1,709 matches
-
rochia ei, dar, când vru să pună mâna pe insecta de culoarea paiului putred, rămase numai cu un picior minuscul între degete. Când brișca trecea printre semănăturile de porumb, zarea era astupată cu desăvârșire. Nu se vedea nici un om, nici o vietate, afară de insecte și de stoluri de vrăbii. Pluteau pe o mare galben-verzuie, în care valurile prea înalte împiedicau ochii să tragă linia orizontului. La încetarea porumbiștilor, reapăreau miriștile sau lanurile, tot atât de lungi, de ovăz, cu paiul scurt și aproape alb
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
cap, și pe o cumnată a lui. Aurora, Aurica, așa ceva, pe care n-ai mai vrut s-o iei de nevastă, în sfârșit, că de la Iași te-a dat afară din școală pentru scandaluri amoroase. Înțelegi? Tu ai fi o vietate de apă, cum se zice în argoul nostru, care te dai numai la fete întreținute, ca să le toci banii. Otilia avea pe Pascalopol, iar eu pe general. Ce zici? Lui Felix i se făcu un vârtej în cap și se
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
voința tuturor? Omul primitiv, sau pur și simplu primitivitatea din om, ajunge să știe că moartea este un eveniment de nedepășit. Boala, bucuria și suferința le-a aflat deja că sunt trecătoare și că, dincolo de ele, se petrece, cu fiecare vietate, acest fapt necruțător care nu mai trece; și care face, în sens contrar, ca viața întreagă să fie gândită drept ceva trecător. Prin experiența acestui contrast între trecător și ceva de netrecut, care retează din rădăcină însăși posibilitatea trecătorului de
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
dat. Însuși felul de apariție a datului constituie forma sub care el conține neobișnuitul apariției. Ceea ce apare are, în sine, puterea apariției sale, ca ceva care se arată în mod neobișnuit. Altfel, nu ar avea ce să arate... Așa cum fiecare vietate este făcută și croită ca să-și atingă perfecțiunea - ceea ce înseamnă că se dezvoltă potrivit naturii sale: oul să se facă pasăre cu aripi, sămânța în pământ să se ramifice în plantă care absoarbe lumina, sperma animală să se articuleze în
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
presărată cu animale moarte de curând. Este un loc otrăvit de o emisie vulcanică, un gaz toxic, bioxid de carbon, pe care pământul îl exală zilnic, dimineața, și care se întinde ca o pânză subțire de vapori deasupra pământului, ucigând vietățile. Varanul ajunge târâș la locul plin de cadavre; este excitat de mirosul de pradă, de atâta hrană care îl așteaptă. Dar îndată ce ajunge printre corpurile în descompunere, varanul a și intrat în pânza aburului vulcanic ucigaș; și respiră din ea
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
Mi-aș dori ca răspunsul să fie la fel de ușor pe cât a fost întrebarea. Nu putem flutura o baghetă magică și să transformăm radical comportamentul omului modern. Nu ne gândim să oprim imediat arderea combustibililor fosili sau să suprapopulăm oceanele cu vietăți marine, de exemplu. Dar sunt multe de făcut, în calitate de indivizi și ca societate, înainte ca viitorul extrem să ne copleșească. O modalitate de a analiza viitorul impact al modificărilor asupra mediului înconjurător este să examinăm trecutul. Multe dintre deșerturile de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2287_a_3612]
-
Ioaniu, ea era care-i înnădise. Ea le punea și grăunțe, ea le punea și fărâmituri de pâine : Muti parc-ar fi Sfânta Vineri, se miorlăia Ivona cu vocea aia a ei prefăcută. Prefăcută, da și zgârcită. De la ea nicio vietate n-are ce s-apuce... Zgârcită și dată dracului, și călăreață... Pe unde-o mai fi bătând acuma orașu ? Mă-sa n-a fost așa, mă-sa era femeie cu cap și socotită. Aia-și vedea de interesu ei : avea
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
în când capul poznaș printre ciucurii mătăsoși ai fețișoarei de masă, așteptând ca Papa să îi facă Bau ! Și el abia apucă să se încrunte fioros, că ea a și dispărut în patru labe pe dedesubt, cu o iuțeală de vietate sălbatică, râzând ascuțit până începe să sughițe. Astfel sughițând, a apărut din nou și stă în genunchi, murdărindu-și ciorăpeii ajurați și fustița de marinar. Numai că Papa din nou a uitat-o. — Dând imediat crezare oricărui zvon rău, pentru că
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
transformat deja într-o expresie de prietenie. Întinde mîna și-și lasă palma desfăcută peste genunchiul femeii, cuprinzîndu-l, pentru ca în clipele următoare degetele să-i lunece de-a lungul coapsei, atît cît să trezească în Liliana un tremur scurt, de vietate înfricoșată. Spune, te-ascult! face el un gest calm după ce-și retrage mîna. Era așa fain! surîde Liliana. Dar imediat își înfășoară picioarele în pătură și-i zîmbește lui Mihai ca un "sîc!", reținîndu-i totodată mîna care pornise în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
tresară. De ce te temi, Doris? De nimic, Mihai. Sau de toate... S-ar putea, într-o zi, să auzi c-am murit. Poate și de-aici frenezia unor trăiri... Ești bolnavă? Aș zice că de teamă. Teama aceea animalică, de vietate firavă, cu blană scumpă, care se știe vînată continuu; o teamă care ne supune și ne roade pe toți. În cazul meu însă, ea are o bază materială sigură: fostul soț. Un om care era înnebunit de dragoste pentru mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
ei datorându-se doar impulsiunii elementare a urii (p. 232). Fără a fi atins încă nivelul moral, regina se lasă stăpânită de instinct (p. 233). Natura ei emotivă lipsită de control nu exclude inteligența, dar o subordonează temperamentului (p. 234). Vietate primitivă în care lumina conștiinței nu a înflorit încă, mânată de o voință tainică, străină (p. 234), ea întrupează ființa omenească într-un stadiu elementar, violența și cruzimea ei fiind manifestările sublimate ale puterilor oarbe din natură ce-și fac
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
Îmi era o frică teribilă că mă va mușca; îmi spusese cineva că e veninos, dar cel mai mult mă chinuiam întrebându-mă cine mi l-a trimis în cameră, ce vrea să-mi facă și care-i aici secretul? Vietatea se ascundea sub comodă, sub dulap, se târa prin unghere. M-am așezat pe un scaun și mi-am tras picioarele sub mine. Ea traversă iute camera în diagonală și dispăru undeva, în apropierea scaunului meu. Mă uitam îngrozit împrejur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
tot din zbor, și-a purtat-o prin bot, parcă încercând s-o înghită. Pielea scorțoasă a trosnit între colții ei; coada animalului și labele, care ieșeau dintre fălcile cățelei, se clătinau cu o iuțeală îngrozitoare. Deodată Norma schelălăi jalnic: vietatea apucase totuși s-o muște de limbă; lătrând și schelălăind de durere, își descleștă fălcile și am văzut că reptila sfârtecată încă i se mai zbătea de-a curmezișul botului, prelingându-i pe limbă, din trupul ei aproape strivit, mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
rămânem noi înșine doar prin ideea limitelor noastre? O biată amintire a unei individualizări trecute, o zdreanță a propriei individuații... Ca și cum am fi un obiect ce-și caută un nume într-o natură fără identitate. - Omul e făcut - ca toate vietățile - pe măsura unor anumite senzații. Or, se întîmplă ca ele să nu-și mai facă loc una alteia, în succesiunea normală, ci să năpădească toate într-o furie elementară, roind în jurul unei epave - din plenitudine - care e eul. Unde să
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
vezi aceasta, să vezi cum toți se-nșală, cum toți fără să știe întind spre moarte mâinile, când cred că vine cineva, că n-au stat în zadar? De ce ființa singură, cu ochii plecați de-o atenție obosită, și de ce orice vietate ne pare că n-au ce aștepta, că nu este un ce, în afară de atracția caldă și rece a morții, rătăcitoare prin deșerturi, cafenele, paturi vechi și colțuri de stradă? Să nu existe întîlniri decât cu ea? Pe cine, pe cine
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
moarte! Nu eu sufăr în lume, ci lumea suferă în mine. Individul există doar în măsura în care concentrează durerile mute ale lucrurilor, de la zdreanță până la catedrală. Și tot așa, el nu-i viață decât din clipa în care, de la vierme la Dumnezeu, vietățile se bucură și gem în el. Nici un pictor n-a reușit să redea singurătatea resemnată din privirea dobitoacelor, fiindcă nici unul nu pare a fi înțeles incompatibilul ochilor animalici: o enormă tristețe și o lipsă de poezie echivalentă. Privirea omenească n-
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
de gust, ahtiați de umbre feminine, rătăcitori nocturni ai iubirii și paraziți îngîndurați ai lui Eros. Femeia-i Paradisul ca noapte. - Așa se proiectează în setea de obscuritate mătăsoasă, de-ntuneric dureros. Patima amurgurilor o așază în centrul zvârcolirilor noastre - vietate anonimă transfigurată de gustul nostru de umbre. În durerile mari, în durerile monstruoase, a muri nu înseamnă nimic, este atât de natural, că nu te poți scoborî la nivelul unei atari banalități. Problema cea mare este atunci a trăi; a
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
multă nefericire în suișurile și scoborâșurile iubirii și inima e prea îngustă dimensiunilor ei. Erotica emană de dincolo de om; îl copleșește și-l năruie. Și de aceea, năpădit de valurile ei, zilele trec fără să mai observi că obiectele sânt vietățile se agită și viața se macină, căci prins în somnul voluptuos al iubirii, de prea multă viață și de prea multă moarte, le-ai uitat pe amândouă, încît, trezit din dragoste, sfâșierilor ei neîntrecute le urmează o prăbușire lucidă și
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
stingerii făr-de sfârșit. Sentimentul veșniciei negative a vieții mele... Am murit făr-de-început. Când nu te mai simți deloc om și continui totuși a iubi, contradicția se mărește într-o suferință nespusă, infernală. Iubirea - de bine, de rău - derivă din condiția vietății ca atare, iar la om ea nu-i împlinire decât aparținând, prin toate slăbiciunile, formei de viață ce el o reprezintă. Femeia - acest om prin excelență - s-o ridici la tine nu poți, să te scobori la ea, mai puțin
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
o voi folosi de lunecuș spre moarte? Odată primenit de timp, mai ești deschis doar adierilor divine. Acel tainic și imens delir prin care susții în viață universul înclinat destrămării, impulsul dureros și irezistibil insuflând mișcare și nădejde pământului și vietăților, întărind slăbiciunile cărnii și abătând duhul de la patimile nimicului, - ce prospețimi secrete îl împing, în mijlocul lumii și al dezolării ei, să refacă edificiul cosmic și faima gîndului? Nu e creația reacțiunea ultimă în fața ruinei și a iremediabilului? Nu reînvie spiritul
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
să descrie pe fondul cerului arabescuri bizare, linii întortocheate și grotești, figuri schimonosite și îngrozitoare. Vârtejuri de focuri să crească într-un ritm sălbatic și un zgomot barbar să năpădească întreaga lume, pentru a ști până și cea mai mică vietate că sfârșitul e apropiat. Tot ceea ce e formă să devină inform și un haos să înghită, într-un vârtej universal, tot ceea ce această lume a avut ca structură, consistență și formă. Să fie un zbucium nebun, un zgomot colosal, o
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
nici un arbore, nici o tufă, doar zeci de kilometri de sârmă ghimpată denotă că undeva, departe, e un ranch. Niște puncte mici, mișcătoare, ne atrag atenția. Sunt herghelii de cai. O fântână acționată de vânt se profilează firav la orizont. Singura vietate ce se apropie de noi e un fazan pe care îl lovim cu radiatorul. Se prăvălește, își revine și își reia zborul. După două ore de drum, la o răscruce, vedem un grup de 5-6 mașini staționând. Un grup de
30.000km prin SUA. 1935-1936 by Prof. dr. Nicolae Corn??eanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83483_a_84808]
-
La un moment dat, câțiva pui înlemnesc, nu mai știu încotro să se ducă. Opresc mașina, sting farurile și le dau posibilitatea să se piardă în imensitatea stepei. După trei ore de mers, timp în care nu am întâlnit nici o vietate, în afară de iepuri, ajungem la Buffalo. La intrare în oraș o echipă lucrează la lumina reflectoarelor la construcția șoselei. Localitatea e destul de mică, iar singurul hotel pe care-l are e ars pe jumătate. Ni se oferă o ultimă
30.000km prin SUA. 1935-1936 by Prof. dr. Nicolae Corn??eanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83483_a_84808]
-
lumina lanternei peste pămîntul devastat pentru a Îndruma privirea lui Helen; În lumină apăreau fragmente de sticlă spartă, petice de gheață și pete colorate: verdele și maroniul și argintiul urzicilor, ferigilor sau scaieților. La un moment dat lumină ochii unei vietăți. — Uită-te acolo! — E-o pisică? — E-o vulpe! Uite-i coada roșie! O văzură cum sare, ca un șuvoi lichid și sprinten de apă; Încercară s-o urmărească În timp ce alerga. Apoi Își stinseră lanternele și ascultară foșnetul frunzelor și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
de pămînt sterp, de loc bombardat, unde clădirile fuseseră complet distruse. Dacă străzile din jurul zonei Ludgate Circus erau liniștite, aici păreau total părăsite. Din cînd În cînd, Însă, se auzea jos, sub troturarele sparte, huruitul metroului; de parcă turme Întregi de vietăți nemulțumite se aruncau prin canalele orașului - așa cum, Într-un fel, erau și ele, se gîndea Helen. Strînse brațul Juliei mai tare. Întotdeauna trăiai starea asta deconcertantă cînd, În timpul camuflajului, părăseai locurile pe care le cunoșteai mai bine. Te cuprindea un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]