14,807 matches
-
Toate astea însă n-au însemnat nimic, până ce a ajuns la 1,85 m, iar comisia medicală care l-a examinat i-a dat vestea cea proastă. Avea să crească în continuare. Într-o zi, Sofica s-a lăsat în genunchi în fața lui și s-a pus pe plâns. „Bate-mă, omoară-mă, Iliuță - a zis ea printre sughițuri -, eu sunt de vină. În nemernicia mea, c-am dorit ca orice muiere bărbați înalți și m-am ales cu un soț
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
ții bine, că, deși nu era nebun, picta și douăzeci de tablouri pe zi. Bătrânețea La treizeci de ani, Vasile B. încă mai sărea. Se uita în stânga. Se uita în dreapta, se asigura că nu-l vede nimeni și sărea cu genunchii aduși la piept, având, pentru o fracțiune de secundă, senzația că e suspendat în spațiu. Nu mai sărea la fel de sus ca la douăzeci de ani, totuși, încă îi venea. În zilele în care sărea singur, fără martori, de mai multe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
eu am apărat un penalty care va intra În istoria orașului Leticia. Întreaga festivitate ar fi fost foarte reușită dacă, În timp ce la sfîrșit se cînta imnul național al Columbiei, nu m-aș fi aplecat eu să-mi șterg sîngele de pe genunchi, ceea ce i-a prilejuit colonelului o reacție violentă și l-a făcut să mă huiduiască. Eram pe punctul să-l huiduiesc și eu, dar, amintindu-mi de călătoria noastră etc., mi-am mușcat limba. După un zbor foarte lung, Într-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
e mai bine să facă acest lucru pentru Sf. Fecioară și să le ofere în fiecare seară la Vecernie, împreună cu alte mici jertfe din timpul zilei. Copilul făcu așa o lună întreagă. La sfârșitul lunii, pe când el se juca pe genunchii mamei și păru-i auriu, purtat de un vântuleț cald, era luminat de ultimele raze ale soarelui ce începea să apună, mama îi spuse: Copilul meu, știi că mâine este Sărbătoarea Maicii Domnului, și că va trebui să faci un
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
deținuților politici am primit și eu Biletul de eliberare. Pe timpul cât am rămas în spitalul de la Foișorul de foc am făcut mai multe operații pentru corectarea poziției picioarelor, care din cauza contracturilor nervoase se strânseseră atât de mult încât ajunsesem cu genunchii la gură. Uitasem să spun că în timp ce mă aflam în spitalul Văcărești, în urma unei anchete la care am fost supus de un anchetator, mi-am dat seama că prin anii 1961-1962, alți frați de-ai mei, preoți franciscani fuseseră arestați
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
trăindu-și viața între muncă și rugăciune după pilda Sf. Francisc. Fiecare zi începea cu rugăciunea de dimineață rostită cu glas tare de tata în fața icoanei Sfintei Familii și cea a „Îngerului Domnului”, la care mama și copiii, așezați în genunchi dădeau răspunsurile cuvenite. Înainte și după fiecare masă se recitau rugăciunile specifice iar ziua se încheia cu rugăciunea de seară și ”Îngerul Domnului”, înainte de culcare. Duminicile și sărbatorile de poruncă erau ținute cu sfințenie; toată familia, de la mic la mare
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
Iată roaba Domnului” și „Și Cuvântul s-a făcut trup”. Nu se poate spune entuziasmul cu care a fost primită această rugăciune de credincioșii din acele timpuri. Cronicile contemporane ne spun că ei nu se rușinau să se pună în genunchi în mijlocul drumului pentru ca să recite „Îngerul Domnului”, de îndată ce sunau clopotele bisericii. Frații franciscani se adunau cu toții la un loc și recitau cu cea mai mare evlavie „Îngerul Domnului”. O așa frumoasă practică era observată de toți mai ales în Franța, deoarece
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
sanctuar El va crește și se va mări după natura omenească asemenea căreia a voit să se facă. Va locui în sânul celei mai feciorești mame, până la binecuvântata noapte a Betleemului. Cuvântul s-a făcut trup; să se plece tot genunchiul în cer și pe pământ. Și într-adevăr așa este. Căci atunci când un suflet recită aceste cuvinte din „Angelus”, se aruncă cu toată smerenia la pământ, fie numai în duh înaintea Sfintei Treimi, pentru a-i mulțumi că ni l-
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
se pregăti să se arunce în apă, când deodată îi trecu prin minte că ar fi bine să mai spună pentru cea din urmă dată rugăciunea “Adu-ți aminte”. O recită, dar și acum fără nici un duh. Se ridică din genunchi și când voia să se arunce în apă i se deschise în față o priveliște înspăimântătoare: pe luciul apei care se întindea înaintea lui i se păru că vede o prăpastie îngrozitoare. În clipele acelea de spaimă i-au trecut
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
Am fost dus în seara aceea în celulă. După câteva seri, am fost chemat iarăși pe la orele 9 seara la anchetă. Șeful era renumitul zbir Volcescu... Am fost legat de picioare și de mâini, așezat „la morișcă” cu mâinile pe după genunchi și tălpile ridicate în sus, tras de picioare cu o aț. Am fost bătut de zeci și zeci de ori cu ranga peste tălpile în care aveam bocancii... Apoi, mi s-a poruncit să dau jos bocancii și ciorapii și
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
decât mine. Cele ce le-am relatat, îmi iau toată răspunderea că sunt adevărate. Pr. Gheorghe Patrașcu Marie, Maica vieții noastre Către Inima Neprihănită a Mariei Marie, Maica vieții noastre, Stăpână-a lumii și Regină, Neprihănitei tale inimi Popoarele-n genunchi se închină. Ref. Fii veșnic binecuvântată, În cer și pe pământ mărită; Fecioară, Maică Preacurată, Cu Inima Neprihănită. În lumea noastră de ispite, De vicii și păcate plină, Tu fost-ai singură scutită De-a Evei strămoșească vină. Arhanghelul venind
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
să trecem Din astă viață pământească Din nou Tu ia-ne în primire Și du-ne-n Patria cerească ! Pr. Gheorghe Patrașcu R. Sărat, în închisoare, 1956 (din caietele din Arhiva Provinciei) Sfântului Francisc Te-am văzut în închisoare Cu genunchii la pământ; Străluceai cu ochi de soare... Erai viu într-un mormânt. Tatăl vru să-ți stăvilească Zborul către infinit... Tu, în drumul către astre, Ai rămas nebiruit. Rupt-ai gratiile negre, Lacătul cel greu căzu... În această luptă surdă
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
meu, înainte să iasă din casă, scuipând pe pantofi și frecând scuipatul cu o cârpă. Pantofii pe care scuipase căpătau luciu. Scuipatul era bun și contra înțepăturilor de țânțari și de spini, la arsuri și la juliturile de la coate și genunchi. Cu scuipat se curățau și stropii de noroi de pe ciorapi, și tivul paltonului ori jegul de pe piele. Când eram copil îmi ziceam: scuipatu-i bun la toate. Vara îl simți răcoros pe piele, iarna - cald. Mai târziu am citit despre muștrul
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
bunica mergea împreună cu mine la biserică. Îi șopteam la ureche: „Ia uită-te, inima Mariei e ca o jumătate de pepene“. Fiindcă ședeam lângăalții care ne puteau auzi, ea mai întâi legăna din picior, apoi îmi atingea ca din întâmplare genunchiul și-mi șoptea la rândul ei: „Se poate, dar nu trebuie să vorbești despre asta“. Apoi mai legăna de câteva ori din picior ca lumea să creadă că așa-i stă în obicei, și nu că e un semn care
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
zisului hoț: Ion Săracu. Cimitirul era împrejmuit de ziduri de beton foarte înalte și era știut ca un loc unde Statul își îngropa victimele. Era pe la ora amiezii în plină vară, o căldură toridă. În cimitir înfloreau buruieni înalte până la genunchi, culorile lor îți înțepau cu stridență privirea. Pe cărările din iarbă, câini de pripas jigăriți cărau în bot bucăți de cadavre, urechi sau degete de la mâini și picioare. Am găsit un mormânt cu numele lui Ion Săracu. Pe el se
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
alcătuite de Dumnezeu însuși, "îl trage de urechi" pe acesta din urmă: "Ești iubitor și plin de compasiune pentru noi, "oile" Tale? Oare chiar așa să fie? Cu lacrimi fierbinți m-am rugat Ție. O noapte întreagă am stat în genunchi în fața icoanei Tale, făcând mătănii și implorându-te să nu o iei la Tine pe surioara mea, Silvia. Dar plânsul meu nu Te-a impresionat: ai rămas rece, distant și insensibil la demersul meu disperat..." Sau altă interpelare (nu este
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
cele situate ceva mai sus, având printre altele rolul de perpetuare a speciei umane întrucât după opinia unui celebru arhitect și inginer roman: "Cel mai frumos exemplu de echilibru este corpul omenesc." (Marcus Vitruvius Pollio) Dar eu ce făceam? Ce? Genunchii mi se înroșeau, se învinețeau și mă dureau îngrozitor; așa că nu e de mirare că la vârsta de 14 ani eram deja posesorul unui reumatism poliarticular acut, care și astăzi mă "însoțește", provocându-mi dese și dureroase crize reumatismale. De
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
până acasă se făcea cu spatele. Adică: întindeam jos două funii paralele; deasupra lor puneam sacul; mă așezam în fund, treceam cele două funii peste umeri și pe sub brațe, legându-le în dreptul pieptului; mă așezam mai întâi în poziția în genunchi, apoi mă ridicam încet în picioare. Era destul de greu. Eu eram mic și slăbuț; sforile alea subțiri îmi intrau în carne; n-aveam cum să mă odihnesc. Trebuia din nou să mă așez în genunchi, apoi în șezut și să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
mai întâi în poziția în genunchi, apoi mă ridicam încet în picioare. Era destul de greu. Eu eram mic și slăbuț; sforile alea subțiri îmi intrau în carne; n-aveam cum să mă odihnesc. Trebuia din nou să mă așez în genunchi, apoi în șezut și să las sarcina pe sol sprijinindu-mă cu spatele de ea. Dar asta ar fi dus la fărâmițarea totală a conținutului din sac. Totuși, Mircea a găsit modalitatea să mă ajute; era un băiat isteț și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
putea ține în mâini cele două lucruri: sacoșa și sufertașul. Forțându-și propriile sale limite fizice, a mai încercat o ultimă tentativă de înaintare. Un pas, doi, trei și piciorul drept a călcat fix în adâncitura brazdei. A căzut în genunchi iar mâinile, într-o zvâcnire disperată, încercând să găsească ceva de care să se agațe, s-au întins brusc, aruncând cât colo cele două greutăți, apoi s-au așezat supuse pe zăpadă asemenea brațelor unei cruci, simbol al credinței, al
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
din lipsă de aer și din cauza frigului. Crivățul o doborâse și acum o prohodea în limbajul său tăios și glacial, acoperind-o cu un giulgiu protector de zăpadă. În momentul în care mama răpusă de oboseală s-a frânt de la genunchi, într-un gest de supunere totală față de învingător, corpul ei făcuse o ușoară curbură, iar acum se sprijinea în stratul de zăpadă mai mult cu fruntea, nefiindu-i blocate căile respiratorii. Mama căzuse la o distanță de nouă sau zece
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
tot sufletul nostru: Mama! Maama! Maaaama! Sonoritatea și amploarea strigătelor care se repetau insistent au aprins undeva, pe circuitul neuronilor un beculeț, au declanșat un semnal. Mircea și Lică, fiecare de câte o mână au ridicat-o pe mama în genunchi frecându-i toată fața cu zăpadă pentru a-i pune sângele în funcțiune. I-au îndepărtat gheața formată pe ochi și din nou i-au frecat tot obrazul cu zăpadă pentru a o reanima. După un timp, și-a revenit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
drept scop procurarea de combustibil solid și ale cărei consecințe eram departe de a le bănui măcar făcea parte în mod obligatoriu și Leu, campionul, bodyguardul și ghidul nostru inegalabil. Pe zăpada așternută într-un strat înalt și uniform până la genunchi nu se vedea nicio urmă, ca dovadă că oamenii nu prea ieșiseră din casă și, mai ales, că nu erau în criză, asemenea nouă, de material pentru foc. Ca în orice acțiune comună, Mircea era cel care coordona întreaga activitate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
scaune, iar lângă unul din pereți, câteva taburete. Mă mișcam destul de greu. Glezna mă durea tot mai tare. Șchiopătam și aproape că nu mai suportam să ating pământul cu piciorul bolnav. Încă un efort și am căzut pe zăpadă în genunchi. Da. Cred că în felul acesta aș putea înainta. Până la ușa de la intrare mai erau vreo zece metri. Am început să mă târâi spre ușă mergând în patru labe, în genunchi și cu ajutorul mâinilor. Mircea s-a apropiat de mine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
Încă un efort și am căzut pe zăpadă în genunchi. Da. Cred că în felul acesta aș putea înainta. Până la ușa de la intrare mai erau vreo zece metri. Am început să mă târâi spre ușă mergând în patru labe, în genunchi și cu ajutorul mâinilor. Mircea s-a apropiat de mine încercând să mă ridice în picioare. Lasă-l! Lasă-l! A urlat milițianul. Ce ai, mă handicapatule, mergi de-a bușilea? Te-nveți să mergi? Mișcă dracului, stârpitură, că te zbor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]