14,944 matches
-
judecătorul nu-l poate trimite nici în iad, nici în rai; respectând cu strictețe principiile justiției divine, îl părăsește într-un loc de mijloc (eis to meson) până la judecata universală. Abraham nu pierde ocazia de a-și revela încă o dată virtutea: împreună cu arhanghelul Mihail, el rostește o rugăciune spre folosul sufletului rămas în „suspensie ontologică” și Dumnezeu îl ascultă. Căci „ridicându-se la sfârșitul rugăciunii, ei n-au mai văzut sufletul la locul unde se afla mai înainte. Abraham zise îngerului
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Abraham, viziunile sunt povestite de cei doi protagoniști fiilor sau întregii lor familii en guise de testament. E vorba despre un testament spiritual, firește. Aceste viziuni concrete, rod al unor experiențe mistice, supramundane, cu rol mobilizator (protagoniștii urmăresc progresul în virtute al neamului lor), se combină cu numeroase apoftegme sau anecdote formative, rod al experiențelor oferite de viața obișnuită, de zi cu zi. Prin urmare, scopul urmărit de autorii apocalipselor este, dacă putem spune așa, unul pragmatic: menținerea pe drumul bun
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
anecdote formative, rod al experiențelor oferite de viața obișnuită, de zi cu zi. Prin urmare, scopul urmărit de autorii apocalipselor este, dacă putem spune așa, unul pragmatic: menținerea pe drumul bun a urmașilor autorului fictiv. În această bătălie pentru stimularea virtuții, viziunile joacă rolul „artileriei grele” sau, ca să folosim o formulă modernă, al „armei disuasive”: de vei călca strâmb, iată locul unde vei poposi pentru vecie (și urmează descrierea amănunțită a iadului). Dar ele nu au numai caracter disuasiv; elementul persuasiv
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
limită a grupurilor de iudei (sau creștini) aflate în vizorul ocupanților sau persecutorilor. Prelungind teoretizarea, se poate spune că „instinctul” apocaliptic se dezlănțuie, explodează în momentul de maximă constrângere sau opresiune. * Simbolic vorbind, Noul Testament e organizat după scara celor trei virtuți creștine: Evangheliile, având în centru viața pământească a lui Isus, întruchipează în gradul cel mai înalt și pur iubirea; Faptele apostolilor și Epistolele sunt străbătute ca de un fir roșu de credința plină de fervoare a primelor comunități creștine; Apocalipsa
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
a lui Isus, întruchipează în gradul cel mai înalt și pur iubirea; Faptele apostolilor și Epistolele sunt străbătute ca de un fir roșu de credința plină de fervoare a primelor comunități creștine; Apocalipsa lui Ioan adaugă acestui tablou mistic-sapiențial speranța, virtute iudaică universalizată. Speranța este singura dintre cele trei virtuți capabilă să învie totul din nimic, inclusiv iubirea și credința. Nu întâmplător, Noul Testament se încheie cu o apocalipsă a lui Isus Cristos. (1997 reluat) 6. Mitul îngerilor căzuți*tc "6. Mitul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
și pur iubirea; Faptele apostolilor și Epistolele sunt străbătute ca de un fir roșu de credința plină de fervoare a primelor comunități creștine; Apocalipsa lui Ioan adaugă acestui tablou mistic-sapiențial speranța, virtute iudaică universalizată. Speranța este singura dintre cele trei virtuți capabilă să învie totul din nimic, inclusiv iubirea și credința. Nu întâmplător, Noul Testament se încheie cu o apocalipsă a lui Isus Cristos. (1997 reluat) 6. Mitul îngerilor căzuți*tc "6. Mitul îngerilor căzuți*" În cartea a opta a Convorbirilor 140
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
dintre fiii lui Noe. Ham fusese inițiat în „artele nelegiuite și profane”. „știind că nu va putea să aducă pe arcă, unde trebuia să urce împreună cu tatăl său, care era unul dintre drepți, și cu frații săi cei plini de virtute, o carte care păstra amintirea lor, el a săpat rețetele criminale și tradițiile profane (scelestas artes ac profana commenta) pe niște bare de metal pe care apa nu putea să le strice și pe niște pietre foarte tari.” (Conl. 8
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
De gigantibus (6-18)155, caracterul mitologic al pasajului în discuție: „și nimeni”, scrie el, „să nu vadă în aceste cuvinte un mit!” (7). Pentru el, fiicele oamenilor reprezintă fructele păcatului, spre deosebire de cei trei fii ai lui Noe, care sunt fructele virtuții: „Într-adevăr, dacă Noe cel drept aduce pe lume copii de parte bărbătească, el, care continuă rațiunea perfectă, dreaptă și realmente bărbătească, e clar că strâmbătatea de rând nu produce decât parte femeiască” (5). Al doilea punct: în ochii săi
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
punct: în ochii săi, „îngerul”156, „demonul” și „sufletul” sunt denumiri diferite care „trimit la una și aceeași realitate” (16). Prin urmare, îngerii despre care vorbește Geneza 6,1-4 „uzurpă numele de îngeri, nu cunosc fiicele dreptei socotințe, științele și virtuțile, ci le caută pe muritoarele care se trag din oameni muritori” (17); ceilalți îngeri, care tânjesc după cunoaștere și virtute, reprezintă la rândul lor sufletele curate ale filozofilor. În sfârșit, schema exegetică a lui Philon reduce legăturile îngerilor cu fiicele
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Prin urmare, îngerii despre care vorbește Geneza 6,1-4 „uzurpă numele de îngeri, nu cunosc fiicele dreptei socotințe, științele și virtuțile, ci le caută pe muritoarele care se trag din oameni muritori” (17); ceilalți îngeri, care tânjesc după cunoaștere și virtute, reprezintă la rândul lor sufletele curate ale filozofilor. În sfârșit, schema exegetică a lui Philon reduce legăturile îngerilor cu fiicele oamenilor la relațiile intelectului divin cu patimile, după o schemă tipic platoniciană. Din această perspectivă, uriașii reprezintă categoria „oamenilor carnali
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
diferența care există încă de la început dintre seminția lui Seth și aceea a lui Cain (el nu vorbește despre nici o unire trupească a îngerilor cu femeile). Urmașii lui Seth, spune el, erau toți oameni de bine, obișnuiți să-și păstreze virtutea. Ei și-au păzit multă vreme această comoară; căderea lor în păcat nu are o cauză precisă, ca în relatarea lui Casian, ci este mai degrabă un proces natural și inevitabil. Iată fragmentul: Vreme de șapte generații, acești oameni au
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
cauză precisă, ca în relatarea lui Casian, ci este mai degrabă un proces natural și inevitabil. Iată fragmentul: Vreme de șapte generații, acești oameni au continuat să-l socotească pe Dumnezeu drept stăpânitorul tuturor lucrurilor și să ia în toate virtutea drept călăuză; dar, cu timpul, s-au îndepărtat de ea, practicând rău obiceiurile străvechi: n-au mai adus Domnului cinstirea cuvenită și nici nu le-a mai păsat de dreptatea față de oameni, ci au arătat în faptele lor un zel
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
obiceiurile străvechi: n-au mai adus Domnului cinstirea cuvenită și nici nu le-a mai păsat de dreptatea față de oameni, ci au arătat în faptele lor un zel pentru rele îndoit față de cel pe care-l arătaseră mai înainte pentru virtute (AJ I 72). Episodul unirii îngerilor cu femeile este invocat, dar nu se stabilește nici o legătură între acest episod și cel care povestește căderea seminției lui Seth. Mărturia lui Flavius Josephus, deși imprecisă, aduce o completare foarte semnificativă interpretării propuse
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
argintul, fierul și alte materii asemănătoare și toate pietrele cele mai prețioase. și pe lângă aceste pietre fermecate, ei le-au transmis și cunoștințele potrivite pentru fiecare lucru, i-au inițiat pe oameni în magie și i-au învățat astronomia, precum și virtuțile rădăcinilor și toate acele lucruri pe care mintea omenească nu le-ar fi descoperit niciodată singură; îi învățară de asemenea să topească aurul, argintul și alte asemenea metale, apoi să-și vopsească hainele în felurite culori. Într-un cuvânt, tot
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
de Omiliile pseudo-clementine) și în opoziție complementară cu demersul alegorizant al unui Philon sau al unui Origen. 7. Convorbirea avvei Serenus insistă, așa cum s-a văzut, asupra credinței în existența a două seminții de oameni - una perfectă și păstrătoare a virtuții și cealaltă rea - care își împart lumea încă de la origini. Omenirea perversă urcă până la Cain, cea virtuoasă până la Seth, pe care anumite grupări gnostice, în speță sethienii, au ales-o ca model de existență 162. Sethienii își trag denumirea „sectei
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
îngerii, cuprinși de invidie, strică această nouă creație, amestecându-se printre oameni. Mama decide să termine odată cu lumea prin potop, pentru a nu păstra decât seminția cea bună. Totuși, susține textul lui Pseudo-Tertulian, occulte et latenter et ignorante illa matre virtute cum illis octo animabus in arcam mississe semen Cham163. Epifanie confirmă aceste informații, adăugând și altele: Îngerii au scăpat încă o dată de vigilența divină și l-au introdus în arcă și pe Ham, care se născuse din sămânța lor. Astfel
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
sethian prezintă câteva similitudini frapante cu scenariul propus de avva Serenus: - erau două neamuri opuse: neamul lui Cain și cel al lui Abel și Seth. Pentru sethieni, primul neam a fost creat de îngeri 165; - Seth reprezintă un model de virtute și dreptate; - îngerii se amestecă cu oamenii (inclusiv cu descendenții lui Seth), provocând potopul ca remediu necesar contra răului universal. Ham, unul dintre fiii lui Noe, asigură perpetuarea răului în lume după potop. Conform lui Serenus, el sapă în piatră
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
clasică: În Scriptură este obiceiul de a se da oamenilor numele de fii ai lui Dumnezeu. Cei numiți astfel sunt descendenți ai lui Seth. ș...ț Urmașii săi sunt numiți fii ai lui Dumnezeu în Sfintele Scripturi, pentru că ei imitau virtuțile strămoșilor lor; numele de fii ai oamenilor a fost dat celor care s-au născut înainte de Seth, adică fiilor lui Cain și, de asemenea, descendenților lor (22,3). Prin urmare, legăturile dintre fiii lui Dumnezeu și fiicele oamenilor sunt asimilate
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
fiicelor oamenilor și, pentru a le obține, adoptă moravurile cetății pământene și se leapădă de cucernicia pe care o păstraseră în societatea sfântă (15,22). În opinia lui Augustin, fiii cetății cerești, acceptând dragostea profană a creaturilor, încalcă însăși regula virtuții, definită de el ca ordo amoris. Dar, insistă el, „îngerii, fiind pur și simplu spirite, pot oare întreține legături trupești cu femeile?”. În ceea ce-l privește, el refuză să creadă că îngerii sfinți ai lui Dumnezeu „pot atinge un asemenea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
o linie de separație netă între viața monahului și viața creștinească în general. Fiecare este dator să se silească să se înalțe cât mai mult spre idealul desăvârșirii; fiecare e dator să lupte pentru curățirea de patimi și pentru dobândirea virtuților, care culminează în dragoste”189. Ceea ce surprinde în această prefață este accentul pus pe libertatea și, deopotrivă, responsabilitatea celui căruia i se adresează Filocalia, socotit singurul responsabil de reușita sau eșecul „lecturii sale practice”. În comparație cu vechile tratate patristice de formare
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
naturii, nu mai este singur, pentru că harul divin îl însoțește în suișul său. 2. Urcușul omului se înfăptuiește prin Logos, Cel care le unește pe toate, „Poarta care se deschide spre lumea cunoștinței tuturor acelora care au parcurs calea spre virtute”220. 3. Prima etapă în acest urcuș este curățirea de patimi; urmează cunoașterea logoi-lor dumnezeiești în lume (ce amintește de „întâia cunoaștere” a lui Evagrie); și, în sfârșit, contemplarea directă a Logos-ului. 4. Contemplarea directă a lui Dumnezeu se
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
de plecare și puțini traducători reușesc să păstreze relieful pitoresc al originalului. Întrebarea ta atinge unul din punctele nevralgice ale întreprinderii noastre. Câțiva din traducătorii Septuagintei românești s-au „supărat” pe faptul că nu vor fi lăsați să-și etaleze virtuțile poetice și ritmice. Ei plecau de la premisa, după mine falsă, că textul biblic trebuie redat într-o limbă românească „specială”, plină de mister, cu fraze contorsionate și topică văcăresciană. Paranteză: foarte des întâlnesc compatrioți extaziați în fața câte unui pasaj din
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
tot râsul în fața copiilor. Pe cât de înfiptă, hotărâtă, țanțoșă și plină de sine era numai cu câteva minute mai devreme, brusc a devenit un pământean obișnuit, supus unor dileme ale vieții și parcă situația o înnobila ca femeie cu nebănuite virtuți. Odată abandonată pojghița de soldățoi, a intervenit și împăcarea cu situația dată pe care a exprimat-o într-un fel aparte, cu amărăciune și durere: No, nicevo!... Nicevo!... Dar și-a continuat meditația despre sărăcie și suferință, despre vorbe și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
împielițatul aista de fecioraș, după ce că nu învață, mă mai face și de tot râsul printre oameni. Lasă-l, Silvestre, că n-o fi un capăt de țară! Poate nu poate băiatul. O fi și el o țâră mai slab de virtute... Și apoi, cât se poate de încet, aproape șoptit: O fi semănând cu tac-su... Silvestre. Nu mă mai amărî și tu, Savetă, că-s destul de amărât și fără ca tu să mai presari cu sare pe rană ori să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
O fi semănând cu tac-su... Silvestre. Nu mă mai amărî și tu, Savetă, că-s destul de amărât și fără ca tu să mai presari cu sare pe rană ori să mă pui cu fundu pe jăratec. Că prea tare de virtute n-am fost, asta-i drept... Dar cinstit și drept am fost întotdeauna! Eu mă zbat pentru un ban de internat și muncesc de mă spetesc din noapte-n noapte iar podoaba trândăvește și pe deasupra îmi spune că are două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]