1,398 matches
-
unii prin naștere, alții datorită averii, ambiției, științei. Tufière e unul dintre ei, Turcaret - altul. Dar cum femeile ne preocupă mult În Franța, am numit trufie mai ales vanitatea celor care plac femeilor și se cred irezistibili. Doar că această trufie, comună tuturor popoarelor pentru care femeia Înseamnă ceva, nu are nimic a face cu speța care, sub numele de dandysm, Încearcă de-o vreme să se aclimatizeze la Paris. Una e formă a vanității umane universale; cealaltă, a unei vanități
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
nu Îi face să fie decât un palid reflex al dandysmului. Oricât dezgust ar afișa, oricât s-ar Înmănușa cu alb până la coate, patria lui Richelieu nu va naște nici un Brummell. III Cei doi vanitoși celebri pot fi asemănați prin trufia comună, universală, atât de omenească; dar ei se deosebesc prin fiziologia unei rase, prin geniul unei societăți. Primul aparține acestei rase nervo-sangvine a Franței, care merge până la limită În intensitatea elanurilor sale. Celălalt descinde din acei oameni ai Nordului, limfatici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
nou să contrasteze. Lui Richelieu, societatea aceasta i-a Înlăturat toate opreliștile dintr-o poftă nedomolită de amuzament; În fața lui Brummell s-a Înfrânat din plictis. Pentru Richelieu societatea aceasta era depravată, pentru Brummell - ipocrită. Aici ar apărea diferența dintre trufia lui Richelieu și dandysmul lui Brummell! IV De fapt, Brummell n-a fost decât un dandy. În timp ce Richelieu, Înainte de a fi soiul de om arogant pe care numele său a ajuns să-l reprezinte, s-a dovedit un mare senior
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
dragoste se gândea mai mult la judecata lui Brummell decât la plăcerea amantului său atunci când Își aranja vreo floare sau când Încerca o podoabă. O ducesă Îi spunea În plin bal fiicei sale, riscând să fie auzită (știut fiind câtă trufie presupunea un titlu În saloanele londoneze), să-și controleze cu grijă ținuta, gesturile, cuvintele, dacă, din Întâmplare, domnul Brummell ar fi catadicsit să i se adreseze. Căci, În această primă etapă a vieții sale, el se mai amesteca Încă prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
din Anglia. A fost deschisă una pe care era scris de mâna sa: „Această cutie ar fi fost pentru Prințul Regent, dacă s-ar fi purtat mai bine cu mine”. Firescul unei asemenea fraze o face și mai impertinentă. Doar trufiile de joasă speță nu au simplicitate. Ajuns la Calais, „acest azil al debitorilor englezi”, Brummell a Încercat să scape de exil. Își adusese - În graba plecării - câteva rămășițe ale magnificenței apuse, dar aceste urme ale unei averi englezești erau aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
În carne, ca un sfredel. O poveste ce l-ar face pe un cititor mai slab de Înger să țipe! S-ar putea scrie un studiu grozav despre Lauzun, dacă n-ar fi fost deja scris. Și, culme a norocului trufiei, el a fost scris tocmai de prințesa care, Între toate femeile, l-a iubit cel mai nebunește pe Lauzun. Acest Cezar Borgia cu femeile - și, Între toate, mai abitir cu ea-, care i-ar fi putut da lecții lui Machiavelli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Aurevilly, cei doi scriitori pomeniți În Remember) ar fi Îndreptat gândul cititorului spre alte componente ale personalității sale, pe care - dat fiind caracterul „confesiv” al povestirii și lipsa de „informații” suficiente asupra personajului, scriitorul nu intenționează să le exploateze. „Recea trufie” a tânărului englez și misterul cu care se Împresoară trădează voința de dominare asupra celor din jurul său prin desprinderea - reală sau simulată - de contingențele vieții: „Să fi avut un scop stăruința Încăpățânată cu care Își perdeluia scurtul lui trecut și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
sunt chiar toți, presupun, soț, tată, fii sau frați. Pentru ce ar feri Dumnezeu Granada de pericolele care o amenință când, în viața locuitorilor acestui oraș, s-au reinstalat moravurile din epoca ignoranței, obiceiurile de dinainte de islam, precum bocetele funebre, trufia rasei, practicarea ghicitului, credința în semne prevestitoare, venerarea moaștelor, folosirea, unii față de alții, a cuvintelor de laudă sau de injurie și a poreclelor împotriva cărora Cel-de-Sus ne-a prevenit atât de limpede? Tata îmi aruncă o privire complice, fără a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
prin urmare, să mă mulțumesc cu succintele dări de seamă asupra misiunilor Centrului, de genul celei dedicate asasinării lui Alexandru cel Mare, pe care mi-o livrase Eveline. Nici ele nu erau de lepădat, până la urmă. Suspectându-mă de păcatul trufiei, trebuie să recunosc că am jubilat din nou, constatând că nu puține figurau În rândul evenimentelor de care mă ocupasem și eu În buclucașul studiu despre pseudoaccidentele istoriei. Acum Începeam să-i Înțeleg oarecum pe centromani: coincidențele erau frapante și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
unui ideal asumat În comun, Între comunism și religia creștină s-a instaurat adversitatea? Nu s-a putut debarasa ideologia comunistă de imperativul iluminiștilor francezi écraser l’infame, mișelul, infamul fiind crezul religios Întrupat de biserică? A fost prea multă trufie de ambele părți? (Adu-ți aminte, rogu-te, de Întrebarea retoric-insolentă a lui Stalin, la vreme de război mondial: Câte divizii are Papa?) Să le fi covârșit o sete devoratoare de autarhie? Semănau atât de tare Încât au sfârșit prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
mai bine de treizeci de ani, îmi dau seama, tot mai uimit, cât de nevolnice gânduri m-au cutreierat. Cât de fără de minte m-am avântat într-o lume ale cărei legi nu le știam și căreia, supremă și imbecilă trufie, credeam că am să-i pot impune legile mele. Care legi? Ce legi poți să-i impui nisipului când crezi că tu îi drămuiești prelingerea din pumnul tău încleștat? Când crezi că ții în pumnul tău deșertul întreg? Când crezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
și pentru efemera scriere a unui cuvânt, timpul din dusul lui, când toate par că se ordonează de la sine înaintea Morții care vine, descopăr că, înfrângându-mă, Biblioteca mi-a lăsat totuși aura învingătorului. Sunt învinsul care se împărtășește din trufia învingătorului. Sunt biruitul căruia biruitorul îi transformă umilința în triumf. Vin, zi de zi, după un ritual aproape desăvârșit, spre locul înfrângerii mele, intrând supus, resemnat, pe poarta victoriei. Biblioteca m-a învățat, mai mult decât toate întâmplările vieții mele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
a învățat profunzimea sentimentului de rugă. A învinsului rugă. A smeritului rugă, deschizătoare de porți de liniște, împăcare și bucurii. Ruga aceea din străfundul ființei tale, adevărată pentru că este ruga vieții tale. Prin care viața ta se roagă Domnului fără trufie, fără deznădejde, fără a se simți în vreun fel umilită, scarandivită. Smerita rugă a împlinirii când nu-i ceri ceva Domnului, ci doar îi mulțumești și-i spui tot ceea ce nu te-ai rușina să le spui și oamenilor. Rugăciunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
soților lor, supuse și resemnate să joace un rol care nu-l depășea cu mult pe acela al unor servitoare aparținînd unor stăpîni adeseori tiranici, mitocani, bețivi și brutali. Mama ei, o andaluză inteligentă și delicată, trebuise să suporte, resemnată, trufia și despotismul lui don Álvaro, un soț inflexibil, căruia Îi fusese de-ajuns, cu toate acestea, „dezonoarea” fiicei sale pentru a se prăbuși În deznădejde, după cum era el În realitate: ca o statuie greoaie, de nisip și lut. Încă Înainte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Prin pustii, prin munți selbateci, Prin prăpăstii, râpi, ponoară, Prin drumuri cu stânci țesute Unde sunt spre leac isvoară; Acolo unde natura, Cu a sa mână măreață Răspîndit-au în tot locul Bucurie și viață; Acolo falnicul brad Se înnalță cu trufie, Acolo smeura, mura Au a lor împărăție, Unde toate împreună Strigă: Vino, te oprește, Acolo amoriul chiamă, Acolo vin de iubește; Acolo ochiul zavistnic Nu are nici o putere, Nici jignire de amoriu Fără numai mîngîere. 36 Puiculiță, puiculiță, Las să
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
Cei care fac haz de necaz anesteziază puțin timpul, dar nu înving frica. Zâmbetul nu poate vindeca, probabil, nici o boală. Le-ar putea însă preveni aproape pe toate. În umor, inteligența vine cu un-doi-uri scăpărătoare. Micile ironii pot surpa imensele trufii. Râsul nu reușește să interzică moartea. Dar îi poate face multe zile fripte. Roade în noi cariul ironiei corozive. Veselia unei epoci este direct proporțională cu inteligența ei. Oricât de negru ar fi, umorul tot speranță rămâne. Umorul ne-a
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
pe calea raționalismului cartezian maladiv. Mama devine ținta ironiilor fiului, acesta considerând că Victoria își pierde vremea închinându-se la icoane, ba chiar îndemnându-l și pe el să urmeze aceeași cale a „prostiei” omenești. Lecturile scientiste trezesc în el trufia rascolnikoviană că poate să-și croiască strict rațional propriul destin către perfecțiunea ratată de majoritatea celorlalți. Șerban se imaginează un soi de supraom. Duminica, mai merge la biserică doar ca să nu-și necăjească prea tare mama. Conflictul este, însă, inevitabil
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
un nemărginit nesaț și pe o parte, și pe alta, se măsura foarte atent de sus până jos, constata mulțumit că toate sunt la locul lor, iar inima îi vibra, îi creștea în piept și i se umplea de o trufie fără margini. Apoi, începea să povestească ce vrei și ce nu vrei cu o deosebită franchețe, căci întotdeauna, în compania unui prieten iubit, inima omului este aplecată spre sinceritate. În sumbra dimineață, la care m-am oprit eu cu povestirea
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
el, sporindu-i, totodată, vigilența și aplecarea către respingere, ce trebuia - credea el - să le aibă pentru biata Silvia. Căci, în viață, cu toate că valorile morale sunt mai presus decât valorile estetice, cărui bărbat, oare, nu i se umple inima de trufie, atunci când se plimbă pe străzile orașului la braț cu o femeie frumoasă și încântătoare, după care toți ceilalți bărbați privesc deopotrivă cu dorință? Chiar dacă frumusețea este trecătoare, nu l-a fascinat ea, oare, dintotdeauna pe om, iar omul nu dintotdeauna
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
nimeni! Iar asta, pentru că mă obliga pe mine să aleg dintre două atitudini: fie să mulțumesc îndelung pentru laude, să fac plecăciuni, să roșesc, iar inima să-mi crească înăuntrul meu, să-mi bată puternic și să se umple de trufie; fie să îmbrac pios haina modestiei și să-mi neg, până la ultimul, succesele pentru care eram eu lăudat, căci asta se zice că este cea mai potrivită și mai plină de politețe atitudine, care îi dă omului noblețe și îl
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
repede exact contrariul acestor lucruri. Singura ei aptitudine salvatoare, Istorisiri nesănătoase fericirii 149 totuși, era dezvoltatul său simț practic, atât. Părea o femeie ambițioasă și cu însușiri de învingătoare, dar asta - nu trebuie trecut sub tăcere - se năștea doar din trufia și din ipocrizia ei, ceea ce-i oferea o puternică încredere de sine, cu care știa să se ridice cu ușurință peste oricare impas ivit. La ananghie, dânsa absolut niciodată nu-și ridica, fără nădejde și vlăguită de energie, întrebarea: „Și
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
o duci, din nou, la un punct zero? Cu o nouă Evă, cu un nou Adam, cu un nou Eden care ar putea învăța din rătăcirile primului proiect? Ne-ai mai oferi o șansă, nouă, dobitoacelor cugetătoare, bolnave de cancerul trufiei, urii, singurătății și decrepitudinii, o șansă întru alegerea unei alte căi. Și dacă la capătul acestei șanse vom fi la fel de ticăloși ca și acum, atunci chiar că trebuie să ne asumăm întreaga vină pentru faptul că fiecare dintre noi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
de gândul pe care Grünlich Îl lăsase după el - că o mișcare nu era condamnată de lipsa de onestitate a ofițerilor ei. El Însuși nu era absolut onest, iar adevărul credinței lui nu era alterat pentru că se făcuse vinovat de trufie și de alte câteva răutăți. Lăsase odată o fată Însărcinată. Chiar și motivele lui de a călători cu clasa Întâi erau amestecate: era mai ușor să treacă de poliția de frontieră, dar era, de asemenea, și mai confortabil, mai potrivit cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
semințiile vechi ar putea povesti mult mai multe despre infinitele chipuri ale devorării și ale plăcerii. Acolo Înăuntru nu e niciodată liniște absolută, niciodată destul calm. Carnea vrea mereu să se rotunjească și creierul să afle mereu alte măști pentru trufie și viciu. CÎți stîlpi am bătut În sexul tău răbdător, cîte orașe te-am silit să naști, făcîndu-te părtașă la crimele mele zilnice. Deliciile Îngurgitării, gălbenușurile băute dimineața pe stomacul gol, alunecarea lor gîdilicioasă pe culoarul moale și zgîrcios al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
devenit irespirabil se năpustesc grămadă acolo ca hienele chemate de mirosul muribundului ea mă așteaptă toți mă așteaptă orice s-ar Întîmpla mîine se vor uita la mine ca la o ființă abjectă care nici În fața morții nu-și părăsește trufia să li se alăture mi-e rușine mi-e scîrbă de mine și mai vorbesc despre conștiință despre milă față de om nu sînt În stare să-mi depășesc frica dacă eram eu În locul ei ea n-ar fi zăbovit o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]