2,308 matches
-
cedau, le părăseam brutal, necruțător, definitiv. De ce? Cine mă împingea la fapte atât de crude, pe care uneori le reprobam eu însumi? Ce rost tainic, irezistibil, declanșa aceste izbucniri ale firii mele? Ei bine, voiam să simt beția rară a vanității măgulite, când ele, prinse, se agățau de gâtul meu, im-plorîndu-mă, tînguindu-se să nu le părăsesc. Atunci se declanșa urgia: le umileam, călcîndu-le orice mândrie în picioare și decretam că hotărârea mea e nestrămutată. Plecau rănite, mutilate și nu știu cum se făcea
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
le umileam, călcîndu-le orice mândrie în picioare și decretam că hotărârea mea e nestrămutată. Plecau rănite, mutilate și nu știu cum se făcea, dar mă iubeau parcă mai mult după aceea. La școală, nu învățam din datorie sau convingere, ci tot din vanitate. Voiam să ajung întîiul din clasă, să fiu remarcat, să dețin locul prim. Și izbuteam, oricâte osteneli m-ar fi costat. Dacă zmulgeam o laudă cât de neînsemnată din partea unui profesor, parcă apucam pe Dumnezeu de un picior. Odată, dascălul
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
au auzit-o apelând cu ton dulce 112-ul, leit ca glasul crainicei de pe aeroportul Orly, când anunță avioanele. Intrasem ușor în transă, la ideea că pu team să fiu eu, la fel de bine, victima... („Vezi cum te lucrează și aici vanitatea?!“ mi-ar șopti Irina Margareta Nistor, precum șarpele Kaa.) Apropo: scriu rândurile astea din două motive: 1) ca să vă povestesc câte nerozii îți pot trece prin minte în astfel de momente-limită, 2) întru lauda 112-ului și a oamenilor de la
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
de vampirizare, ricanări sadice și sfredeliri verbal-răzbunătoare cu care m-au deprins până la greață târgurile anterioare. Ba dimpotrivă. M-am conversat cu Silviu Lupescu ca doi bătrâni lupi de mare tatuați de nenumărate harpoane. M-am lăsat alintat cu puerilă vanitate de „castelanele“ de la standul Editurii Vremea. M-am îmbrățișat cu Marta Petreu și Ion Vartic, doi cioranieni ghiduși, imprevizibili, dar fraterni cât încape. Am notat cu plăcere bucuria lui George Arion, aflat în drum spre Londra, unde i s-a
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
incriminările specifice caracudei etern nemulțumite, doamna cu manuscrisul pierdut în chip magic („pesemne este o jertfă cerută de Dumnezeu“, am conchis eu) și nici măcar trompeta ruginită a lui Paul Daian... Am înregistrat cu plăcut frison doar mulțimea micilor alinări de vanitate... Ca să vezi ce face exasperarea din noi! Din cât e mai urât împrejur, dintr-atât nevoia de comuniune pe cale li vrescă devine mai acută. Și mai vindecătoare. Peste o sută de mii de oameni s-au încălzit reciproc (și) la
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
-și vadă părintele în slavă !“ a sunat ră spunsul poetului, buimăcitor pentru mine atunci. Un răspuns pe care mi l-am evocat de multe ori de-a lungul anilor, acordându-i tot mai multă înțelegere. Nu era nicidecum semn de vanitate, ci de echilibru, mai precis: de bună dispunere a accentelor în partitura educativă. Apropo de Ioan Alexandru, uite-așa ajung la Costion Nicolescu, cel care mi-a stârnit introducerea. Ne cunoaștem de prin 1973-74, de la cursurile „Eminescu“ ale lui Ioan
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
Barbu, Eugen Simion, Ionel Haiduc, Gică Hagi și Adrian Vasi lescu, ambasadori, bancheri, președinți de fundații, ONG-uri, trusturi media, avocațiale, antreprenoriale, sportive, juridice, meseriaș-oculte ș.a.m.d. Printre toți m-am pierdut, am strâns mâini în neștire, cu sfielnică vanitate, am surâs complice, ne-am dat coate amiabil ori ne-am întors cuminte spatele. Am bârfit apăsat, așa cum se cade-n Valahia cârșelnică, infinit câr co tașă, ideea organizatorilor cu cravata roșie (pionieratul Mediafax, cuplat mental, de unii, cu portocaliul
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
harul selectiv cu care doamna Lidia Bodea a compus volumele Despre frumusețea uitată a vieții și Ochiul căprui al dragostei noastre, semnate de Andrei Pleșu, respectiv Mircea Cărtărescu, am în drăz nit să-mi depun și eu vraful de mici vanități publicistice pe masa dumneaei, dându i totala libertate de-a alege, ordo na, elimina sau amâna marfa după flerul luminăției sale editoriale. Mintea mea nu se dusese mai departe de-o retipărire cronologică a tuturor textelor. Un „Jurnal pieziș“ i
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
a rămas cu un resentiment față de tatăl care-i sacrificase mama, ba, poate, chiar față de întreaga tagmă bărbătească. Buzele ei crude, subțiri, sunt mereu strânse. Își ascunde părul sub coif, cu o totală lipsă de cochetărie. Cu excepția momentului când, din vanitate, a cedat ispitei de a se prezenta la Judecata lui Paris, nu i se cunoaște nici un moment de slăbiciune. În timp ce existența rivalei sale, Afrodita, e plină de scandaluri și de pasiuni, a Athenei e neprihănită și pustie. Favoriții ei nu
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
mi le șubrezește, mi le surpă și nu mai știu cât valorează... Problema e că nu prea văd ce pot face cu această umilință. Cea mai mare modestie ar fi să nu mai am nici o ambiție. Iar cea mai mare vanitate, să-mi doresc "fericirea pietrelor" de care vorbea Epicur. Și nu le am. Nici pe una, nici pe alta. Nu mai sunt convins nici că slăbiciunea asumată devine putere. Încât mă bucur că trupul triumfa asupra psihologiei de câte ori mă prăbușesc
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
trebuie să recunosc că această liniște mă predispune și mai mult la fantezii prăpăstioase. După cum, trebuie să recunosc că o călătorie pe mare, în condiții de vreme proastă, e o bună lecție de modestie. Nu-ți mai arde de nici o vanitate când stomacul ți se urcă în gât și devii conștient că nu inteligența naște curajul. Apropo de asta. Cum să nu creadă în zei un popor care umblă pe mări? Poate că nu întîmplător toate popoarele care au o mitologie
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
celebru? (Celebritatea reprezintă în America dovada incontestabilă a reușitei. Ești celebru, ai reușit, ai obținut o probă zdrobitoare a valorii.) Mitul "bunului civilizat". (Nu există, în America, un minister al culturii, nu există retorică pe tema culturii, nu există nici vanitatea cu care europeanul se laudă că e "cult", nici disprețul cu care îl face pe altul "incult". Dorința americanului nu este de a se cultiva, ci de a părea contrariul "bunului sălbatec". Lipsa unui trecut propriu îl determină să preia
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
slujit de ele decât le-am slujit. Greu de înțeles, nu-i așa? Știu, iubirea adevărată e lucru cu totul excepțional, ea nu se întâlnește decât cam de două ori la o sută de ani. În restul timpului, iubim din vanitate sau din plictiseală. Eu unul, pot s-o spun, nu eram în nici un caz Călugărița portugheză. N-am inimă de piatră, ci, dimpotrivă, mă înduioșez lesne și plâng ușor. Numai că toate aceste porniri sunt întotdeauna întoarse către mine însumi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
incidentul era lipsit de importanță. Dacă există un domeniu în care modestia ar trebui sa fie obligatorie, acela e domeniul sexualității, cu tot imprevizibilul ei. Dar nu se întâmplă așa și fiecare nu știe cum să-și cultive mai bine vanitatea, chiar când e singur. În ciuda nepăsării mele, care mi-a fost, de fapt, purtarea? Nu după multă vreme am întâlnit-o iar, am avut tot ce trebuia pentru ca s-o seduc și s-o am din nou, de data aceasta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
mai mult de pledoariile mele decât de frazele cu care seduceam femeile. Pe acestea măcar nu le mințeam prea mult. În atitudinea mea, instinctul vorbea limpede, fără ocolișuri. Actul dragostei este o mărturisire. Egoismul se manifestă aici în chip fățiș, vanitatea se desfășoară din plin sau, dimpotrivă, tot acum se dezvăluie și adevărata generozitate. Până la urmă, în acea regretabilă întâmplare, mai mult chiar decât în celelalte aventuri ale mele, fusesem mai sincer decât credeam, spusesem cine sunt și cum pot trăi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
mai bine! Acei imbecili dau astfel argument nou Adei pentru avariția ei! Tot necazui lui, firește, cădea pe Ada. Ce nevoie de cai de curse! Ca să aibă maître d'eturies? . . . Ca să-și scoată la lumină haimanaua? . . . Risipă de bani din vanitate și desfrâu, pe când el era nevoit să înghită praf și vânt și să asculte cum se miră lumea că nu e încă mort. Din atâtea pricini menajul nu era bine dispus. Ada nu putuse face lui Lică elogii publice, nici
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
tras sigur printre meandrele armonioase. Sunetele scoteau reliefurile unor efigii nobile, și modulațiile aveau sugestii virtuoase. Se Înălțau rugăciunile simple ale unor iubiri fără duplicitate, cu ascensiune senină; iubiri nălțate de un suflet victorios, dar fără 210 je fast și vanitate, trecând peste obstacole învinse de măiestria sufletească. Și mereu acea siguranță care lega cetățile vizionare ale muzi-cei una de alta cu un țărm neîntrerupt și lin. Așa asculta azi Elena defilând Preludiul, Fuga, Concertul, Oratoriul. Nu-și dete seama de
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
consumatori de supraproducție capitalistă. Că am avut și avem oameni de înaltă calitate morală, profesională, științifică care au uimit lumea și au pus la temelia civilizației o cărămidă românească. Ion N.Oprea străin aroganței, fuduliei, infatuării, înfumurării, îngâmfării, lăudăroșeniei, trufiei, vanității citește și scrie zi și noapte, taie și adaugă, cântărește și apoi scoate la lumină doar ce este luminos. Fac aceste aprecieri în cunoștință de cauză ca unul ce i-am descifrat manuscrisele și i le-am pus în pagină
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93061]
-
-mi lipsește acum. Deocamdată, m-ar interesa altceva. Aș putea consimți că m-am iubit pe mine mai mult decât am iubit adevărul și că, de aceea, sunt în măsură să confirm că regretele sunt uneori o formă, indirectă, de vanitate. De la contradicția că regretele îți permit să te crezi mai bun decât ești până la convingerea că toate nereușitele se explică prin faptul că nu ți-ai utilizat cum se cuvine calitățile nu e decât un pas mic. Pe care eu
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
să mai existe "mîine". Numai până acolo poți să iubești, să visezi, să regreți. Brusc, tot ce n-ai făcut va rămâne pentru totdeauna nefăcut. Îmi dau seama că a contempla continuu "nimicul" care va ridiculiza, necruțător, toate ambițiile și vanitățile nu e deloc o probă de inteligență. Ar însemna să prelungim în absurd gestul acelui papă care dădea foc, seara, unor câlți pentru a privi cum se duce viața. Important e să nu irosești "posibilul" înainte ca misterul hidos al
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
tânărul custode care-l privea neîncrezător. Unii erau de părere că orice încercare de a forța vălul pe care Creatorul l-a pus între noi și ceea ce urmează să se întîmple e un păcat. Mai drastic, "fratele Martin" susținea că vanitatea de a vrea să știm mai mult decât ne e îngăduit să știm e o necuviință față de Creator, o ambiție diavolească, și că nu trebuie ridicat vălul de pe ceea ce trebuie să rămână ascuns. Eu, dimpotrivă, susțineam că e firesc să
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
când m-am lămurit că înțelepții sunt înțelepți fiindcă nu sunt în stare de nici o "nebunie", era cam târziu să încerc să îndrept lucrurile pe alt făgaș. Uneori, mă întreb dacă am avut niște idealuri autentice. Aș putea enumera unele vanități mai puțin obișnuite și chiar mă mir că un om atât de greoi ca mine a cochetat cu ele. Am în urma mea și unele proiecte bizare, pe care, treptat, le-am abandonat, fiindcă n-am dus aproape nimic până la capăt
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
fervoarea în dezordine. Când mi s-a oferit un post de asistent la catedra de Estetică, puteam începe o carieră universitară. Am preferat, fără o judecată matură, apele tulburi ale gazetăriei. Și nu e singura împrejurare în care au precumpănit vanități de moment, deși am vrut mereu să disting între "vanitate" și "orgoliu". Cu o ușurință pe care n-o pot pune decât pe seama superficialității, am neglijat, sistematic, ceea ce oamenii din Lisa au intuit instinctiv; că lumea nu e făcută pentru
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
de asistent la catedra de Estetică, puteam începe o carieră universitară. Am preferat, fără o judecată matură, apele tulburi ale gazetăriei. Și nu e singura împrejurare în care au precumpănit vanități de moment, deși am vrut mereu să disting între "vanitate" și "orgoliu". Cu o ușurință pe care n-o pot pune decât pe seama superficialității, am neglijat, sistematic, ceea ce oamenii din Lisa au intuit instinctiv; că lumea nu e făcută pentru visători; mai ales pentru visători care se mulțumesc să-și
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
se înfiorau de rușine când le auzeau. Tocmai își stabilise domiciliul într-unui din marile palate, cu trei fete linneene ca amante și o sută de bărbați și femei din Linn drept sclavi. Era un om fericit, cu prea puțină vanitate și mândrie încât să-i poată îngrădi mișcările. Localiză deschiderea uneia din fântâni și îngenunche în noroi ca orice muncitor. Totuși, nu era singurul care să facă acest lucru. Czinczar îngenunche lângă el, dându-și seama cum acțiunile lui șocau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85069_a_85856]