1,781 matches
-
pentru totdeauna. Domnul nostru Isus Cristos este «Fiul Unul născut» al lui Dumnezeu. Datorită faptului că Dumnezeu este iubire, este Tatăl unui Fiu. Cristos este Dumnezeu din Dumnezeu. Nu este creația Tatălui, dar este născut din Tatăl mai înainte de toți vecii. Deci este Dumnezeu, la fel ca și Tatăl. Și Fiul a participat la crearea cerului și a pământului. Prin el, Tatăl a creat orice lucru. De aceea, și pe el îl numim «Domnul» nostru. În Biblie, cuvântul «Domn» nu reprezintă
Micul catehism pentru familie by Christoph Casetti () [Corola-publishinghouse/Science/100995_a_102287]
-
momentul în care a coborât un înger, pentru a-l anunța că Dumnezeu nu-i mai cere până la urmă acest sacrificiu. A fost momentul care i-a unit pe Avraam și Isaac și pe copiii lor în fața lui Dumnezeu pentru vecie, consacrându-i ca simbolul legământului dintre Dumnezeu și evrei. Iar în fața lui se afla acum dovada textuală a acelui eveniment. Dar nu asta îl tulburase pe Shimon Guttman. Citi din nou cuvintele, silabă cu silabă, să vadă dacă nu cumva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
niciodată. Sunt proscrisă pentru totdeauna din lumea celor neprihăniți. Nu voi merge niciodată În rai. Voi fi aruncată direct În flăcările iadului. Însă Allah știe cât de puțin regret am În suflet. — Poate că purgatoriu Îți va fi sălaș pe vecie, a Încercat doamna Sweet să o consoleze, simțindu-se neajutorată văzând-o pe stăpână-sa plângând. Dar fata aia armeană? Ai de gând să-i spui secretul bunică-sii? — Nu pot. E prea mult. În afară de asta, n-o să mă creadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
degetul. — Sam, mă flatezi fără pic de jenă... — Exact! — Asta e ceva nou... — Vreau să-ți demonstrez că nu sunt băiat rău. Dacă-ți amintești... — Te-am sărutat o singură dată, zise Kitty. — Și am rămas sub vraja ta pe vecie. Încă Îți simt buzele pe buzele mele... trupul tău lipit de al meu... piept lângă piept, mâna pe fund, acela era raiul... raiul, Într-adevăr. Kitty lăsă telefonul pe birou, se duse să facă o cafea, se Întoarse și ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
mutare, pentru că mintea lui de câine nici măcar nu-și punea problema că va fi din nou abandonat. Dimineața plecării aduse un cer cenușiu, plouase în cursul nopții, în curte erau, ici și colo, băltoace de apă, iar dudul negru, pe vecie prins de pământ, încă mai picura. Mergem, întrebă Marçal, Mergem, răspunse Marta. Se urcară în furgonetă, bărbații în față, femeile în spate, cu Găsit între ele, și când Marçal se pregătea să pornească mașina, Cipriano Algor spuse brusc, Așteaptă. Ieși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
Ori le dă drumul orfanilor, ori Îi Închide la loc. Pentru o clipă regretă lamentabila lui lipsă de interes, dar apoi Își ia seama: sînt orfanii Marianei. Dacă i-ar privi, fie și pentru o clipă, ar deveni Mariana pe vecie. În schimb, privește cu Îndărătnicie linia de pe mijlocul șoselei. Wakefield termină apa, dar zărește războinicul cu parură de pene de vultur care ține În mînă cărțile de joc și Îl urmează către Golden Eagle Casino. A făcut ceva cale-ntoarsă. Trage
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
marmură de pe Parthenon. Plus niște tunuri și grenade acustice. În partea asta sînt apartamente pregătite pentru cincizeci de oaspeți frumoși care vor să-și petreacă eternitatea În confort. Fie și numai băile te fac să vrei să rămîi aici pe vecie. — Dar al patrulea drum? Acolo ce e? — Acolo este centrul de comandă și control al viziunii noastre de bun simț. Acum Îl conectăm online. Vom putea continua să funcționăm chiar dacă ne doboară satelitul, ceea ce sper din tot sufletul să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
atomica În cap În orice clipă. Și după bombele atomice ce ar mai fi urmat? Să mîncăm carne la conservă, În beznă, ani de zile? Wakefield Încearcă să se imagineze pe sine sub pămînt, după un atac nuclear, așezat pe vecie Între doamna Redbone și Persefona, primind trabucuri gata aprinse de la un domn Redbone plin de solicitudine. Mai bine ar muri Într-un accident de avion. Singurul lucru bun În legătură cu adăposturile antiaeriene este că au oferit adolescenților locuri bune În care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
suporturi pentru pahare ca de o epidemie de pojar. Chiar și acum, adult fiind, Fran își păstrase obiceiul straniu de-a nu lăsa niciodată din mână un biscuit sau o felie de prăjitură începută, ca nu cumva să dispară pe vecie. Singurul lucru pe care nu putea să-l ierte sau să-l uite era faptul că, întorcându-se într-o bună zi de la facultate, descoperise că dormitorul ei fusese transformat în cameră de oaspeți, iar toate lucrurile ei îngrămădite într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
ceva polițiste, ceva călătorii, o vază ce pare curgândă, poate din borcan învelit în miez de pâine trecut prin gură și clei, o casetă cu un corn de berbec și filtrul de cafea. Cărțile aduse cu furca și așezate pe vecie. Ceas uriaș, de perete, cu brățară, auriu, chinezesc. Lângă bibliotecă, în mijlocul încăperii, un covor și un radiator, pentru lunile de iarnă, apoi dreapta era ocupată de mese. A comandantului plin, în dreptul geamurilor și cu privire spre întreaga încăpere. Încadrat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
de crini,/ Ce tăcere, suflete tăcut/ trenurile toate au trecut!/.../ Ultim șir de roți porniți alene,/ felinare, tremurați din gene/țipă deznădejde în sirene,/ Suspinați, supape-n unison,/ sgardă, scutură-te de peron// Gară colorată și pustie/ trenurile pleacă pe vecie.../... Ieși dintr-un sertar melancolie/ cu panglici, cu bucle de hîrtie/ căci paiața-i fără de scufie!”). În comentariul publicat în Manuscriptum, Henri Béhar consideră că „În ciuda invitației de a-l publica, acest poem modernist și languid n-a avut fericirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
-l mângâie, să-l aline. Iar spre alba dimineață Toate se întorc la viață. Și-au rămas stârvuri străine Să-i roadă corbii și câinii, Din pământ să ias-un șarpe, Sângele din ei, să-l soarbe. Să se știe pe vecie Cei ce seamănă urgie, Vor muri pe-acest pământ, Fiind împrăștiați de vânt. Că pe nimeni n-au pe-aproape, Să-i plângă și să-i îngroape. Și le-or arde soarele Toate oscioarele, Și i-or bate ploile Și
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
viteaz Prâslea era. Prâslea cel voinic și ager A salvat mărul de hoți Și cu vitejia lui A omorât zmeii toți. Și trei fete de-mpărat De la zmei el a salvat Le-a promis și cununie Cu toți frații, pe vecie. Dar frații necredincioși Și tare invidioși Pe Prâslea l-au condamnat Pe tărâmul celălalt. El prin iscusința lui Taie capul șarpelui Pui de zgripțișor el salvează Zgripțuroaica-l recompensează. Ajuns pe tărâmul lui Vine-n fața tatălui Îi spune istoria
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
acolo, s-a oprit să contemple această frumusețe și pe dată s-a îndrăgostit. Dumnezeu a zâmbit: Ce-i viclene, te-ai îndrăgostit ? Nu este pentru tine! Cine s-ar fi gândit că bietul Soare avea să rămână îndrăgostit pe vecie de frumoasa Mare Albastră? Ea nu fusese sortită lui, iar El, în dragostea lui nebună, îi dărui Ei două rochii cu paiete de culoarea focului pe care le putea îmbrăca doar la ceasul răsăritului și la ceasul cel din urmă
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
cristalul verii și au plecat grăbiți spre mâna înfloririi. Cristalul era de un roșu-portocaliu intens și avea o putere nemărginită. Chibzuiau și cumpătau fiecare vorbă și orice pas rostite în preajma lui ca nu cumva blestemul gerului să-i cuprindă pe vecie. Au ajuns pe munte și vara a venit transformându-i pe cei cinci în calități ale sale: căldură, lumină, veselie, blândețe și entuziasm. Astfel, vara a stăpânit Hemolotul, transformând albul iernii într-un colorit viu, omizile în fluturi, norii negri
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
plămânii, am și încercat să-mi imaginez, dar degeaba am închis ochii, tot numai întuneric era, și mă gândeam că, dacă rămân blocat în cotlonul ăsta, n-o să mă mai găsească nimeni, niciodată, o să mor și-o să rămân acolo pe vecie, ei, și atunci gândul ăsta m-a speriat atât de tare c-am reușit totuși să mă mișc, întorcându-mă puțin pe-o parte, mi-am zdrelit umărul, deși aveam uniforma pe mine, dar nu mi-a păsat, am continuat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
nici un film nu poate fi atât de lung încât să aibă optzeci și patru de role, și atunci din nou i-am spus că nu mă interesează, și să plecăm odată, că se dă curentul înapoi și rămânem acolo pe vecie, și atunci Feri a zis că mergem, dar întâi să ne uităm la pelicula din aparatul de proiecție, și a început să învârtă cu mâna discul inferior, iar pelicula a început să se deruleze încet, aplecându-mă și uitându-mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
imagina o poveste În care un grup de oameni foarte mic - maximum câteva sute pe toată suprafața planetei - continuă cu tenacitate o activitate foarte dificilă, foarte abstractă, absolut de neînțeles pentru neinițiați. Pentru semenii lor, acești oameni rămân neștiuți pe vecie; nu au parte nici de putere, nici de avere, nici de onoruri; nimeni nu e capabil nici măcar să-nțeleagă plăcerea pe care le-o oferă mica lor activitate. Ei sunt totuși cea mai importantă forță din lume, și asta pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
Niciodată. — Asta e doar... Îmi dreg iar glasul. E doar o glumă... nu Înseamnă... SÎnt Întreruptă de trilul soneriei de la mobil. Slavă Cerului. Oricine e, Îl iubesc. Scot iute mobilul și apăs pe butonul verde. — Emma, o să mă iubești pe vecie ! aud glasul sfredelitor al Jemimei. — Poftim ? Mă uit la telefon. — Am aflat totul ! spune victorioasă. Știu, știu, sînt o fată de aur, nu știi ce te-ai fi făcut fără mine... — Poftim ? Mă trece un fior de alarmă. Jemima, despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
mult să vibreze. ─ Și eu am citit ceva care seamănă cu povestea asta. Ceva din Chaucer, care se cheamă Casa faimei. E un templu suspendat în văzduh, frunzișul murmură necontenit printre pilaștri și pe frontoane, iar înăuntru se păstrează pentru vecie fiecare șoaptă, fiecare cuvânt, fiecare discurs, fiecare geamăt care-a scăpat vreodată de pe buzele unei ființe omenești. Și-atunci ar trebui să ne recunoaștem unii pe alții, nu? După vorbă? Poate, zice Sandu. Cred că și pe la voi se spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
Cât e de ciudat, cât de ciudat, se gândește, și gândul îl umple de o melancolie dulce-amăruie exact ca vișinata din clondir. Ele există deja și totuși nu există, spune el. Într-adevăr, încuviințează femeia în șoaptă. Sunt pregătite dintru vecie, sunt rânduite în fiecare an și totuși de fiecare dată trebuie așteptate, conjurate chiar, continuă Pascal. Dacă sunt rânduite, nimic nu le poate împiedica să apară. Dacă nu, nimic nu le poate sili, oftează femeia. De ce-ați oftat? ─ E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
vreau să-l mai văd. ─ Ești sigură, Victorie? întreabă părintele. M-a amărât destul, părinte. Nu mai vreau să-l văd niciodată, nicăieri, nici tânăr, nici bătrân, nici frumos, nici urât, niciodată, părinte, șoptește Victoria. Dezleagă-mă de el pentru vecie. Dă-mi verigheta, zice părintele. Victoria și-o scoate ușor de pe inelarul subțiat. Alte femei, la vârsta ei, se îngrașă. Alți preoți, deși chemați, nu aleg. Să nu asuprești și să nu-ți chinuiești aproapele, murmură părintele, n-ai respectat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
lui. —Încercările Pamelei, va continua. O lăsăm pe Pamela în ghearele maleficului Baron von Fielding. Nu ratați episodul de săptămâna viitoare pentru a vedea dacă poate să scape din îmbrățișările-i murdare înainte ca cinstea să-i fie pătată pe vecie. Am insiprat adânc și mi-am rearanjat părul în fața oglinzii. — Sau dacă se alege cu una mică, spusei eu în încheiere, trăgându-l pe Hugo în picioare și sărutându-l mult și bine, cu mâinile vârâte în părul lui. — Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
enigmă...! îi șopti un gând. Să nu te dai bătut, de la prima încercare; viața trebuie dusă mai departe și reluată mereu de la capăt.!” A stat la sfat cu gânduri... răscolit de aduceri aminte, amintiri ce se petrec în clipe cât vecia, peste care se așterme pulberea uitării. Era vremea toamnei din el și asculta vântul purtând în voia lui frunzele ruginite... Însemna a-și asculta, în tăceri albastre sufletul și pașii, într-un ceas de spargere a nopții... A asculta cum
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
timp mult... așa, cum îi e dat lui să treacă... Totuși, orice om ajunge la capătul drumului lui... Și eu, mi-am purtat crucea urcând Golgota mea, și am ajuns la capătul drumului meu. Dar, acum, înainte de a tăcea pentru vecie, vreau să-mi cer iertare pentru câte am greșit... Când îți vei aminti de mine, băiatu ’ meu, să te gândești ca la una care a îndrăgit viața și frumosul, care a fost prea cinstită, ca să fie și cu băgare de
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]