2,974 matches
-
e întotdeauna, un secret trebuie să izbucnească o dată. Și după ce te-ai ascuns ani de zile, ai luat toate măsurile să nu bănuiască nimeni nimic, te-ai torturat fără să cauți nici o consolare în afară, ai acoperit neobosit cu noi văluri negre, deodată, fără rost, în locul cel mai nepotrivit, faci confidența totală. Așa de mari și de misterioase transformări se petrec în noi. Ioana a profitat de o vorbă inofensivă de a mea ca să spuie tot. Am întrebat-o: - Și dacă
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Cu falsă rezonanță, În lașitate se întrec, În oricare instanță. Atâtea euri plâng de zor În clipa cea mai dulce Că totul este trecător În proprii, mici uluce. Atâtea euri spre apus Zadarnic spun ce-i viața Când moartea-i - vălul suprapus - Pe toată suprafața. Atâtea euri vin și trec Cu slabe fapte-n urmă Pe unde clipele petrec - Nocturne sau diurne. 22 mai 2004 REFLECȚII (CLIV) Repet aici ce mulți o știu: Istoria s-a răzbunat Cu fel de fel
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
de subsuori și o târî prin iarba udă, azvârlind-o apoi cu brutalitate înspre o salcie, după care își apucă din nou sabia și se năpusti asupra tânărului, ce îl fixa cu o expresie de ură și total dispreț, prin vălul lichid al ploii torențiale. Iute, apucă trupul lui Rutger, îl întoarse și, trăgându-l după el, trecu pe lângă un ulm înalt, cu frunzișul răvășit de furtună. Chiar acolo îl lovi trăsnetul. Cu un bubuit îngrozitor, un fulger orbitor izbucni deasupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
erau întinse pe catafalcuri acoperite de pânze închise la culoare. Lângă ele vegheau cavaleri de rang și scutieri în splendide armuri, dar în față, în primul rând, Sebastianus zări, așezate pe jilțuri din fier forjat, și câteva femei acoperite cu văl. în cea din mijloc, matură, dar încă atrăgătoare, el o recunoscu pe Grimhilde, soția lui Gundovek, iar în copila grațioasă ce ședea la dreapta ei o ghici pe principesa Griselde, pe care și-o amintea de pe când era o fetiță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ornamente delicate din purpură și aur, ea stătea, mândră și dreaptă, cu mâinile strânse pe brațele jilțului și urmărea cu atenție fiecare cuvânt al suveranului său. Uimit, îi observă trăsăturile nobile, privirea inteligentă și hotărâtă, părul unduios, castaniu, pe care vălul, prins cu o diademă simplă, reușea să-l ascundă doar în parte. Mulți demnitari se adunau chiar pe treptele scării, atenți însă să lase loc suveranului lor. în apropierea celor trei femei, Sebastianus zări un bărbat în haine sacre, între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
acel moment întâlni privirea Fredianei. Era palidă, încordată, încercarea prin care trecea era cu siguranță foarte grea, însă nu avea lacrimi în ochi. Nu se mișcase din jilțul său, dar îl fixa cu o privire vie. O adiere îi mângâie vălul, în vreme ce răspundea, aplecând ușor capul, la semnul său de respect. Trecură doar câteva clipe până le salută și pe celelalte femei. Griselde, cu spontaneitatea celor cincisprezece ani pe care îi împlinise, dădu să se ridice ca să-i vină în întâmpinare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
încercă o emoție atât de puternică, încât inima sa porni să bată mai iute. Cu un gest hotărât, înainte chiar ca el să o poată saluta, ea își scoase diadema și, lăsându-și liber părul splendid, își luă de pe cap vălul și i-l legă în jurul brațului drept. — Tu azi te lupți și pentru mine, romanule! îi spuse în vreme ce i-l înnoda, fixându-l cu privirea: în ochii ei se citeau hotărâre și o uimire fără cuvinte. — E o mare onoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în armuri și cu înfățișare sinistră, necazurile de care scăpaseră până atunci. Mai mult chiar, ori de câte ori îi întâlneau, mamele își strângeau copiii lângă ele, păstorul alerga să aducă înapoi la turmă oaia care se îndepărtase, în vreme ce matroana se acoperea cu vălul, încercând să se piardă printre servitori, în mulțimea celor de condiție umilă, iar cei care aveau mai multe bagaje - uneori puse de-a valma, în grabă, pe spinarea vreunui catâr îndărătnic - căutau să mărească pasul. Diferitele comunități se adunau, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cu ochii alunecoși și bărbia micuță, gură cărnoasă și pielea grasă și lucioasă: semnele de netăgăduit ale dezmățului. Și ce să mai spunem de acea desfrânată, cu siguranță nu o locuitoare din sat, cu buze voluptoase, care, tremurând își strângea vălul sub bărbie, dar purta încă urme de farduri sub ochi și își ținea cu mare grijă rochia brodată, ca să nu și-o ude în balta unde fusese împinsă de gloată? Vieți răvășite, sărmane rămurele pe care râul, în acea revărsare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
femei se ridicară gemete și sughițuri de plâns, bărbați încă tineri și viguroși căzură în genunchi, în vreme ce, de undeva, un copil speriat de tonul mânios al abatelui izbucnea în plâns. O matroană între două vârste, cu fața acoperită de un văl negru, se aruncă la picioarele lui. Printre lacrimi, îl imploră: — Iertare, părinte sfânt! Penitență! Supune-ne la penitență! Purifică sufletele noastre mizerabile și primește-ne. Ai milă de noi! Ai milă de noi! Cu fruntea încruntată, Canzianus o cercetă pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
săi, înțelese că îl aprobau. Mai mult, în ochii lor citi o duritate care, dintr-un exces de zel, părea să o întreacă până și pe a sa. La urmă, însă, întâlni privirea lui Simplicius, ce părea acoperit de un văl de lacrimi de emoție, dar arăta, în același timp, o deziluzie dureroasă și plină de uimire. Tânărul îl fixă cu ochi aprinși, iar buzele sale tremurânde se deschiseră să vorbească. — Frate Canzianus... ei sunt în pericol! Ne cer ajutorul! îndrăzni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
aur și de argint, ornamente bătute cu pietre prețioase, mobile din lemn scump, perne de puf, țesături de mătase provenite din îndepărtatul Regat de Mijloc. Acolo, pe covoare minunate, moi, de Persia ori de Bactriana, defilau splendide copile acoperite cu văl alb, împodobite cu brățări de aur și cu coliere de perle, care alergau să-l primească bucuroase pe marele rege ori de câte ori se întorcea de la o incursiune glorioasă, însoțit de zeci de servitori ce purtau daruri noi pentru fiecare din ele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
vorbea, însă foarte curând Sebastianus distinse, mai întâi în șoaptă, apoi tot mai intens, ecoul unui bubuit depărtat. Soarele apunea și, pe când lumina zilei se stingea domol, feluritele nuanțe de verde ale vegetației din jur dispăreau tot mai mult sub vălul uniform al unui cenușiu trist, prăfos. în fine, încetul cu încetul, spațiul dintre cele două maluri începu să se lărgească tot mai mult și înaintea lui Sebastianus, pe fundalul munților povârniți, se deschise în sfârșit spectacolul unei cascade strâmte, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
puf. Eliberată de armură, îi apărea acum, în ciuda tăieturii scurte a părului și a hainelor bărbătești, mai aproape de imaginea pe care o păstrase despre ea. Sânii ascuțiți împungeau pieptarul de in, iar genele, zbătându-se câteodată mai repede, puneau același văl de gingășie feminină pe chipul său hotărât. însă energia și agilitatea pe care o arătau fiecare mișcare, semn clar al exercițiului fizic susținut, erau totuși acelea ale unui războinic. Așezându-se pe un scăunel, Sebastianus luă pocalul de bere pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
nuanțele calde ale coloanelor de marmură din micul templu - coloane înșiruite în cerc, așezate în mijlocul unui câmp înverzit, presărat cu campanule și margarete - situat exact în centrul marelui parc de la villa Patriniani. în picioare, în fața altarului de sacrificiu, cu un văl pe cap, Hippolita fixa gânditoare mielul spintecat, în ale cărui măruntaie încă palpitând, haruspice-le cerceta cu o înțelepciune străveche. Observând mișcările picioarelor lui și zvâcnirile bruște ale capului, induse de gesturile bătrânului, aproape că ajunsese să se întrebe dacă mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
se îndreptă, împreună cu el și cu Flavia, către aleea ce ducea până la casă: — Să nu te îndoiești! răspunse, râzând. Mafurrus va fi aici la timp pentru cină. în vreme ce intendentul grăbea pasul ca să ajungă înaintea lor la villa, Hippolita își scoase vălul, descoperindu-și astfel pletele lungi negre și cârlionțate, pe care și le scutură. Flavia făcu la fel, cu grijă, însă, să nu-și strice coafura complicată, apoi răbufni enervată: — Nu te mai saturi de Cilonus? îngâmfatul ăla răutăcios! Simțind asupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
urmăreau fără grabă și deloc îngrijorați că ea ar fi putut da alarma. Găsi din memorie o bifurcație și o apucă, alergând nebunește, pe aleea ce ducea direct la villa, cu speranța că urmăritorii săi o vor alege pe cealaltă. Vălul de mătase ce îi cobora de la fibula de aur a tunicii se încâlci într-un tufiș de trandafiri și se sfâșie, dar ea nici măcar nu băgă de seamă. Trebuia să dea alarma, să-i avertizeze pe toți că barbarii erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
un burduf cu hidromel: Ține, îi spuse, zâmbind. Măsurându-l cu admirație, în vreme ce el își potolea setea, îi strigă în mijlocul vociferărilor tovarășilor ei. De-acum, ești de-al nostru! 12 în întunericul nopții, barca tăia lent negura care, ca un văl impalpabil, plutea pe deasupra râului. Liniștea apăsătoare era spartă doar de clipocitul mărunt al vâslelor ce se afundau ritmic în apa tulbure. Pentru bătrânul și încercatul barcagiu ce se afla la prora, singurul punct de reper care îl ajuta să vadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mama ta... Și frații tăi? Au fugit cumva și te-au părăsit aici? Copila înălță iarăși capul și, strângând pumnii, îl străpunse cu privirea. — Toți sunt morți! strigă mânioasă, dar cu glasul frânt. Acum îl fixa cu ură, de dincolo de vălul de lacrimi, pe care, totuși, părea să și le rețină din răsputeri. Buza de jos îi tremura de furie. — De când? — Ce-ți pasă ție? răspunse ea cu putere, cu vocea schimbată de plâns. Lăsă apoi capul în jos, cu privirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
nu privea spre sabia ridicată, cu care ea se pregătea să-i dea lovitura mortală. Ochii săi o căutau pe Go-Bindan, numele ei îl pronunța cu voce pierdută, într-o ultimă încercare de a-i da ajutor. Ca printr-un văl, îl văzu pe burgund lăsându-se pe genunchi și ducându-și mâinile la burtă, iar pe Go-Bindan alergând spre el în lacrimi, cu fața răvășită și chemându-l. Vru să-i strige să fugă, dar vocea i se frânse în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de pe cer, dacă nu voiți să ieșiți din or-dine și să fiți nefericiți. Mulțumiți-vă cu proza banală a vieții, dacă voiți să dormitați în liniște cele câteva zeci de ani, până ce veți pune mâinile pe piept. 17. Iluzia este vălul albastru pe care energia vieții îl aruncăasupra micii și goalei realități, pentru a înșela rațiunea rece și a o sili să se pună în slujba sa. 18. Viața înconjurătoare - omenească sau cosmică - cu câte mai puternică, mai izbucnitoare, cu atât
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
dimorfismul sexual, concentrează întreaga conștiință asupra femeii, până la halucinație. Persistența imaginii ei în conștiință, luminată de albastrul ochilor - când citesc, 1 Bucătăreasa pricepută (fr.). când vorbesc cu cineva, când gândesc altceva -, ca o formă a priori a cugetării, aruncând un văl de azur peste paginile cărților, peste priveliști, așa cum proiectezi, oriunde ți-ai întoarce privirile, rotundul soarelui apunând, rămas câtva timp în ochi. Strângerea treptată a confienței de altădată, a prieteniei afectuoase pentru ea. Dorința arzătoare de a-i sacrifica totul
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
și vrea să aibă încîntătoarea și tulburătoarea asimetrie a zâmbetului ei. Și mărturisește că "finețea" ei, "distincția" ei, "unicitatea" ei îți sunt prețioase ca tot atâtea cauze care o fac mai intangibilă, mai inaccesibilă, așadar mai dorită; ca tot atâtea văluri pe care să le arunce de pe ea pentru tine, ori să i le sfâșii tu, cu voluptatea sadică de a o dezbrăca de "civilizație". Dacă aceea care a fost Ana de Austria 1 n-ar fi fost drapată în inaccesibilitatea
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
Acum, bodogăni ea, aș vrea să știu și eu cum vor dovedi tovarășii că am semnat....“ Astfel că la Întoarcerea lui Nicanor acasă, pactul cu Anticristul fusese mistuit de foc. ... Se luminase de mult de ziuă. O lună străvezie ca vălul de pe fața unui mort atârna deasupra Râpei Roșii, unde oamenii duceau animalele secerate de molime și tot felul de gunoaie. Mașa o privi cu teamă prin deschizătura ușii: „Cine știe ce nenorociri mai anunță și asta“, bodobăni ea, repetând cuvintele babulei, pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
-i: tulpini de cartof, avocado, plante de cauciuc. Doctorul Lal se gândea la hamei și sfeclă de zahăr. Sammler se gândi: Nu ăsta e modul de a scăpa din temnița spațio-temporală. Îndepărtat Încă Înseamnă finit. Finit Încă Înseamnă pipăitul prin văl, examinarea realității lăuntrice dezgolite cu o mână Înmănușată. Cu toate astea, se pot vedea avantajele plecării de aici, construind igluuri de plastic În vid, sălășuind În colonii liniștite, În mod necesar austere, bând apele fosile, punând numai problemele de bază
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]