1,377 matches
-
Încălzeau la soare pe ferigile de pe marginea drumului. Țopăind pe deasupra ierbii, un minuscul Ringlet, denumit Hero, nimerea În plasa mea. Mai zburau pe acolo câțiva fluturi - iubitori de soare, viu colorați, ce navigau din floare În floare ca niște muște vopsite sau ca niște masculi suferinzi de insomnie În căutarea unor femele ascunse, ca de pildă Oak Eggar-ul ruginiu care se poticnea printre tufe. Am observat (acesta este unul din misterele majore ale copilăriei mele) o aripă moale, verde-pal, prinsă Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
ai acestui secol, o agenție de voiaj de pe bulevardul Nevski, expunea macheta de un metru lungime a unui vagon de dormit internațional din lemn de stejar. Cu veridicitatea lui discretă punea cu totul În umbră trenulețele mele mecanice din tablă vopsită. Din păcate nu era de vânzare. Puteam distinge tapițeria albastră din interior, pielea matlasată care capitona pereții compartimentelor, lemnul lor lustruit, oglinzile incastrate, veiozele pentru citit În formă de lalea și alte detalii Înnebunitoare. Ferestre spațioase alternau cu altele mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
ceață de un alb-lăptos, te anunțau că trenul gonea pe teritoriul Belgiei. Ajungea la Paris la patru după-amiaza și chiar dacă oprirea nu dura decât o noapte, aveam Întotdeauna timp să cumpăr ceva - de pildă o mică insignă cu Tour Eiffel, vopsită destul de grosolan cu argintiu - Înainte de a ne urca În ziua următoare, la amiază, În sud-expresul care, În drum spre Madrid, ne lăsa În jurul orei zece seara la gara La Négresse din Biarritz, la câțiva kilometri de granița spaniolă. 2 Biarritz-ul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
de agil, Daniel Home, ar fi fost surprins În timp ce mângâia cu piciorul gol (imitând o mână de stafie) chipul blând și Încrezător al Împărătesei Eugénie. Pe promenada de lângă Cazino, o florăreasă bătrâioară, cu sprâncene desenate cu cărbune și un zâmbet vopsit, a strecurat cu agerime receptaculul dolofan al unei garoafe roșii În butoniera unui bărbat acostat de ea În timp ce acesta se plimba agale și a cărui falncă și-a accentuat cuta regală când și-a coborât privirea Într-o parte, spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
nici amuzantele zvârcoliri ale unei broscuțe Închise Într-un pumn, care-și croia drum Înăuntrul lui ca un om, nici mângâierea plăcută, răcoroasă, cu unduiri ritmice a unei omide ce ți se urcă pe pielea goală. Colecționa soldăței din plumb vopsit - mie nu-mi spuneau nimic, dar el le deosebea uniformele, așa cum eu deosebeam diverși fluturi. Nu juca nici un joc cu mingea, nu era În stare să arunce o piatră ca lumea, nu știa să Înoate, dar nu mi-a spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
vechi de școală, maronii, stând laolaltă printre acumulări ulterioare de obiecte moarte, și unde, În diminețile de duminică din timpul verii, soția ta se oprește pe trotuar ca să suporte un minut, două, conversația acelei femei din familia McGee, oribilă, limbută, vopsită, În drum spre biserică În 1915, frumoasa și zburdalnica Margaret Ann de odinioară, cu gura mirosind plăcut a mentă și cu degete Îndemânatice. Ruptura din destinul meu Îmi produce retrospectiv o puternică sincopă pe care n-aș fi vrut s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
supus ca mediul să-l modeleze pe el). Aceasta este explicația bucuriei cu care copilul sapă, face drumuri și tunele pentru jucăriile lui preferate. Fiul nostru avea un model micuț al celebrului „Bluebird“ al lui Sir Malcolm Campbell, din oțel vopsit și cu cauciucuri detașabile și se juca la nesfârșit cu el pe pământ, În timp ce soarele alcătuia un fel de nimb din părul lui blond destul de lung și dădea o nuanță caramel spatelui gol pe care erau Încrucișate bretelele pantalonilor scurți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
că Mocofanul s-a oprit pe-aici, vinde ceva care încă nu se găsește, îl va prinde, va face ce trebuie să facă și „gata, s-a terminat, de data asta o să mor de-adevăratelea“. Uneori o văd cu fața vopsită, ca în dansurile cu măști tribale, rituale. Dată cu alb pe obraji și pe gât și doar în jurul ochilor și al gurii cu alte culori, albastru sau roșu, de obicei. Nu intră în discuție cu nimeni, vorbește întruna, amestecând cuvinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
altele, de „intelectualism proletcultist“. Râd complice, prostește, desigur, neștiind ce să-i răspund. Am doar imaginea rățuștei de plastic, minusculă, care măcăia într-un lighean, pe lada de portocale pe care o țigancă își etala jucăriile de vânzare. O rățușcă vopsită țipător, întoarsă cu cheița, bătând din aripioare și izbindu-se de marginea ligheanului. În fiecare dimineață când plec spre Bibliotecă, întâlnesc în stația autobuzelor aceeași țigancă, vânzând jucărele din plastic, holbându-se vrăjită la rățușca măcăind într-un lighean. Cobor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
pentru maică-sa. În acea sâmbătă, o ajută toată ziua cu ce putu. Se gândea la ziua de duminică și i se părea o veșnicie până a doua zi. După amiază, era cam totul gata; cozonacii copți, bucatele pregătite, ouăle vopsite, curat prin casă și măturat prin curte și pe la poartă. Mama ei pregăti coșulețul în care puse câte puțin din toate bucatele gătite pentru sărbătoare și doi din frații ei urmau să plece seara în satul vecin, la biserică, pentru
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
pune la sfințit, atunci când preotul urma să treacă cu stropitul. După ce frații plecau, se spălau toți și așteptau dimineața cea Mare. Dimineața, când frații se întorceau, părinții lor aveau deja pregătit un vas cu apă în care lăsau un ou vopsit și altul nevopsit, niște bănuți, cu care se spălau pe față toți copiii, gustau din cele sfințite zicându-și „Hristos a Înviat!” și apoi se așezau la masa de sărbătoare. Momentele plăcute și bucuriile copiilor urmau încă. După masă, Alexandra
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
de căldură iar în obrajii palizi, osoși, năvălise un val de sânge. ― Neobișnuit, în orice caz... ― Comentam într-o zi cu contabilul... ― Care contabil? ― Vîlcu! E și el vecin cu noi. Un tip foarte nostim... Îi plac, șprițul și femeia vopsită. Are o colecție întreagă: roșii, galbene și, mai cu seamă, indigo. Când îl cauți, e la dame! ― La ce oră se întoarce? ― De obicei, pe la al treilea cântat al cocoșilor! Acu-i în concediu. ― A plecat de mult? ― Azi-dimineață, înainte de
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
fi acolo. Frontiera era la fel în toate punctele de intrare în oraș, o împrejmuire mobilă grea, o pereche de tancuri, fiecare pe partea sa de șosea, câteva barăci și soldați înarmați, îmbrăcați în uniforme de campanie și cu fețele vopsite. Proiectoare puternice luminau platoul. Președintele coborî din automobil, răspunse cu un gest civil și pe jumătate neglijent impecabilei politeți militare a ofițerului din comandament și întrebă, Cum merg lucrurile pe aici, Fără noutăți, calm absolut, domnule președinte, A încercat cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
s-a arătat destul de inocent pentru a comite fatala eroare de a-și cere scuze. „Pardon“, a zis el lăsând privirile în jos, în bancă, și roșind până când obrajii au ajuns să îi arate ca o mașină de pompieri proaspăt vopsită. Pârțurile nu trebuie niciodată recunoscute în public. Este legea nescrisă, protocolul cel mai rigid din întreaga etichetă americană. Pârțurile vin de nicăieri și de la nimeni; sunt emanații anonime care aparțin grupului în întregul lui și, chiar și când toată lumea din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
nu știai niciodată ce urmează să îi iasă din gură. Când te uitai la el, nu era decât un homosexual newyorkez îmbătrânit, ca atâția alții. Toată pălăvrăgeala de suprafață era calibrată pentru a obține acest efect unic - părul și sprâncenele vopsite, cravatele de mătase și sacourile cu însemnele cluburilor de iahting, întorsăturile efeminate de frază - dar, odată ce începeai să îl cunoști, se dovedea a fi un om cu o inteligență sprintenă și provocatoare. Era, în felul în care te ataca în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
De ce-mi faci una ca asta? Pentru că te detest, i-a răspuns fostul iubit. N-ai înțeles până acum? Nu, Gordon. Mă iubești. M-ai iubit dintotdeauna. — Harry, la tine totul mă dezgustă. Gura care-ți miroase. Varicele. Părul vopsit. Bancurile proaste. Burdihanul gras. Genunchii noduroși. Scula amărâtă. Tot. Fiecare părticică din tine îmi face silă. — Atunci de ce te-ai întors, după atâția ani? Nu puteai să mă lași în pace? După tot ce mi-ai făcut? Ești nebun? Mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
vînătorilor de munte și o cabană, iar acum sînt sute și sute de vile, care mai de care mai mari și mai urîte, înghesuite una într-alta de o lăcomie imobiliară devastatoare. Într-una dintre aceste clădiri cu multe etaje, vopsită țipător și cu pis cină, am găsit la recepție cărți poștale cu Rînca „de odinioară”, pe care turiștii le cumpărau ca suveniruri. Și lista o puteți continua și dumneavoastră... Toate acestea mi-au adus aminte de acel banc „cultural” faimos
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
pace, cu o curte spațioasă la stânga, în partea opusă un lot școlar suficient de mare, iar în față o încântătoare grădină cu flori diferite, printre care și trandafiri altoiți, toate împrejmuite cu gard nou din scânduri de brad fasonat și vopsit proaspăt în verde închis, ce contrastau în mod vizibil cu situația de vizavi. Se observa de la bun început că școala era condusă de oameni pricepuți și harnici. Chiar în poarta școlii, aștepta solemn, ca un majordom în întâmpinarea unui oaspete
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
lagunei și îl văzură îndepărtându-se spre Sud-Est, verde, rapid, metalic... Câteva minute mai târziu, se auziră exploziile, stinse, îndepărtate, metalice. Și, la urmă, țăcănitul mitralierelor de calibru cincizeci: surde, dese, metalice... — Nenorociții dracului! Ce avion era? — O avionetă „Piper-Azteca“. Vopsită recent și fără plăci de înmatriculare... — N-ați spus că nu poate ajunge? Nici nu poate. Trebuie să se alimenteze undeva... — La naiba! Să mergem acolo... Înconjurară laguna și porniră în fugă pe cărare. Un războinic yubani, aproape un copil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
povestea. Ai ceva împotrivă? — Nu, am zis, simțindu-mă încă de parcă m-ar fi înțepat ceva. Nu, n-am nimic împotrivă. Când Scout se întoarse, motanul meu gras și roșcovan o urma țanțoș, așa cum face atunci când mă prinde cu cioara vopsită. În mod normal, și asta am mai spus-o, lui Ian nu-i place de nimeni. Nu l-am văzut niciodată gudurându-se pe lângă cineva, nici măcar pe lângă Tușa Ruth. Urmărindu-le siluetele prinzând substanță pe măsură ce se apropiau de lumina focului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
cu fețele pline de pudră, cocote devastate, seci domnișoare ca niște teci de mazăre, grase negustorese și adolescenți cu chipuri imbecile. Priveam la toate cu o scîrbă distantă, ca într-o expoziție a mizeriei umane. Atîrnată de brațul unui matuf vopsit, o femeie lată în șolduri schimba ocheade cu tineri singuratici. Cu gene cîrligate și ochii eterați cochet, păpuși oxigenate mișcau ritmic din coapse, simulînd indiferența. Fete de la țară, venite la tîrg să se școlească, vorbeau gros, azvîrlind cîte un „tu
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
în subsolul lui Ovidiu care mă invită odată și pe mine. Bairamul tocmai era în toi cînd apăru Madlen; intrarea fu gălăgios salutată. Fata se dezbrăcă de blană și, picior peste picior, ceru o țigară. Avea picioare frumoase. Drăguță, violent vopsită, fața ei teșită, cu nasul cîrn și maxilare pătrate, degaja un miros plăcut de cremă. Cu o expresie ageră și vie, se uita pe lîngă umărul celor cu care vorbea, țintindu-ne pe rînd, pe fiecare. Ochii femeii deveneau sclipitori
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
Unul povestea cu tacîm o afacere personală: ... „Și m-am dus la do’n Zamfirescu și el m-a trimes la tovarășu’ derector. Da’ tovarășu’ derector mi-o zîs: „Du-te în școala nouă, vezi în fund pe colidor ușa vopsită. Intri pe ea, bați la ușa din dreapta și ceri să-ți puie ștampila.” În povestire urma ceva nedeslușit apoi glasurile se pierdură. Din nou, pe o pală de vînt, sosiră cu putere și mai mare. Mergînd de a hoarța prin
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
cu care își îndemnau vitele, țăranii. Fără a ajunge la alt rafinament, învățătorii aceștia întorseseră spatele culturii părintești iar aceasta se vădea pînă și în nazalele și nearticulatele lor vocalizări. Clădită din perne de carne deasupra cărora pluteau niște zulufi vopsiți, părînd o turtă de floarea-soarelui, la „alu’ Zup” îi mijeau ochii din fundul unor găuri stacojii; obrajii ei zîmbeau ca două paranteze galeșe care începeau de lîngă nas, în timp de sub rochia înflorată ieșea o pereche de pulpe mîncată de
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
era rușine să le acostez pe bulevard și mă și Întărâta - cât de cât - conversația prealabilă la telefon. Avea o voce promițătoare, venind tocmai din capătul celălalt al orașului. M-am Înființat la adresă, era blondă vocea mea, de fapt vopsită. Ca o curvă ordinară era să zic, dar nu: trebuia s-o fac numai normal și protejat, și nu cu ea, ci cu colega, o grăsulină. Blonda mea era pe stop, dar producția nu se oprea, se muncea chiar În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]