1,530 matches
-
încetează abia spre dimineață. Se văd mai întîi trâmbe de praf, un praf înecăcios și roșu, stârnit din iarba uscată și mai ales de pe porțiunile de pământ gol dinspre pădure. Ceva mai târziu, răzbate dinspre mlaștini un sunet surd, probabil vuietul stufărișului. Fără cele două becuri, nopțile ar fi cu siguranță mult mai greu de suportat în pustietatea asta, unde nu pricep cum am ajuns și nici măcar unde mă aflu. Până și numele gării e o șaradă. El se reduce la
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
să înghit ceva din proviziile găsite în magazie. Simțeam o durere surdă, leșioasă, în genunchi care mă împiedica să mă ridic de pe bancă. Noaptea dormeam cu întreruperi. Câte un ceas, două, mă afundam în somn, apoi mă trezeam legănat de vuietul vântului și stăteam ascultând până adormeam din nou. Parcă în felul ăsta călătoream tot timpul cu scurte opriri prin diverse gări pierdute în imensitatea unei pustietăți fără început și fără sfârșit în care o întîmplare ciudată mă aruncase cum arunci
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
M-am sculat și m-am apropiat de mare. Era acum rece ca gheața, ceea ce mi s-a părut cu totul de neînțeles. Chiar vântul suna altfel. Aspru și dușmănos. Ridica valuri mari care se prăbușeau la țărm cu un vuiet din ce în ce mai mare. Atunci s-a petrecut un fapt încă și mai ciudat. Valurile aruncaseră pe nisip tot felul de lucruri: ancore ruginite, meduze moarte, alge, sfărâmăturile unei bărci. Printre ele, am găsit o monedă de bronz. Era coclită, veche și
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
de unde ne întorsesem rândul trecut. Alunecam și acum din pricina pământului nisipos, dar eram hotărâți să nu ne dăm bătuți și să ajungem dincolo de pădure. La un moment dat m-am oprit. Mi se păruse că auzisem ceva care semăna cu vuietul unei mări. Dar nu era decât vântul. Am pornit mai departe. Iarba se împuțina, iar fâșiile de nisip se lățeau din ce în ce mai mult. Și din când în când auzeam același vuiet stins pe care vântul îl destrăma ca pe o perdea
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
oprit. Mi se păruse că auzisem ceva care semăna cu vuietul unei mări. Dar nu era decât vântul. Am pornit mai departe. Iarba se împuțina, iar fâșiile de nisip se lățeau din ce în ce mai mult. Și din când în când auzeam același vuiet stins pe care vântul îl destrăma ca pe o perdea veche. Pădurea a izbucnit pe neașteptate în fața noastră când am ajuns în vârful pantei. Era o pădure de arțari bătrâni, planturoși și pe jumătate scheletici. Semănau toți cu arțarul pe
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
ajuns în vârful pantei. Era o pădure de arțari bătrâni, planturoși și pe jumătate scheletici. Semănau toți cu arțarul pe care-l tăiasem. Când bătea vântul, făceau aceleași plecăciuni țepene și caraghioase și scoteau aceleași scâncete care, amestecate, formau un vuiet stins. Ceea ce auzisem noi, așadar... Ne-am apropiat. Chiar la marginea pădurii, am dat de o altă colibă. Intrarea era ferecată de o ușă de fier ruginită. Am bătut în ea, am strigat, dar nu ne-a răspuns nimeni. Pânzele
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Elena Marin Alexe Sosește toamna-n pas șăgalnic, Prin galbenul de crizanteme. Pe drum s-aude vuiet jalnic Și scârțâit de car, cu lemne. Grădinile stau dezbrăcate, Par jefuite de podoabă. Nu mai sunt flori înmiresmate, În vii n-a mai rămas o boabă. Aici în satul dintre dealuri, Spre iarnă totu-ncremenește, Iar Milcovul doarme-ntre
Rece noiembrie by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83377_a_84702]
-
spuneți... și ridică cada de zinc să plece cu puii. Priveam fix agitația de solzi verzi, labe, cozi, boturi căscate și era ca și cum aș fi fost lovit cu măciuca în cap, urechile nu mai transmiteau decât un bâzâit profund, un vuiet, trâmbița de pe lumea cealaltă, de cum auzisem numele femeii de sub influența devastatoare a căreia reușisem s-o smulg pe Sibylle, pierzându-ne urmele peste două oceane, construind pentru fată și pentru mine o viață liniștită. Totul era inutil: Vlada își regăsise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
cu un zgomot ca de valuri. Dar această noapte era a liberării și nu a revoltei. În depărtare, ceva negru și împurpurat indica așezarea bulevardelor și a piețelor iluminate. În noaptea acum liberă, dorința nu mai întâmpina piedici și chiar vuietul ei era acela care ajungea până la Rieux. Dinspre portul întunecat, urcau spre el primele focuri de artificii ale serbărilor oficiale. Orașul le saluta printr-o lungă și înăbușită exclamație. Cottard, Tarrou și toți cei pe care Rieux îi iubise și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
ai privit steaua zilei coborându-se după muntele Pionul și după ce treptat razele lui încep a se stinge în umbrele nopții, în acel clar - obscur priincios ochiului, spune-mi înturnatu-ți-ai vederea (...) asupra orașului ce zace la picioarele tale, beat de vuiet, culcat pe costișa lui ca să-și odihnească mădularele cele de granit”<footnote Costache Negruzzi, Păcatele tinerețelor, Scrisoarea a XIX-a, Ediția a II-a, Editura Scrisul Românesc, Craiova, p. 463 footnote>. Iar, Mihail Sadoveanu spunea despre Cetățuia: „Soarele cobora spre
etăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă by Daniel Jitaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/503_a_738]
-
auzea din cer. Gataaaaaaaaa! răspundea Thomas. O să ne trezim În Anglia! O văd! Uite Turnul Londrei! Iuuuuuuuuuuuuuuuu! chiuia și nepotul. Primiseră amenzi, nu era leac, fuseseră amenințați c-un proces, pînă la urmă lumea s-a obișnuit; cînd se auzea vuiet mare, trecătorii se opreau rîzÎnd - Iar trece ăla cu baba aia nebună! -, apoi izbucneau În urale, unii fluierau. Bunica nu se mai ținea, acum, prea bine pe motocicletă; cînd urca pe șaua din spate, chiotele ei păreau mai mult niște
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
mai vinde resturile de sămînță rămasă În vintre. CÎnd pornea cu banda lui de motorizați pentru a regla conturile cu o alta, era treaz; niciodată nu se urcase pe motocicletă băut; de fapt, atunci, Începea un alt fel de beție: vuietul motoarelor forțate la maxim, mitraliera țevilor de eșapament, claxoanele, urletele trupei, strigătele admiratorilor, amestecate cu huiduielile unor trecători ostili, vîntul din față, care devenea aproape uragan, Îmbătau mai ceva decît alcoolul, diferit, ucigător, uneori. Thomas, norocos, se alesese doar cu
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
În Mazandaran, el, pe care oricare cetate dorește să-l primească Între zidurile sale, pe care orice principe speră să-l atragă la curtea sa, a fost atacat, ieri, pe străzile din Samarkand! Se ridică exclamații indignate, urmate de un vuiet pe care cadiul Îl lasă să crească puțin, Înainte de a-l domoli printr-un gest și de a continua: — Fapt Încă și mai grav, În bazar a fost cât pe ce să izbucnească o răzmeriță. O răzmeriță, În ajunul vizitei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
intră în contact cu solul. Vinciurile hidraulice absorbiră zguduitura. ― Am ajuns. Ceva clacă. Un circuit minor, probabil. Sau poate o sarcină insuficient compensată. Apoi un șoc teribil scutură nava. Plăcile de titan de pe cocă vibrară, lansând prin Nostromo un enorm vuiet metalic. ― Pierdut, pierdut! urlă Kane în momentul în care lumina pasarelei dispăru brusc. Indicatoarele de presiune țipară un avertisment când șocul se repercută până-n terminațiile nervoase, electronice și interdependente ale lui Nostromo. În sala mașinilor, unda de șoc îi atinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
răspunsul dat. Venind la mare acum și Într-un asemenea loc izolat, chiar daca motivele de sănătate care m-au determinat s-o fac nu-mi lăsau alegere, mi-am asumat riscul singurătății. Zilele și nopțile trec aici Însoțite de același vuiet monoton de apă anxioasă. Valurile se rostogolesc continuu din larg și se sparg de stîncile care dau golfului un aer de cetate medievală. Arborii desfrunziți prin care zăresc țărmul nu reușesc deocamdată să atenueze această impresie de peisaj alcătuit din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
să-mi clarific gîndurile. CÎnd spun că amiaza mă Învăluie cu o lumină primejdioasă, spun totodată că ea Îmi dă o libertate față de care ar trebui să fiu circumspect, după cum Într-o noapte ca aceasta, cînd Întreg universul depinde de vuietul mării, n-ar fi prea greu de dovedit că amintirile sporesc singurătatea... Dar cunosc dinainte cum se va termina acest silogism. Pentru că obsesia memoriei, pe care nu mă feresc s-o numesc astfel și vreau s-o justific, mi-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
crezut niciodată În zei, cu excepția Mnemosynei, iar În fața mării și-a adus totdeauna aminte, iubind-o ca și pe Calypso, că el este omul unui țărm; ceea ce contează acum este să ducă pînă la capăt această fidelitate; se gîndește, ascultînd vuietul mării, că sînt lucruri ce nu se lasă cucerite decît cu infinita răbdare a dragostei și a singurătății; astfel și-a cucerit, Împotriva zeilor și a fricii de moarte, libertatea de a vorbi despre consecvență. Poate că un drum merită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
tremurau sub zgomotul mare al autobuzelor și tramvaielor. Trase halatul din cuiul de pe tocul ușii, se apropie de fereastră. Chiar în dreptul casei zăcea, defect, un camion uriaș și preistoric, care bloca circulația. Claxoanele și frânele mașinilor care ocoleau namila sporiseră vuietul. Fleacuri!... nimic nu putea micșora bucuria de a fi ieșit, din nou, la țărmul zilei. Pentru Tolea, nopțile erau capcane apăsătoare și stupide, nici nu vroia să-și amintească, prefera să le ignore, oricâte enigme ar fi conținut. Nu, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
mărul păcatului, ce-am avut și ce-am pierdut. Dinții scrâșnesc în carnea pufoasă, vegetală, privirea e sus, în tavanul opac. Plouă și vineri, toarnă cu găleata. Recepționerul Vancea părăsește hotelul sub o uriașă umbrelă neagră. Orașul diminuat, jilav. Un vuiet ruginit, posomorât, carcasele lungi și reci ale tramvaielor. Lume, uriașul trup gros, înnodat al trupurilor înlănțuite într-unul singur. În fiecare stație se rup alte fragmente, se reface altfel aderența. Între cotul vecinului din stânga și broboada femeii din față se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
și femeile și cotizanții-model și informatorii-model nu au altă petrecere decât bârfirea-model, fie și fără motiv.. dar încă având motiv... și ce motiv! Ce motiv primordial... falus amantissime... punctul de foc și sursă a toate... doar știi, doctore, doar știi. Vuiet! Scandal! Cronica infernală... că bine zice frate-miu mai în etate... — Gata, gata, gata clovneria! Mergem la masă, e târziu. Te invit, Jeny a gătit ceva minunat. — Încă o dată, ultima dată, îți spui, Bombonel... din două una: ori tu mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
20 septembrie 1866, Hordou, c omitatul Bistriț MAMA a‐Năsăud, azi Coșbuc, județul Bistrița‐Năsăud — d. 9 mai 1918, București) a fost un poet român din Transilvania, membru titular al Academiei Române din anul 1916. În vaduri ape repezi curg și vuiet dau în cale, Iar plopi în umedul amurg Doinesc eterna jale. Pe malul apei se‐ mpletesc Cărări ce duc la moară Acolo, mamă, te zăresc Pe tine‐ntr‐o căscioară. Tu torci. Pe vatra veche ard, Pocnind din vreme‐n
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
n. 1 aprilie 1900, Iași ‐ d. 8 februarie 1979, București) Membru titular al Academiei Române, a fost un poet, prozator, eseist, traducător, laureat al Premiu lui internațional Herder. Dintre volumele cu poeme amintim „Aur sterp”(1922), „Stânca fulgerătoare”(1930), „Visuri în vuietul vremii”(1939), „Monolog în Babilon”(1967. Deosebit a scris cronici în publicistica vremi, portrete literare, studii de literatură română și străină. A fost un erudit în activitatea de traducere din creaț ia lirică universală. A fost fiul lingvistului Alexandru Philippide
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
de sărbătoare! 22. Cînd Îmi aduceți arderi de tot și daruri de mîncare, n-am nici o plăcere de ele; și vițeii îngrășați pe care-i aduceți ca jertfe de mulțumire nici nu Mă uit la ei. 23. Depărtează de Mine vuietul cîntecelor tale; nu pot asculta sunetul alăutelor tale! 24. Ci dreptatea să curgă ca o apă curgătoare, și neprihănirea ca un pîrîu care nu seacă niciodată! 25. Mi-ați adus voi jertfe și daruri de mîncare, în timpul celor patruzeci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85063_a_85850]
-
mult cicatrizate Uitarea rezistenței asemănătoare firului de ață Se simte atunci când sunteți meschine și versate Totuși cu toții facem parte din această lume înșelătoare, hoață... Mințim... Mințim... precum un carismatic zâmbet Mințim... pentru că nu mai avem suflet Mințim... emanând același haotic vuiet Mințim... și nu mai avem timp de cuget Mințim... că ne pasă de al vostru plânset Mințim... că mai citim din nou un verset Mințim... spunând mizerii cu un sălbatic urlet Mințim...că ajutăm dar nu mai mișcăm un deget
by MIHAI TODERICĂ [Corola-publishinghouse/Imaginative/1008_a_2516]
-
cădea mințit cu chipul în palme Dar este mult mai ușor să amăgești Fără ați mai păsa că minciuna-ți ustură și moare! Reamintire Nopțile ce-mi frământă sufletul, Mă readuc ușor în sufocanta zi Și demult îmi este uitat vuietul Ce se evaporă-n disperarea de a fi. Imagini din gându-mi ce sunt trecute, Aievea, îmi neliniștesc pașii... Unele dintre ele, deși par prea scurte, Sunt suficiente încât să sperie lașii! Deși toate ce-mi sunt uneori alături, Ar
by MIHAI TODERICĂ [Corola-publishinghouse/Imaginative/1008_a_2516]