1,604 matches
-
Vedea pe Ana, pe Ghiță, pe Pintea, pe oamenii din sat, vedea, oarecum așa, cum vezi mai nainte de a adormi, una peste alta, o lume întreagă, și de câte ori calul își bătea copitele în pardoseala de piatră, îl trecea un tremur de îngrijare, căci multe făcuse în viața sa, dar cele sfinte încă nu le atinsese. Momentul e unul de o însemnătate majoră pentru cititorul care încearcă să sesizeze pașii urmați în construcția eroului lui Slavici. Descoperim aici indiciul cel mai
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
Nu există niciun gând îndreptat spre o asumare a unei responsabilități de orice natură ar fi fost ea. Întoarcerea cu pădureanca acasă îl determină însă să se gândească la reacția părinților și notația auctorială reține cu minuțiozitate fiecare mișcare, orice tremur lăuntric: Și-i era greu lui Iorgovan să deie fața cu părinții săi. N-ar fi vrut, ferească Dumnezeu, ca ei să creadă că el umblă cu gândul de a și-o lua de nevastă pe Simina, dar o iubea
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
probă a luptei cu sine, i-a fortificat și echilibrat. Întors din călătorie pentru investitura de maestru, el e înseninat, robust și calm, căci a fost mai puternic decât pasiunea lui. Se salută, își vorbesc fără patimă, fără spaime sau tremur, ca și când i-ar lega o veche și strânsă prietenie: Persida era fată cuminte și pusese în gândul ei toate la cale; ochii ei însă erau duși mereu după dânsul și râdeau când se întâlneau cu ai lui. Parcă-i era
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
scris? Ei bine, stai să-ți spun. Promovarea mea! (Respiră adânc, închise ochii, îi deschise, aprinse pipa pentru a-și stăpâni un suspin, trase mai multe fumuri pentru a prinde puteri și se strădui să nu lase să se vadă tremurul buzelor.) [n] Pe scurt, urmare a deciziei secretarului general, domnul Adrien Deume, promovat membru al secției A, începând cu data de 1 iunie! Iată! Îmi ia foaia, o semnează și o aruncă în cutia de corespondență! Pentru mine nici măcar nu
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
narator care știe mai mult decât e dispus să dezvăluie (perspectivă narativă, numită, „dindărăt”): „Era îngrozit la gândul că, odată cu prăbușirea comunismului, aveau să iasă în văzul lumii și cele nevăzute, și cele neștiute ale vieții, și se gândea cu tremur că, dacă dezvelirea trecutului în fața oamenilor îl tulbura atât, cu cât mai mult ar fi trebuit să-l cutremure faptele acelea atunci când le făcuse și când Dumnezeu, din înalt, le privise și suferise pentru slăbiciunea lui...” (cap. 4) Tatiana Niculescu
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
turciți aduși de Matei Vodă, unchiul său, făcuseră mare jale în Târgoviște. Spintecaseră boieri și prădaseră totul în cale, dând foc la ce nu puteau lua. Făcuseră cele mai mari ticăloșii. Acum, deși om în puterea vârstei, nu-și stăpânea tremurul mâinilor și-și lăsa lacrimile să-i scalde obrazul când îl privea pe fiul său. — Nu luăm nimic decât slugile și odoarele, strigă Papa către cei care-l puteau auzi. Îl văzu în clipa aceea pe taică-său, descumpănit, cu
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
mai respira. — ... Și m-au chemat la agie să-mi ridic mortul, pe bărbatul meu cu cununie, pe Nicos. Nu împlinisem șaisprezece ani și când l-am văzut spânzurat, cu cămașa albă însângerată, cu unghiile smulse, m-a apucat un tremur, zgâlțâiam toată, dinții îmi clănțăneau de nu mi puteam propti fălcile una într alta. Mă simțeam vinovată, toată vina mi-o luai asupra mea. Și ca și cum aș fi vrut să-mi cer iertare de la mort, mi-am ridicat privirea să
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Doamnei -, Ilinca îl aștepta gătită ca o adevărată prințesă ce era. Când au ajuns sus pe deal și a ajutat-o să se dea jos din trăsură, a băgat de seamă că trupul femeii bătrâne se scutură mărunt, de un tremur abia perceptibil. În pridvor o așteptau Constantin Vel Stolnicul, Iordache și nepotul Constantin Brâncoveanul, băiatul Stancăi, ajuns mare logofăt. Toți purtau caftane din stofe fine brodate cu fireturi de aur și tivite cu blănuri scumpe, cu toate că se aștepta o zi
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
nu-i pară rău că s-a însoțit cu el. În odaia mare se auzea respirația sacadată a domnitorului, iar Șefan simți că s-au ivit pe fruntea lui boabe de sudoare și își căută mânerul pumnalului ca să-și stăpânească tremurul mâinii drepte. — Să înțeleg că te dezlegi de noi, înălțimea ta? Că dacă o fi să cadă capul nostru în zilele ce vor veni, să nu cumva să cadă și capul domniei tale? Întrebarea rămase dușmană între ei și parcă
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
preîntâmpine orice situație neprevăzută. — Oare de ce suntem chemați? întrebă Brâncoveanu fără să spere că va primi un răspuns. — Pentru treburile Moldovei care nu și-a plătit haraciul de câțiva ani, veni răspunsul lui Mihai Cantacuzino. Voievodul cu greu își stăpâni tremurul bărbiei, nevrând să-și arate enervarea. Cum adică, unchiul știa, dar nu venea să-i raporteze din proprie inițiativă. Pană Negoescu și Toma Cantacuzino își arătară mirarea, iar Diicu Rudeanu zâmbea forțat. — Și ce avem noi cu Moldova? întrebă nepăsător
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Marele spătar Mihai Cantacuzino simți cum un fior de frig îi încrâncenează pielea cu toată căldura verii și a caftanelor cu care era îmbrăcat. Sub palma caldă și catifelată a domnitorului, mâna-i rece și umedă fu străbătută de un tremur. Domnitorul i-o înlănțui într-o strângere sinceră continuând: — Hai, neică Mihai, să ne ctitorim în Valahia Bizanțul nostru, să aducem înapoi ce au furat italienii din cetatea bazileilor, meșteri și podoabe. Și să ne clădim aci sfintele noastre clopotnițe
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
admirația. Cu caractere latine, ba chiar redactată în latinește, conținea lista inamicilor voievodului valahilor. Pe măsură ce citea, spătarul simțea cum i se strecoară un fior în lungul șirei spinării și se concentră din toate puterile ca să nu se lase zgâlțâit de tremur. Negru pe alb, înșiruiți în ordinea patimii care-i antrena în ură, dușmanii lui vodă ocupau toată foaia. În capul listei era țarul Petru, apoi Ludovic al XIV-lea și în dreptul lui, subliniat cu două linii era numele ambasadorului francez
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
APOI O MIȘCARE DE ALUNECARE ȘI UȘA LIFTULUI SE DESCHISE. UN FASCICUL DE LUMINĂ INUNDĂ HOLUL ȘI PĂTRUNSE ÎN SALA MARE PRIN CARE TRECUSE, FĂCÂNDU-L SĂ TREMURE. DAR RĂMASE PE LOC. APOI PĂȘI ÎN INTERIORUL CABINEI. AICI AVU UN NOU TREMUR, DE UȘURARE ÎNSĂ. PANOUL DE COMANDĂ ERA UN SISTEM DE COMBINAȚII CU ZECE BUTOANE NUMEROTATE DE LA 0 LA 9 ȘI UN AL UNSPREZECELEA PENTRU PORNIRE. SE PUTEA FORMA ORICE NUMĂR, CA LA O TASTATURĂ. MARIN FORMĂ 100 ȘI APĂSĂ PE
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
ceasul de perete și se îndrepta spre el. Cu un efort deosebit, tremurând din tot corpul, se ridică în picioare. ― Ajutați-mă! se rugă el cu o voce îngroșată. Mâini puternice îl susținură și îl împinseră înainte. Își recăpătă luciditatea. Tremurul îi dispăru parțial din picioare. Îndepărtă mâinile care îl sprijineau și rămase în picioare în mijlocul sălii, clătinându-se ușor și luptându-se cu senzația de amețeală. Ochii arși de febră îi căzură asupra lui Trask. Savantul se străduia să își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
coliba, îmbătându-l ușor. Îl văzu în schimb pe bucătar, care trecea chiar atunci pe lângă el, dansând și trăgând, ca și ceilalți, din țigară. - Nu fuma, îi spuse. Bucătarul mârâi, ritmându-și în continuare pasul, cu ceafa străbătută de un tremur prelung și neîntrerupt, și privind țintă către stâlpul din mijloc, cu expresia unui boxer năucit de lovituri. Alături de el, o negresă grasă, mișcându-și, când la dreapta, când la stânga, fața bestială, lătra fără încetare. Dar negresele tinere, mai cu seamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
sufletului. Îi aprind o candelă. O lacrimă, discret, se prelinge din ochiul meu stâng. La Ipotești a rămas un singur dor; dorul comun, de Eminescu... Teii plâng pe-aleile pustii, urmele lăsate de poet, ca testament... Mi-e dor de tremurul bărcii pe “lacul”cel albastru, de “sara pe deal”, de “freamăt de codru”... Cine să mai scrie vestitele scrisori, Emine, când astăzi, unii, neputincioși, te pângăresc? Poem pentru mama Am scris un poem banal pentru mama, de ziua ei. Nu
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
premierei mai stăruie doar silueta unei pelerine cenușii. Flutură, ca un clopot, de sub streașina unor boruri largi și negre. Se pierde în dunga unor uliți ascunse... Străinul ar putea fi recunoscut, spun cei intrigați : chipul supt, fruntea prelungită de calviție, tremurul gesturilor excesiv protocolare. Informațiile parvin greu... ciudatul personaj ar fi un mare talent, care preferă solitudinea și pitorescul. Câțiva zeloși se întorc de la librăria din centru purtând ca pe un trofeu romanul, prima operă a acestui bizar necunoscut, recomandat cu
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
care însoțesc alaiul. Pe undeva, furișându-se, gălbui, unchiul sadic și iepuraș ? Balabuste bocitoare, arlechini, damblagii, seniori ai șatrei, popi paradiți. Veselie, spaimă și râs. Tropotul cailor și vaietul corului, acoperite treptat de melodia și mimica stilizatelor florărese, acompaniate de tremurul epileptic al ofticoșilor. Nu va fi așa, bineînțeles, ci o solemnitate patetică, disciplinată, pregătită atent. Balaurul, ritmând versuri militare, trepidând, zăpăcit, de onoruri sub privirea blazată și ironică a regizorului - amic și inamic cu care se însoțește totdeauna. Strănutul unui
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
rănile, vinovăția, egoismul, renunțările, șiretenia adaptabi lității, resemnarea. Nu era încă desfigurat, cum s-ar fi cuvenit ? Acest cap putea fi împrumutat unei păsări, unui pește bizar, semănând prea bine cu omul, sau cârtiței pământii ? Ticul buzelor se tot accentua, tremur continuu. Își vârî obrazul sub șuvoiul de apă. Lăsă apa să se scurgă pe pleoape, pe nas, pe bărbie. S-ar fi recunoscut, la fel de bine, într-un cap de crocodil sau hipopotam sau curcan sau ied, totuna, oricum nu se
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
verzi - o ploaie -, Snopi de flori cireșii poartă pe-a lor ramuri ce se-ndoaie Și de vânt scutură grele omătul trandafiriu A-nfloririi lor bogate, ce mânat se grămădește În troiene de ninsoare, care roză strălucește, Pe când sălcii argintoase tremur sânte peste râu. Aeru-i văratic, moale, stele isvorăsc pe ceruri, Florile-isvorăsc pe plaiuri a lor viață de misteruri, Vîntu-ngreunînd cu miros, cu lumini aerul cald; Dintr-un arbore într-altul mreje lungi diamantine Vioriu sclipesc suspinse într-a lunei dulci
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
face în spelunci de cetățuie, Ca o zi ea intră mândră în palatul ei de stânci; Luna e plină de raze - sub căldura-i - argintoase, Orice stea e-o piatră scumpă - iară florile focoase Giuvaeruri umezite cu luminile adânci. Umede tremur lumine pe boltirea cea albastră. Zâna Dochia cu glasu-i cheam-o pasăre măiastră, Ce sburînd prin aer vine cu-a ei pene de păun; Când acea pasăre cântă lumea rîde-n bucurie, Pe-umărul cel alb o-așează și coboară-n văi
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Joe-ncruntă-a lui sprinceană și ca un copil tresare Vechiul glob - munții se clatin, ceruri tremur, marea moare. E semnalul cel de luptă între-armiile de zei; Și Zamolx frânele lasă cailor lui de jeratic, Coama lor se îmflă-n limbe de-aur - tremur nebunatec, Bouri daci răstindu-și fruntea surpă norii toți cu ei. Lupta-i crudă, lungă, aspră. Lumin-pavezele dave, Sori și lune repezite printr-a norilor dumbrave Ard albastrele armure ale zeilor romani; Pașii lor amestec cerul - caii tropotă iar bouri
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ce li-a lucit cu dor. De-odată împăratul din tronul lui se scoală Ca regele pustiei din stânca de granit; În curte oastea sună cântarea triumfală. Poporul o aude mișcîndu-se-miit. Din muri, din stâlpii netezi, stindardele de fală Desfășurate tremur la sgomotul ivit. Lui glasul îi tremură... dar răspicat și blând Vorbe mărgăritare le-nșiră tremurând. "Vremea pe ai mei umeri s-a grămădit bătrână. Din oase și din vine a stors a vieții suc Și slabă și uscată e-mpărăteasca-mi
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
vânătoarea de aur și mărire Ne-nsamnă-n astă lume a Răului domnire. Și nouă-nghesuirea pe drumul spre plăcere În suflet naște scârbă și inimei durere. Și noi simțim că suntem copii nimicniciei, Nefericiri svîrlite în brazdele veciei... Și sufletu-ne-n tremur, ca marea se așterne Tăiat fiind de nava durerilor eterne; Ca unde trecătoare a mării cei albastre, Dorința noastră, spuma nimicniciei noastre. Și noi avem o lege - deși nu Dumnezeu - Simțim că Universu-l purtăm și prea ni-i greu: Știm
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ta cu partea ei cea nălucitoare Nu încetează-n forme a plămădi, ușoare, Acele chipuri mândre în cântec înțelese: Cu chipuri pătimașe se umple ea adese. Când cântăreții nu-i vezi ș-a fi muieri se-ntîmplă, Atunci se bate-n tremur sângele tău sub tâmplă Și-n primitorii creeri îndată el încheagă Poftite chipuri albe - femei cu firea dragă. Nu fluerați de-aceea urechea-n versul iambic: Picioru-ușor se mișcă în saltul ditirambic, Fără de rânduială, și dulce și molatic Ca ceara
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]