KorAP: Find »[drukola/base=trib & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...49 50 51 ...319 >

7,958 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

împiedica influența exercitată de civilizația romană. 22 Pe la mijlocul secolului al VI-lea, presiunea slavilor se făcea tot mai mult simțită la Dunăre, iar incursiunile lor în sud se înmulțesc în perioada următoare. În ultimii ani ai domniei lui Justin I, triburile slave invadaseră deja sudul Dunării. Supuși avarilor, noii stăpâni ai stepei, sau răzvrătiți împotriva lor, slavii înaintează în mase compacte spre sud. Sub urmașii lui Justinian, întreaga regiune de la est de Carpați și până la Dunăre devenise o Slavinia, după ce anterior

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
obârșia aromânilor (cei din sud) se află în romanitatea de la Dunărea de Jos. Astfel, Minunile Sf. Dimitrie din Thessalonic, legendă hagiografică, cuprinde descrierea apărării Salonicului în fața năvălirii slavilor din secolul al VII-lea. Legenda ne prezintă pe slavii alcătuiți din triburi nomade și trăind în colibe, cum se năpustesc cu ajutorul avarilor în câmpia Salonicului, în timp ce populația romanică este robită de năvălitori și dusă în părțile Panoniei (teritoriile dunărene). Textul spune: "Acolo însă, ei păstrează de la părinții lor moravurile romanice, trăiesc împreună

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
ea și numai de caracter popular. Dar aceasta nu s-a putut înfăptui în partea de sud a Dunării, veșnic tulburată și trecută oficial la supremația grecității bizantine, ci într-o lume închisă, de sine stătătoare, sub nominala suveranitate a triburilor barbare, trăind în lagăr (tabără) sau în hordă, ale noilor stăpâni-prin urmare pe malul stâng al fluviului. Numai malul stâng, nordul Dunării, pe care nu se putea face colonizări, provincia Dacia fiind oficial părăsită, putea îndeplini această funcție, începând din

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
avem de-a face cu o limbă nouă, conținând deja elemente slave în dialectele ei dinspre nord și cu o primă separare a graiurilor romanice din această parte a Europei, împinse spre sud, spre vest și spre nord, de presiunea triburilor slave care avansau spre Adriatica și Marea Egee. Pe linia de graniță a limbilor slave în Balcani, susține slavistul olandez Van Wyk, se păstrează urme neîndoielnice ale idiomului unei populații romanice. Cercetarea diferențelor dialectale ale românei primare duce la constatarea că

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
vor fi amestecat treptat cu slavo-bulgarii, iar centrul romanității răsăritene, de unde s-a născut poporul român, se va strămuta spre nord, în regiunile din Dacia traiană, pe care slavii le părăsiseră după 602, nevoiți să se lupte cu cele câteva triburi rămase încă în zonă (cf. cronica lui Nestor). Unitatea limbii române este doar o particularitate, perfect explicabilă din punct de vedere istoric, prin schimbul continuu de populații de pe un mal pe celălalt al Dunării și prin întrepătrunderea dialectelor vorbite de

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
conform cărora aceste ținuturi au fost ocupate succesiv de alte populații venite din stepă, alani, pecenegi și cumani. De la acești nomazi, care au lăsat și ei urme destul de evidente în toponimia provinciilor răsăritene (Moldova, Basarabia), mai degrabă decât de la rămășițele triburilor slave, au preluat înaintașii (strămoșii) populației românești teritoriile unde s-au răspândit temeinic. Sunt suficiente dovezi ale pătrunderii lor (românilor) în văile de la est de Carpați, mult mai devreme decât admit susținătorii teoriei imigrării-secolele XII-XIII. Într-o comunicare ținută la

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
a slavilor asupra autohtonilor romanici (români), obligați să plătească dări și tribut dominatorilor învingători (slavi). Pe de altă parte, dacă cercetăm numele poporului român, observăm că el nu provine nici din numele unei provincii a Imperiului, nici de la numele unui trib și nici de la cel al unui popor cuceritor. Noi ne numim români sau, mai exact, după schimbarea sunetelor, rumâni. În toate dialectele ei, limba noastră este denumită limba rumânească. Este un nume popular, adică dat de popor, numele oamenilor ce

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
obști țărănești care lucrau pământul și plăteau dijme aristocrației goților. Menander Protector, vorbind despre războiul bizantinilor cu slavii, amintește despre fruntașii militari și de "ighemonii" comandantului slav (voievodului), adică membrii aristocrației tribale. Strategicon-ul împăratului Mauriciu, de pe la anul 600, vorbește despre triburile slave din văile râurilor Munteniei, în mijlocul cărora trăiau și "romanii" de fapt autohtonii romanici. În mijlocul acestei populații autohtone din câmpia munteană trăiau triburi numeroase de slavi, căci "ei au mulți regi", adică conducători (fruntași) ai uniunilor de obști. Din aceste

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de "ighemonii" comandantului slav (voievodului), adică membrii aristocrației tribale. Strategicon-ul împăratului Mauriciu, de pe la anul 600, vorbește despre triburile slave din văile râurilor Munteniei, în mijlocul cărora trăiau și "romanii" de fapt autohtonii romanici. În mijlocul acestei populații autohtone din câmpia munteană trăiau triburi numeroase de slavi, căci "ei au mulți regi", adică conducători (fruntași) ai uniunilor de obști. Din aceste izvoare rezultă, în mod incontestabil, că pătura stăpânitoare a feudalismului românesc s-a închegat din rândurile acestei nobilimi tribale slave, aflate încă în

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
XII, dar care se referă la situația istorică din secolul al X-lea. Concentrările demografice din teren, constatate arheologic, corespund organismelor statale de pe teritoriul Transilvaniei, de tip voievodat (ducat), țări conduse de voievozi (duci).18 După pătrunderea în Transilvania, oștile triburilor maghiare au cucerit prin luptă teritoriile voievodatelor întâlnite aici. Astfel, spre vest, până în zona bazinului superior al Tisei, între Someș și Mureș, se întindea un voievodat ("terra", conform cronicii), ce corespundea ca teritoriu marii concentrări de așezări din nord-vestul Transilvaniei

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
începutul secolului al X-lea, ungurii s-au retras în cea mai mare parte, iar cei rămași, puțini, au fost asimilați de majoritatea româno-slavă din teritoriile cucerite. Unele căpetenii și ungurii de rând rămași aici au conviețuit cu populația autohtonă-conducătorii triburilor maghiare au pierdut roadele victoriei militare asupra voievozilor locali. Izvoarele bizantine susțin că voievodatul transilvan avea independență politică și militară, dar era sub protecția Imperiului și avea o situație economică înfloritoare. Acceptarea dominației politice și militare a pecenegilor era consecința

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
retras în Panonia, numărul lor fiind redus pentru a putea stăpâni teritoriile cucerite. Cei care au rămas în aceste teritorii transilvane au conviețuit (vezi mai sus) cu populația autohtonă, majoritară și s-au integrat în societatea locală, iar căpeteniile de triburi maghiare au apărat interesele lumii (societății) autohtone din Transilvania și s-au opus cuceririi regelui Ștefan cel Sfânt, de la începutul secolului al XI-lea. Urme ale prezenței maghiare de la începutul secolului al X-lea, în Transilvania, s-au aflat la

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
aceea a cnejilor Rusiei kievene. Ulterior, spre mijlocul secolului al XII-lea, în ciuda succeselor expedițiilor din nordul Dunării, în anii 1148 și 1160, Imperiul nu și-a extins dominația politică la sud și est de Carpați din cauza prezenței aici a triburilor cumane.1 După revenirea la Dunăre (971), conducerea bizantină nu putea să nu manifeste interes față de populația nord-dunăreană, de rit ortodox, cu care întreținea legături și pe care o proteja încă de la Constantin cel Mare-începutul secolului al IV-lea ! Conform

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Constantin VIII. Populația numeroasă aflată în această regiune, în perioada menționată, în orașele de pe malul drept al Dunării, a fost adusă din altă parte sau, se pare, s-a refugiat din sudul Moldovei și estul Munteniei, unde s-au ivit triburile nomade ale pecenegilor. Fortăreața din Insula Păcuiul lui Soare și-a păstrat însemnătatea militară, dar a încetat să mai fie bază navală, ea nu era apărată de o garnizoană specială, ci de populația locală.14 Penetrația în nordul Dunării a

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de tip prestatal, în care diferențierea socială nu era așa accentuată. În sudul Dunării, până în secolul al XI-lea, Vlahiile erau organisme autonome, "țări" aflate în munți, iar "Sclaviniile", organisme ale slavilor, se aflau la câmpie, pe văile râurilor, ca triburi separate. Dacă Sclaviniile s-au contopit în state feudale (Bulgaria, Serbia), Vlahiile s-au păstrat ca organisme autonome în cuprinsul statelor slave.22 După românii din sudul balcanic, organizați în Vlahia Mare, a doua alcătuire statală este cea din Munții

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
stăpânirea în noul cadru politic al comitatului, înființat de puterea regală. Stăpânirile acestea se află la originea domeniilor nobiliare din Transilvania. A doua sursă a fost domeniul regal, constituit sub regele Ștefan cel Sfânt și urmașii săi, alcătuit din teritoriile triburilor refractare politicii centrale. În secolele XII-XIII, în mari proporții și într-un ritm accelerat, o parte însemnată a domeniului regal, organizat în comitate și administrat din cetățile regești, a trecut în stăpânirea elementelor nobiliare, fie prin donații, fie prin uzurpări

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
maghiară, ceea ce arată că secuii au conviețuit un timp îndelungat cu ungurii, înainte de stabilirea lor în sud-estul Transilvaniei. Adaptarea alfabetului secuiesc, de origine turcică, spiritului limbii maghiare este o dovadă în acest sens. Secuii, conform ultimelor păreri, au fost un trib turanic care s-a alăturat de timpuriu triburilor maghiare, cu mult înainte de instalarea ungurilor în Panonia, la sfârșitul secolului al IX-lea. Conviețuirea secuilor cu ungurii, anterior anului 896, este atestată de mai multe izvoare narative medievale. Astfel, Anonymus, Simon

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
timp îndelungat cu ungurii, înainte de stabilirea lor în sud-estul Transilvaniei. Adaptarea alfabetului secuiesc, de origine turcică, spiritului limbii maghiare este o dovadă în acest sens. Secuii, conform ultimelor păreri, au fost un trib turanic care s-a alăturat de timpuriu triburilor maghiare, cu mult înainte de instalarea ungurilor în Panonia, la sfârșitul secolului al IX-lea. Conviețuirea secuilor cu ungurii, anterior anului 896, este atestată de mai multe izvoare narative medievale. Astfel, Anonymus, Simon de Keza, Cronica lui Thurocki, Chronicon Vindobonense subliniază

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
a lupta în fruntea trupelor. Originea turcică a sâmburelui comunității secuiești rămâne singura plauzibilă. Dacă admitem această origine a lor, sunt posibile trei ipoteze: 1. secuii sunt urmașii avarilor; 2. secuii sunt descendenții unei populații turanice; 3. secuii sunt succesorii triburilor cabare, desprinse pe la 830 din Imperiul chazarilor. Ultima ipoteză pare să fie cea mai plauzibilă, așadar secuii sunt urmașii cabarilor, desprinși din statul chazarilor.43 În ceea ce privește obârșia numelui de secui, trebuie precizat că acesta provine de la tribul sikiil, unul din

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
secuii sunt succesorii triburilor cabare, desprinse pe la 830 din Imperiul chazarilor. Ultima ipoteză pare să fie cea mai plauzibilă, așadar secuii sunt urmașii cabarilor, desprinși din statul chazarilor.43 În ceea ce privește obârșia numelui de secui, trebuie precizat că acesta provine de la tribul sikiil, unul din cele trei triburi cabare, care era grupul conducător al acestora, nume tradus prin "om de neam ales", "om nobil, demnitar înalt". Scrierea runică secuiască este legată organic de sistemele de scriere turcice, din secolele VI-VII, din

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
pe la 830 din Imperiul chazarilor. Ultima ipoteză pare să fie cea mai plauzibilă, așadar secuii sunt urmașii cabarilor, desprinși din statul chazarilor.43 În ceea ce privește obârșia numelui de secui, trebuie precizat că acesta provine de la tribul sikiil, unul din cele trei triburi cabare, care era grupul conducător al acestora, nume tradus prin "om de neam ales", "om nobil, demnitar înalt". Scrierea runică secuiască este legată organic de sistemele de scriere turcice, din secolele VI-VII, din Siberia centrală și Mongolia. Muzica populară

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
runică secuiască este legată organic de sistemele de scriere turcice, din secolele VI-VII, din Siberia centrală și Mongolia. Muzica populară, civilizația, cultura, concepția despre lume sunt orientale-tipul antropologic secuiesc este predominant mongoloid. Trebuie să urmărim prefacerile ce au cunoscut triburile cabare, după înfrângerea din 955, și cum au putut secuii să păstreze numele tribului cabar principal și individualitatea lor etnică. După unele opinii, numele tribului conducător al uniunii cabare a fost sikul, iar al celorlalte două, Tarkany și Varsany. De-

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
din Siberia centrală și Mongolia. Muzica populară, civilizația, cultura, concepția despre lume sunt orientale-tipul antropologic secuiesc este predominant mongoloid. Trebuie să urmărim prefacerile ce au cunoscut triburile cabare, după înfrângerea din 955, și cum au putut secuii să păstreze numele tribului cabar principal și individualitatea lor etnică. După unele opinii, numele tribului conducător al uniunii cabare a fost sikul, iar al celorlalte două, Tarkany și Varsany. De-a lungul secolelor s-a păstrat un singur nume de trib, acela conducător, sikul-ultimele

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
lume sunt orientale-tipul antropologic secuiesc este predominant mongoloid. Trebuie să urmărim prefacerile ce au cunoscut triburile cabare, după înfrângerea din 955, și cum au putut secuii să păstreze numele tribului cabar principal și individualitatea lor etnică. După unele opinii, numele tribului conducător al uniunii cabare a fost sikul, iar al celorlalte două, Tarkany și Varsany. De-a lungul secolelor s-a păstrat un singur nume de trib, acela conducător, sikul-ultimele două triburi au fost așezate probabil în alte părți ale Ungariei

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
să păstreze numele tribului cabar principal și individualitatea lor etnică. După unele opinii, numele tribului conducător al uniunii cabare a fost sikul, iar al celorlalte două, Tarkany și Varsany. De-a lungul secolelor s-a păstrat un singur nume de trib, acela conducător, sikul-ultimele două triburi au fost așezate probabil în alte părți ale Ungariei și Transilvaniei. Grupurile înrudite ale secuilor sunt numite, în limba latină a documentelor, genera (neamuri). Neamurile secuiești așezate în sud-estul Transilvaniei s-au constituit în scaune

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]