13,437 matches
-
început și sfârșit este o contradicție în sine. Prima condiție a producerii unei asemenea cărți ar fi o „stabilizare“ a gândirii în ceea ce privește premisele și concluziile ei. Pentru el, acest obiectiv ajunsese să fie irealizabil. Iată două mărturii semnificative în această privință. Prietenul său Rush Rhees povestea că în 1945 i a spus lui Wittgenstein că intenționează să se înscrie într-un partid politic de stânga, cel troțkist. Prima obiecție a lui Wittgenstein a fost aceea că obligațiile unui om înregimentat politic
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
generală a propoziției, pentru a stabili limitele a ceea ce se poate spune, indicând, în același timp, dincolo de aceste limite, domeniul a ceea ce „se arată“. Iar metoda cercetării este, în principal, cea a analizei logice a limbajului. Au loc, în aceste privințe, schimbări esențiale în primii ani? În conferința despre etică, al cărei manuscris datează din toamna anului 1929, Wittgenstein va da o reformulare populară distincției Tractatus-ului dintre ceea ce se poate spune și ceea ce se arată. În discuțiile sale cu Schlick și
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
Aici analiza logică este caracterizată drept principalul instrument al clarificării gramaticii expresiilor limbajului. Obiectul clarificării sunt propoziții separate. Multe întrebări și răspunsuri din text privesc clarificarea semnificației unor cuvinte. Se vorbește despre „folosirea corectă“ a cuvintelor. Filozofii păcătuiesc în această privință. „La întrebarea dacă filozofii au spus până acuma întotdeauna nonsensuri s-ar putea răspunde: nu, ei nu au observat însă că folosesc un cuvânt în sensuri cu totul diferite.“66 Propoziția va fi caracterizată, ca și în Tractatus, drept acea
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
în privința stabilității și a consensului. Filozofia se apropie astfel, sub acest aspect, de științele cel mai bine asigurate. Filozofii încetează să fie „mari“, dar devin „îndemânatici“. În toamna anului 1930, Wittgenstein își începea lecțiile cu câteva exprimări memorabile în această privință: „Nimbul filozofiei s-a pierdut căci acum avem o metodă a filozofiei și putem vorbi de filozofi îndemânatici. Să considerăm deosebirea dintre alchimie și chimie: chimia are o metodă și putem vorbi de chimiști îndemânatici. Dar de îndată ce s-a găsit
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
care apropie tradiții filozofice dintre cele mai diferite. Altfel spus, de un mod de a gândi care se situează deasupra a ceea ce desparte și opune marile orientări și curente care au ilustrat istoria filozofiei. Iată doar câteva indicații în această privință. Una din supozițiile care par să fi fost universal împărtășite de toți cei care au fost socotiți „filozofi“ este aceea că derivarea din principii și concepte de cel mai înalt nivel de generalitate a ceea ce este particular, trecător, vremelnic reprezintă
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
face nimic când aceste contradicții se tot repetă.“16 De multe ori căutarea sau imaginarea unor alternative la folosiri stereotipe ale expresiilor lărgește orizontul vederii noastre, îmbunătățește înțelegerea noastră despre modul cum funcționează gândirea și limbajul. Suferim întotdeauna în această privință și câștigăm ceva important ori de câte ori reușim să facem un pas cât de mic în această direcție. Îndemnul lui Wittgenstein „Nu gândi, ci privește!“17 poate fi înțeles astfel: nu te lăsa dominat de obișnuințe ale gândirii, explorează alternative! Filozofia merge
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
limbajul va avea o conștiință acută a insuficienței rezultatelor sale, măsurate prin raportare la însemnătatea și dificultatea obiectivului pe care îl urmărește. Dar și conștiința cât de important este totuși să facă ceea ce este în stare să facă în această privință. Prin descrierile unor situații adesea imaginare care abundă în multe dintre însemnările lui Wittgenstein, cititorul devine mai conștient de impulsuri și înclinații spontane ale gândirii sale. Însușirea remarcabilă a acestor descrieri este că ele sunt în măsură să arate că
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
se cere orientată îndeosebi spre ceea ce este specific, spre ceea ce deosebește un anumit caz de altul, o anumită situație de alta. Descrierea unor jocuri de limbaj adesea imaginate, pe care o întâlnim în scrierile lui Wittgenstein, ne ajută în această privință. Suntem de asemenea înclinați să credem că orientarea spre cunoașterea părților unui întreg și a interacțiunilor ar reprezenta un imperativ universal al cunoașterii. Wittgenstein ne amintește o varietate de situații în care întrebările cu privire la constituția lucrurilor, la părțile lor componente
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
să credem că indicăm în acest fel desfășurarea unui proces mintal. Dacă așa ar sta lucrurile, atunci numai cel care pare să citească va ști dacă citește cu adevărat sau nu. S-ar părea că nu putem decide în această privință pe baza a ceea ce pot constata sau afla ceilalți oameni. În realitate, putem determina dacă cineva citește sau nu ținând seama de tot ceea ce știm despre acea persoană, despre modul cum răspunde ea la diferite solicitări, despre ceea ce a premers
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
este pe deplin conștient că relația dintre propria lui interpretare filozofică și acele paragrafe din Cercetări care au inspirat-o nu este ușor de caracterizat într-un mod care să nu lase loc pentru interpretări nedorite. Exprimările sale în această privință, în „Prefața“ și „Introducerea“ cărții sale, sunt precaute și ezitante. Mai întâi, Kripke își exprimă îndoiala că „poziția evazivă“ a lui Wittgenstein ar putea fi prinsă printr-un argument clar. Există bune motive pentru a crede că el percepe această
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
sunt hotărâtoare pentru obținerea unor rezultate importante. După 1930, lui Wittgenstein i-a devenit tot mai clar că dacă avem impresia că în filozofie există probleme autentice, a căror soluție ar trebui căutată printr-o cercetare ce seamănă, în anumite privințe, cu cercetarea științifică, aceasta este urmarea faptului că ne lipsește o vedere clară asupra gramaticii expresiilor limbajului nostru. O asemenea vedere nu este ușor de obținut. Trebuie să luptăm împotriva unor tendințe ale gândirii care par să fie legate de
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
ceea ce aș putea scrie mai bun nu ar fi niciodată mai mult decât remarci filozofice.“ Referindu-se astfel la ceea ce îl va surprinde pe cititor - lipsa unor elaborări sistematice -, Wittgenstein nu este, cum ar putea să pară, autocritic în această privință. Modul lui de a scrie nu este, până la urmă, decât expresia imperativelor unei practici filozofice singulare. Elaborările sistematice nu puteau servi obiectivele pe care le urmărea. Acestea puteau fi urmărite doar prin „remarci“ sau „observații“ filozofice. Doar ele răspundeau „înclinației
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
că filozofia se află în pragul unei prefaceri radicale. Cei capabili să-și însușească un nou mod de a gândi și noi instrumente de cercetare vor avea șansa de a aduce în scurt timp contribuții de însemnătate capitală. În această privință, vederile lui Russell ajunseseră atunci în faza deplinei maturități, iar nou-venitul le va îmbrățișa cu entuziasmul neofitului. Dacă citim reflecțiile lui Russell asupra trecutului și viitorului filozofiei, cuprinse în cartea lui Our Knowledge of the External World, publicată în 1914
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
suferință. Or, pe măsură ce l-a cunoscut mai bine pe Russell, Wittgenstein a devenit conștient cât de mari sunt obstacolele care stau în calea acelei comuniuni pe care și-o dorea. Modul în care trăia Russell nu se potrivea în multe privințe cu aspirațiile spre desăvârșire ale unui admirator al lui Weininger. Comportarea lui Russell nu era inspirată de acea necruțătoare lipsă de îngăduință față de slăbiciunile proprii și ale celorlalți pe care o cultiva deja Wittgenstein. Îi devenea tot mai clar cât
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
recente ale ideilor fostului său profesor. Într adevăr, o lucrare de introducere în ceea ce numea „filozofia matematică“ și lecțiile despre atomismul logic, produse de către Russell în anii războiului, marcau o evoluție a gândirii sale filozofice într-o direcție în multe privințe opusă pozițiilor Tractatus-ului. Russell susținea bunăoară că lumea reală este obiectul de studiu al logicii în aceeași măsură ca și obiectul de studiu al biologiei, chiar dacă în primul caz este vorba despre trăsăturile cele mai abstracte și mai generale ale
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
ale metafizicii tradiționale și cu înțelegerea cercetării filozofice drept o activitate de clarificare logică a gândurilor, Russell socotea că însemnătatea Tractatus-ului stă în primul rând în a fi arătat că adevărurile logicii sunt tautologii. El a apreciat că în această privință abordarea lui Wittgenstein este fără cusur, renunțând la propria lui perspectivă, mai întâi platonistă, iar apoi naturalistă, psihologistă, asupra naturii logicii. Pentru Wittgenstein, în schimb, nucleul lucrării îl constituia delimitarea într-un mod cu totul nou a domeniului a ceea ce
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
nimic comun cu perspectiva din care este examinat limbajul în Tractatus. Și mai puțin a putut să înțeleagă și să acepte Russell afirmația că despre etică și valori „nu se poate spune nimic“. Observația lui a fost că, în această privință, autorul Tractatus-ului s-ar contrazice. „Întregul subiect al eticii, de exemplu, este plasat de domnul Wittgenstein în regiunea misticului, a inexprimabilului. Cu toate acestea, el este capabil să și comunice opiniile etice. Apărarea lui va fi că ceea ce numește misticul
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
nici de faptele pe care le invocă, nici de raționamentele sale.“37 Sugestia lui Wittgenstein era că cei care vorbesc de legi ale istoriei vorbesc doar despre ceea ce cred și speră ei, adică vorbesc „la persoana întâi“, că în această privință nu există fapte și probe. În mod firesc, el înclina să creadă că a sacrifica o muncă serioasă în filozofie în favoarea unui activism social de tipul celui practicat de Russell nu poate fi decât o greșeală. Lui Drury îi spunea
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
acest fel sunt destul de banale. Ele au fost menționate aici deoarece reprezintă un fundal contrastant, care pune mai bine în evidență caracteristicile marcante ale poziției lui Wittgenstein față de morală, religie și știință. Este o poziție care se situează, în multe privințe, la antipodul celei raționaliste, universaliste, distanțate de religie, adică a poziției lui Russell. Într-o discuție cu Drury, Wittgenstein a făcut odată o afirmație care lasă loc pentru interpretări: „Nu sunt, de fapt, un om religios, dar nu pot să
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
nu văd orice problemă dintr-un punct de vedere religios.“48 Ce a avut în vedere Wittgenstein atunci când a calificat punctul de vedere din care examina toate problemele care îl interesau drept „religios“? Pot fi formulate unele supoziții în această privință. Ca și alte minți pătrunse de mentalitatea științifică modernă, Russell nu putea înțelege cum este cu putință ca atitudinea fundamentală a unei persoane cultivate față de problemele vieții omenești să fie puțin afectată de reflecții ce se sprijină pe temeiuri și
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
reorientarea care îi este imprimată în acest fel, filozofia devine capabilă să aducă o contribuție reală la instituirea unei ordini sociale raționale, a societății democratice. Unul dintre membrii importanți ai Cercului de la Viena, matematicianul Hans Hahn, se exprima în această privință cu patos profetic, într-o scriere din anii ’30: „Treptat, se luminează însă de zi, iar eliberarea vine de acolo de unde a venit în lume și eliberarea politică, din Anglia. Cele mai strălucitoare nume pe calea acestei eliberări sunt John
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
de forme de viață și de situații în care sunt folosite anumite expresii ale limbajului. „Nu exactitatea este ținta mea, ci cuprinderea cu privirea a ansamblului (Übersichtlichtkeit).“80 Inventarea și descrierea jocurilor de limbaj, o activitate care reprezintă în multe privințe antipodul analizei logice, răspunde tocmai acestei nevoi. Descrierea jocurilor de limbaj ne ajută să vedem că la temelia a tot ceea ce cred și susțin membrii unei comunități omenești stau certitudini inseparabile de anumite practici și instituții. Acestea constituie un sistem
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
altceva. În acest sens, liberularbitru este o iluzie. Oamenii nu pot fi făcuți răspunzători pentru acțiuni generate de mecanisme cauzale din creierul lor. Faptul că ei au sentimentul că ar acționa în mod liber, neconstrâns, nu schimbă nimic în această privință. Nu-i poți cere răspundere morală celui incapabil să simtă compasiune sau căință. Și nu are sens să-i pedepsești pe cei care nu se pot comporta altfel decât se comportă. Concluzia este că, dacă în lumina cercetărilor din neuroștiințe
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
există merit sau vină, recompensă sau pedeapsă. Distincția dintre acțiunile determinate de cauze și respectiv de motive sau temeiuri ne apare cu multă claritate dacă examinăm limbaje mai simple, jocuri de limbaj. Poate fi citat un pasaj instructiv, în această privință, din lecțiile de la Cambridge ale lui Wittgenstein, din anul 1932-1933: „«Temei» are două semnificații: temei pentru ceva (reason for) sau cauză. Acestea reprezintă două ordini diferite ale lucrurilor. [Ă] A da un temei înseamnă a realiza un proces al calculului
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
Traian Stănciulescu (2004). Prin structura ternară a semnului, Charles S. Peirce ne oferă o definiție mai generală decât cea dată semnului lingvistic de Saussure: Un semn, sau un representamen, este ceva care ține locul a ceva pentru cineva, în anumite privințe sau în virtutea anumitor însușiri. El se adresează cuiva, creînd în mintea acestuia un semn echivalent, sau poate un semn mai dezvoltat. Semnul acesta pe care-l creează îl numesc interpretantul primului semn. Semnul ține locul a ceva, anume a obiectului
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]