14,797 matches
-
ziua de Paști a anului 1988, 10 aprilie 1988. Cu o zi înainte, mama revenise de la Pașcani, unde n-a zăbovit decât o noapte, venise să-mi aducă bucate de Paști, iar pe 11 aprilie era ziua mea de naștere. Dumnezeule Mare, în ziua aceea îi revenise complet auzul. Povestesc ai noștri c-au stat firesc la masă, auzea perfect, s-a simțit bine, era ce-i drept slăbită, iar în jurul orelor 20 i s-a făcut rău, și-a smuls
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]
-
plec capul și ca de fiecare dată când trec pe lângă cimitir să-mi fac propriile reflecții, uneori chiar sonore, reflecții ce-mi conferă o ușoară mulțumire pasageră. Și atunci spun: „- Săru’mâna tăticu, m-am întors acasă și mulțumesc bunului Dumnezeu pentru acest lucru.” Este primul dialog pe care-l înjgheb cu sinele meu și primele cuvinte ce sparg bariera temporală, dar care mă liniștesc și care-mi șterg umezeala din privire. Uneori, ce-i drept mai rar, alegem și varianta
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]
-
pe care le adună în trăistile de după umăr. Copiii cântă melodiile îndeobște cunoscute «Steaua sus răsare» sau «Trei crai de la răsărit». Dar spre deosebire de copiii din alte zone ale țării, ei mai au în repertoriu cântecul religios, bisericesc : Nașterea ta Christoase, Dumnezeul nostru, Răsărit-a lumii Lumina cunoștinței. Că-ntru dânsa cei ce slujeau stelelor De la Stea s-au învățat să se-nchine ție Soarelui dreptății Și să te cunoască pe tine Răsăritul cel de sus ! Doamne mărire Ție ! 2. Ceata feciorilor Un
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
sat, să se revadă, să se recunoască, să depene amintiri și mai ales să se reculeagă la mormintele înaintașilor lor, întru benefică înălțare sufletească. Este momentul ca soborul de preoți să fie întrunit ca să înalțe o rugă de mulțumire către Dumnezeul care ne-a dat zile de am ajuns această clipă a revederii, cu care ocazie să ne mai sprijinim odată genunchii pe țărâna reavănă a gliei sub care ni se află înaintașii și să ni se mai reamintească odată cuvintele
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
și să le ridice în țeava subțire a altui crin de tăria parfumurilor sale2 țin numai și numai de mister. Ele scapă oricăruia dintre muritori. Geniului însuși îi scapă. Fiind (poate) cel mai aproape de mâna divină, el are intuiții cosmice: Dumnezeul geniului m-a sorbit din popor cum soarele soarbe un nor de aur din marea de amar3. Așadar, folclorul s-a născut ca un dat al poporului din mâna divină. Românul născut poet este intermediarul ales între realitate și Divinitate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
atât în poveste cât și în realitate. La sat, bolta cerească își trăiește în sufletul și imaginația inocentă a celor căzuți întâmplător pe coaja terestră (probabil din același cer misterios) cu o duioșie dezarmantă și senină liniștea stelară; din cer, Dumnezeul tuturor, imparțial și bun, prototipul moșnegilor tereștri, coboară fire nevăzute de lumină, o mreajă de văpaie 75, și dă semne de un clarobscur halucinant: ca-n vis, așa vii76. Copacul, roditor sau nu, este într-adevăr elementul de legătură între
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
și în poezie, proza reliefează, în ipostază sublimată, libertatea absolută în care trăia copilul neurmărit de ochii nimănui, ceea ce îi dădea o profundă notă de liniște sufletească. Liber cu natura firii sale, în firea naturii poetul se simțea un mic dumnezeu, căci: O bucată de cer am numai, dar ce bucată! Un azur întunecos, limpede, transparent, și numai din când în când câte un nourel alb ca și când s-ar fi vărsat lapte pe cer183. Contopirea naturii reale, dar plină de infinite
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
cupolă protectoare de la care pornesc toate înspre pământ, iar îngerii sunt asimilați cu iubita, căreia, după moartea prematură, îi cresc aripi și se preface-n înger. Substanța cerului este descrisă indirect, prin intermediul stelelor, dar și a prezenței imaginare a unui Dumnezeu atotputernic: în ceruri(le) de stele în care s-aprind candelabre 203 domnește un zeu scăldat în cerul a mii de rugăciuni 204. Arareori, așa ca în Venere și madonă, cupola cerească pare să se laicizeze, pusă fiind în relație
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
așa ca altădată Să strige cu tărie și inimă curată. Dar, uite ce rușine îi apasă pe unii Femei, bărbați spurcați ce și-au uitat respectul De tată, mamă, frate, de surori și cumnate, Și-au schimbat fără frică, pe Dumnezeul nostru ; Toată împreunarea de soț și de soție, Să facă dragoste, om cu om, femeie cu femeie, Să nu mai zică mamă, să nu mai zică tată Să trăiască ca câinii, cu toții laolaltă. Câinii ca câinii, ei știu cum să
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
pot face nimic, uneori nici patul, totuși, mă mângâi că încă pot să scriu și să gândesc, că privesc cu durere cum femei tinere care au avut o activitate intelectuală, nu mai știu de ele, dar să nu-i dea Dumnezeu omului cât poate duce. Destinul merge mână în mână cu noi. Așa, că și distanța care ne desparte, cât e de mare, merită să nu ținem seama de ea și să mai facem cunoscut unuia altuia ceea ce viața și activitatea
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
se străduia să croșeteze, să aibă bani pentru fiică și cafea. De multe ori, fiica îi făcea scandal dacă nu-i dădea bani și cafea, și ea, suferea, și-i era și milă, și rușine, dar să nu-i dea Dumnezeu omului cât poate să ducă... Aveam un alt director pe acel timp, dar nici el n-o putea ajuta pe Maria - că banii nu-i ajungeau - și așa, ea plătea mai puțin căminul că avea pensie mică, fracționată, și cei
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
mai sunt de nici un folos, nici car, nici boi, nici vechitura asta de jug... Că la război, omul știe când pleacă, dar nu și când vine-napoi... Da, ce vorbă-i asta, Vasile?... Te duci cu teamă? E și un Dumnezeu care îi are în grijă pe oameni, pe fiecare... Ei... o vorbă ca toate vorbele... Asta-i... Și când trebuie să pleci? Mâine dimineață! Să fiu la prânz în gară la Fălticeni!... Am rămas și eu ni se destăinuia bunica
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
focul. Podeaua de ciment din jurul godinului e plină de cenușă și resturi de coceni de porumb, dar din respirațiile noastre ies aburi. Aicea dormi? Îl Întreb. — Cum să dorm În frigăraia asta? Scutură din fața blonzie, umflată de somn, brr... Sfinte Dumnezeule, aicea lucrez. Dorm În casă, Relule, o cameră-i dormitor, ai să vezi. Cealaltă-i birou’ lu’ moș Victor și aicea-i birou’ meu. Doar c-ațipisem nițel, sfinte Dumnezeule, nu mai știu ce dracu’ visam când m-au trezit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
frigăraia asta? Scutură din fața blonzie, umflată de somn, brr... Sfinte Dumnezeule, aicea lucrez. Dorm În casă, Relule, o cameră-i dormitor, ai să vezi. Cealaltă-i birou’ lu’ moș Victor și aicea-i birou’ meu. Doar c-ațipisem nițel, sfinte Dumnezeule, nu mai știu ce dracu’ visam când m-au trezit câinii... Puloverul lui negru are piepții ciuruiți de stropi de sudură, iar blugii Îi sunt Înroșiți de rugină și cu fermoarul rupt, lăsând să se vadă șortul negru prin gaura
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
ni se limpezesc În aroma tare a aburului de cafea și, după ce aduce două căni de undeva din spatele colacilor de fier, deja Îl văd mai bine și mă vede și el mai bine. Credeam că-s singur pe-aicea, sfinte Dumnezeule! — Te-a tras curentul, Îi spun. Ai visat urât, părințele, și-ai căzut În cap pe cimentu’ ăsta. Bea o gură de cafea să-ți revii. Ba râzi ca prostu’, că doarme unu-acolo. Arată cu capul spre colacii de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
că doarme unu-acolo. Arată cu capul spre colacii de fier În timp ce clătește cănile Într-o găleată. Bea lacom trei căni de apă una după alta, Înainte de a turna cafea pentru amândoi. Am zis c-a plecat idiotu’ ăla... Sfinte Dumnezeule, dacă dă moșu’ peste el, de data asta chiar Îi rupe picioarele și-l dă olog pe mâna lu’ Cosmescu. — Pe cine, părințele? — Pe dracu’ să-l ia. Părințelul Andrei oftează din străfundul rărunchiului, am zis că nu mai zic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
chiar Îi rupe picioarele și-l dă olog pe mâna lu’ Cosmescu. — Pe cine, părințele? — Pe dracu’ să-l ia. Părințelul Andrei oftează din străfundul rărunchiului, am zis că nu mai zic și că nu-l mai pomenesc, offf, sfinte Dumnezeule și sfinte tare, sfinte fără de moarte... Își toarnă cafeaua la loc În ibric pentru a mai bea o cană cu apă, după care o umple din nou cu cafea. — Ai vânturat cafeaua aia de-ai zăpăcit-o. Văd că te
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
dimineața răcoroasă de aprilie. Andrei surâde: — Sper că nu te grăbești. — Oh, sunt grăbit de nu se poate. Nu-mi mai văd căpățâna de atâtea treburi. Am familie grea, părințele, m-apasă și mă strivește... Vai de steaua ta, sfinte Dumnezeule. Plescăie, taci că-i bine, iar e bine, se șterge la gură cu dosul palmei și-mi Înapoiază sticla plină de trei degete, lichideaz-o că mai am una-n sobă. — Da’ ăsta care te plătește, părințele? Mi-e că te
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
din răsputeri să-l fixeze cu privirea lui jucăușă: văr-miu e scriitor, părințele. Noi nu suntem neam de ciobani, de salahori și tubari ca ei. Așa că vezi, părințele, nu te-ntinde cu noi că n-ai nici o șansă. — Sfinte Dumnezeule, voi nu sunteți... Sunteți pă dracu’ să vă ia. C-am zis că nu mai zic și nu mai povestesc, da’ până una alta suntem la mâna lor, Relule, și văr-tu ăsta ne face greutăți... * N-aș mai fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
abia a Început, da’ o să facă tot posibilu’ să vină la cimitir, iar În momentul când mă Întrebă unde anume, Își luă seama amintindu-și pentru ce venisem, da, bineînțeles că actu’ locului e la Năsoasa. Și cât a plâns, Dumnezeule mare, cât a plâns și s-a jelit! Era vai de capu’ ei și răgușită-n ultimu’ hal Motănica și-nfofolită până-n dinți În capotul ăla de molton vinețiu, Încinsă peste mijloc c-un fular și legată la cap cu alt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
a luat pe Laur! Și hohotul de deznădejde dezechilibrează motanul care sare pe dușumea și se Întoarce numaidecât În poala ei, e o bestie, e o bestie e o bestie... Răgușeala ei acoperă mieunatul jalnic, eu i l-am dat, Dumnezeule, eu i l-am dat! Știam, mătușică, da’ acuma ce să mai... Eu! Eu! Eu! Să mă văd odată scăpată de el și de fii-su și de neamu’ lor de țigani care l-a-njunghiat pe Tilu. Ei l-au omorât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
treanță de haină. — La fel ca tine, vere. Mă rog, la fel ca noi. — Îmi pare rău, Relule, intervine Andrei. Dacă tu crezi asta, chiar Îmi pare rău. Ai să vezi că-i mult mai bine aici decât oriunde, sfinte Dumnezeule, chiar dacă moș Victor ăsta e o curvă bătrână... Se uită la văr-miu, care confirmă: — E ceva de-ți vine rău. Tot ce-nvârte el pe-aicea e În parte cu gestiunea Cooperativei Glina, cu primăria și cu șefu’ de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
dat căldura, parcă tot În necazul meu și al lăcomiei mele. Pe la mijlocul lui iunie am ajuns și eu treptat la ritmul lor de șaizeci-șaptezeci de lei pe zi. Tot e bine, nimeni nu-ți dă banii ăștia pe râs, sfinte Dumnezeule, de râs să fim cum ne holbam În toate părțile și noi și meșterul ăla de doi bani după zilierii care nu mai apăreau. Eu și văru’ Laur rămăsesem de altfel singurii zilieri printre angajații permanenți ai Unității, cu carte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
Se-ntoarse spre Andrei. Și dacă-nțepeni ăsta, Îi iei tu locu’, părințele. Deja te-a-nfiat moșu’ pe statu’ de plată. Mai are să-ți dea Buceagu’ și Dacia aia roșie, și io cu văru’ Laur o să rămânem amărășteni la tuburi... — Sfinte Dumnezeule, bolborosea Andrei Încrâncenat, unu’ din ei tot o să Înțepenească. Părea Întrucâtva posedat de perspectiva asta, În timp ce Laur profețea lungit pe iarbă sub cais: — Ba amândoi, părințele. O să-i iei pe-amândoi dupe pâine și-ai să moștenești Unitatea, părințele. Da
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
armată. Vegheați la ferestre de statuia lui Lenin, vorbisem În mai multe rânduri despre manuscrisul meu cu redactora-șefă Ștefania Bruescu, o doamnă Înaltă și masivă, cu față de vulpe, coșcovită de multe straturi de pudră suprapuse. Ca femeie e fără nici un Dumnezeu, dar ea și cu domnul director Gheorghe Restoiu vor livra publicului romanul meu. Ultima dată când am trecut pe aici, doamna Bruescu mi-a spus ceva despre un concurs de proză pentru tinerii autori debutanți. De data asta n-aș
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]