2,433 matches
-
timorat. Avea el dreptul la o astfel de forță și clarviziune demiurgică? Satul sclipea acum în soare și oamenii își ridicau sticlele ochilor și dinții rânjiți spre el. Dar nu bucuria, ci mânia era cea care le anima ridurile fețelor. Urlete și grohăituri sălbatice se ridicau până la Bătrân din satele din vale. Sătenii agitau prin aer topoarele cu tăiș dublu și coadă scurtă. Privea uimit acest joc ciudat: țăranii se ordonau în cercuri concentrice care urcau dealul în vârful căruia se
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
să facă se plasează mai degrabă în vecinătatea celor mirabile. Edificiul ridicat uluiește mintea și o înfricoșează. „Îndată ce zidarii au ter minat lucrul, acesta [maurul] sa instalat în centrul labirintului. Nimeni nu la mai văzut plimbându se [...]. Noaptea, vântul aducea urletul leului și oile se strângeau de spaimă lângă zid.“<ref id="30">Ibidem, p. 298.</ref> Noua construcție pare să schimbe complet lumea oamenilor și a celorlalte făpturi. Altfel spus, lumea însăși este acum cea din jurul unui refugiu mai înfricoșător
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
din șaua calului. Totul se petrecuse atât de iute, încât Audbert nu reușise să înțeleagă nici cine trăsese săgeata, nici cum de putuse Balamber să-și ia prin surprindere adversarii cu atâta ușurință. îl auzi din spate pe Odolgan scoțând urlete ca de fiară sălbatică, dar nu se întoarse. Se îngriji, în schimb, de propria persoană: desluși o spărtură în cercul bagauzilor, ce păreau încă paralizați de uimire, strigă în urechea calului și porni către primul șir de brazi. Goana sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
lovitură de sus. Romanul, cu cea mai mare rapiditate, în loc să pareze, își dezechilibră adversarul trăgându-se îndărăt, pentru ca, la întoarcere, printr-o lovitură violentă în diagonală, să lovească imediat, cu mare putere, mânerul securii. Dezarmat, Gualfard făcu un salt înapoi. Urletul de spaimă și dezaprobare ce se auzi în marea piață fu atât de puternic, încât câteva păsări părăsiră în mare grabă acoperișul Pretoriului. Gualfard, însă, nu se pierdu cu firea: nu făcu greșeala de a se apleca să-și ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
nici timpul necesar și nici posibilitatea să-și facă o idee măcar vagă despre planul ei și despre șansele pe care le oferea în cazul unei tentative de fugă. Tras în toate părțile de gloata ce se înghesuia, asurzit de urletele tovarășilor, îi venea tot mai greu să rămână în picioare și stăpân pe nervii lui. Apoi, dintr-o dată, poarta mare se deschise larg și, ca un singur om, masa prizonierilor se aruncă în afară. Sebastianus se trezi în mijlocul fumului și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pământ de patru războinici solizi. în acel moment, cu un cuțit, Hariman îi făcu o crestătură de jur împrejur în pielea capului și, sprijinindu-se de spinarea lui cu un genunchi, îl scalpă cu o mișcare bruscă, smulgându-i un urlet cumplit. Apoi, metodic și în mod evident cu experiență, fără să se îngrijească de sângele care-l inunda tot mai mult, îi făcu alte incizii la rădăcina grumazului și pe umeri, până la subsuori și la șolduri, după care, vârându-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
înainte. Sebastianus, flancat de alan, se păstra la o distanță de o jumătate de lungime de cal mai în spate și nu îndrăznea să se apropie de ea. încă nu-i venea să creadă că era adevărat ce văzuse, însă urletele hunului îl urmară prea multă vreme ca să se poată preface că totul fusese un coșmar, o halucinație. Tânăra femeie ce călărea în fața lui îi inspira acum doar un sentiment de groază și de repulsie. 39 Ajunși în tabără la apusul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
legat de stâlpul său, își spuse rugăciunile, ba chiar le strigă cu o voce deformată, neomenească, scuturând permanent din cap cu un zâmbet absurd pe chipul descompus și cu ochii ridicați spre cer. Când flăcările îl învăluiră, urlă nebunește - un urlet lung, atroce. Canzianus, în schimb, nu strigă, nici măcar când flăcările îl devorau, și îi lăsă profund dezamăgiți, dar și plini de admirație, pe războinicii ce se găseau adunați în jurul rugului. Balamber asistă la sfârșitul său fără să clipească, așa cum se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
înapoi, țâșniră în galop din pădurice și atacară frontal. Balamber, după ce trăsese dintr-o parte câteva săgeți, înșfăcă sabia și, văzând cursa închisă în jurul dușmanilor înnebuniți, își conduse oamenii într-un atac în adâncime. Pretutindeni, într-un vacarm asurzitor de urlete, gemete, nechezaturi, bufnituri de trupurilor prăbușite și zăngănit de arme, oamenii se luptau, caii se prăvăleau, răniții gemeau târându-se prin iarbă, iar unii dintre ei - cu răni înfiorătoare, încât era o minune că mai trăiau - alergau pe câmpul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
țintă precisă. în general, nu vorbeau sau se mulțumeau să schimbe, scurt, păreri în șoaptă. Bubuitul sumbru, ritmic, al loviturilor de berbec umplea noaptea și cădea lugubru asupra cetății și a oamenilor, ca o sinistră prevestire a morții, pe care urletele sfidătoare ale apărătorilor bastionului amenințat căutau să o alunge. Sebastianus îi studie cu ochii expertului: erau slăbiți, cu părul răvășit și cu bărbile lungi, în mod vizibil chinuiți de o lună de lupte și lipsuri: cu toate acestea nu aveau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
acum în cetate. într-o goană nebună, alergară cu toții spre centrul zonei locuite, în vreme ce sute de persoane cuprinse de panică se revărsau în stradă. Peste strigătele lor de groază se suprapuneau, precum răgetele unei fiare ce și-a înșfăcat prada, urletele amenințătoare ale invadatorilor. Cenabum Aureliana era pierdută. 18 în scurtă vreme, străzile căzură pradă unui haos de nedescris. Vestea că hunii intraseră de acum în cetate alerga de la un colț la celălalt al cetății cu o repeziciune mai mare decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
fi fost posibil să încerce să mai facă ceva. Cu toate acestea, deși îi era limpede acum că tentativa de a apăra centrul cetății era sortită eșecului, hotărî să se alăture grupului, împreună cu tovarășii săi; în plus, tocmai atunci, un urlet de groază răsună în piață, în spatele lor, ceea ce-i făcu să se teamă că hunii începuseră deja masacrul. Schimbă, așadar, direcția și se alătură uriașului bărbos. Alergând împreună cu el și cu toți ceilalți spre piață, îl întrebă despre soarta alanilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
poată vedea mai bine, oamenii se ridicau - zadarnic, de altfel - pe vârfurile picioarelor, dar mulți dintre ei aruncau totodată priviri înspăimântate către intrările în piață. între timp, amenințător și tot mai apropiat, se auzea distinct ecoul haotic și puternic al urletelor de triumf ale barbarilor invadatori; printre exclamații de teroare, câte unul arăta deja cu degetul primele coloane de fum ce se înălțau dincolo de conturul acoperișurilor. Căutându-și un punct mai bun de observație, Sebastianus se cățără - cum făcuseră și alții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mare precauție, precedați de zeci de arcași pedeștri, care începură curând să trimită săgeți spre liniile adversarilor. Pentru moment, Maliban își ținea încă pe loc alanii, așteptând ca dușmanul să se apropie. în câmpie, cele două armate se înfruntau cu urlete de război și cu sunete de corn și trâmbiță, dar se apropiau lent una de cealaltă, șovăind parcă înainte de a dezlănțui ceea ce se anunța deja a fi un imens masacru. Și totuși, trecuseră deja primele ore ale dimineții. Făcând această
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pe barbari să spargă linia. Nu trebuie să treacă, ați înțeles? O clipă mai târziu, din primele linii răsună, ca o explozie, un zăngănit cumplit produs de ciocnirea dintre cele două trupe. — Ce trebuie să facem? întrebă Ambarrus, strigând, fiindcă urletele luptătorilor deveniseră asurzitoare. — închideți spărturile. Așa cum am stabilit: tu iei cele două cohorte din dreapta, eu le iau pe cele două din centru. Bretannione o să-și conducă armoricanii. Almirus rămâne lângă mine, cu însemnul. Dacă vedeți că dușmanul sparge frontul în fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
o lumină foarte palidă și albă, care înghițise cimentul și oțelul de parcă ar fi fost imateriale. Un paznic care i-a înfruntat a urlat când revolverul i s-a evaporat din mâini și hainele i s-au dezintegrat pe corp. Urletul trebuie să fi fost provocat doar de spaimă, căci acea flacără palidă, intensă, nu-l vătămase. Tocmai natura armei și modul de ieșire pe care-l asigurase aceasta au făcut ca forțele aduse în apărare la acel strigăt să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
timorat. Avea el dreptul la o astfel de forță și clarviziune demiurgică? Satul sclipea acum în soare și oamenii își ridicau sticlele ochilor și dinții rânjiți spre el. Dar nu bucuria, ci mânia era cea care le anima ridurile fețelor. Urlete și grohăituri sălbatice se ridicau până la Bătrân din satele din vale. Sătenii agitau prin aer topoarele cu tăiș dublu și coadă scurtă. Privea uimit acest joc ciudat: țăranii se ordonau în cercuri concentrice care urcau dealul în vârful căruia se
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
un buchet de trandafiri În brațe, sorbind-o din priviri. Când ajungeau la „O, nu-mi vorbi de lună, căci schimbătoarea lună Își schimbă fața În fiecare lună“, bătrâna nu se putea abține să nu scoată din gâtlejul ei un urlete sinistru, ce chipurile imitau o haită de lupi alergând prin stepă, Încât te lua, pur și simplu, cu fiori. Nu ocoleau nici Hamlet, nici Regele Lear, nici Fortuna. Uneori, bătrâna amesteca pasajele din Richard al III-lea cu cele din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
purtând o creastă de cocoș pe cap, tovarășul de afaceri al lui Subotin, Elizei. La vederea acestei adunări, Ippolit fu cuprins de un șoc atât de puternic, Încât căzu și Începu să se zvârcolească, făcând spune la gură și scoțând urlete Îngrozitoare din gâtlej. Iar la sfârșitul crizei, Își rupse cătușele și, cuprins de o furie oarbă, puse pe fugă toată paza și dispăru din tribunal. De atunci nimeni nu mai știe nimic de soarta lui. Se pare că, Însoțit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
cuvintelor aproape că s-ar dubla. Înmulțește șase miliarde cu douăzeci de mii și vei obține o cifră colosală... Cui i-ar fi de folos atâta vorbărie? La toate acestea, ar trebui să mai adăugăm foșnetul frunzelor, ciripitul păsăretului, toate urletele pe care le scot animalele ce trăiesc alături de voi, precum și alte nenumărate zgomote din care-i compusă existența voastră, ca să-ți dai seama cât avem de suportat... Ce rost are să complic lucrurile... Și apoi, mărturisi el, misiunea mea e alta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
nedrept, ai avut o inspirație dicolo de orice imaginație! Sticla de vin comandată și plătită de dumneata a salvat viața mea și-a prietenei mele! Nu am suficiente cuvinte pentru a-mi exprima recunoștința.Mulțumesc...!” Auzind vaietele mai bine zis, urletele ucigătoare a muribunzilor, Tony Pavone reveni la normal, o luă de mână pe Atena, suspinând. „Vino cu mine...! Trebue să dăm o mână de ajutor...! Sărmanii oameni...!” Atena se opuse. „Nu te necăji...! Are cine să-i salveze...! - preciză fata
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
eveniment, cât de voința de a jigni. Ce pasiune de a fi real. Dar real era de asemenea brutal. Și acceptarea excrementului ca standard? Extraordinar! Tinerețe? Laolaltă cu ideea de potență sexuală? Toată această militare-sex-excrement, explozivitate, abuzivitate, rânjire de colți, urlet de maimuță barbară. Sau ca maimuțele-păianjen În copaci, cum citise odată Sammler, defecând În mâini și țipând, bombardând exploratorii de dedesubt. Nu-i părea rău că se lovise de aceste fapte, oricât de triste, de regretabile aceste fapte. Dar efectul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
spargă ușa. Fac o orgie tipii ăștia cu topoarele lor. Și trebuie să am un alibi pentru asigurări. Fugi. În curte girofarele măturau copacii, roșu Închis peste gazon, ziduri și ferestre. Clopotul dăngănea, ding-dong, și mai adânc pe alee, cu urlete pasionale, lacome, se apropiau sirenele cu sunet mortal. Veneau alte camioane. De la fereastra podului Sammler se uită la Wallace cum iese În goană, cu brațele ridicate, explicând oamenilor cu căști ce săreau În cizme moi de gumă din camioane. Apă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
puțin nebuni, și Eisen, și Shula, Își zise Sammler. Numai puțin. Ar fi continuat să se joace de-a casinoul În Haifa, țicniții aștia doi, În cușca lor mediteraneană văruită. Căci obișnuiau să scoată cărțile când nu scandalizau vecinii cu urletele și bătăile lor. Dar nu. Asemenea persoane aveau dreptul să fie considerate normale. Mai aveau și libertate de mișcare pe deasupra. Aveau pașapoarte, bilete. Așa zburase apoi sărmanul Eisen peste ocean cu piesele lui. Suflet amărât, săracul Eisen, cel cu râs
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
se ducă la baie și să-și facă o gustare când știe că eu m-am dus la culcare. Găsesc mica mizerie pe care o face în bucătărie, dimineața. Noaptea trecută m-am trezit din cauza plânsului ei - de fapt a urletului. A durat ore în șir. M-am îngrijorat așa de tare, că am fost pe punctul de a-l suna pe Richard. S-a oprit până la urmă, cândva în zori, dar eu am fost cu nervii la pământ toată dimineața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]