181,106 matches
-
că fata de Împărat și Luceafărul sunt meniți să rămână două entități străine una de alta. Pentru Hyperion notează autorul - „pătimirea umană Îmbracă forma iubirii pentru o muritoare”. Dar sentimentele sale vizează substanța „unui prototip, a unui absolut În ordine umană”. În contrast cu aceste trăiri care se petrec În spații adecvate, lumea lui Cătălin relevă „un spațiu geometric Închis, fix”, lipsit de tensiuni existențiale. Pe de altă parte, spațiul său psihic corespunde omului comun, pentru care orizontul se reduce la iubirea carnală
Luceafărul Într-o lumină nouă. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Voica () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1557]
-
Aceasta transpune poetic drumul Luceafărului către Demiurg. Altfel spus, de această dată Demiurgul este văzut ca entitate (situată spațial mai În adânc) și nu ca „sine profund transtemporal”. Totul se reduce În esență la identificarea celor două spații ontologice, „respectiv uman și hyperionic”, ceea ce se opune de fapt finitudinea infinitului demarcat doar de gând. În ultima parte a capitolului de față, În care este analizat finalul poemului, evocarea Cătălinei revine iar. De această dată, George Popa reia o idee fundamentală a
Luceafărul Într-o lumină nouă. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Voica () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1557]
-
Acest lucru este posibil Întrucât În această lume imuabilă sentimentele de nici un fel nu sunt prezente, deoarece lipsește solul care să le hrănească. Întrebarea lui George Popa, transcendentă Într-un fel realității poemului, se referă la „opțiunea noastră ca ființe umane” și la eventuala opțiune a lui Eminescu Însuși. Înainte de a Înregistra argumentele hermeneutului, să menționăm că acest capitol figura În cartea Prezentul etern eminescian (1989) și că, de fapt, eseul pe care Îl interpretăm urmărește cele mai valoroase idei pe
Luceafărul Într-o lumină nouă. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Voica () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1557]
-
sentimentele sale nu sfârșesc aici. Dorul eminescian este Înțeles de George Popa ca „aspirație nemărginită” și ”deschidere nelimitată a eului către cosmos cu lumea dinafară”. Iar În privința definirii temporalității din Luceafărul, autorul studiului descoperă pe lângă timpul „imanent, heraclitian” de sorginte umană, și „prezentul etern”, „rupt de durată”, specific entităților astrale. George Popa identifică În Luceafărul un conflict absorbit de concepte, pe care astrul Îndrăgostit de-o pământeană vrea să-l verifice experimentându-l. Schimbarea condiției Însemnează negarea celei inițiale care explică
Luceafărul Într-o lumină nouă. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Voica () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1557]
-
imanent, nu spre transcendent, Încât Luceafărul poate fi numit „poemul reabilitării sferei contingentului omenesc În raport cu lumea fantomatică a ideilor eterne”. Și totuși, termenul „etern”se cuvine a fi rostit și În legătură cu simțirea și dragostea omenească, tot așa cum „timpul mitului”(creație umană) devine „loc de Întâlnire și fuzionare a celor două modalități temporale”. Ceea ce deosebește radical omenescul de transcendent se referă la cunoașterea de sineconcept inutilizabil În lumea astrală. Ea se mulțumește cu existența În sine, aceeași de la Începutul creației și menită
Luceafărul Într-o lumină nouă. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Voica () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1557]
-
de la Începutul creației și menită să-și păstreze forma, esența În eternitate. Cu stăpânirea deplină a conceptelor filosofice și estetice, dar și cu deschiderea minții sale de poet dăruit, George Popa comentează de asemenea unele categorii ontice rezultând din condiția umană, cum ar fi: iubirea, dorul, mitul, misterul, visul etc. Totdeauna comentariile sale se impun prin argumentele pe care se bazează În interpretarea nuanței creatoare. Astfel, pe Întreg parcursului eseului Cătălina este idealizată. Autorul ne dă de Înțeles că Luceafărul o
Luceafărul Într-o lumină nouă. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Voica () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1557]
-
Cătălina - le Îndepărtează iremediabil, Încât autorul se Întreabă inspirat - și totdeauna pe linia intelectualului Însetat de adevăr - „care din cele două condiții ontice rămâne de preferat?” Răspunsul relevă condiția lui Eminescu Însuși, acesta părând a prefera „ruinele fierbinți ale arderii umane, pustiului descarnat al supratemporalității astrale”. Alte poezii: Stele-n cer, Odă (În metru antic), Povestea magului călător În stele sunt legate ( Într-un fel sau altul) de Luceafărul prin oglinda geniului privind dedublarea „În eu uman și extramundan soldată cu
Luceafărul Într-o lumină nouă. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Voica () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1557]
-
ruinele fierbinți ale arderii umane, pustiului descarnat al supratemporalității astrale”. Alte poezii: Stele-n cer, Odă (În metru antic), Povestea magului călător În stele sunt legate ( Într-un fel sau altul) de Luceafărul prin oglinda geniului privind dedublarea „În eu uman și extramundan soldată cu Întâmplări dramatice. Dacă Eminescu constată eșecul onticității umane, el include totuși și rațiunea umană, viața, moartea și chiar veșnicia printre acele frânturi de limbă” menite să fie etern perpetuate. Zbaterea Într-un univers finit - am numit
Luceafărul Într-o lumină nouă. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Voica () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1557]
-
Stele-n cer, Odă (În metru antic), Povestea magului călător În stele sunt legate ( Într-un fel sau altul) de Luceafărul prin oglinda geniului privind dedublarea „În eu uman și extramundan soldată cu Întâmplări dramatice. Dacă Eminescu constată eșecul onticității umane, el include totuși și rațiunea umană, viața, moartea și chiar veșnicia printre acele frânturi de limbă” menite să fie etern perpetuate. Zbaterea Într-un univers finit - am numit existența omenească - produce prin distilarea unor elemente componente „cea mai pură esență
Luceafărul Într-o lumină nouă. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Voica () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1557]
-
antic), Povestea magului călător În stele sunt legate ( Într-un fel sau altul) de Luceafărul prin oglinda geniului privind dedublarea „În eu uman și extramundan soldată cu Întâmplări dramatice. Dacă Eminescu constată eșecul onticității umane, el include totuși și rațiunea umană, viața, moartea și chiar veșnicia printre acele frânturi de limbă” menite să fie etern perpetuate. Zbaterea Într-un univers finit - am numit existența omenească - produce prin distilarea unor elemente componente „cea mai pură esență a ființării: ecstatica eului poetic”. Spre
Luceafărul Într-o lumină nouă. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Voica () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1557]
-
martor fără vină”. Totuși, În lumea această caracterizată prin finitudine, există o ființă care poate face din absolut (relativ, În viziunea Demiurgului) un reper existențial fundamental. El se numește geniu și reprezintă piscul cel mai Înalt al gândirii și creativității umane. Caracterizarea geniului (cu uneltele poetice atribuite de George Popa lui Eminescu) este magistrală: Da, pe pământ apare-un ins, O altă lume-n lume, Cât vecii gândul lui e-ntins Și geniu e-al său nume. El doar atinge „pur
Luceafărul Într-o lumină nouă. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Voica () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1557]
-
limbaj o înstrăinare de practica lirismului, egotic prin definiție? - Antilirică e, numai, ironia; umorul, dimpotrivă,-i liric. Humour derivă, în engleză, din termenul francez humeur "umoare". Hipocratică, accepția genuină a umorii va fi fost aceea de "lichid organic al corpului uman". Între umorile acestea, nu puține: saliva, sângele, melancolia ("fierea neagră"), sudoarea, lacrima și alte câteva secreții, sunt lirice prin excelență. Ele produc, de-a binelea, lirism(ul)... Nu înțeleg ce noimă are, în ocurență, "democratizarea". L-aș combate pe Jankelevitch
Gheorghe Grigurcu în dialog cu Șerban Foarță by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Imaginative/8941_a_10266]
-
neputința de a comunica, mutual sau personal. Sunt făpturi infraumane, chinuite ori strivite de gândirea care le îndepărtează de existență. Premisa tematică și teoretică a autorului este aceea că există o fatalitate a complicației și doar o aparență a simplității umane. Mediul umil, ales pentru demonstrație, devine, în acest fel, polemic într-un mod aproape ostentativ. Oamenii de prisos, roși de idealuri nu doar nerealizate, dar și nelămurite, niște îngândurate firi involuntare, ajung incapabili de a începe ceva, dar se trezesc
Proza lui Aurel Dragoș Munteanu by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Imaginative/9724_a_11049]
-
și al relațiilor sociologice. Perspectiva devine idee. Iar ideea capătă virtutea de a deforma. Așadar, de a conferi o identitate în anomie, proprie ființelor cu o individualitate vulnerabilă, condamnate la o singurătate colectivă. Personajele, concepute pentru o suficientă acoperire a umanului biologic, a ipostazelor existențiale și a unor tipuri de relație afectivă și spirituală, sunt stereotipuri bine reliefate, memorabile, legitimate literar prin lexicul și sintaxa care le locuiesc într-un fel stăruitor și, prin aceasta, semnificativ. Oamenii viețuiesc solitari sau în
Proza lui Aurel Dragoș Munteanu by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Imaginative/9724_a_11049]
-
particularități ale retoricii romanului. Scarabeul sacru, 1970, este un roman reflexiv, eseistic, experimentalist, sofisticat și aproape criptic. El își asumă, de aceea, și traseele descifrării, în armonie și adecvare cu structura narativă fundamentată pe oblicvitate și amfibologie. Pleacă de la condiția umană figurată de scarabeu, cunoscut, în ordine simbolică, drept zeu solar cu geneză nocturnă, telurică, degradată, dar figurând perenitatea, abilitatea, perfecțiunea, identitatea autonomă, asigurând circularitatea vieții, traversând boala și moartea, într-o infinită reîntoarcere. Romanul forțează limitele verosimilului, este structurat idealistic
Proza lui Aurel Dragoș Munteanu by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Imaginative/9724_a_11049]
-
al lui Sartre, în fundul mâlos al Dâmboviței. Nu știm cât de voluntar construit de către romancier, destinul său este unul de scarabeu. Cum menționează simbologii, scarabeul are, în descendență mitică mayașă, substanță și sens telurice. Romanul, de reorientare realist-naturalistă, al regresiunii umane, al vârstelor de criză biologică și psihologică, articulat cu abilitate narativă și fervoare reflexivă, adoptă o conformistă și înșelătoare înțelegere a istoriei și a umanului.
Proza lui Aurel Dragoș Munteanu by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Imaginative/9724_a_11049]
-
are, în descendență mitică mayașă, substanță și sens telurice. Romanul, de reorientare realist-naturalistă, al regresiunii umane, al vârstelor de criză biologică și psihologică, articulat cu abilitate narativă și fervoare reflexivă, adoptă o conformistă și înșelătoare înțelegere a istoriei și a umanului.
Proza lui Aurel Dragoș Munteanu by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Imaginative/9724_a_11049]
-
în timp și în spațiu. "Aventura semantică" a noțiunii de "romantic" este prezentată de Cornelia Cîrstea în diacronie literară, începînd cu "întîiul romantism german" de la 1800, care "a așezat literatura într-o matcă a sensibilității și a reflexiei asupra condiței umane moderne", dar și în sincronie, romantismul, plasat nu doar în spațiul literaturii universale, dar și în cel al sensibilității umane, fiind considerat (pe urmele lui H. Brémond, spune autoarea (dar și pe urmele lui Hegel, ne vine să adaugăm. Sau
Trilogia romantismului by Elena Loghinovschi () [Corola-journal/Imaginative/9660_a_10985]
-
cu "întîiul romantism german" de la 1800, care "a așezat literatura într-o matcă a sensibilității și a reflexiei asupra condiței umane moderne", dar și în sincronie, romantismul, plasat nu doar în spațiul literaturii universale, dar și în cel al sensibilității umane, fiind considerat (pe urmele lui H. Brémond, spune autoarea (dar și pe urmele lui Hegel, ne vine să adaugăm. Sau Belinski. Sau Ralea - E.L.) și o "stare de spirit", literatura romantismului aparținînd astfel "fiecărei vîrste a culturii". Abordînd romantismul ca
Trilogia romantismului by Elena Loghinovschi () [Corola-journal/Imaginative/9660_a_10985]
-
atât: Ce scurtă e călătoria asta prin lume, ce ușor și ce repede se deteriorează mecanismul omenesc, ce repede se strică, se trece (mi-aduc aminte exact, m-a izbit folosirea verbului "se deteriorează", care în reprezentarea lui apropia organismul uman de un aparat oarecare, care ascultă de principiile mecanicii, ale fizicii stricte...). Nu l-am întrebat nimic, eram capabil să completez singur tabloul, cu câte informații dețineam despre el mi-era la îndemână. M-a invitat să stau pe un
Măștile by Gabriel Chifu () [Corola-journal/Imaginative/9337_a_10662]
-
antologie nu ne ajută să vedem prea multe în poezia sa. Totuși, Urme vagi merită să fie citită cu atenție și cu un pic de considerație, întrucît autorul reușește în ea o conexiune a peisajului natural cu acela al relației umane, pe care o punctează aluziv: Cade frunza de fag din vîrf de septembrie/ peste malul arămiu al unui alt septembrie, / rîndunele trag cu aripile lor norii de sus / în apele mele adînci, / iar mlădițele de stuf se înclină / spre o
Poezia basarabeană din ultimele decenii by Ion Țurcanu () [Corola-journal/Imaginative/9710_a_11035]
-
Orbitor al lui Mircea Cărtărescu. Alex. Ștefănescu, în prefața ediției din 2006, apreciază fără rezerve "îndrăzneala artistică" a scriitorului, face referințe la Augustin Buzura (în modul de înțelegere a sufletului feminin) și Nicolae Breban (în capacitatea de a influența relațiile umane) și ajunge la concluzia că "numai Dan Stanca, dintre prozatorii români de azi, poate declanșa asemenea furtuni estetice în sufletul bietului cititor". Eu sunt un astfel de biet cititor șocat de viziunile hidoase din acest roman. Nu fac greșeala elementară
Scrutarea abisului by Ion Simuț () [Corola-journal/Imaginative/9966_a_11291]
-
abis. Complicitatea lui Horia cu Paul Klee trebuie înțeleasă pe această direcție: amândoi sunt exploratori ai abisului. Horia însuși explicându-l pe Paul Klee explică poetica romanului: "Toate formele acestea sparte oglindesc sfărâmarea sufletelor noastre. Artistul a văzut dezintegrarea ființei umane" (p. 158). Abisul devorează într-un mod respingător umanul. Și cum poate fi acest peisaj decât înspăimântător și dezgustător? Romanul lui Dan Stanca ne îndeamnă să speculăm pe marginea acestei figurări a abisului ca sex feminin maladiv. Imaginea nu e
Scrutarea abisului by Ion Simuț () [Corola-journal/Imaginative/9966_a_11291]
-
pe această direcție: amândoi sunt exploratori ai abisului. Horia însuși explicându-l pe Paul Klee explică poetica romanului: "Toate formele acestea sparte oglindesc sfărâmarea sufletelor noastre. Artistul a văzut dezintegrarea ființei umane" (p. 158). Abisul devorează într-un mod respingător umanul. Și cum poate fi acest peisaj decât înspăimântător și dezgustător? Romanul lui Dan Stanca ne îndeamnă să speculăm pe marginea acestei figurări a abisului ca sex feminin maladiv. Imaginea nu e totuși atât de scandaloasă și de terifiantă ca episoadele
Scrutarea abisului by Ion Simuț () [Corola-journal/Imaginative/9966_a_11291]
-
o memorie afectivă ieșită din comun, că nu uită niciodată mîna bună care i-a hrănit, dar în aceeași măsură, nu uită și, în felul lor, nu iartă, diferite acte de cruzime, de trădare și nerecunoștință care în societatea noastră umană sînt monedă curentă. Dar zburătoarele? Inofensivele, drăguțele, miniaturalele vrăbii care toată vremea țopăie, ciugulind nepăsătoare din înălțimi și din țărînă modesta lor hrană? Dar veselele rîndunele aducătoare de primăveri? Sau porumbeii, populație cu care piațetele unor orașe ca Veneția, Parisul
Răzbunarea porumbiței by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Imaginative/9841_a_11166]