1,257 matches
-
altuia evantaiul, care trece dintr-un salon în altul. După câteva minute, evantaiul îi este redat proprietarei, iar dintre cele cincisprezece nume înscrise pe el Paulinei le recunoaște pe toate, cu excepția celui, firește, al lui Jean de Pange... Cu inima zvâcnind, Pauline se apropie de tânăr. Știe de la început că "nu mai este un joc", un flirt, ci "cei dintâi fiori ai dragostei". Cei doi tineri își deschid unul altuia inimile. Se mai întâlnesc de câteva ori în secret, iar curând
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
femeia aceea, ca un hoț, într-o clipă de slăbiciune, cu complicitatea aburilor de alcool; dimpotrivă, pe acest jucător cinstit îl întărâta doar lupta și cedarea pe deplin conștientă. Nu avea cum să-i scape. Baronul știa că otrava arzătoare zvâcnea deja în vinele sale". Totuși, aici baronul se înșeală și comite o eroare fatală. Căci, oricât de sigur pe sine era "vânătorul" nostru, până la urmă prada îi scapă. Căci pe această mamă aflată pe punctul de a ceda o salvează
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
de cazne se-apleca Grijind de fiecare cu dragoste de soră. Însă... Într-un apus, pe când veghea un marinar breton Căruia-o schijă-n zbor îi smulse un pulmon Și care-agoniza, trăgând de-acum să moară Îl vede pe băiat zvâcnind ultima oară: Nici douăzeci de ani n-avea, bietul de el Dar Moartea-l jinduia și nu-l slăbea defel. Rănitul aiura: Ești tu, Yvonne a mea? Iubita mea cea dulce, frumoasă ca o stea! Nu vreau să mor! Să
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
deveniți astăzi deceniu al nostalgiei. Scriitorul Hervé Prudon, acum în vârstă de cincizeci de ani, este și el martor la aceasta, printre alții. Odată cu trecerea timpului, își amintește cu emoție de săruturile interminabile ale flirtului, "de inima și tâmplele care zvâcneau, de mâinile umede" ce se aventurau șovăielnice pe piele. Își amintește de cântecele estivale pe care le asculta pe plajă, A Whiter Shade of Pale al formației Procol Harum, When A Man Loves a Woman al lui Percy Sledge, Yesterday
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
o lume a chirurgiei estetice, a implanturilor, a drogurilor, a organelor și chiar a creierelor artificiale și a ingineriei genetice. Barmanul Ratz, care îl servește pe Case în scena de început a romanului, are o proteză în locul unui braț, care "zvîcnește monoton în timp ce el umple paharele cu Kirin". Dinții săi sînt "o combinație de oțel din Europa de Est și de smalț cariat de culoare brună" . Ochelarii lui Molly "sînt implantați chirurgical, acoperindu-i perfect orbitele. Lentilele argintii păreau să-i crească direct
Cultura media by Douglas Kellner [Corola-publishinghouse/Science/936_a_2444]
-
intitulată Refluxul sensurilor și apărută la Editura Humanitas, în 2004: "Mărturisind că "N-am reușit, niciodată, să știu pe ce lume sunt", poeta ne relatează că a încălecat un "cal tânăr și fericit", un Pegas, în care-și simțea inima zvâcnind, "Fără să observ că, între timp, / Șeaua mea se sprijinea / Doar pe scheletul unui cal, / care, în viteză, se dezmembra, risipindu-se / Și eu continuam să călăresc / Un cal tânăr de aer, / Într-un secol care nu mai era al
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
simbolul romantic al ochiului închis către lume și deschis în interior: Am degete care tremură/ Și gura uscată de spaimă/ Mereu mi se pare că mă strigă cineva/ Și tresar,/ Nu știu ce să fac cu mâinile. Am febră/ Și respirând numai,/ Zvâcnesc de durere/ Numai ochii ochii da, recunosc -/ Sunt asemenea cu ai statuilor,/ Albi,/ Cu pupilele întoarse înăuntru." (Ochii statuilor). Volum de "interiorizare și densificare lirică, dominat de meditații interogative asupra sensului existenței, resorbite în cenzuri prelungite, sugerând absența răspunsului"85
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
care ia act, pe măsură ce parcurg poemul, de procesul genezei sale"114. " Am degete care tremură/ Și gura uscată de spaimă/ Mereu mi se pare că mă strigă cineva/ Și tresar,/ Nu știu ce să fac cu mâinile. Am febră/ Și respirând numai/ Zvâcnesc de durere/ Numai ochii ochii da, recunosc -/ Sunt asemenea cu ai statuilor,/ Albi,/ Cu pupilele întoarse înăuntru". (Ochii statuilor) Mai presus de orice, somnul și visul devin, la Ana Blandiana, spații interioare, de refugiu, în care ea pare să se
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
efect pictural, declanșând o atmosferă de mare sonoritate lăuntrică într-un grai simplu, clar, armonios în care a pus meșteșug și pasiune. Ion Horea scrie meditații sau eminescianizează când vorbește despre iubire. "I se lovesc de pântec luceferii și sună zvâcnindu-i parcă-n uger tot laptele din lună". În volumul "Încă nu", Horea devine macedonskian: Și-n râuri se-nălțau păsări și păsări tremurau în râuri/ Și soarele curgea-pământuri și din pământuri către soare/ Se desfăceau păduri de trunchiuri și
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
imens". Aceeași atmosferă o regăsim și în poeme precum "Cale" sau "Ploaie"1. Poetul se întoarce la origini sau peregrinează în orașe stranii, cu ziduri putrede, năpădite de iederă, în care trăiesc povești vechi. Colindul desfășoară un văzduh arhaic, unde zvâcnește rar taina. Universul poeziei vorbește de un alt timp și de un spațiu înflăcărat de amurg, cu fântâni neliniștitoare în care cina zeilor este anunțată de imensul clopot imperial. Fantezia lui M. Robescu crește printr-o aglomerare de elemente care
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Precum la Macedonski sau, mai târziu, la Nichita Stănescu, universul este straniu, împodobit cu cai uscați, "fluturi stranii", palizi, cranii care joacă într-o concentrică horă: Pune mâna pe masă și țopăie masa sub mână,/ pune talpa pe prag și zvâcnesc fibre-n el", ("Singurătate finală"). Marea și muntele sunt cântate cu predilecție. Dacă la Lucian Blaga muntele reprezintă un punct luminos, un punct de comunicare cu absolutul, ("Munte jumătate-n lume, jumătate-n infinit"), la Adrian Păunescu muntele este întunecat
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
care o anesteziază pe Mariana Codruț se numește, pur și simplu, cuvânt: "sunt un Robinson,/ de insula cuvintelor fiind salvat, ultima patrie./ cele poroase și seci, recifuri neprimitoare,/ nici de foame nu țin, nici setea n-o taie./ altele însă zvâcnesc viu ca peștii:/ incizii le fac la-ncheieturile moi,/ pe întuneric,/ pe-ascuns,/ ca hoții,/ ca drogații/ și viața în venele mele o picur" (ultima patrie). În alte texte din carte, se întâlnește ideea unei purificări inerente procesului de transfigurare
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
dintr-o dată, lungindu-se peste măsură și subțiindu-se, i se lipi de piele încolăcindu-i-se în jurul corpului. În același timp, o durere nemaipomenită, care nu se poate asemăna cu nici o alta, punea stăpînire pe Gilliat făcînd să-i zvîcnească mușchii încordați. El simțea pătrunzîndu-i în carne o sumedenie de corpuri rotunde, îngrozitoare. I se părea că un număr nesfîrșit de buze, lipite de pielea lui, căutau să-i sugă sîngele. [3] O a treia curea undui afară din stînci
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
Spaima cînd ajunse la paroxism îți ia graiul. Gilliat nu scotea un țipăt. Era destulă lumină ca să poată vedea formele acelea respingătoare care i se lipiseră de trup. O a patra panglică, mișcîndu-se de data asta cu iuțeala unei săgeți, zvîcni încolăcindu-se în jurul pîntecului. Cu neputință de tăiat sau de smuls curelele acelea vîscoase, care se lipiseră de corpul lui Gilliat prin nenumărate puncte de contact. Fiecare dintre aceste puncte era un focar de durere stranie și îngrozitoare. Era ceea ce
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
După o așteptare chinuitoare, scara începu să scârțâie greu, și bătrânul spân apăru din nou cu ochii mirați. - Ce e? întrebă el în șoaptă, ca și când nu l-ar fi văzut pe băiat. Glasul acestuia pieri de emoție și inima-i zvâcni cu violență în piept. Încercă să-și adune puterile, când o voce cristalină se auzi de sus: - Dar, papa, e Felix! Felix privi spre capătul scării ca spre un cer deschis și văzu în apropierea lui Hermes cel vopsit cafeniu
LIMBA ?I LITERATURA ROM?N? ?N 100 DE TESTE DE EVALUARE PENTRU LICEUP by Pavel TOMA ,Lorena Teodora TOMA () [Corola-publishinghouse/Science/83870_a_85195]
-
afirmase târgoveața din Bath în prologul ei atât de sugestiv și de edificator: „Să tragi nădejde, cugetând că ție/ Chiar soața poate purgator să-ți fie!/ Ea-i canon, și drum spre slăvi cerești;/ și-atunci către rai ai să zvâcnești/ Mai iute ca săgeata! Nu mă-ndoi/ Că 882 Ibidem, p. 379. 883 Ibidem. 884 Ibidem, p. 380. 885 Charles A. Owen, art. cit., p. 301. (trad. n.) 886 „Slăvească cine-o vrea căsătoria,/ Eu știu că-i numai grijuri
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
cunoaște relația istorică a lui Niculae cu Bisisica poate Înțelege ce sentimente trăiește copilul atunci când rostește propoziția În cauză. În situația aflată În desfășurare, stimulul prezent care determină producerea enunțului este acela că, atunci când băiatul apucă oaie de picior, aceasta „zvîcni pe neașteptate și-l trânti pe băiat cu burta la pământ”. Încărcătura emoțională a enunțului provine Însă din situațiile anterioare În care cei doi s-au Întâlnit; Bisisica era „o oaie care mergea În fruntea celorlalte și totdeauna tîra Întreg
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
putând converti uneori suferința vie într-o „suferință literară”, în care eul caută să filtreze dificultățile realului. Revenită în cotidianul care îi rezervă atâtea frustrări, adolescenta, apoi tânăra femeie nu-și reprimă deloc simțul hipertrofic al ridicolului. În râsul ei zvâcnește nervul unei inteligențe tăioase, care sloboade „acidități” ori de câte ori ceva n-o mulțumește. Nu scapă de examenul necruțător nici mintoșii ei amici dintr-o generație scânteietoare, nemaivorbind de profesorii de la facultate, portretizați corosiv, cu un subiectivism mândru de sine. Mai apropiată
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285157_a_286486]
-
sunt, de fapt, teroriștii reali din această țară. Adică cei ce mulg harnic bugetul, ruinând economia națională și sărăcindu-ne pe toți cu aceeași viteză cu care se îmbogățesc cei câțiva șacali dibaci, aleși să se înfrupte sfidător din trupul zvâcnind agonic al unei țări în colaps. Domnul Berceanu nu este, firește, deloc prost. Ațintind interesul mass-mediei asupra faptului divers, grosier (din nefericire, aducător de audiență), hrănește foamea de senzațional și de curiozitate morbidă a masei votanților, dă un ghiont prietenesc
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
reculului armei, ale cărei gloanțe făceau praf și pulbere chipul celui căzut; Încă viu, acesta ridica mâinile și genunchii, cutremurat de impact, ridicând praf În jur, cu capul explodând În fragmente roșii; fotografia mai prinsese și două cartușe goale, abia zvâcnite din chiulasă, imobilizate pe când dădeau roată În văzduh, aurii și strălucitoare În soare. Imaginea nu avea profunzime, nici fundal, nici linii În depărtare, nici nimic altceva decât peretele cu umbre pe post de martori anonimi și triunghiul Închis, echilateral, perfect
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
V. mai rescrie capitole din Evanghelie, precum acelea referitoare la umblarea pe ape și la Cina cea de Taină, ori fantazează în marginea unor momente din biografia cristică. În general vorbind, poezia lui afișat religioasă acuză cerebralitatea și meditația, „rugăciunile” zvâcnesc cu adevărat liric doar incidental. Când motivul religios devine prilej de retrăire a unor emoții din altă vârstă, lirismul este autentic, însă emană nu atât din religiozitate, cât din candoare, din inefabilul transportării în ambianța copilăriei: „Joi porneam în cete
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290623_a_291952]
-
vindecă magic: Vezi, mamă, ce mă doare! și pieptul mi se bate, Mulțimi de vinețele pe sân mi se ivesc; Un foc se-aprinde-n mine, răcori mă iau la spate, Îmi ard buzele, mamă, obrajii-mi se pălesc! Ah! inima-mi zvîcnește!... și zboară de la mine! Îmi cere... nu-ș' ce-mi cere! și nu știu ce i-aș da: Și cald și rece, uite, că-mi furnică prin vine; În brațe n-am nimica și parcă am ceva. Evenimentul supranatural este salutat printr-o
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
când dă aurul în pârg, când în cel dintâi ciorchine trup și suflet îți cuminici... Cum v-ar mai lătra în gară, Floarea,-ntr-una din duminici!... Mai întîi, din timp m-aș duce să pândesc de la canton, și s-adăst, zvâcnind, semnalul cantonierului Anton!... Și când trenu-ar trece buzna și ați fi la geam, din piept mi-aș învîrteji un chiot: "Ura, fraților, v-aștept". ...Și, despriponind pe Roibu, - închingîndu-i zdravăn șaua, - aș sări pe el și-n goană aș scurta
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
o ’Senzație de eliberare corporală: „În brațe n-am nimica și parcă am ceva, ................................................... Că uite, mă vezi mamă, așa se-ncrucișă...” Imaginile sugerează nașterea unei forțe necunoscute ce tinde să dezlege trupul de legăturile lui terestre: „Ah! inima-mi zvîcnește! Și zboară de la mine! ......................................................... Și tremur de nesațiu și ochii-mi văpăiază”, aducînd o stare de voluptate și de durere („un dor nespus m-apucă și plîng, măicuță, plîng”). Poate acestea provoacă starea de visare, căderea În reverie („săi ca
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
jumătate din oastea lui Xerxes. Cine-ar putea spune cît de îngrozitoare i se vor fi părut balenei rănite aceste enorme fantome care pluteau deasupra capului ei?! Ă Atenție, băieți! Se mișcă! exclamă Starbuck, în clipa cînd cele trei saule zvîcniră brusc în apa, ca niște sîrme magnetice, prin care treceau pulsațiile de viață și de moarte ale balenei; fiece vîslaș le simți deslușit, pe locul unde stătea. în clipa următoare, ambarcațiunile, ușurate aproape în întregime de presiunea exercitată asupra provelor
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]