3,550 matches
-
cu centuri late, galbene, obosi să mai cânte în surdină o rumbă într-un aranjament nostim, pe ritmul căreia nu dansa nimeni. Cel de la mosacasuri își frecă vârfurile degetelor, ca și cum l-ar fi durut, și aproape cu aceeași mișcare își vârî o țigară în gură. Ceilalți patru instrumentiști, aplecându-se parcă simultan, întinseră mâna sub scaune și scoaseră niște pahare din care sorbiră, plescăind și aruncând priviri înflăcărate. Gesturile lor lăsau să se înțeleagă că beau tequila. Era probabil apă minerală
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
dormi somnul de veci și nu-ți mai pasă cât de oribil ai murit sau cum te-ai prăbușit. Eu unul făceam parte acum din această istorie oribilă. Mai mult chiar decât făcuse parte Rusty Regan. Dar bătrânul nu trebuia vârât în ea. Trebuia lăsat să zacă liniștit sub baldachinul patului, așteptând cu mâinile livide strânse sub cerașaf. Inima îi era un murmur scurt și nesigur. Gândurile îi erau cenușii ca scrumul. Iar în curând și el, ca și Rusty Regan
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
om căruia îi place să-și miște mâinile, să facă gesturi mici, elegante și discrete, fără vreun sens precis, dar netede, alunecoase și aeriene ca puful de lebădă. Mozart i se potrivea. ș...ț - N-ar fi trebuit să te vâri în toate încurcăturile astea. Nu-mi dau seama de ce ai făcut-o. - Împușcarea cuiva ți se pare chiar atât de lipsită de sens? Îmi zâmbi cu căldură. - Dumneata n-ai împușcat niciodată pe nimeni. - Ce te face să afirmi asta
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
în bulevardul Ventura, lăsând în urmă Studio City, Sherman Oaks și Encino. Pe drum n-am avut sentimentul singurătății. Nu-l ai niciodată pe șoseaua asta. Băieți de bani gata, în automobile Ford decapotabile, țâșneau din coloana traficului și se vârau apoi la loc, la câțiva milimetri de bara celorlalte mașini, reușind cu regularitate să evite un accident. Bărbați obosiți, în limuzine prăfuite cu două sau patru locuri, clipeau, își încleștau mâinile pe volam și își croiau drum spre nord și
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
de molii, pentru că tipul nostru era pasionat de scrierea uncială sau de mai știu eu ce altă nerozie. Trebuia să dăm de el aici - pură întâmplare, firește, numai că era o întâmplare de mărimea unui cartuș pentru pușcă de vânătoare, vârât în încărcătorul unui pistol. Micii noștri strategi de la Centru au nevoie de rezultate rapide și spectaculoase, nu-i așa, pentru a-și câștiga galoanele. Iar noi, după aia, suntem nevoiți să recrutăm la repezeală vreun tip pe care serviciile îl
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
pe o cobiliță de o femeie tânără, viitoarea lui nevastă. În ranița pe care o părăsise când dezertase era deja o găleată. Când se culca în mijlocul soldaților care umblau prin întuneric și al cailor care treceau printre trupurile adormite, își vâra capul în găleată pentru a se feri de o eventuală lovitură de copită, ceea ce se și întâmpla uneori în acele caravane nocturne. Și, de asemenea, ca să nu i-o fure cineva. Abandonarea ei fusese regretul lui cel mai amarnic, atunci când
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
în fața lor. Își părăsi refugiul, fumul incendiului îi ardea ochii. Câțiva civili traversară strada alergând, cu un aer hotărât. Cunoșteau cu siguranță ieșirea din orașul încercuit. Îi urmă până la lungile garnituri de pe calea ferată, lângă gară. Unul câte unul se vârau pe sub câte un vagon, apoi sub un altul... Când Nikolai se ridică după cea din urmă garnitură, avu vreme să-i vadă pe soldații germani instalați în partea de jos a terasamentului, chiar la locul ieșirii. Nu simți durerea, dar
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
cobora în partea din față, spre a proteja organele genitale, jambiere groase, capitonate, care acopereau genunchii, mănuși cu degete din succesiuni de inele, dar mai cu seamă un nesfârșit număr de balonașe, capsule, flacoane atârnate de un întreg harnașament sau vârâte în nenumăratele buzunare ale hainei. Erau, desigur, toate antidoturile și toate serurile cu putință, toate lanternele, toate pompele filtrante... Era cu un cap mai înalt decât băștinașii care-l înconjurau cu respect și se uitau la el cum vorbește. De
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
sistem a prietenului său, fost și el nonconformist pe cont propriu, doctorul Nicolae. Întrebarea pe care și-o pune doctorul Bogdan în primele pagini ale romanului va deveni punctul de coagulare a tuturor narațiunilor lui B.: „În consecință, mi-am vârât capul sub pătură și, cu ochii strânși, făceam eforturi disperate să mă despart de mine însumi; îmi era frică să gândesc, îmi era greață să atârn celor câteva întrebări - legate de mine ori de acel om neînțeles - obsedante, sterile, constatarea
BUZURA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285979_a_287308]
-
înfățișare pe mine mă umplea de milă. Dimpotrivă, lui Neculai, câinii vagabonzi îi trezeau o ură feroce, trădată de sângeroasele lui goane. Odată a reușit chiar să ucidă o potaie împuțită, chioară și bătrână, care, nerezistând la alergătură, s-a vârât în niște spinării. Acolo Neculai a pisat-o cu pietre până ce animalul și-a dat duhul. Niciodată nu l-am mai văzut pe orfan într-o atât de euforică stare. într-o primăvară, băiatul a dispărut. Odată cu venirea călătoarelor, plecase
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
să se prăbușească. Femeile țipară și Jana răcni a bocet. Gâfâind, în cămeșă, apăru și Costan cu o sticlă murdară de untdelemn. - Bagă-i untul de lemn în gură, îl îndemnă Hortolomei. Noul venit prinse vaca de nări și-i vârî adânc în beregată gâtul șipului. Răsucindu-și grumazul, vita, aproape înecată, fu nevoită să înghită cu bale uleiul. - De-acuma dați-i drumul și fugăriți-o. Tremurici mână vita roșie pe drumeagul dinspre bahnă, făcu un ocol către livada popii
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
al gârlei, într-un ogor cu ciocleji ieșiți din omăt, se fugăreau doi câini. Glasurile care îl treziseră pe Zalomir se auzeau din poarta casei, de sub un mesteacăn. într-o lumină pâcloasă aștepta o roată de oameni. Cu mâneca goală vârâtă în buzunar, unul se aplecă din șale și se uită în ograda primarului printre ostrețe. îi tremura bărbia ca unei capre care behăie. în aceeași parte privea cu sprâncenele posomorâte un bărbățel care părea strivit de căciula mițoasă. Un țigan
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
straiul jerpelit, o ghionoaie ninsă. Amândoi erau bătrâni, cu plămânii copți de tutun. Din când în când, din adunare, câte unul se întorcea cu spatele și, aplecându-se, își astupa nara cu podul palmei ca să sufle cu mare zgomot nasul. Vârându-și palmele în mâneci, revenea la sfat. Zalomir ieși s-o cheme pe Marghiolița. Din bucătărie o fată cu fața lată sări sprintenă și aduse lighean, cană și prosop. Veselă și curioasă, îl cerceta atât de insistent încât procurorul se
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
ori potcoave de cai, dar ca s- o găsești trebuie să sapi toată brazda și să azvârli brazda în apă mergătoare. Numai iarba fiarelor, singură, urcă pe șuvoi la deal. O iei, faci o crestătură în podul palmei și-o vâri în crestătură. Dac-ai pus mâna cu iarba fiarelor pe lacată, sare cât colo lacata. Poveștile nu conteneau decât odată cu măcinișul. Mirosind a copt, făina cădea fierbinte în ladă iar în toată moara se prelingea din gura podului un abur
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
șerpii, două șuvițe lungi de păr, legate fiecare cu câte o panglică neagră, sfărâmicioasă. A Împuns una dintre șuvițe cu degetul arătător. Chiar În acel moment un papagal a țipat, iar fratele meu a sărit, a Închis cutia, și-a vârât-o sub braț și a coborât cu ea la parter, la Desdemona. Ea era Încă În prag. Aștepta. A luat cutia pentru viermi de mătase din mâinile lui și s-a Întors În bucătărie. În acest moment Capitolul Unsprezece a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
ar fi dacă toată lumea s-ar opri pur și simplu În loc pentru o clipă, dacă ar sta nemișcați pentru a admira luminozitatea gogoșilor În lumina amiezii. Dar, desigur, nimeni nu făcea asta vreodată. Îi dădeau Înainte cu zbieretele și Își vârau unul altuia gogoșile sub nas, Îngăimând baliverne și tocmindu-se. Tatăl lui Lefty Îndrăgea sezonul de piață la Koza Han, dar fiul său nu-i moștenise instinctul mercantil. Lângă porticul acoperit, Lefty zări un negustor pe care-l cunoștea. Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
de zile, s-a ridicat Hagia Sophia noastră din cartierul de est, nu departe de autostrada Ford. Era o singură problemă. Spre deosebire de pictorul de icoane, Bart Skiotis nu lucrase cu inima curată. Se dovedi că folosise materiale de proastă calitate, vârând banii rămași În contul său bancar personal. Pusese fundația greșit, așa că nu trecu mult timp până când de-a lungul pereților Începură să se ramifice crăpăturile, stricând iconografia. Iar prin tavan, se Înfiltra apa. În construcția precară a bisericii din Charlevoix
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
superioritate În același timp. Dar mai presus de toate era panica. În fața mea, fetele intrau și ieșeau din duș. Străfulgerările trupurilor goale erau ca niște țipete dezlănțuite. Cu aproximativ un an Înainte, aceleași fete fuseseră figurine de porțelan și-și vârau piciorușele cu grijă În bazinul dezinfectant de la piscina publică. Acum erau niște creaturi mărețe. Mișcându-mă prin aerul umed, mă simțeam ca un scufundător. Mă arătam și eu, pășind cu picioarele mele grele, cu apărători, și căscând gura prin masca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
mă servești mâine la masă. ― Nici gând! ― Atunci nu primești șampon. ― Bine, bine. ― Bine, ce? ― Bine, Alteță. Le-am așteptat să plece și apoi m-am dezbrăcat și eu. Mai Întâi mi-am dat jos șosetele trei sferturi. Mi-am vârât mâinile sub tunica de portar și mi-am dat jos șortul. După ce mi-am legat un prosop de baie În jurul brâului, am descheiat nasturii curelelor de la umeri ale tunicii și mi-am tras-o peste cap. Așa că rămăsesem cu prosopul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
ora s-a terminat, dusă a fost. Cine era? De unde apăruse? Cum de nu o observasem până atunci prin școală? În mod evident, nu era nouă la Baker & Inglis. Pantofii ei de piele aveau călcâiele turtite, așa Încât să-și poată vârî picioarele În ei ca În saboți. Era un obicei pe care-l aveau Brățările cu Talismane. Apoi, avea pe deget un inel vechi, cu rubine adevărate. Buzele Îi erau subțiri, austere, protestante. Nasul aproape că nici nu era un nas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
coloana năvălind În gura Obiectului. Dispărea În gâtul ei ca apa Înspumată a cascadelor. În cele din urmă ea tuși, iar el se opri. ― Bine țintit. Acum tu mie. Ochii verzi ai Obiectului lăcrimau. Dar luă țigară și și-o vârî Între buze. Se aplecă spre Rex Reese, care-și deschise gura larg. Când terminară, Jerome luă țigara de la sora lui. ― Ia să vedem dacă pot să mă descurc cu dificultățile tehnice de aici, spuse el. Până să-mi dau eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
și văd schelăria de ramuri. Sunt pete de lumină peste tot: pe pământ, pe corpul meu, pe față. În următoarea secundă fascicolul de lumină al unei lanterne răzbate prin deschiderea culcușului meu. Bărbații sar pe mine dintr-o dată. Unul Îmi vâră lanterna În ochi, iar celălalt Îmi sare pe piept și-mi prinde mâinile. ― Bună dimineața, spune cel cu lanterna. Sunt doi vagabonzi care stau În dunele de vizavi. În timp ce unul din ei stă peste mine, celălalt Începe să cotrobăie prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
ca și cum eu nu aș fi fost ca ei, iar ei nu ar fi fost ca mine, tot oameni, tot elevi ce încearcă cu disperare să se pregătească pentru o luptă mai mare decât au visat-o ei cândva. I-am vârât într-o bătălie mai mare decât nasurile lor: un petec de pământ împotriva unui continent întreg. Mă simțeam exclus, într-un fel ciudat. Înaintam încet, încet, de parcă mi-ar fi fost teamă să merg mai repede și să devin asemeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
învelitoarea de lână policromă și-și coboară anevoie picioarele pe scărița de la capătul patului. Livia apucă iute de jos niște papuci. — Stai aici, zănaticule, c-ai să răcești dacă umbli așa desculț, îl suduie afectuos, în timp ce se căznește să-i vâre între degete bareta sandalelor de piele. Imediat ce Augustus smucește nervos șnurul clopotului, cubicularul se strecoară precum o umbră înăuntru. — Varsă-mi apă să-mi spăl gura, ochii și mâinile, îi poruncește scurt cezarul. La atât se reduce toaleta de dimineață
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
îndeplinească dorințele nesănătoase. Nesănătoase! urlă Livia isteric, gesticulând alandala din brațe. Nesănătoase, ăsta-i cuvântul! — Ho! Ce te-ai pornit așa? o calmează bătrânul. Femeia se oprește să-și tragă răsuflarea. Continuă apoi la fel de nestăvilit: — Cum e cu putință să vâri dragostea cu sila în sufletul unui om, împotriva destinului? Cum să pui bătrâni sobri și austeri în situația de a se face de râs, perpelindu-se din cauza unor pasiuni vinovate? Principele tresare. Oare chiar e posibil? Clatină din cap cu
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]