2,252 matches
-
rușine și plăcere. Când am privit din nou, am observat că în peretele borcanului, care scânteia nebunește, apăruseră contururile subțiri ale unei uși. M-am repezit spre ea îngrozit de gândul că ar putea să fie deschisă. Dar am respirat ușurat: un lacăt enorm, moale, ca de carne, atârna la ușă. Pe drumeagul care cobora din munții îndepărtați și se oprea în fața ușii mele venea o fetiță. Părea cuminte și bine crescută cum înainta, cu funde mari la codițe și cu
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
În fiecare zi trebuia să se înțepe, să se taie, iar când am încercat să-i luăm obiectele ascuțite, chiar să se muște de mână ca să facă să iasă mica perlă de sânge pe care o privea apoi minute întregi ușurată, fericită. I se întîmpla s-o apuce această nevoie imperioasă pe stradă, în magazine, în vizite. Apuca atunci un ac pe care-l avea mereu la îndemînă și se înțepa cu dibăcie. Mai târziu avea să simtă nevoia de a
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
putere să ajungă până la ușă. — Au revoir, Papa, spusese, și vocea șoptită și-o auzise stridentă, nefiresc de tare și grăbită. Se răsucise brusc, învârtejindu-și fusta écossaise, de călătorie, sub pardesiu ; era gata să coboare scara de lemn, tropăind ușurată. Încă mai ținea mâna pe clanța al cărei mâner striat i se încălzise sub palmă când îi auzise șuieratul înfundat : — Drum bun... în viață... Da, sigur că da, atunci când ea își desprinsese ochii de el, vizibil grăbită să plece, el
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
pași, familiar. În fața ochilor, medalionul de ipsos de pe fronton, iar în el - anul atât de îndepărtat, 1879. Nervii îți sunt atât de întinși, încât propriul zvâcnet de spaimă te sperie. Întorci capul într-acolo de unde ai auzit foșnetul și respiri ușurat, văzându-l. Te privește cu ochii mierii și rotunzi - o pojghiță de luciu fără adâncime sunt ochii lui galbeni, plutind în orbitoarea lumină albă a zilei - și doar vârful cozii i se mișcă printre frunze, lejer. Și deodată, motanul zdupăie
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
uman, e drept, nu e drept ? Nu știu ! Vă voi spune, totuși, pentru că trebuie să aflați la vreme, nu ca Margot, opinia mea de medic : sunt aproape convins că vi s-au umflat gâlcile... Ce ușurare ! E grav, dar întorci ușurată capul. Parcă ceva putea fi mai grav - ceva, dar ce ? Nu-ți mai aduci aminte ! Ai întors capul înainte ca el să deschidă gura, așa că o vezi pe Margot făcându-i domnului Ialomițeanu semne discrete, da, e Margot, chiar Margot
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
niște săpun. Sau pastă de dinți. Lovește orbește În Întuneric și, deși apuc să mă retrag și să mă sucesc În pat, Îmi rade un pumn peste frunte. Reușesc să-l Împing cu piciorul și Într-un fel mă simt ușurat că a doua lovitură nu-și atinge ținta - dacă nu s-ar fi dat În spate, Îl pocneam direct În figură. Îi deslușesc silueta În cele cîteva felii de lumină care vin de afară, prin fereastră și de pe hol, prin
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
Măî, mă urmărești? Ridici nivelul la urma de căcat, zice el rîzÎnd. Mă uit la el, la hîrdău, la cange, la cîrpă, la groapa infernală, apoi iar la el. — Aha, ce simplu e, zic și Încep și eu să rîd, ușurat. În dormitor e foarte frig. Ultimele nopți nu s-a mai făcut focul deloc În centrală, pentru că nu au mai avut cu ce. Maistrul militar de la aprovizionare era foarte supărat, a zis că el n-a mai Întîlnit o asemenea
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
om despre care nu știi nimic? E un pic stupid. I-a spus că studiază medicina, că e studentă În anul Întîi, i-a vorbit despre familie, despre sora ei, o belea mică. Apoi i-a vorbit despre cît de ușurați s-au simțit românii cînd au scăpat de Ceaușescu. A fost un moment incredibil, dar au și murit foarte mulți oameni. Cifrele nu sînt Încă oficiale, În presă sînt consemnate peste 4.000 de victime. Trebuie să se facă un
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
suie În el, Îmi face semn cu mîna de la o fereastră, după ce-și găsește loc, resemnată, oftînd, dar stră duindu-se să zîmbească. Acest tablou impresionist clasic (dar cu o ramă de cauciuc negru) Începe să se Îndepărteze și răsuflu ușurat. Acum pot să mă Întorc la afacerile mele, cu nasul meu coroiat. Coroiat? Doamne Dumnezeule! Mi se face frică... Oare chiar nu Își dă seama cît e de...? Oare cînd o să...? Cum să o faci să...? De ce trebuie mereu să
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
Pearl la Londra și hotărî că era ce-i trebuia lui. Îi cumpără un bilet de avion până la Denver și îi dădu instrucțiuni unde s-o găsească pe Hattie. Îi scrisese și lui Margot, care a fost surprinsă, iritată și ușurată. Pearl sosi și o găsi pe Hattie petrecându-și vacanța de vară într-o mică garsonieră întunecoasă, din același bloc unde locuia Margot, și străduindu-se să-și facă temele de vacanță, în timp ce suferea de o torturantă singurătate și lacrimi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
vrea și eu să aflu...“ O cuprinse o adâncă mâhnire. — Nu știu. Mi-a cerut atunci să vin la el ca să discutăm despre închirierea Papucului. Asta a fost tot. — Și nu l-ai mai văzut de atunci? — Nu. George păru ușurat. Se rezemă de speteaza scaunului, lăsându-și gândurile să rătăcească. Acum era rândul lui Alex să se învârtească prin cameră. Și cum o mai duci tu cu Rozanov? — Eu? Mă iubește, mă urăște, mă îmbătrânește, mă trage îndărăt. Vechea poveste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
o greșeală. Am să-i scriu o scrisoare bună, o scrisoare sinceră și clară, care să-l facă să mă respecte. Pe urmă o să mă primească și o să se arate înțelegător, o să-mi spună că mă apreciază, și cât de ușurat o să mă simt!“. Speranța năvăli în George ca lumina veselă a unei dimineți de vară când se deschide o ușă; îi împrăștie întunericul, restituindu-l sie însuși. Acum exista un viitor. Se simțea blând, inteligibil, întreg. Respira calm. Își spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
simplu act de violență. Nu-l socoteam în stare să se sinucidă și apoi un ennistonian nu ar încerca niciodată să se sinucidă prin înec. Când George s-a îndepărtat de locul fatal, îndreptându-se spre casă, m-am simțit ușurat. Criza trecuse (trebuie să spun că, mult mai târziu, am discutat întreaga scenă cu doi dintre participanți). George trecu pe lângă Diane care se făcu toată ghem sub arbustul ei. E posibil totuși s-o fi văzut și să nu-I
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
ea, poart-o în minte. Voi comunica din nou cu dumneata. Întodeauna, realmente pe vecie, al dumitale devotat discipol, George McC. George scrise scrisoarea cu repeziciune, într-o stare de exaltare, de parcă ar fi fost inspirat. După ce o reciti, se simți ușurat, aproape fericit. Foarte înțelept din partea lui să nu ceară o întâlnire, mai bine să sugereze un viitor vag care va aduce, cu siguranță, o întâlnire la timpul cuvenit. George era absolut convins că această scrisoare îl va fermeca pe filozof
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
își părăsește un prieten. — Vorbești de părăsire. Dar ea te părăsește pe tine. Ai spus singură că a renunțat la multe ca să-ți fie însoțitoare. Și nu-ți poți imagina că ea dorește să se elibereze de tine? Va răsufla ușurată, va fi bucuroasă să plece. În sensul ăsta mi-a vorbit aseară, în timp ce tu te aflai în taxi, iar eu am avut o discuție sinceră cu ea. Hattie respiră adânc și continuă să-l privească fix. Apoi, îndepărtându-și mâinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
degajându-se din mâinile care-l încleștau. Spuse: — Ai sărit din mașină și te-ai dus la marginea canalului. Bineînțeles că nu ai încercat s-o împingi. A fost un accident. — Ești sigur... în fața lui Dumnezeu? — Da. George nu păru ușurat. O expresie de suferință îi distorsiona fața. Murmură ceva din care preotul nu desluși decât cuvintele „... de milă“, apoi spuse cu glas tare: — Am săvârșit un lucru îngrozitor. Părintele Bernard îl pofti din nou să ia loc, numai că George
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
se întâmplă. — Cu George? — Cu mine. Și cu George. — Deci George spală putina, liber ca vântul, pleacă cu femeia aia în Spania? Închipuie-ți, în sfârșit George să ne părăsească! N-o să mai avem despre ce discuta. Nu te simți ușurată că o șterge? Asta rezolvă o sumedenie de probleme, nu? Tu ai să poți găsi pe altcineva și ai să scapi de târgul ăsta împuțit. Du-te la Tokio, găsește-ți un bărbat drăguț, un om inteligent, vreun diplomat englez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
cursul după-amiezii (după ce ciuguliseră, distrați, puțină pâine și brânză în chip de masă de prânz), Hattie declarase că e foarte obosită, și că o doare capul și ar dori să se odihnească un pic, așa încât se despărțiseră, amândoi simțindu-se ușurați. Fata se întinsese pe pat, rigidă, cu mintea în continuă alertă. Acum, bătrânul era cel care se frământa și ofta, iar ea asculta. Seara porniseră din nou să depene amintiri, într-o manieră mai puțin întâmplătoare, mai deliberată. S-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
doborâtă probabil în momentul răpirii lui Hattie de către Tom). De acolo, luase direcția Camerelor Ennistone. După ce văzu expresia lui George, preotul, cuprins de frică, străbătu coridorul alergând. Bătu de formă la ușa lui John Robert, intră în cameră și răsuflă ușurat când o văzu goală. Patul era răvășit, ușile de la baie închise, masa acoperită cu mărturiile studiului. Părintelui Bernard îi veni inima la loc. Probabil că John Robert ieșise puțin, poate ca să stea de vorbă cu un medic. Așteptă un timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
mă determină să ies cât mai repede posibil din acest oraș. Asta și datorită nopții în care am dormit foarte puțin din cauza căldurii excesive și a zgomotului străzilor de sub fereastră. Iau un autobuz până la periferie, la Léguevin și răsuflu ușurat cănd ajung să nu mai simt în jurul meu invazia de mașini. După ce ies din localitate, întâlnesc din nou copacii și umbra lor; ce încântare! Imi lipseau. Imi admir și noile sandale și sper să mă țină până la capăt. Nu au
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
cruțați; „noi” toți am rămas în viață și am devenit „poporul lui Yhwh”. Prin cult se comemora și se actualiza acest eveniment; astfel, comunitatea care celebra cultul devenea contemporană cu comunitatea preistorică, tremura împreună cu ea în fața pericolului iminent și răsufla ușurată odată ce trecea amenințarea, credeau, se temeau și sperau împreună cu cei din vechime; cultul lor actual reproducea o experiență preistorică (cf. Ex 12,14, unde este utilizat termenul zikkărôn, „amintire”, „memorial”, de la rădăcina zăkar „a aminti”). Din această cauză, cultul familial
Israel în timpurile biblice : instituții, sărbători, ceremonii, ritualuri by Alberto Soggin () [Corola-publishinghouse/Science/100992_a_102284]
-
pe prietena ei cu o admirație perplexă și spune: Da' tu, draga mea, ai învățat românește ca o adevărată româncă. Numai cum rămâne cu covorul tău de plante de apă? Trestie! Marusia se plesnește cu palma peste frunte, mândră și ușurată că și-a amintit. Covor de trestie? se miră Niusea. Nu, draga mea, tu niciodată nu le nimerești! Covorul de trestie se cheamă rogojină! Uite vezi, și la asta mi-am amintit cum îi zice! Aha, da, așa e, rogojină
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
în franjuri cu foarfecele, răsuciseră puțin marginea hârtiei și marginea se ondulase într-un chip încântător. Dar încântarea trebuia amânată. Nu se mai auzea vuietul îndepărtat de glasuri ce venise până atunci dinspre sală, surd și cumva ostil. Lucian răsuflă ușurat, însă deodată își dădu seama că n-avea niciun motiv să-i fie teamă de acea rumoare. Îl trecu totuși un fior rece la gândul că ridicaseră cortina. Dar lor încă nu le venise rândul. De partea cealaltă, în sală
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
În clipa când ai auzit un „pâst!”, am și sărit pe rus și știi tu cum îl facem să facă nani - a șoptit Toaibă. Eu mă retrag puțin și vă acopăr, în caz de reacție din partea lor - a precizat sublocotenentul. Ușurați, rușii s-au întors - rând pe rând - bine dispuși, la mașini. Cel cu pantalonii în vine, încă mai zăbovea... Unul din prima mașină a strigat: Alioșa! Hai, că nu mai ajungem coloana! Îndată, tovarășe comandant! - a răspuns rusul. În acel
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
asupra (bio)structurilor umane și nu numai (a sistemelor vii în general). Ei au și cântărit aceste sisteme vii, americanul cântărind și oameni. Amândoi au constatat că la momentul morții incintele în care se aflau respectivele sisteme vii s-au “ușurat”cu 30-33 g. Biochimistul român Eugen Macovschi a încercat să demonstreze că materia vie nu constă doar dintr-o singură stare ci e constituită din două materii diferite: materia biostructurală (biosică) și materia moleculară coexistentă. Teoria moleculară susține că viața
Cărticică înspre… minte, trup şi suflet = mic tratat de bunăstare =. In: Cărticică înspre… minte, trup şi suflet = mic tratat de bunăstare by Dan Alexandru Lupu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/545_a_749]