1,680 matches
-
și plâng). În Orizont și stil, Blaga denumește metaforic "cele trei orizonturi temporale posibile și de profil divers, ale inconștientului": timpul-havuz, "orizontul temporal deschis unor trăiri îndreptate prin excelență spre viitor", timpul-cascadă, "orizontul unor trăiri pentru care accentul supremei valori zace pe dimensiunea trecutului" și timpul-fluviu, care "își are accentul pe prezentul permanent". Orice poem al lui Romanescu trimite, în text sau subtext, la una dintre aceste ipostaze ale timpului, ce adâncește lumea în "limba universală a plânsului". Apare, spre exemplu
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
ritualică. Simptomatic rămîne episodul bătrînului negru, care face noduri marinărești, de-a lungul unei frînghii, "pentru ca alții să le dezlege." Mai mult, proprietarul transportului de sclavi (Aranda), prieten bun înțelegem cu Don Benito, mort la rîndul său pe parcursul tribulațiilor corabiei, zace și acum la prova vasului. Osemintele sale par a fi crucificate, deasupra lor oricine putînd citi inscripția ocultă: "Urmați-vă conducătorul!" Delano înțelege treptat că se află în mijlocul unui univers de coduri alegorice, care trebuie numaidecît descifrate. Agasat de prezența
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
descoperită și, cum toate indiciile trimit la erou, profesorul va fi reținut și supus interogatoriului. Wilt nu poate explica unde se află soția sa și, întrucît păpușa (crezută victimă umană) a fost deja cimentată, neexistînd dovezi că, în puț, nu zace, cu adevărat, un cadavru, se vede nevoit să accepte bănuielile de crimă ale investigatorului principal, inspectorul Flint. Flint este un polițist versat și eficient, care, obtuz prin profesie, are idei fixe, de obicei funcționale în interiorul psihologiei criminale. Și în cazul
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
meu,/ Ca dintr-o închisoare pe care/ Singură mi-am închinat-o,/ Pentru nenumăratele mele crime,/ O închisoare celebră,/ Devenită muzeu,/ Cu versuri zăvoare/ Și gratii de rime-/ Publicul o vizitează/ Și, înfiorat de torturi,/ Nu se miră/ Că nu zace, în ea, nime//" (Pasul)45. Obsesia existențială, îndoită de o feminitate desăvârșită, naște, cum este de presupus, zborul, a cărui morfologie se află, undeva, între existențialismul blagian și patosul eliberator, de tip stănescian. Puntea dintre cele două lumi este, cumva
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Ca dintr-o închisoare pe care singură nu am închinat-o/ pentru nenumăratele mele crime,/ O închisoare celebră/ Deveintă muzeu,/ Cu versuri zăvoare/ Și gratii de rime Publicul o vizitează/ Și înfiorat de torture/ Nu se miră/ Că nu mai zace-n ea nime". (Pasul) Constrângerile prozodice devin, de asemenea, un impediment, în calea libertății omului și al poetului, care, oricum, se rătăcește permanent în vitregiile unei societăți aspre care îi demolează toate vechile certitudini: "Singurătatea e un oraș/ În care
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
sorbit de-o sete să cobori într-un adânc tot mai rarefiat de viață și moarte a respira implică lumea, suferința atenuată doar de traversarea ei, prelungită într-o mână întinsă, deși încă pătrunsă de-o aspră nelinișt pesemne aici zace toată taina. în acest puțin. mărunt, totul în tăcere. fiecare pas este unic. nu va mai reveni. nu se știe, ce aduce pasul următor. merg. merg nu spre a ajunge, ci spre a fi acolo unde sunt. oare, nu fiindcă
Poezie by Andrei Zanca () [Corola-journal/Imaginative/8510_a_9835]
-
1907-1909) din care răzbate un sens redempționist, mesianic, al suferinței care transcende scena mizerabilistă a decupajului istoric. Dacă prima pictură întreține un simbolism difuz recuperabil din haloul unei suferințe spiritualizate, în cea de-a doua, catafalcul improvizat, modest pe care zace Ellenai a fost înlocuit cu aripile îngerului Eloe care o poartă spre paradis. Remarcabil în pictura lui Malczewski este tocmai această trecere dinspre tabloul cu subiect istoric, cu o intrigă, la compozițiile simboliste. Cadrul realist al unor picturi din seria
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
fratele său, altul un demon în chip de înger, blând dar implacabil. Prima formulare a luat ființă încă din concepția realistă, căutând accentele impresionante nu în valorile formale, ci în povestirea dramei, și de aci banalitatea soluției. Tânărul Cornel Smigelschi zace în pat cu capul pe pernă, cu cămașa descheiată pe piept, iar îngerul se apleacă peste el, sprijinindu-și mâinile pe căpătâiul patului și sărutându-l ușor pe frunte. Aripile fantastice apar ca niște umbre sinistre în fața ferestrei, iar o
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Orfeu reprezintă artistul prin excelență -, devin complementul nefericirii și chiar al damnării. Pictorul revine cu un alt tablou în același decor stâncos al unui țărm, unde Orfeu, ținându-și lira la piept și cu o coaroană de lauri pe cap, zace abandonat. Alt tablou, Lira lui Orfeu (1898), se încadrează în tema decapitării poetului, capul său find așezat pe lira sa; de data aceasta, chipul poartă expresia serenă a unei împăcări în sfera artei sale, dar și a morții. Și Jean
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
de niște anonimi și obscuri "ei". De pildă, "Comisia urmează să fie numită...", "Este necesar să ...". "Ajutorul dumneavoastră este apreciat...". La auzul acestor propoziții, tendința este de a "căsca". Personalul din propoziție este fie obscur, absent sau pur și simplu, zace acolo. Cine numește? Cine execută? Cine apreciază? De ce oare să nu scriem: "Directorul adjunct Ionescu va numi comisia...", "Șeful serviciul tehnic va face...", "Apreciez ajutorul dumneavoastră..." În acest fel și cel care scrie iese la lumină. Se revigorează și fraza
Strategii de comunicare eficientă by Mircea Agabrian () [Corola-publishinghouse/Science/1074_a_2582]
-
mai pot lucra pământul și Îi Întâlnești triști având În față câte un feldeți (50 ml) de rachiu ordinar, sporit cu apă, așteptând un telefon din Italia ori Spania de la copiii și nepoții lor care au luat drumul bejeniei. Combinatul zace În paragină, ca atâtea altele de pe cuprinsul țării. În loc de paznic o haită de câini, care ies În stația de autobuz când știu ei că trece pe acolo cineva În speranța că li se va arunca vreo ciozvârtă. Un dulău de
GĂLĂUȚAŞUL by IOAN DOBREANU () [Corola-publishinghouse/Science/1183_a_1894]
-
radical și tenace al oricărui păcat originar, al oricărei erori economice sau psihologice. Iată în ce mod Severino își asumă această propunere într-un fragment semnificativ din Esența nihilismului: Pentru a redeștepta adevărul ființei, care încă din ziua nașterii sale zace adormit în gândirea occidentală, va trebui să pătrundem pur și simplu sensul acestui gând simplu și măreț: că ființa este și că nu îi este îngăduit să nu fie. Deșteptarea sa constituie desigur pericolul major pentru lunga iarnă a rațiunii
Nihilismul by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
o porni iar înainte, după aceea, întorcîndu-se la capela Sfintei Fecioare, întinse amîndouă brațele într-un gest cuprinzător, care voia să spună tot, și, mai fudul decît un proprietar de la țară care-și arată spalierii, spuse: Sub această simplă lespede zace Pierre de Brézé, senior de la Varenne și de Brissac, mare mareșal de Poitou și guvernator al Normandiei, mort în bătălia de la Montlhéry, la 16 iulie 1465. Mușcîndu-și buzele, Léon se frămînta în loc. Iar la dreapta, acest nobil ferecat tot în
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
aceeași intenție de a polemiza, deja remarcată: originea nobilă a lui Cotys este de viță veche, spre deosebire de alte personaje care nu au deloc sânge nobil... Poetul consideră că zvonul bârfitor (fama loquax) l-a informat deja pe Cotys că el zace pe un pământ apropiat celui trac și, de aceea, îi adresează rugămintea de a fi ajutat. De altfel, e de datoria regilor să-i ajute pe cei căzuți (regia res est subcurrere lapsis). Cotys are în comun cu un zeu
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
Troia ar fi fost fericită? Calea spre virtute se deschide în mijlocul relelelor publice (Publica virtuti per mala facta via est, v. 76)". Câte aluzii la situația prezentă nu numai a lui Ovidiu, ci a Imperiului! "Virtutea, care se ascunde, care zace necunoscută în evenimentele fericite, apare și se afirmă în evenimentele potrivnice". (v. 79-80) Quae latet inque bonis cessat non cognita rebus, Apparet virtus arguiturque malis. De aceea Fabia are ocazia de a deveni celebră la fel ca eroinele trecute în
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
recunoască "una din înfățișările tragice ale sufletului omenesc: bunătatea și slăbiciunea bărbatului călcate în picioare de viclenia femeii; încrederea revărsată peste hotarele îngăduite; orbirea dragostei izvorâtă din nevoia de a iubi"; chiar dacă se consolează cu gândul că în fiecare bărbat zace un încornorat care se ignoră oricum, imaginea nu-i convine deloc și, jignit în amorul propriu, condamnă râsul inconștient al spectatorilor ce se cred feriți de nenorocire. Și e normal să se simtă lezat: doar nu venise la teatru pentru
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
Mama lui Lemminkäinen pornește imediat la drum. Ca vrăjitoare încercată, știe de unde pornește răul, anume de la așa-zisa stăpînă a Pohjolei, care nu este decît duhul antropomorfizat al unor adîncimi de ape învolburate. Numai ea cunoaște întîmplarea și locul unde zace eroul. Fiind vrăjitoare amîndouă, întîlnirea capătă aspectul unei competiții. Nu rămîne “maicii bătrîne” decît să interogheze “elementele”, pinul, stejarul și drumul, să vină în ajutor. Căci în Kalevala toate regnurile sunt însuflețite, antropomorfizate: mineral, vegetal, animalier și participă cu puteri
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
în aceeași gloată a sofiștilor, ba chiar îl socotesc mai periculos decît aceștia, întrucît exercită o putere de fascinație asupra tineretului, prin personalitatea sa puternică, prin profunzimea și religiozitatea convingerilor sale, care nu au nimic corespunzător la sofiști. Și aci zace marea tragedie din viața lui Socrate”. Acesta ar fi cadrul general. I se asociază un alt aspect, care îl privește direct și sigur numai pe Socrate: bătălia pentru adevăr. Frenkian mai adaugă o frază lămuritoare, succint, dar pe care am
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
închidere. Nici în Miorița sacrificiul nu trebuia să pară sîngeros și dramatic. Aici nu este vorba de construcție în piatră, ci de o reconstrucție în spirit, anume de refacere a ființei umane înseși, amenințată cu surparea datorită fricii demolatoare ce zace în adîncuri. Frica trebuia învinsă printr-un eroism al faptei, de care s-a dovedit a fi vrednic un adevărat aristos (Duiliu Zamfirescu). Este un eroism al gîndului (nu al mușchiului), rezultat din înseși înfruntarea morții atotbiruitoare. STEFAN ARTENI (BIOGRAFIE
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
de maica mare, doamna Ilinca. Mitropolitul oftă, ar fi vrut să spună ceva, își drese glasul și-și lăsă privirea în pământ. Se întreba dacă tânărul plin de viață din fața sa nu face un gest de impietate. Marele lui prieten zace mort și părăsit în odaia rece, privegheat de un grăjdar, care-i aprinde lumânare de la lumânare să nu stea fără lumină, iar tânărul se ridică pe treptele măririi până sus și de acolo demonstrează că este energic și capabil și
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Constantin. Pe Ilinca au luat-o deoparte surorile domniei sale, ca să poată avea sufletul lui Scarlat liniștea de trebuință. L-am așezat la Mitropolie la Târgoviște. În primăvară am pus de i-au săpat pe piatră cam așa: „Supt această piatră zace jupân Scarlat vel paharnic, ginerele lui Io Constantin Basarab Voevod și fecior al lui Alexandru Mavrocordat, marelui dragoman al Porții turcești, tânăr încă, d-abia vârsta-i douăzeci și doi de ani ajungând, și un an și jumătate cu iubita
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
de făcut când ești un uriaș conștient de forța ta, dar când adversarii sunt egali în putere, încearcă deci... Nu-i câștigi niciodată, încearcă să rămâi prieten cu un ticălos. Cu câți n-o făcusem (firește fără să știu ce zace în ei) și... Plecând în armată lăsasem celui mai bun prieten al meu tot ceea ce aveam, haine, cărți, manuscrise, fotografii, scrisori... Petrecusem împreună prin cafenele acele ore de credință comună în destinul nostru literar, când se spune tot și nimic
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
mai zăbovi câteva minute în pat. O mustra gândul că își lăsase fata singură la horă. “Ei, și ce dacă e cu Florin, e și el băiat.” “Da, dar e de pe la noi și e băiat bun.” “Apoi, poți ști ce zace în om.” “Asta așa-i.” “Da’ lasă că o iscodesc eu îndată ce cântă a treia oară cocoșul cel pestriț.” “Da’ vezi, să o iei pe departe. Las-o și pe ea să mai respire.” “Ei, e fata mea, atâta am
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
balansând sub clătinarea lămpilor, acum întunecate. Doar paharele roșii se aprind, se sting și se reaprind repede. Apoi nepoftitul publicist dispare, ca un taur amorțit. În urma lui, pelerina pendulând, fâșii-fâșii... Întunericul înghite barba de Crist alcoolizat a regizorului. Anihilat, studentul zace prăbușit pe masă, smocuri rare de păr, în jurul unei elipse de chelie roșcată. Mi-e capul greu, prăbușit. Întrezăresc în răstimpuri ochii fetei, violet primăvăratec și umed. Aș atinge mâinile ei lungi, dezgolite și albe, răcoarea gâtului de sticlă. Pe
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
înțelesurile. Trenul încremenește, am timp să-mi dau seama că trenul s-a oprit de mult. Sunt părăsit și pieziș. „Învață-ne a socoti zilele noastre, ca să putem dobândi o inimă înțeleaptă.“ Trenul și-a înfipt colții în gheața zilei, zace mulțumit și răpus. Sunt singur în compartiment, nu e nimeni. Suntem la destinație, vagonul s-a golit, trenul a înțepenit, în gara cocoșată și ninsă, de pe o rută periferică. Îmi privesc palma, o apăs în umărul de deasupra canapelei, e
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]