ceea ce vreau să spun este nu că Ștefan
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
invizibilul ar putea fi intuit, aproximat etc. În mod stângaci (și disperat) se încearcă cucerirea invizibilului prin vizibil și a necunoscutului prin cunoscut. Toate religiile au generat, lezând însăși natura transcendenței, arte vizuale și opere de elocință și au constrâns transcendentul să renunțe la prestigiul ineficace al vidului și tăcerii și să accepte, din rațiuni electorale, ofensa plebeiană a imaginii și cuvântului. "Povestea" și "desenul" au pătruns în spațiul inexprimabilului și al fără-de-chipului. Evident, bietul spirit întrupat, aruncat etc. trebuia să
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
o influință pacinică, pre carea cel pasiv o primește cu bucurie, cu desprețul său propriu, fără de a judeca cumcă din asta poate să nască nenorocire pentru el. Al doilea mod de a impune e acela de a face din principie transcendente, din credințe ale omenirei, mijloace pentru scopuri de o altă natură. Astfel preoțimea evului mediu esplica evangheliul astfel încît făcea ca popoarele să îngenunche și sub jugul unui rege rău; astfel credința cea adâncă către unitatea Austriei și către tron
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
Decameronul sau Povestirile din Canterbury, o adevărată panoramă umană. Decameronul este o commedia dell’uomo, summa lui Boccaccio, o narațiune luminoasă și încărcată de omenesc, care stă alături de Divina Comedie a lui Dante, însă de data aceasta nu mai glorifică transcendentul, ci bucuriile și extazul vieții terestre. 8 „Fixând problemele umane sub lupa cazualității practice și a umorului necompromițător, Boccaccio reușește să capteze realitățile mundane ale existenței cu franchețe, delicatețe, inteligență și uimitoare indulgență. Aceste calități și o devoțiune plină de
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
p. 26. (trad. n.) 1030 Ibidem, p. 31. (trad. n.) 1031 Judith Serafini-Sauli, op. cit., pp. 88-90. 1032 Giovanni Boccaccio, Il Corbaccio, ed. cit., p. 62. 276 ceilalți prin scrierile sale. În pofida tonului moralizator, „în Corbaccio respingerea poftei este imanentă, nu transcendentă, ca și în Amorosa visione convertirea religioasă nu are loc. Dacă putem să vorbim despre o convertire, aceasta este pământească, sau mult mai exact, literară.”1033 Polemica aceasta antifeministă nu trebuie privită ca fiind foarte dură, deoarece ea se înscrie
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
celor ce sunt” (Iliada, I, 70). Oracolul și profeții inspirați, ca și poeții societăților arhaice (a se vedea exemplul lui Hesiod), sunt „maeștri ai adevărului”, ca să folosim o expresie a lui M. Detienne. Memoria lor nu este una cantitativă, ci transcendentă și esențială. E omnisciența de tip divinatoriu. Iată de ce poezia, ca dar al Muzelor, era singura capabilă să transmită mesajul acestor adevăruri esențiale. „Prin funcția sa profetică, divinația reprezintă, așadar, o irupție a permanenței și a omniscienței divine În curgerea
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
Decameronul sau Povestirile din Canterbury, o adevărată panoramă umană. Decameronul este o commedia dell’uomo, summa lui Boccaccio, o narațiune luminoasă și încărcată de omenesc, care stă alături de Divina Comedie a lui Dante, însă de data aceasta nu mai glorifică transcendentul, ci bucuriile și extazul vieții terestre. 8 „Fixând problemele umane sub lupa cazualității practice și a umorului necompromițător, Boccaccio reușește să capteze realitățile mundane ale existenței cu franchețe, delicatețe, inteligență și uimitoare indulgență. Aceste calități și o devoțiune plină de
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
p. 26. (trad. n.) 1030 Ibidem, p. 31. (trad. n.) 1031 Judith Serafini-Sauli, op. cit., pp. 88-90. 1032 Giovanni Boccaccio, Il Corbaccio, ed. cit., p. 62. 276 ceilalți prin scrierile sale. În pofida tonului moralizator, „în Corbaccio respingerea poftei este imanentă, nu transcendentă, ca și în Amorosa visione convertirea religioasă nu are loc. Dacă putem să vorbim despre o convertire, aceasta este pământească, sau mult mai exact, literară.”1033 Polemica aceasta antifeministă nu trebuie privită ca fiind foarte dură, deoarece ea se înscrie
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
lor: „Țelul unei societăți este fericirea comună”. Cetatea, pentru a folosi denumirea clasică, este o sursă de soluții. Un om solitar nu poate supraviețui. Asfel, căutându-și fericirea personală, omul se integrează În spațiul colectiv, iar acest fapt are consecințe transcendente. Prima constă În coordonarea propriilor obiective, aspirații și conduite cu ale celorlalți. Această interacțiune continuă reprezintă fundamentul inteligenței sociale, de care depind capitalul intelectual și resursele unei societăți. Voi prezenta o formulă simplă, mai mult mnemotehnică, a conceptelor ce aparțin
Inteligența Eșuată. Teoria și practica prostiei by Jose Antonio Marina [Corola-publishinghouse/Science/2016_a_3341]
-
t și mai plină de semnificații, încărcată mai întotdeauna cu stări emoționale, ce nu‐ și pierd forța de penetrație, o dată cu trecerea timpului, ci dimpotrivă, exercită asupra noastră, peste vremuri, o stare nostalgică de transmigrație, de transpunere în alt timp aparținând transcendentului, empatizându‐ne și copleșindu‐ne aproape figurativ cu drama clipei consumată cân dva. Răsfoind Istoria presei bârlădene descoperi cu emoție personalități, evenimente despre care generații le mai vârstnice au auzit întâmplător, fie din manualele școlare, fie din bibliografii ce se
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]