2,614 matches
-
virile. Criza se manifestă prin abandonarea orgoliului și instalarea Într-o mucenicie lungă. Forma ei acută este trecerea de la chin la leșin, de la voluptatea durerii la pierderea conștiinței de sine, cum sugerează vestitele și des ridiculizatele versuri: „CÎnd nu te văz am chinuri, Și cînd te văz, leșinuri.” Discursul Îndrăgostit construit pe un sistem de convenții literare luate de peste tot are o Întreagă mitologie: a suspinului neîntrerupt, a lacrimilor-pîraie, a ochilor-lasouri sau a ochilor-săgetători. Obiectul acestei mitologii (femeia) rămîne și la
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
orgoliului și instalarea Într-o mucenicie lungă. Forma ei acută este trecerea de la chin la leșin, de la voluptatea durerii la pierderea conștiinței de sine, cum sugerează vestitele și des ridiculizatele versuri: „CÎnd nu te văz am chinuri, Și cînd te văz, leșinuri.” Discursul Îndrăgostit construit pe un sistem de convenții literare luate de peste tot are o Întreagă mitologie: a suspinului neîntrerupt, a lacrimilor-pîraie, a ochilor-lasouri sau a ochilor-săgetători. Obiectul acestei mitologii (femeia) rămîne și la Alecu nedeterminat, ascuns În spatele unei pasiuni
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
două calități: 1) aduce simbadie, netezește, altfel zis, calea sentimentului, provocînd starea psihică favorabilă receptării și 2) Înnoadă cu strînsoare I unde va fi dat prinsoare: Întărește, secondează jurămîntul, prieteșugul, provoacă intervenția conștiinței care fixează și fortifică sentimentul. Foarte multă văz plăcere, poemul de 17 strofe din care am citat versurile de mai sus, are În opera puțină și stîngace a lui Alecu, valoarea unei Încercări de filozofie asupra erosului. Impactul cu obiectul fiindu-i din pricini diferite interzis, poetul caută
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
dintre ele, cum și mărturisește În limba lui Împleticită și savuroasă: „Căci intrăm În adîncime Și dă tîlmăciri mulțime.” Primul element al acestei tîlmăciri este el (care de fapt este un eu), Înamoratul reflexiv, atent la opiniile tuturor („Foarte multă văz plăcere/La a tuturor părere”), fire „delicată și subțire”, hotărît să lege capetele firelor și să dea o judecată bună despre natura intimă a lucrurilor; nu Înainte Însă de a cerceta bine: „Nu dă făr’dă cercetare”. Eul (subiectul) cercetător
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
firea: „Orice glas mie-mi vorbește, Orice ton eu Înțeleg.” A dispărut, În consecință, din poeme ezitarea lui Ienăchiță și neștiința aceea jumătate adevărată, jumătate jucată din poeziile lui Alecu. Iancu vede și aude totul, Încrederea lui În simțurile care „văz deosebire/ de simțit și de simțit” este enormă, fiind Însoțită de un neascuns orgoliu: „Orice ton eu Înțeleg...”. N-a trecut nici o jumătate de veac și registrul poeziei s-a schimbat odată cu mentalitatea creatorului față de obiectul artei lui. Iancu este
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de dragoste: așteptarea presupune o absență, o Îndepărtare care provoacă o veritabilă euforie. Euforia Încetează cînd pașii se apropie: „Din frunza-ntunecată a pădurii vecine, Se Întinde o umbră... cineva parcă vine... Părere-nșelătoare, și-acum mă amăgești? Dar nu, văz o ființă... spre mine-naintează... Să m-arăt... de vederea-mi ea nu se Înspăimîntează; Un strein pe aicea sfială ar avea. Ea pășește, ia seama... o auz că șoptește. Negreșit e femeie... Ce zice? Mă numește! Pieptul, inima-mi
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
o moarte provizorie, o ieșire, pe termen scurt, din spațiul suferinței. O anticipare a adevăratei, ireversibilei dispariții. Leșinul intervine În clipe de depresiune și În clipe de extaz, În prezenți sau absența obiectului erotic. Formula Văcărescului (Alecu): „CÎnd nu te văz, am chinuri Iar cînd te văz leșinuri’’, este generală În poezia erotică a timpului și indică o suspectă complicitate În durere. Conachi cumulează Într-un poem (În lipsa ei) toate formele chinului (focul, plînsul, ieșirea din „simțire”, tremurul, simularea morții), Între
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
termen scurt, din spațiul suferinței. O anticipare a adevăratei, ireversibilei dispariții. Leșinul intervine În clipe de depresiune și În clipe de extaz, În prezenți sau absența obiectului erotic. Formula Văcărescului (Alecu): „CÎnd nu te văz, am chinuri Iar cînd te văz leșinuri’’, este generală În poezia erotică a timpului și indică o suspectă complicitate În durere. Conachi cumulează Într-un poem (În lipsa ei) toate formele chinului (focul, plînsul, ieșirea din „simțire”, tremurul, simularea morții), Între ele leșinul: „CÎt mi-i de
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cînd nu vii Îndată, Pe urmă-ți mă iau și plîng ziua toată. Și de-o perd din ochi, leșin simt că-mi vine, De-o găsesc, Înviu ș-alerg după tine. SÎmtu-te că vii, tremur peste fire, De te văz, mă perd și-mi ies din sîmțire. Gurița deschizi, ceriul să deschide, De mînă mă iai, foc sîmt că m-aprinde. În brață-ți mă jîi, fulgeră văzduhul, La sînu-ți mă strîngi, caz și Îmi dau duhul.” Este, poate, poezia
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
În alt loc (Omule, slabă ființă) suferința ia o formă mai concretă: inima „se despică”, În Scrisoare către Zulnia aceeași inimă se sfarmă „de săgeți și de cuțite”. Conachi Înregistrează și amețeala („dar ce-i amețeala asta de care mă văz cuprins?”), junghierea inimii și, din nou, despicarea inimii, risipirea trupului: „Despice-să inimioara În bucăți ca de cuțît. Răsîpească-să tot trupul și să facă praf În vînt.” Un sindrom teribil este catalepsia, Înlemnirea trupului. Conachi trece și prin această Încercare: „Trupule
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
năcazul de-acum a petrece vreu. Nădejdea și bucuria ce m-au putut folosî Decît scîrbă mai amară curînd a-mi agonisî! Mă lepăd de toate-a lumii, mă cernesc, mă Întristez Mă cufund În Întuneric, lumina să nu mai văz. Ochii facă-să izvoară și curgă de-acum mereu, P’ În’ ce-or face iaz de lacrimi nenorocit pieptul meu Sufletul supt sîn să bate ca la ceasul din sfîrșit.” Vine curînd și resemnarea superioară. Iubirea răscumpără toiul, În neființă poetul
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Avansează viziunea unei catastrofe personale și a unei generozități (mile) seducătoare: .,De-acum nădejdile toate de la mine s-au sfîrșit, Mori luîndu-mi ziua bună de ia ceea ce-am iubit. Mă duc, mă-ngrop În pustiuri, lumină să nu mai văz, Ah, ascultă-mă, stăpînă, pînă nu mă depărtez, Astăzi mă despart de tine cu sufletul m-ai sfîrșit, Pentru că a ta cruzime l-au ars și l-au amărît. De-oi muri să scrii pe piatră că acest nenorocit Pentru
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
colorat, stil de petrecere În durere, de rîs În plîns cum! zice Nichita Stănescu, un prețuitor al acestui gen de lirism: „Luniță luminătoare Și stele strălucitoare, Luminați mai cu tărie Scumpa mea călătorie. Dați lumină Înfocată PÎn cărarea-ntunecată. Să văz drumul d-a mă duce La iubita mea cea dulce, Carea tristă și deșteaptă Cu dor mare mă așteaptă, Ca să ajung cît mai tare, Să-mi dea dulce sărutare.” Prin Anton Pann muza poeziei erotice românești coboară la periferia tîrgului
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
potrivire și În stilul luminat. Eu dar de multe gorgoane am fugit cît am putut, Și am urmat cuviinței, peste reguli n-am trecut. Am tîlmăcit, Însă astfel, nu luînd toate de rînd, CÎt să nu scaz un oligon, precum văz alții făcînd, Ci am căutat la tonul zicerilor românești Ș-am potrivit glăsuirea ca-n vorbirile firești. Căci În alt chip de a face ar fi cu totul prostesc Și aproape de nimica, ca lucru copilăresc. Aș mai zice, dar de
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
care poate că l-ar fi trezi la realitate ci doar scurta comandă de a deschide ochii. Și îi deschise asemeni unui prunc născut ce vede pentru prima dată cu toate că el părăsise acest cadru sfărămat cu căteva clipe în urmă. Văzul său se ghida după auz așa că imediat întălni trei siluete negre așezate într-un triunghi. Prima era cea care vorbise, cu siguranță, maestrul despre care Luca îi spusese că datorită lui era posibil acest tărg. Despre următoarele două, sau baza
Lumi paralele. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Ionela-Roxana Alexandrescu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2296]
-
posibilități: de a Întâlni o mare varietate de stimuli În cadrul activităților; de a efectua direct o gamă variată de exerciții În cadrul unor activități simple, accesibile și În ritm propriu; de a cunoaște lumea prin intermediul tuturor canalelor de recepție (tactil, kinestezic, văz, auz); abilitarea copilului pe planurile motric, senzorial-perceptiv și comportamental, astfel Încât să se poata integra În activitatea de grădiniță; diminuarea dizabilităților sale printr-un antrenament continuu și gradual; abilitarea copilului pentru o mai bună inserție socială În grădiniță, familie, societate În
ŞANSE EGALE PENTRU TOȚI. In: Integrarea şcolară a copiilor cu CES şi serviciile educaţionale de sprijin în şcoala incluzivă by Amalia PĂTRAŞCU () [Corola-publishinghouse/Science/1136_a_2142]
-
un altfel de Robinson Crusoe, din cale-afară de singur pe o insulă locuită. Dincolo de frontieră însă se simțea stăpânul propriei singurătăți, ceea ce nu îl întrista, dimpotrivă, percepea că singurătatea intră în ordinea firească a lucrurilor, un simț ca pipăitul ori văzul. Nemaivorbind de auz, calea prin care domnea asupra părții lui de lume. Când toate celelalte zgomote încetau, era o bucurie să asculți sufletul lumii. Întâi de toate, sufletul casei. Tăcere absolută nu există. Poate doar în vid, dar, cum e
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Isaia, călugărul fără schit, cu crucea pe piept, se putea spune că e un om bun, chiar dacă el ascundea, cu îndemânare, acest lucru. Cât despre Marchiză, nu trebuie să spunem nimic, căci nimic n-ar mai fi de spus după ce văzul își făcea treaba. Precum amforele vechilor greci, Marchiza era făcută numai din forme care te îmbiau să torni înăuntru. Contururile ei erau lipsite de echivoc, întruchipau cea mai izbutită dintre lumile posibile, în care aparențele și esențele sunt una. Ochii
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ultima zi. — Și el ce-a zis ? — Că nu vede legătura. Dar că i se pare ciudat să dea din nou peste mine, tot la două zile. — Și tu ? — Că înainte, pe vremurile alelalte, când pancarta era în stradă, în văzul tuturor, însemna că lumea se sinucidea în fiecare zi și în masă. Acuma, de când suntem liberi, sinuciderea devine, ca multe altele, o opțiune privată. Există oameni care se sinucid în fiecare zi. Și până la urmă reușesc. — Și el ? — Că nu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
închis odaia cu cheia și a plecat. - Tot cu mașina a venit? - Nu cred, că s-ar fi auzit. De aici, din odaia mea, sesimte cea mai mică hîțînătură. O fi venit pe jos. - Bagaj ceva a luat? - Nu prea. Văz că acum în odaie, când ați deschis, erautoate bagajele. O fi luat un geamantan mic, de mână, pe care-l ținea sus, pe gardirop. De când a plecat s-a întristat casa, erau vioi, cântau toți în cor. - (Anchetatorul, ironic.) Ce
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
altul ar fi fost fatale. Hangerliu nu ședea niciodată ca oamenii pe scaun: sau punea un picior sus, pe sub fesa celuilalt, sau se lăsa pe spate atât de mult încît picioarele i se întindeau departe pe covor. Se scărpina în văzul tuturor și fără jenă în cap, strănuta zgomotos, scotea limba câteodată din gură ca să dea a înțelege că o chestiune e boacănă, fluiera în plin salon o arie, sau se-nvîrtea în pas de dans. Deodată apoi se lăsa jos pe
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
infinit), negustorul avea grijă a băga banii în tejghea. Apoi aștepta. . - Mai scoate, numai zece? . - Cu zece ne-am învoit. . - Asta marfă de zece lei? Haida de! E cincisprezece lei,nici mai mult, nici mai puțin. . - Uite ce e, negustorule, văz că-ți bați joc de mine. Dă-miparalele înapoi și al dracului să fie cine-o mai călca pe la dumneata. . - Nu pricep de ce te superi. Marfa bună are preț. Mai dăpatru lei. . - Nici mort! . - Trei, na! . - Dă-mi banii înapoi! . - Doi
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
a poznașului animal, atunci când tânărul bărbat dă curs hotărârii de a pleca de la han (,,Am zis; hi! La drum! mi-am făcut cruce: atunci am auzit bine ușa bufnind și un vaiet de cotoi. Gazda știa că nu o mai văz, intrase degrabă în căldură și apucase pe cotoi cu ușa, desigur!’’), la fel trebuie să fim de acord cu interpretarea eroului: ,, Afurisit cotoi! se tot vâră printre picioarele oamenilor’’. Atunci când trebuie să plătească șederea la han, coana Marghioala îi cere
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
Arătarea m-a amețit ca o lovitură de măciucă la mir. Mi-era în față... Atunci sunt două luni pe cer! Eu merg la deal; luna trebuie să-mi fie în spate. Și mi-am întors repede capul s-o văz pe cea adevărată...’’), la fel, este pe loc lămurită, constituindu-se, totodată, în reper cu valoare de judecată axiologică chemat să explice tot ce se întâmplase până acum (,,Am greșit drumul ! merg la vale... Unde sunt ?’’). De asemenea, apariția iedului
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
ca simplă formulă epică, modul de rezolvare a temei în La conac, se apropie de acela identificat în Kir Ianulea. Portretul celui aflat în ipostaza de purtător al duhului diavolesc pare, literalmente, pendantul masculin al ,,îndrăcitei’’ Acrivița. Și aici apare văzul, una din componentele fizionomiei umane intens solicitată în câmpul oculisticii, și, ca atare, frecvent pusă în valoare de literatura fantastică. Revenind la personajul caragialian, putem nota că și alte elemente ale fizionomiei acestuia sunt menite a contribui la la calificarea
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]