157,129 matches
-
ceas de mînă înfrunzind lîngă o cană cu apă.// privirile tale mă aproximează și mă străbat/ și dincolo cad la pămînt ca un păr despletit: (O corabie de nuiele). Caricatura însăși (în cheia unui Tristan Tzara) devine gravă, o, am zice, caricatură elegiacă: „Eram numai noi/ și soarele roșu/ ca un pește cu nasturi așezat în fotoliu.// am întrebat-o n-ai vrea/ să ai un falus/ și un tată cu un singur ochi?// mi-a răspuns: am/ cunoscut anii trecuți
Între două stări-limită by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13489_a_14814]
-
în jos” (Privitori și privighetori). Viziunea vădindu-se asociabilă cu senzația de orbire mîntuitoare ca o infirmitate divină: „pe drept cuvînt se crede că e orb deși pe drept cuvînt/ el vede cu tot trupul de parcă ar fi apă./ adevăr zic vouă: celui care plînge/ Dumnezeu îi umblă pe pleoape” (Luna neagră sau cît de frumoasă e femeia care a născut un orb). Ion Mircea e un poet intens care confruntă două stări-limită ale artei d-sale, transcendența care e supraverbală
Între două stări-limită by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13489_a_14814]
-
să nu piardă poante și să meargă drept la inima dramaturgului - înalt dregător - acolo n-am ocazia să admir... un Apus de soare...” Autorul piesei - povestește Al Cazaban - nici n-a clipit din ochi. „Hait, m-am curățat” mi-am zis, nemulțumit de prostul meu obicei de a mă ține de glume. Leul și-a lăsat în jos coama, rozându-și încet mustața și a scris apăsat pe petiție: se aprobă”. Era cea mai lungă masă a cafenelei Kübler - continuă Alexandru
Masa intelectualilor by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13513_a_14838]
-
de trăit. Ce i-a adus lui revoluția? Nimic! Revoluția i-a îmbogățiti pe unii, dar pe el l-a sărăcit. Același om obișnuit crede că averile care s-au făcut după ’89 au fost dobîndite prin hoție. S-ar zice că și azi trăim în plin ceaușism ideologic și că singura scăpare e să avem răbdare de a face critica ceaușismului, în detaliu, fiindcă altminteri, Ceaușescu ne-a dat, fie numele lui lăudat.
Obsesiile ceaușismului by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/13519_a_14844]
-
această componentă, va avea mult de pierdut. Din fericire, în Balcani arta de a povesti este foarte vie încă, mai ales în folclor. Doi etnologi americani au efectuat în sudul Iugoslaviei și în nordul Albaniei o investigare a unui așa-zis „laborator homeric”. Era prin anii ’30 și ei s-au întrebat cum era posibilă încă producția de poezie epică, tocmai pentru a înțelege mecanismele poemelor homerice. Ei au elaborat studii remarcabile și au făcut descoperiri importante în Balcani: anii ’30
Cu Ismail Kadaré - Balcanii și literatura by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/13466_a_14791]
-
Cine mănîncă din corpul meu și bea din sîngele meu va avea viață eternă - sau veșnică dacă doriți - și îl voi învia în ultima zi» - sau «ziua din urmă» - dacă vă place mai mult. - Ioan, șase-treișpatru! - Bravo, dar cum ar zice Suveranul Pontif: «Resta con noi, Signore, poichè si fa sera...» - Luca douășpatru-douășnouă! - Cinci ori cinci? - Douășcinci! - Radical din șaișpe? - Patru!” O. Nimigean știe ca nimeni altul să savureze sonoritatea cuvintelor celor mai exotice, iar sensul lor aproape că nici nu
Ucigaș fără simbrie by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13506_a_14831]
-
și zbang! îi izbesc în umăr o thamisho-ta kai. Amortizează, ghiolbanul, trece mișto din izazura în samuro, intră în bush-quin și finalizează spre plexul meu kazuka în foarfece, cu fandare. (...) Eu făceam «Ha!», el făcea «Ha!». Dom’le, și cînd ziceam « Gata, l-am terminat!» îmi leapădă un fu-thu-thei între felinare că mă dă grămadă.” (p. 95) Nu știu în ce măsură cuvintele subliniate, care aparent aparțin unei limbi asiatice, denumesc cu adevărat procedee de arte marțiale sau sunt, pur și simplu, inventate
Ucigaș fără simbrie by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13506_a_14831]
-
destul de agresivă, din care am omis insulta vulgară) amestecă - așa cum li se întîmplă adesea nespecialiștilor - morfologia și ortografia, planul formei gramaticale și cel al scrierii: ”și vezi băi... că se scrie corect e bine să copiezi nu să copii cum zici tu”. Formele (să) copii, (să) copie sînt variante morfologice neadmise de norma actuală, dar atestate în trecut; în dicționarul academic (DA), o formă fără -ez apărea într-un citat din N. Iorga („neglijă să le copie din nou”), indicîndu-se și
Vechi și nou by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13514_a_14839]
-
bancuri prim ministrul României: cînd spune că trebuie să ne grăbim pentru a putea ajunge în 2007 în Uniunea Europeană sau cînd le dă cu tifla străinilor care vin ei să ne învețe ce să facem în țărișoara noastră suverană. Să zici că aici premierul ar fi sfîșiat de dilema că una îi cer americanii și alta Uniunea Europeană. Nu e nici o sfîșiere - și americanii și europenii par vorbiți în privința corupției. Iar după ce ambasadorul american la București, vizat de dl Năstase, a dat
Bancuri proaste în contul României by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/13537_a_14862]
-
poetică constituie unul (sic!) dintre multiplele forme posibile și practice ale angajării reale în mai marele angajament istoric al țării” (pp. 12-13). Citite astăzi aceste vorbe sună, la prima vedere, atît de cinic încît unul dintre scriitorii tineri născut, să zicem, în anul 1980, ar putea crede că ele au fost rostite (sau scrise) în glumă. Pe de altă parte însă, la o privire atentă se observă că dincolo de lexicul provenit din fondul principal de cuvinte al limbii de lemn din
Pionierii postmodernismului românesc by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13525_a_14850]
-
Eram în costum de vânător, cu pușca în mână și cu o pradă bunicică: un iepure și patru potârnichi. Comand o halbă de bere. Chelnerul se uită la vânatul împrăștiat cu fală, se uită și întreabă: „Cât costă?” „Nu vând” zic scurt. După câteva secunde vine la mine un domn încruntat și bărbos: „Cât ceri?” Am simțit pe loc jupânul. „Vi le dau pe gratis” spun sâcâit. „Nu-mi trebuie mie cadou - răspunde Gherea, căci el era - eu cumpăr, sunt negustor
Fără șase 1OO (II) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13530_a_14855]
-
secunde vine la mine un domn încruntat și bărbos: „Cât ceri?” Am simțit pe loc jupânul. „Vi le dau pe gratis” spun sâcâit. „Nu-mi trebuie mie cadou - răspunde Gherea, căci el era - eu cumpăr, sunt negustor.” Ca să scap, am zis un preț. Mi-a dat dublu. Peste câteva săptămâni, iar dau prin gara Ploiești, de astă dată fără pușcă, în „civil”. Intru în restaurant. La o masă - Caragiale, Delavrancea, Costică Arion și Gherea, patronul localului. Mă îndrept spre masă cu
Fără șase 1OO (II) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13530_a_14855]
-
gara Ploiești, de astă dată fără pușcă, în „civil”. Intru în restaurant. La o masă - Caragiale, Delavrancea, Costică Arion și Gherea, patronul localului. Mă îndrept spre masă cu respect - dar Gherea mă și ia în primire: „Nu te supăra, domnule, - zice - nu ți-am cumpărat eu un iepure?” „Ba da” a răspuns fudulul vânător din mine. Atunci pe Caragiale, care mă știa de la Moftul român, l-a apucat râsul parcă-l aud: „Cum, mă, Cazaban - râdea- tu vinzi iepuri și mai
Fără șase 1OO (II) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13530_a_14855]
-
Lucrările Publice. Într-o zi, aflându-mă în București, mă întâlnesc cu Vlahuță. „Ce mai faci, domnule, unde te-ai înfundat, de nu se mai aude nimic despre dumneata?” - mă întâmpină. Îi spun eu păsul meu. „Vorbesc eu cu Delavrancea - zice - lasă că aranjez să fii mutat în Capitală, doar ești scriitor”... Când, peste zece zile, mă pomenesc cu un ordin să mă prezint la București la minister. Mă duc, șeful de cabinet mă introduce la domnul ministru, care s-a
Fără șase 1OO (II) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13530_a_14855]
-
sunt talentați la jocul cu mărgelele de cuvinte, o dau sistematic în bară când încearcă să scoată efecte etice din osârdia retorică. Un recent exemplu de nefericită exersare a misiei moralizatoare într-o lume lipsită de prințipuri (și carele va zică zică, nu le are!) mi l-a furnizat Cornel Nistorescu. E inutil să repet ceea ce-am spus și scris de multe ori despre directorul „Evenimentului zilei”: că îl consider cel mai seducător reporter român al ultimei jumătăți de veac
Dublu Dinescu și simplu Nistorescu by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13540_a_14865]
-
talentați la jocul cu mărgelele de cuvinte, o dau sistematic în bară când încearcă să scoată efecte etice din osârdia retorică. Un recent exemplu de nefericită exersare a misiei moralizatoare într-o lume lipsită de prințipuri (și carele va zică zică, nu le are!) mi l-a furnizat Cornel Nistorescu. E inutil să repet ceea ce-am spus și scris de multe ori despre directorul „Evenimentului zilei”: că îl consider cel mai seducător reporter român al ultimei jumătăți de veac și
Dublu Dinescu și simplu Nistorescu by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13540_a_14865]
-
se îmbrățișeze. Prin uzul discret al unei singure cutii de chibrituri. Propunerea mea n-a stârnit entuziasmul, măcar interesul celorlalți, fiind chiar cu ostilitate întâmpinată de acel dintre noi căruia cu drag și numai când nu era de față, îi ziceam Herșale Ostropoler. (Mult mai târziu, proprietar de mai multe imobile pe mirifice meleaguri mediterano-atlantice, nu m-a invitat. Paza bună...). Față de refuzul de a antama cel puțin tema, mi-am dat seama că nici el, nici ceilalți nu sesizau că
Scriitorul terorist by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/13541_a_14866]
-
că, în caz de reușită, întreprinderea noastră ar fi fost considerată un gest de tinerească afirmație. Spre a salva ultima șansă, am insistat: „Dacă am face-o, n-am avea decât de pierdut”, am spus, comițând tipicul lapsus - voisem să zic, de câștigat. După care m-am cufundat în tăcere, renunțare de pe urma căreia instituția stă și astăzi în picioare, într-o destul de rezonabilă bătrânețe și după ce a găzduit, nu de prea mult, alegerile pentru conducerea Uniunii Scriitorilor. Nu mi-ar fi
Scriitorul terorist by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/13541_a_14866]
-
trimiteri la neobositul Adrian Păunescu. Se întreba, retoric, dl. Marian Popa, de ce nu au atras și nu atrag alți scriitori mase de români? Mircea Zaciu, bunăoară, sau Augustin Buzura, sau Ioan Bogdan Lefter sau Barbu Cioculescu? Mai întâi, mi-am zis, scoțându-l din cauză pe Mircea Zaciu, pe care problema nu-l mai interesează, ceilalți trei nu ne-am epuizat șansa: dacă în luna august a anului 2003 nu am electrizat masele, faptul se poate împlini în septembrie-martie! Ce e
Scriitorul terorist by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/13541_a_14866]
-
abilitate procedează dl. A. Păunescu, terorizând însă mai cu seamă la televizor unde numaidecât i se poate aplica o lecție pe buton. Parcă i-ar păsa! Căci motivele din care este așa de cultivat sunt altele... Să vedem, mi-am zis: în loc să zvârle din mână pixul cu pastă, gel, fluiduri, stiloul cu cerneală lavabilă, creionul, tradițional la ultimul centimetru, tastatura calculatorului second-hand și să pună cu dichis la cale aruncarea în aer a atelierului prezidențial de decorații, producător de stele în
Scriitorul terorist by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/13541_a_14866]
-
prea slabă ca să mai ducă la umăr kalașnikovul, ochiul prea obosit ca să mai țintească victima ce tocmai iese la aer curat - din care va mai inspira o singură pală. Cetățiani-pompiari, pompiari-cetățiani preconiza rosetistul personaj caragialian. Scriitori - teroriști, teroriști - scriitori vom zice noi, supunându-ne verdictului. Cu adaosul că așteptăm condoleanțe. Și, bineînțeles, muniții.
Scriitorul terorist by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/13541_a_14866]
-
intrînd prin altă parte, se spune că este «ridicol»”. Am putea defini obiectul actual al ridicolului, crede Traian Ștef, drept un „atentat la normalitate”, ceea ce e, desigur, un criteriu vag, însă în concordanță cu „democratizarea”. Ridiculizăm în temeiul unei, ca să zicem așa, sinteze a cerințelor civilizației și culturii, fără partipriuri și îngustimi, fără a lăsa deoparte pe cît posibil nimic semnificativ, în orizontul unei „globalizări” umaniste... Cel puțin tot atît de interesante ni se înfățișează considerațiile eseistului consacrate ridicolului în calitatea
Despre ridicol by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13528_a_14853]
-
tale de-a te ridica la nivelul propriilor vise de mărire. Nu știu câți dintre degenerații gen Naom Chomsky, inamic nevrotic al ideii de capitalism, și-ar abandona avantajele catedrelor occidentale pentru a veni să trăiască din două sute de dolari la, să zicem, Universitatea din București. Sau, ca să nu-l chinuim cu distanța, la aceea din Havana (poate cu doar cincizeci de dolari, că e mai cald și întreținerea costă mai pușin!) Astfel de Gică-contra nici măcar n-ar trebui pomeniți, pentru că programul lor
Grămăjoara de amprente by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13562_a_14887]
-
în limba română, coordonate de ministrul Sănătății, seamănă ca două picături de apă cu cele din franceză.” În cazul dlui Mircea Beuran nu mai e vorba, ca la dna Puwak de conflicte de interese și de alte asemenea, să le zicem, finețuri. Ministrul Sănătății e prins că a furat intelectual - fiindcă asta înseamnă plagiatul. Cum mai poate fi păstrat în funcția de ministru un medic care poate face una ca asta. Despre scandalul în care e implicata Hildegard Puwak, Tudor Mohora
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13538_a_14863]
-
1984; III, 1986) marchează un moment important al scrisului Danei Dumitriu prin trecerea de la formula romanului „psihologic” din cărțile precedente - Migrații (1971), Masa zarafului (1972), Duminica mironosițelor (1977), Întoarcerea lui Pascal (1979), Sărbătorile răbdării (1980) - la modalitatea specifică romanului așa-zis „istoric”: reperul este secolul XIX, iar semnificația abordării sale epice este definirea momentului și a împrejurărilor în care „s-a deschis viața modernă a unei țări. O țară mică, «înghesuită între imperii»”. Dacă acestea sînt sensul și motivația generală ale
„Prințul Ghica”, roman total by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/13515_a_14840]