10,579 matches
-
reflecta razele sângerii ale soarelui. Conurile cădeau pe nesimțite, o creangă se frânse fără nici un scrâșnet, de parcă ar fi fost calcinată. Fetița se uită În oglindă apropiindu‑și‑o de ochi ca o mioapă (ca Hana, care purta ochelari). Apoi zări imediat În spatele ei, de fapt În spatele oglinzii - pentru că În spatele ei nu se afla nimeni și nici un fel de drum - un drum de țară noroios străbătut de o șaretă. Pe locul din față stătea tatăl ei. Își scosese chiar o țigară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
ațipește de cum se aghesmuiește cu sânge și atunci poate fi ușor ferecată În lanțuri“. Afară era o blândă noapte mediteraneană, iar X vedea Învolburarea fulgilor mari de nea și În tihna nopții din Istanbul, auzea nechezatul cailor cazacilor. Apoi Îl zări de ofițerul care lăsase pentru o clipă cartea, ținând degetul arătător Între pagini. (Iată, domnilor, ce fel de morală propovăduiesc ei.) În pauza așternută ordonanța va scutura cu mâna foaia de cort. Domnul X simți cum zăpada Îi alunecă În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
această întrebare în timp ce zbura în josul dealului, dar cu toate acestea o mie de idei, care mai de care mai năstrușnice, îi treceau prin cap, fără ca alergarea să-i permită să găsească vreo explicație la asemenea absurdități. În cele din urmă zări stufosul aito, cu trunchiul sau gros, care marca punctul în care cărarea cotea brusc la stanga pentru a evita râpă, si isi păstra destul sânge rece ca să se-ndrepte spre el, chiar și cu riscul de a cădea în gol. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Mării Dame Solitare nu-i mai lipseau decât trei degete până să dispară de pe firmament, se convinserăcă monstruosul sălbatic nu va apărea, fiindcă în curând prima lumină a zilei avea să șteargă de pe cer stelele care încă se mai puteau zări. Și-acuma ce facem? întreba decepționat Chimé, când în sfârșit putură să-și vadă chipurile. Plecăm după el. — Fără să dormim? —Ai o viață-ntreagă ca să dormi, îi aminti Tapú. Iar eu n-am nici cea mai mica intenție s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
a pune mâna pe ticălos. Așa că... să pornim! Vâsliră de-a dreptul spre Punta Rofau, traseră ambarcațiunea pe nisip la mai puțin de cinci sute de metri de casă frumoasei Maiana și își deschiseră drum prin desișul râpei, pana cand zăriră deasupra lor grosul aito care marca punctul de cotitură al potecii. Aici a căzut! exclama Tapú Tetuanúi, arătând spre un bolovan. Și aici sunt urme de sânge. Să căutăm ghioaga. Am aruncat-o pe undeva pe-aici, prin boscheții ăștia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
și cu o forță a voinței neobișnuite, căci, rănit cum era și cu un picior zdrobit, reușise totuși să se târască până pe creasta care domină cele două povârnișuri ale insulei și de acolo, în continuare, catre vârful muntelui Otemanu. Îl zăriră până la urmă, pe când încerca să se ascundă între niște stânci. Cand se apropiară, începu să răcnească și să se strâmbe că un animal încolțit, aruncând cu pietre în ei în timp ce îi insultă într-o limbă de neînțeles. Acoperit de noroi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
în proprietatea celui care l-a capturat. Făcu o pauză plină de înțeles. Iar astăzi se împlinesc cele treizeci de zile. Se lasă o tăcere adâncă. Membrii Consiliului se uitau unii la alții nedumeriți și, în timp ce în ochii unora se zăreau scântei de furie, pe buzele lui Miti Matái se ivi un zâmbet. —Legea asta este o lege tâmpita! exclama în cele din urmă Roonuí-Roonuí. Iar eu nu sunt dispus s-o respect. Încă n-am terminat studiul tatuajelor. Nici o lege
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
de oră mai tarziu, dar știa că până atunci va avea Coadă Fregatei deasupra provei de la tribord, în timp ce în spate, exact între cele două carene, își va face apariția Undita lui Maui. Întorcându-și capul peste umărul stâng, avea să zărească foarte clar Crucea Sudului, iar deasupra umărului drept vor sclipi Cele Șapte Văduve Nebune. Cand se va afla în acel punct al oceanului, un bun navigator va ști cu precizie că, în acea perioadă a anului, trebuia să se afle
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
sclipi Cele Șapte Văduve Nebune. Cand se va afla în acel punct al oceanului, un bun navigator va ști cu precizie că, în acea perioadă a anului, trebuia să se afle exact între insulițele Maupiti și Țupăi. Nu trebuia să zărească vreun far - care de altfel nici nu existase vreodată - și nici să le regăsească pe hărți marine detaliate; știa că se aflau acolo, fiindcă generații de marinari polinezieni o știuseră înaintea lui și alte generații aveau s-o afle în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
si inca nu-i venea să creadă că acea provocatoare ființă se transformase, într-un timp atât de scurt, într-o robustă matroana, inca atrăgătoare, dar care nu mai amintea cu nimic de frumusețea răpitoare de altădată. Navigară fără să zărească uscatul timp de unsprezece zile și unsprezece nopți. Miti Matái cunoștea perfect apele acelea și nu avea nevoie nici măcar să consulte primitivă lui Hartă Marină țesuta din frunze de palmier și incrustata cu cochilii și cu pene colorate, ca să știe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
la întâmplare printr-o mare de trei ori mai întinsă decât Mediterana, însă dacă luăm în considerare că majoritatea acestor insulițe nu depășesc în general înălțimea unui palmier, e de înțeles că se putea traversa întreaga Micronezie fără să se zărească pământul nici măcar o singură dată. De fapt, în cursul călătoriei sale în jurul lumii, Fernando Magellan a traversat Micronezia și nu a întâlnit decât o singură insula, Guam, si asta abia în ultimul moment. El a botezat-o „Insula Hoților“, fiindcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
El a botezat-o „Insula Hoților“, fiindcă era plină de bandiți și pirați, iar mai tarziu atât Álvaro de Meldana, cât și văduva lui, Isabel Barreto, precum și Pedro Fernández de Quirós, au navigat și ei prin această regiune fără să zărească vreo urma de pământ, care parcă devenea invizibil. Arhipelagurile Carolinelor, Marianelor sau ale insulelor Marshall nu sunt de fapt decât niște grupări de atoli sau de crește vulcanice, care abia se ridică puțin deasupra apelor mării, deseori atât de depărtate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
chiar dacă nu am debarcat pe el. —De ce? Pentru că era o coastă foarte accidentată, cu valuri uriașe și cu un curent care ma purta spre nord, paralel cu țărmul, si care nu-mi permitea să manevrez piroga. În depărtare se puteau zări munți imenși, toți albi. Chimé din Farepíti ridică mâna cu timiditate și întreba nedumerit: Cum e posibil ca în fața noastră să se întindă Infinitul Ocean al Infinitelor Insule și, totuși, în direcția opusă, să se ridice Pământul Infinit? — De fapt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
în care Navigatorul-Căpitan petrecea ore întregi pe catarg, isi dădu drumul să alunece cu agilitate până pe punte și ordona de îndată cârmaciului să îndrepte vasul spre nord. La amiază zilei următoare, Omul-Memorie se grăbi să strige din toate forțele că zărise pământ. Adevărul este că nu era decât un mic atol, cu diametrul sub un kilometru, dominat de o imensă laguna centrală, dar, până la urmă, era un loc în care puteau să facă reparații, să se aprovizioneze cu tot felul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
care arătau că locul era vizitat destul de frecvent, ceea ce însemna că trebuia să existe o insulă locuită, undeva în apropiere. Trei zile mai târziu, Miti Matái hotărî să reia drumul spre nord și, în mai puțin de douăzeci și patru de ore, zăriră o insulă adevărată, cu un munte adevărat și cu locuitori adevărați, dar care nu se arătară câtuși de puțin încântați să vadă apărând pe coastele lor o navă care părea a fi venită de foarte departe. Peștele Zburător trase la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
erau aceiași și nici nu aveau vreo idee cine erau sau de unde veneau. —Probabil dinspre vest, fu singurul indiciu pe care putură să-l dea. Tot ce e rau vine dinspre vest. Adăugară, totuși, ca în ultima vreme pescarii lor zăriseră - întotdeauna în larg - nave enorme care veneau dinspre est, înalte că munții și cu pânze albe, care semănau cu niste aripi uriașe de pescăruș. —Și noi am văzut una, răspunse Miti Matái. Și, cu toate că era noapte și nu puteam desluși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
insula, astfel că, dacă s-ar fiîntâmplat să o întâlnească în timpul nopții, ar fi putut naufragia între periculoasele recife de coral, însă atunci când apăru dintre valurile oceanului, ca prin minune, în fața lor, soarele era sus pe cer. Vahíne Auté o zări la timp și dădu alarmă, iar vâslașii trecură imediat la posturile lor și își dădură toată silința pentru a evita pericolul. Totuși, alții nu fuseseră la fel de norocoși, căci, pe când ocoleau coasta nordică, descoperiră dintr-odată că vreo doisprezece oameni le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
acelor nenorociți sau de a-și continua drumul către apus, ignorându-i. Vetéa Pitó fu cel care arată cu mâna spre niște recife care se ridicau la vreo jumătate de milă distanță, printre care, pe masura ce erau împinși spre nord, se zăreau tot mai clar resturile unui vas uriaș. Judecând după carena, acum distrusă, isi dădură seama că era vorba despre misterioasă ambarcațiune care trecuse pe lângă ei în acea noapte întunecoasa, cu ceva timp în urmă. Nu se mai putea folosi nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
convins de propriile lui cuvinte. Amintește-ți că singurul lucru important pentru noi este misiunea pe care-o avem de îndeplinit. — Dar acolo sunt și copii! protesta Vahíne Tiaré. Nu putem să lăsăm bietele ființe să moară de sete. Se zăreau, într-adevăr, doi copii îmbrăcați în zdrențe, iar unul dintre ei avea și el părul deschis la culoare și ochii asemeni unui orb. Acest amănunt îl făcu să se hotărască pe Navigatorul-Căpitan, care făcu un semn către Tapú Tetuanúi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
uimirea și nedumerirea lor, unul dintre naufragiați - atât de bărbos încât din toată fața nu i se mai distingeau decât ochii- le puse în palmă niște mici pietre galbene, de forma rotundă și cu fetele plane, pe care se puteau zări cât se poate de clar un chip omenesc și niște semne ciudate și, privindu-le, Tapú Tetuanúi se convinse că tocmai primise în dar un talisman magic, care deschidea toate porțile. Dar cum era posibil ca niște oameni care stăpâneau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Tetuanúi, ai cărui excelenți ochi nu distingeau decât monotonia mării și a cerului, de un albastru uniform, pătat doar la orizont de câțiva nori albi. Maestrul sau îi arăta cu un gest plictisit unul dintre norii aceia îndepărtați, care se zăreau în partea stângă a vasului. —Acolo. — Dar eu nu văd decât un nor! protesta băiatul. Navigatorul-Căpitan îi adresa o privire lungă și mustrătoare: —Te-ai uitat bine la el? întreba. Celălalt se concentra și mai mult, mintea lui caută un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
atât de mult. N-am nici o idee, recunoscu în cele din urmă. Bănuiam, răspunse el ironic. Este vorba despre un vulcan. —De unde știi? —Gândește-te. Bietul băiat, și dacă s-ar fi gândit patru zile, câtă vreme n-ar fi zărit un firișor de fum ieșind din nor, n-ar fi putut să-și dea seama de ce naiba insula care se ascundea sub acel nor - dacă într-adevăr se ascundea vreuna - trebuia să fie vulcanică. După un timp, căpitanul Mararei ajunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
aceleași capete rase, cu două mese laterale, și același tip de ghioage... Ce oameni oribili! — Și Anuanúa? întreba Miti Matái. N-am văzut-o, se grăbi să răspundă Căpetenia Războinicilor. Și nici pe celelalte fete... Făcu o pauză. N-am zărit nici vase mari. Arată cu un deget spre Miti Matái. Ai avut dreptate. Am fost mai rapizi. —Ești sigur? —Cel puțin pe insula nu sunt, insistă Roonuí-Roonuí. N-am văzut decât pirogi de pescuit. — Dar dacă am nimerit pe alta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Căci s-ar putea să existe mai multe insule cu oameni de aceeasi rasă. Roonuí-Roonuí nega cu un semn ferm din cap. Asta e insula! Cum poți fi sigur? O presimt, replică el cu naturalețe. Și, în plus, n-am zărit nici o singură navă de război într-o insula de războinici... Făcu o scurtă pauză și apoi adaugă, ca și cum prin asta ar fi înlăturat orice dubiu: Și pentru că nici războinici n-am văzut. — Cum adică n-ați văzut războinici? întreba Omul-Memorie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
în această poziție absurdă de temniceri ai unor ființe respingătoare, care păreau să trăiască pândindu-le cea mai mica neatenție, ca să le sară la gât. Cățărate în palmierii cei mai înalți, gărzile cercetau cu atenție orizontul, așteptând cu nerăbdare să zărească navele dușmane, dar se părea că oceanul - sau poate taifunul- le înghițise pentru totdeauna. Ce facem dacă nu se-ntorc? întreba Chimé din Farepíti într-o seară, pe când se află așezat lângă cei doi prieteni ai lui, la pupă catamaranului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]