1,771 matches
-
pe Ioan Șișman în 1356 și pe Ioan Asan al V-lea înainte de 1359. Ultimul fiu care a supraviețuit din prima sa căsătorie, împăratul asociat Ioan Srațimir, a devenit independent în preajma anului 1356; iar controlul lui Ioan Alexandru asupra altor vasali puternici, cum ar fi voievodul Țării Românești și Dobrogei, care își urmau propriile politici externe, a slăbit și mai mult. De la jumătatea secolului al XIV-lea, Bulgaria a căzut pradă aspirațiilor regelui Angevin Ludovic I al Ungariei, care a anexat
Ioan Alexandru al Bulgariei () [Corola-website/Science/306719_a_308048]
-
Dobrogei, care își urmau propriile politici externe, a slăbit și mai mult. De la jumătatea secolului al XIV-lea, Bulgaria a căzut pradă aspirațiilor regelui Angevin Ludovic I al Ungariei, care a anexat Moldova în 1352 și a înființat un principat vasal acolo (vezi Dragoș al Moldovei), și apoi a cucerit Vidinul în 1365, și i-a luat prizonieri pe Ioan Srațimir și familia lui. Între timp, bulgarii și bizantinii s-au mai luptat odată în 1364. În 1366, când împăratul Ioan
Ioan Alexandru al Bulgariei () [Corola-website/Science/306719_a_308048]
-
Carol cel Mare în 774. Regatul lombard a fost înlocuit de stăpânirea francă. Prin Donariul lui Pepin, regele franc Pepin cel Scurt i-a oferit papei "Statele Papale". Teritoriul aflat la nord de acestea a fost condus în principal de vasali lombarzi și franci ai Sfântul Imperiu Roman (Lotharingia, înainte de înființarea acestuia), până la ascensiunea orașelor state în secolele ale unsprezecelea și al doisprezecelea. În sud a început o perioadă de anarhie. Ducatul de Benevento și-a păstrat suzeranitatea atât în fața Imperiului
Evul Mediu Timpuriu () [Corola-website/Science/308404_a_309733]
-
înfrânt o revoltă a ducilor sprijinită de regele francez Ludovic al IV-lea În 951, Otto a plecat în Italia, unde s-a căsătorit cu regina văduvă Adelaide, și-a luat titlul de rege al lombarzilor, și l-a făcut vasal pe regele Italiei Berengar de Ivrea, (950-52). Otto i-a ales pe noii conducători ai ducatelor dintre rudele sale, însă această abordare nu a rezolvat complet problema loialității. Fiul său Liudolf, duce de Suabia, s-a răsculat și i-a
Evul Mediu Timpuriu () [Corola-website/Science/308404_a_309733]
-
Renania din 1733-1735. Prusacii erau ținuți departe de câmpul de bătălie și atacuri decisive fiindcă nimeni de la curtea imperială romano-germană nu avea încredere în aceștia , și prin urmare, Sfântul Imperiu Roman nu a apelat deseori la prusaci ce le erau vasali. Armata prusacă avea o reputație neinspirată și era considerată a fi una dintre armatele minore ale Sfântului Imperiu Roman. Dar era o armata permanentă alcătuită din 80 000 de soldați, reprezentând 4% din populația de 2,2 milioane de locuitori
Războiul de Succesiune Austriacă () [Corola-website/Science/308445_a_309774]
-
toate regiunile, cât și conflictelor dintre șlahta poloneză și cazacii care se bucurau de o largă autonomie în regiune. În plus, cazacii declanșau deseori raiduri de jaf în regiunile învecinate Imperiului Otoman, ceea ce ducea la campanii de represiune din partea tătarii, vasalii turcilor. După Tratatul de la Pereiaslav din 1654, Zaporojia a trecut sub suzeranitatea Marelui Cnezat al Moscovei și a fost divizată. Hetmanatul cazăcesc din Ucraina de pe malul stâng și-a stabilit capitala la Cihirin, iar mai apoi la Baturin și Hluhiv
Zaporojia (regiune) () [Corola-website/Science/307433_a_308762]
-
regele Poloniei ocupă cetatea Marienburg, marele maestru al ordinului teutonic refugiindu-se la Königsberg (astăzi Kaliningrad). În a doua pace de la Thorn, cetatea Marienburg este anexată definitiv de Polonia. Statul Ordinului cavalerilor teutoni devine în partea vestică ducatul Prusia, stat vasal regelui Poloniei în timpul marelui maestru Albrecht I, care domnește începând din 9 mai 1525 cu titlul de "duce al Prusiei", având reședința în orașul Königsberg. În timpul războiului de treizeci de ani - și anume în anii 1626-1629 -, precum și în războiul suedezo-polonez
Marienburg (teuton) () [Corola-website/Science/302999_a_304328]
-
familie, ceea ce și face.) August 1266 - Prințul imperial Koreyasu (fiul lui Munetaka) este trimis la Kamakura și numit shogun până în anul 1289. 1268 - Hojo Tokimune devine Shikken și regent. 1268 - Khublai Khan trimite soli în Japonia cerând japonezilor să devină vasali ai statului Mongol. Hojo Tokimune refuză și îi alungă pe soli. 1272 - Go-Saga moare. În testamentul său lasă majoritatea proprietăților și averea lui Kameyama, în loc de Go-Fukakusa (fiul său mai mare) dupa cum era obiceiul. Urmează o luptă acerbă pentru putere
Cronologia Perioadei Kamakura () [Corola-website/Science/303064_a_304393]
-
Mongolii au avut nevoie de un an pentru a învinge rezistența bulgarilor de pe Volga, kipciakilor și alanilor. În noiembrie 1237, Batu Han și-a trimis ambasadorii la curtea lui Iuri al III-lea al Vladimirului cerându-i să se recunoască vasal. O lună mai târziu, hoardele asediau Riazanul. După șase zile de lupte sângeroase, orașul a fost cucerit și distrus. Alarmat de veștile primite, Iuri și-a trimis fiul să-i țină în loc pe invadatori, dar mongolii au fost victorioși din
Invazia mongolă în Rusia Kieveană () [Corola-website/Science/302208_a_303537]
-
luptătorul medieval, i s-a atribuit statutul de model suprem și mereu actual al desăvârșirii japoneze. În secolul al XII-lea existau și războinicii proveniți din rândurile țăranilor, dar aceștia erau puțini. Șefii lor, samuraii, erau stăpânii satelor respective și vasalii direcți ai shogunului. Sub comanda lor se aflau luptători care înainte de a porni la luptă se parfumau, se machiau și își înnegreau dinții, obicei abandonat în anul 1870. Ca vasali, samuraii datorau suzeranului lor fidelitate necondiționată și asistență militară imediată
Samurai () [Corola-website/Science/302278_a_303607]
-
erau puțini. Șefii lor, samuraii, erau stăpânii satelor respective și vasalii direcți ai shogunului. Sub comanda lor se aflau luptători care înainte de a porni la luptă se parfumau, se machiau și își înnegreau dinții, obicei abandonat în anul 1870. Ca vasali, samuraii datorau suzeranului lor fidelitate necondiționată și asistență militară imediată, după care erau recompensați pentru serviciile prestate. Samuraiul purta două săbii, una lungă (katana) și una scurtă (wakizashi). Ei erau cei care-i apărau pe shogun și pe "daimyo" - nobilul
Samurai () [Corola-website/Science/302278_a_303607]
-
și se stabilea prezența martorilor. Unul dintre martori, cel mai bun prieten, îi făcea sinucigașului serviciul de a-l decapita sau de a-i tăia carotida, după deschiderea abdomenului. Samuraii cei mai bogați posedau reședințe vaste, putându-i adăposti pe vasalii și pe războinicii lor. Fortărețele erau construcții provizorii, abia în secolul al XVI-lea construindu-se castele fortificate din piatră, asemănătoare celor europene. În război, samuraiul, călărind pe un cal, încărcat cu harnașamente grele și somptuoase, purta o armură făcută
Samurai () [Corola-website/Science/302278_a_303607]
-
instrument, de obicei flaut. Înainte de începerea luptei samuraiul cel mai curajos provoca la luptă un războinic, de rang cât mai înalt, din tabăra adversă. Adeseori, în caz de înfrângere aveau loc sinucideri colective, șefii de clan obligând sute de războinici, vasali și servitori să-și ia viața. În unele cazuri, spre a fi un exemplu urmașilor, sinuciderile erau spectaculoase. Prizonierului de rang înalt i se permitea să compună un poem de adio, care apoi era trimis ca amintire familiei lui, împreună cu
Samurai () [Corola-website/Science/302278_a_303607]
-
Iulia. În anul 1395, Sigismund de Luxemburg, împărat german și rege al Ungariei, a folosit castelul Bran ca bază strategică pentru o incursiune în Țara Românească, în urma căreia l-a îndepărtat pe voievodul Vlad Uzurpatorul, rivalul lui Mircea cel Bătrân, vasalul său. În 1407, Sigismund îi acordă lui Mircea stăpânirea castelelor Bran (fără domeniul aferent) și Bologa. Branul rămâne sub autoritatea Țării Românești până în 1419. În anul 1427, castelul Bran a trecut din proprietatea scaunului Brașovului în cea a Coroanei Ungariei
Castelul Bran () [Corola-website/Science/302060_a_303389]
-
la războiul de treizeci de ani, poziție datorită căreia țara a fost ferită de ravagiile acestui conflict religios care a pustiit cea mai mare parte a Europei. Statul polono-lituanian a fost capabil să facă față atacurilor Suediei, Principatului Moscovei și vasalilor Imperiului Otoman, mai mult chiar, a putut să lanseze ofensive expansioniste împotriva vecinilor săi. În timpul a mai multor atacuri împotriva Rusiei, care era slăbită la începutul secolului al XVII-lea de grave tulburări politice, polono-lituanienii au reușit să cucerească Moscova
Uniunea statală polono-lituaniană () [Corola-website/Science/302091_a_303420]
-
Turcia, Siria, Egiptul, Israelul, Libanul, Ciprul și porțiuni din România, Bulgaria, Grecia, Arabia Saudită, Libia, Sudanul de Nord, Caucaz, India, Asia Centrală și chiar din China, cu o suprafață totală de 8.000.000 km. Cirus cel Mare creează dintr-un stat vasal un vast imperiu cucerind Imperiul Medic, primul mare stat monarhic iranian, Imperiul Neo-Babilonian și Regatul Lidian, deschizând cale fiului său, Cambyses al II-lea, spre cucerirea Egiptului. Războaiele medice, dintre polisurile grecești și , au arătat acestuia că nu este invincibil
Imperiul Persan () [Corola-website/Science/302127_a_303456]
-
în Lituania, iar teritoriile sale au rămas neatinse. Expansiunea Lituaniei era accelerată și de slabul control al teritoriilor pe care mongolii le cuceriseră. Rutenia nu a fost niciodată încorporată efectiv în Hoarda de Aur, în schimb a fost un stat vasal cu un grad de independență destul de ridicat. Dezvoltarea Lituaniei s-a produs într-un moment ideal pentru expansiune, când rutenii erau capabili doar de o opoziție neînsemnată, iar puterea mongolilor era în descreștere. Statul Lituanian nu a fost clădit numai
Marele Ducat al Lituaniei () [Corola-website/Science/302128_a_303457]
-
fost clădit numai prin agresiune militară. Existența sa a depins de diplomație cel puțin în aceeași măsură în care a depins de acțiunile armate. Cele mai multe orașe anexate nu au fost cucerite prin luptă, ci au fost de acord să devină vasalii Lituaniei. Cum aceste orașe erau deja vasalii Hoardei de Aur sau ai Principatului Moscovei, decizia de a accepta suzeranitate lituaniană nu era una care să pună în discuție independența, ci era accea de a schimba un stăpân mai dur cu
Marele Ducat al Lituaniei () [Corola-website/Science/302128_a_303457]
-
sa a depins de diplomație cel puțin în aceeași măsură în care a depins de acțiunile armate. Cele mai multe orașe anexate nu au fost cucerite prin luptă, ci au fost de acord să devină vasalii Lituaniei. Cum aceste orașe erau deja vasalii Hoardei de Aur sau ai Principatului Moscovei, decizia de a accepta suzeranitate lituaniană nu era una care să pună în discuție independența, ci era accea de a schimba un stăpân mai dur cu unul mai tolerant și mai puternic. Așa
Marele Ducat al Lituaniei () [Corola-website/Science/302128_a_303457]
-
domnitor. Suveranul țării purta titlul de domn, din latinescul „"dominus"”, adică stăpân. Termenul dominus cu semnificația de conducător a intrat în circulație in limba latină în timpul împăratului Aurelian. Domnul era stăpânul recunoscut al țării, căreia i se închinau boierii, în calitate de vasali. În ceremonialul înscăunării un rol important îi revenea închinării, care se manifesta prin sărutarea mâinii de către boieri. Domnul era "singur stăpânitor", adică „"samodârjeț"” în slavona documentelor de cancelarie, termen care echivala cu grecescul "autocrator". Acest termen reflectă situația de independență
Domn () [Corola-website/Science/302171_a_303500]
-
opoziția populației locale. Deși nu au renunțat la ideea de catolicizare, sprijiniți fiind puternic de către papalitate, totuși au fost nevoiți să renunțe la ideea de principat. Acest lucru ni-l demonstrează menționarea în 1176 a lui „Leustachius Voyevoda", voievodul Transilvaniei, vasal al regelui Ungariei. Voievodul, ajutat de vicevoievod, avea largi privilegii și o mare autonomie față de Coroana maghiară. Cu scopul de a apăra granițele și de a stimula dezvoltarea economică, regalitatea maghiară i-a colonizat în secolele XII-XIII, pe secui și
Cucerirea Transilvaniei de către maghiari () [Corola-website/Science/302174_a_303503]
-
din regat care, își constituie la Deva, o adevărată curte, de unde își exercită atributele de șef al unui stat autonom și încheie înțelegeri cu țări de sine stătătoare. Abia regii angevini sunt aceia care readuc Transilvania la statutul de voievodat vasal regelui Ungariei. Situația românilor din Transilvania s-a agravat în condițiile în care regii maghiari încep politica de maghiarizare și catolicizare forțată. Apartenența la o funcție a fost legată de apartenența la religia catolică. Izvoarele istorice amintesc despre aportul populației
Cucerirea Transilvaniei de către maghiari () [Corola-website/Science/302174_a_303503]
-
de mormânt au fost scrise cuvintele: „S-a stins lumina lumii". În secolul al XVI-lea regii maghiari nu au mai putut face față Imperiului Otoman, în aceste condiții Ungaria este cucerită, drept urmare în octombrie 1541 Transilvania devine principat autonom vasal Imperiului Otoman. Acesta era condus de către un principe ales de Dietă pe care Poarta putea să-1 confirme sau nu. în 1586 devine principe al Transilvaniei Sigismund Bathory, acesta devine membru al Ligii Sfinte, legându-și numele, alături de Mihai Viteazul de
Cucerirea Transilvaniei de către maghiari () [Corola-website/Science/302174_a_303503]
-
de Aur. Bulgaria a fost divizată în mai multe hanate, fiecare dintre ele vasale ale Hoardei de Aur, bucurându-se de o autonomie limitată. Până în prima jumătatea secolului al XV-lea, Hanatul Kazanului a devenit cel mai important dintre acești vasali ai mongolilor.
Bulgaria de pe Volga () [Corola-website/Science/302200_a_303529]
-
în mare parte de triburi geto-dace. Chiar și sub stăpânirea persană, cetățile grecești au influențat semnificativ comerțul dintre mare și Dacia, marcând progresul comerțului dacilor și a civilizației acestora. În circa 330, Alexandru cel Mare i-a înfrânt pe tracii vasali ai perșilor, și a ocupat Dobrogea, imperiul său ajungând până la Dunăre. În 322, anul destrămării imperiului lui Alexandru, Dobrogea este inclusă în regatul macedonian, iar geto-dacii își reiau autonomia locală de care dispuneau pe vremea perșilor. Ulterior, cetățile grecești dobrogene
Istoria Dobrogei () [Corola-website/Science/302149_a_303478]