34,237 matches
-
socotit o întîmplare. Dar o întîmplare care dă de gîndit. Abandonat și înfiat Ce l-a împins în politică pe Ștefan Cazimir? Curiozitatea? Năzdrăvănia? Spiritul ludic? Poate ceva din fiecare, poate nici unul din aceste impulsuri, ci altul, încă rămas în umbră. Sigur apare faptul că, o dată intrat în rol, actorul l-a îmbrățișat cu fervoare. I-a dăruit, cum se zice, tot ce avea mai bun. A luat lucrul în serios. A demonstrat, în îndeplinirea noilor obligații, o conștiinciozitate fără fisuri
Caragiale e cu noi! by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Imaginative/11389_a_12714]
-
un tip, om de încredere, sârb cu obrazul parcă tăiat în gresie, Vlada, au bătut palma, la noapte, la doișpe fix, ne-ntâlnim în față la teatru, zis și făcut, la ora convenită, Vlada, taciturn și hotărât, a apărut din umbra unui gang, le-a strâns mâna celor doi, s-a mirat că fata era îmbrăcată complet anapada, purta o rochiță de vară, parcă se pregătea să meargă la bal, asta e smintită de-a binelea, și-a spus el în
Relatare despre moartea mea by Gabriel Chifu () [Corola-journal/Imaginative/10968_a_12293]
-
neîntâmplat întîmplându-se. * Cu îndoită liniște caut, aștept Ceea ce singură vine, Cartea, ca să-mi confrunt Intuițiile de copil. Efortul de a vizualiza Ce citesc. Căci ce citesc are mai mult din Nevăzut decât din văzut. între văzute aproximez Celorlalte locul, și umbra neștiutelor între Știute. Nu la fel stau lucrurile cu netrăitele, Niciodată, niciodată după, nu printre ci înaintea trăitelor netrăitele sunt. * Dumnezeiesc de vii, nu mă îndur să le ating, Nu ajung să o fac. înaintez cu Totul, Ca o piramidă
Poezie by Constanța Buzea () [Corola-journal/Imaginative/11902_a_13227]
-
împuțina prin cele ce se adaugă, A socotit Dumnezeu numărarea zădărnicie. Poveste Am ajuns să petrec o jale amestecată cu nedumerire. Rudele mele odihnesc prin cimitire la sute de kilometri distanță. Dușii sunt mai mulți decât rămașii care mai fac umbră pământului într-un anonimat mântuitor. Până și copiii copiilor celor sub ochii cărora am crescut, încep să fie secerați. Neamul meu e ca o miriște arsă. Când ne adunăm cu vreun prilej, vag văd pe fețele lor trăsăturile alor noștri
Poezie by Constanța Buzea () [Corola-journal/Imaginative/11902_a_13227]
-
de țărnă se destramă." și se termină revenitor: "Și tot ca ție-n vremi, pe suflet tristețea pururi mi-e stăpînă Cînd leg în salbă zile negre ce n-au nici preț, nici strălucire Smulg din copacul vremii, dornic, cînd umbra-ți mută-mi dă de știre Amarul rod al vieții, putred, cu gust de lacrimi și țărînă." Poetul român a avut și el totdeauna un acut sentiment al fragilității lumii, versurile lui dintre Pașii profetului (1921) și Nebănuitele trepte (1943
Poezia cehă și Lucian Blaga by Simona Cioculescu () [Corola-journal/Imaginative/11704_a_13029]
-
și mai coapte; Privește lung și-adună flori în tine, Din frumusețe vremea se dezleagă Și ora se apleacă să se-nchine Și pacea se coboară-n gând, întreagă în vale, jos E vârful nalt, lumina parcă-l soarbe, Doar umbre albe strălucesc departe, Când vor să treacă, vânturile oarbe Se-ntorc în văi cu scuturile sparte; Degeaba-ncerc, cărarea-n sus se pierde, Doar visul își mai pune-n zori cunună, Eu mă întorc în luminișul verde Cu lupii și
Poezie by Ion Stoica () [Corola-journal/Imaginative/11879_a_13204]
-
Lumina grea, cu trupul ei fluid, Se deschid porți de semne vorbitoare Și porți de semne mute se deschid; Cu fiecare undă râul duce Puhoi de așteptări spre-al mării larg, Până se-ntinde noaptea cât o țară Când valurile umbrelor se sparg Și alte vânturi își întind risipa, înveșmântând tăceri în lung și-n lat; Din vechile-ndârjiri și suferințe Nisipul nici o urmă n-a păstrat, Doar apa vremii curge fără cale, închipuind prefacerilor sens; Din mările-oglinzi se-nalță cerul
Poezie by Ion Stoica () [Corola-journal/Imaginative/11879_a_13204]
-
O sferă cât o clipă Și alta cât o lume, Nu pot să se despartă, Nu pot să se însume, Plămadă singulară, Premize și efecte, Sub coajă ard în sine Esențele perfecte, Tangente de nevoie, Străine totdeauna, Tăcute ca o umbră, Frumoase cum e luna, în calea fără capăt Nici timpul nu se-așterne, Sub semnul întâmplării Doar ele sunt eterne; Degeaba stai în noapte, Pândar pe metereze, Esențele rotunde Nu știu să se-ntrupeze Cărarea lină Dacă ascult de chipul
Poezie by Ion Stoica () [Corola-journal/Imaginative/11879_a_13204]
-
câmpii de soare sau de lună, Până-n înaltul care se împarte, Până-n adâncul care se adună, Abia atunci tăcerea se destramă în glasuri neștiute și barbare Și fiecare sunet cere vamă Și rost de înțelesuri fiecare, Abia atunci făpturi cu umbră moale Se-mbracă-n forme fără amintire Și bântuind prin cerurile goale, Povești de mâine-ncearcă să înșire; închide ochii, timpul e o nadă, Ispită pentru tot ce se întâmplă, în care alte chipuri o să cadă, Cu alte nopți ascunse
Poezie by Ion Stoica () [Corola-journal/Imaginative/11879_a_13204]
-
Junimea" ar fi revelator în acest sens). Din punctul de vedere al lui Mihai Eminescu femeia are un IQ inferior bărbatului: ,Așadar, când plin de visuri, urmărești vre o femeie,/ Pe când luna, scut de aur, strălucește prin alee/ Și pătează umbra verde cu fantasticele-i dungi:/ Nu uita că doamna are minte scurtă, poale lungi." (Scrisoarea V). În mod tendențios, pantalonii lungi ai bărbatului nu sunt evocați niciodată în opera acestui poet considerat de unii comentatori ,al dragostei". Ce fel de
Postume by Aurel Dragoș Munteanu () [Corola-journal/Imaginative/11009_a_12334]
-
o stăpînește (mai mult: pe care adesea nu o înțelege) decît în prea mică măsură. Pe cît de fidelă e reflectarea, pe atît de infidelă e recunoașterea. în vreme ce "antebelicii" sunt preamăriți, sau măcar arhi-discutați, figurile acestea centrale sunt plasate în umbră, ne-recunoașterea, nerecunoștința, chiar necunoașterea le însoțește, chiar și atunci cînd formal sunt lăudate. De ce? Parte din motive sunt mai lesne de înțeles și de iertat. O discontinuitate a carierei, fazele de tăcere și dispariție de care vorbeam le ascund
O propunere - Modificări canonice și generații de aur by Virgil Nemoianu () [Corola-journal/Imaginative/11749_a_13074]
-
deodată drumul: Și cum mergea lăsându-se în urmă, Se pomeni că-ncepe să alerge Și pașii ei din ce în ce mai tineri Se zbenguiră-n joacă o secundă Apoi o luară-n sus ca niște păsări, Ca niște nori, ca raza unei umbre... Alchimie Cea de demult și Cea mai nouă Se întâlniră noaptea-n somn, La capătul unei meandre. Privirea fraged-nencepută, Văzul cețos de amintiri Se cercetară cu sfială. Pe dunga frunții licărinde, Trecu o mână de copil Călătorind spre va să
Poezie by Monica Pillat () [Corola-journal/Imaginative/11932_a_13257]
-
vis? - Și cald și trist, pustiu de- aproape - în nări pătrunse ca parfumul Același timp de nepierdut Ce decanta rugina-n aur... Contrast Să fie iadul un revers Al nostalgiei de-a fi singur Stăpân pe toate câte sunt? Puterea umbrei stinge fala Celui mai crunt învingător, Care rămâne să contemple Căderea spadei în etern. însă învinșii lumii bat Din aripi, lepădându-și lanțul, Și-o iau agale către rai Ce va vedea la capăt orbul? Ce dar primi-va cel
Poezie by Monica Pillat () [Corola-journal/Imaginative/11932_a_13257]
-
cere să se sfîrșească da să se sfîrșească odată pentru că nu mai poate să îndure glumele crude pe care nemuritorii le încearcă pe el stă singur și se roagă să-i vină moartea sa oho proprietatea sa personală garantată ca umbra Ea știa totul despre viață și despre lumea asta rea bună în care orice farsă făcută de-un nemuritor oarecare pentru cei muritori se transformă în legea eternă
Poezie by Marta Petreu () [Corola-journal/Imaginative/11950_a_13275]
-
pentru Ouăle fatale sau Diavoliada), după seria de anulări ale pieselor Zilele Turbinilor, Fuga și Insula purpurie, Mihail Bulgakov atinge în 1929 cel mai negru an al vieții sale, anul "catastrofei" personale, intrând din acel moment într-un con de umbră din ce în ce mai densă și gustând din amarul "complot al tăcerii". Conștient că atât atacurile cărora le fusese supus, cât și izolarea la care era acum condamnat erau direct instrumentate de către Stalin, al cărui cult atingea în acei ani apogeul, Bulgakov, asemenea
O interpretare figurală by Carmen Brăgaru () [Corola-journal/Imaginative/11909_a_13234]
-
Meandrele concretului" Președintele Nero se retrage la Scroviștea în ciorapi violet. Călușari sângeroși i-au împlinit poruncile în pâcla artificială a lucrurilor. Eu dorm în orașul industrial și al "domeniilor conexe". Iar plopii sunt martorii unei înfrângeri. Casa apune, la umbra globului crizantemelor albe ca niște sâni. Dintr-un bob uriaș de strugure mov. Un șarpe cu gură la ambele capete ține lumea consubstanțială cu Lumea. Am scris toate acestea din nefericire De Sfântul Ioan, 7 ian. 2005
Poeme prozaice by Ion Stratan () [Corola-journal/Imaginative/11971_a_13296]
-
ca decorație uitată/ Pe pernă.” (Agrafa). Estetica pasiunii își arată, uneori, latura obscură: ,,Cum să nu-mi placă mirosul amar/ Al acestui amoral trandafir?!” (Alergând după frumusețe). Și totuși, este nerefuzabilă implicarea totală în vâltoarea jocurilor venusiene, cu toate inerentele umbre ce pot macula visurile: ,, Eleganța se șterge la ochi/ Cu o batistă de aur - / Razele ei/ Sunt chiar acest zâmbet/ Care ne îndepărtează/ De adevăr.” (Eleganța). Autentice interiorizări întregesc atmosfera din jurul ,,florii însângerate”. Aceste poeme de dragoste sunt rezultanta unor
OCTAVIAN MIHALCEA de BAKI YMERI în ediţia nr. 1872 din 15 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380634_a_381963]
-
Și de pe ce insulă ai emigrat tocmai aici? După accent, nu ești francez cu siguranță. - Cipru ! - Ciprot deci... Luigi,sper să te țină buzunarele. Trei mii de euro,ce zici? Ai încredere în Mikos cipriotul, că știe ce face ? O umbră de-ndoială străbate privirea străvezie a regizorului . Și totuși,parcă n-ar vrea să-i dea satisfacție arogantului regizor american ,propulsat la Hollywood mai mult de politica senatorială a fratelui său. - Are mână liberă, eu doar pun banii ... - Trei mii
VIAȚA LA PLUS INFINIT (11) de DAN GHEORGHILAȘ în ediţia nr. 1840 din 14 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380595_a_381924]
-
-nzestrezi Mai știu și eu cu ce talente Ca să primești complimente De la cei ce, doar în silă, Grațiile îți admiră, Ca să n-o pățești cumva Cum s-a întâmplat la stână Cu Măgarul lui nea Fântână 1: Pe când ronțăia la umbră, Un gând neghiob prin cap îi umblă, Privind pizmaș spre un cățel, Ce nu îi era drag defel: Nu pricep și nu-nțeleg Cum un netot așa bleg E atât de agreat Și de stăpâni alintat. Aduce el vreun folos
ELISABETA SILVIA GÂNGU [Corola-blog/BlogPost/380494_a_381823]
-
forțeziHazardul să te-nzestreziMai știu și eu cu ce talenteCa să primești complimenteDe la cei ce, doar în silă,Grațiile îți admiră,Ca să n-o pățești cumvaCum s-a întâmplat la stânăCu Măgarul lui nea Fântână 1:Pe când ronțăia la umbră,Un gând neghiob prin cap îi umblă,Privind pizmaș spre un cățel,Ce nu îi era drag defel:”Nu pricep și nu-nțelegCum un netot așa blegE atât de agreatși de stăpâni alintat.Aduce el vreun folos?Eu car poveri în
ELISABETA SILVIA GÂNGU [Corola-blog/BlogPost/380494_a_381823]
-
Gângu, publicat în Ediția nr. 1988 din 10 iunie 2016. De-ai fi Tei stingher la mal Eu Floarea de nufăr plutitoare, Stăpâni pe lacul de cristal, Ne-ar fi iubirea muritoare? De-ai fi Stejar secular, Aș răsări la umbra ta: Sfioasa Floare de mărgăritar. Tu m-ai hrăni, m-ai alinta. De-ai fi tu Bradul veșnic viu, Eu Floare de colț muritoare, Tot acolo am să fiu Să sorb iubireați răbdătoare. De-ai fi Mesteacănul din munte, Casă
ELISABETA SILVIA GÂNGU [Corola-blog/BlogPost/380494_a_381823]
-
-ți nude, Tu pe creste m-ai purta. Citește mai mult De-ai fi Tei stingher la malEu Floarea de nufăr plutitoare,Stăpâni pe lacul de cristal, Ne-ar fi iubirea muritoare? De-ai fi Stejar secular,Aș răsări la umbra ta:Sfioasa Floare de mărgăritar.Tu m-ai hrăni, m-ai alinta.De-ai fi tu Bradul veșnic viu,Eu Floare de colț muritoare,Tot acolo am să fiuSă sorb iubireați răbdătoare.De-ai fi Mesteacănul din munte,Casă mi-
ELISABETA SILVIA GÂNGU [Corola-blog/BlogPost/380494_a_381823]
-
între stihiile universului cosmic, în versiunea lor antropomorfică, și ființa poetei:„Cui îi pasă de îngândurarea și tristețea stelelor ce coboară în mine?/ Cui îi pasă de sălciile ce mă plâng,/ de râul ce se aruncă în lac,/ unde plutește umbra mea/ mână în mână cu imaginea ei în apă?/ Cui îi pasă de cerul fierbinte/ cu șuvițe cărunte/rămas de la norii ce nu mai suportă albastrul? Atâtea întrebări îmi rămân.../la care universul răspunde mereu/ cu marea lui muțenie! (Cui
IL SILENZIO DELLE SPINE de VIORELA CODREANU TIRON în ediţia nr. 1891 din 05 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380608_a_381937]
-
S-a îndrăgostit de-un fag Cum era-nceput de veac Pomu-i devenise drag L-a îmbrățișat tăcut I-a împărtășit amorul Privind cerul nevăzut I-a sorbit prin trunchiu-i dorul Bolta i-a privit mirată Stelele cădeau în apă Umbra nopții deșirată Purta mantia de capă O fată din satul meu Se iubea în Herăstrău - Din porunca lui Tezeu - C-un fag cu trup de flăcău București, Herăstrău, vara lui 2015 Referință Bibliografică: Fagul / Virgil Ciucă : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593
FAGUL de VIRGIL CIUCĂ în ediţia nr. 2067 din 28 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/380646_a_381975]
-
insistent, parc-ar fi în ureche./ În schitul de lemn de la marginea zării/ Niște călugări deapănă rugăciunile serii.// Dorina Stoica transmite prin poezia sa o stare sufletească discret gradată pe scara sensibilității umane. Nevoia de a ieși din “conul de umbra” o ajută să treacă de la lumea reală spre cea lirică. (“Un fel de poveste”). //„sărbătoream jumătatea de veac/împreună cu tine/mai degrabă fragili decât rigizi/scufundați în mlaștina simțurilor/deodată n-am mai putut suporta/mirosul florilor puse la presat
GHEORGHE CLAPA (AUTORUL ESEULUI)– “LIRICA FEMININĂ ROMÂNEASCĂ S-A ÎMBOGĂȚIT CU O VOCE DISTINCTĂ: DORINA STOICA” de DORINA STOICA în ediţia nr. 1876 din 19 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380571_a_381900]