13,844 matches
-
la sărbătoare, când stăm la fereastră și privim cum vine lumina“. Eram în Grădina cu Tei, pe banca noastră din dreptul casei profesorului de sport, tov. Fraki, fost campion național la aruncarea ciocanului. Fraki era singurul din R. care avea televizor. Ca să prindă programele, își instalase o antenă înaltă, mai înaltă decât toți teii grădinii, cu niște sârme în vârful ei, răsucite în cele mai ciudate figuri geometrice. Nu văzusem cum arată un televizor până atunci decât așa, prin reviste sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Fraki era singurul din R. care avea televizor. Ca să prindă programele, își instalase o antenă înaltă, mai înaltă decât toți teii grădinii, cu niște sârme în vârful ei, răsucite în cele mai ciudate figuri geometrice. Nu văzusem cum arată un televizor până atunci decât așa, prin reviste sau doar la jurnalele de actualități care se dădeau înaintea filmelor de la cinematograf. Ne fascina antena aceea. Gândul că prin sârmele și stâlpul acela cu un cablu roșiatic, gros cât un cârnat, imagini venite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ceea ce se înfiripase între noi, o legătură sufletească mai puternică decât prietenia sau chiar dragostea aceea tulbure, adolescentină, cu care te îndrăgostești de o poză din ziar sau de o voce de la radio, de un chip de la cinema sau de la televizor. Multă vreme am simțit-o pe Ania ca pe o soră a mea nevăzută, dintr-un misterios ținut cu nume de Basarabia, o soră pe care trebuia să o ocrotesc, să o îndrum, să-i iau în serios toate micile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
zărit-o pe Femeia celor o sută de pași. Mi s-a părut că mă așteaptă. Chiar a zâmbit când m-a văzut coborând. M-am dus direct spre ea. — Ați simțit cutremurul? am întrebat-o. A dat și la televizor. M-a privit amuzată. A clătinat din cap. Am auzit. Nu l-am simțit. Dormeam tun. Cred că rămăsesem cu gura căscată. Avea cea mai cavernoasă voce de femeie ce îmi fusese dat să aud vreodată. Tuba mare alintată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
șoimu’!“. A apărut un alt ins, cu un copilaș de mână. Cei doi au venit drept spre mine. „Toarșu’ - mi-a spus cel care-l chemase pe Paulică - vă rog io, mă-nțelegeți, se face reportaj filmat în direct la televizor, ziceau că vine la opt, când își exprimă votul tovul primar, da’ uite că s-a răzgândit și ne-a telefonat că vine la deschiderea secției și ne trebuie și șoim. Luați-l dumneavoastră pe puștiu’ și, când intrați în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
problemă. Eu doar... Oh, Charlie, chiar trebuie să discutăm asta acum? Iartă-mă, iubitule, dar am avut și eu o zi dementă și sunt al naibii de epuizată. Nu vrei să luăm cina și să ne uităm repede la niște porcării la televizor, și să vorbim despre asta mâine? Avem amândoi de lucru, în definitiv, și ne-ar face bine să luăm o pauză de la toate. Nu crezi? M-am îndreptat spre chiuvetă cu tigaia, am înclinat-o și am vărsat lichidul gri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
zic io. Vreau să-ți arăt ceva, zice ea. Așa că-l îndoi și ea-i cheamă pe ceilalți acolo și-ncep toți să râdă. E masivă- așa a zis Steph. Doamne, e așa masivă! Doar fiindcă a auzit ea la televizor. N-a mai zis masivă pân’ atunci. Chiar părea masiv. Aveau dreptate. Aveam pe mine pantalonii scurți de sport și cum mă pusese să-mi ridic piciorul pe bancă și să-mi îndoi genunchiul mi se lățise piciorul. Era enorm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
telefon, să știi. Chiar și tu ai putea. Am râs cu voce tare. — Da, meritam asta, Stacey. N-am vrut să te iau de sus, te asigur. Chiar e un mic mister pentru mine toată chestia asta cu comandatul de la televizor și restul. Cumpăratul de pe internet și așa mai departe. Soția mea face asta frecvent, dar mă tem că eu sunt puțin depășit când vine vorba de așa ceva. Acesta era un progres veritabil. Ba chiar am scos de la ea un „Pa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
tip chiar mișto. Cu toate astea, mereu a fost cu capul în nori, iar în ultima vreme a fost mai ciudat decât de obicei - s-a-nchis la el în cameră în loc să vină să se uite cu noi, ceilalți, la televizor, după cină, de exemplu, și n-a mai râs deloc când am făcut glume din alea prostești care-l făceau să chicotească. Sunt un pic îngrijorată din cauza lui. În ceea ce-i privește pe mama și pe tata - a devenit destul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
place că facem mișto de tine, da’ Vinny face așa cu toată lumea, știi bine. Pentru tine e-n regulă, Sheil. Tu nu știi cum e. — E, hai, că e la fel cu toată lumea, e Vinny. Ar trebui să fie la televizor, așa zice mama. Are-o limbă al naibii de ascuțită. Mâncam o cină cu pește. Îmi terminasem tura la șase și mereu mănânc de seară cam pe la șase jumate la cantină, când îs în tura de zi, ca să nu mai trebuiască mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
când știu ce-o să facă? Mă face să zic chestii. Îi place la nebunie să mă facă să le zic. Așa că poate vreau mereu să le zic. În orice caz, asta-i teoria lu’ Crystal. Cică a auzit ea la televizor sau undeva că te obligi singur să vorbești de chestiile care nu-ți plac sau așa ceva. Păi, dacă-i așa, ar trebui să vorbesc toată ziua și toată noaptea de problema mea cu greutatea, așa i-am scris. Păi, poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
în jurul tău, Stacey - chiar dacă știu că nu crezi mereu în ei, sunt acolo lângă tine, iubita, și veghează asupra ta, cum face Iisus. Au fost multe momente când am crezut că îngerii mi-au atins viața. Odată mă uitam la televizor și un medium vorbea de copii și de faptul că „prietenii imaginari“ sunt îngeri pe care doar copiii îi văd (eu am avut trei când eram copil). Am avut o grămadă de probleme când eram mică și eram foarte nefericită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
cum a fost și pentru toate fetele-alea din State. Din partea de State, cum ar zice micuțul Andy de la muncă. E de-a dreptu’ nasol când zice-așa: lui i se pare că e tare și e ca tipii de la televizor când zice „din partea de State“, da’ nu-și dă seama că râdem toți de el. Bietul băiat, vrea așa de mult să fie o vedetă rock sau o vedetă de film sau așa ceva, da’ e cât se poate de departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
care ne făcea să ne simțim cu-adevărat speciali. Acum îmi dau seama de asta. A-nceput cu altă ceartă. Ben și cu mine eram în bucătărie, iar eu curățam niște cartofi fiindcă voiam să mă uit la ceva la televizor - nici nu-mi mai aduc aminte la ce, iar mama fusese iar sus la ea-n dormitor, și văzusem că se face târziu, așa că mă gândisem să-ncep să pregătesc cina. Apoi, dintr-odată, tata a venit acasă și-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
a zis că n-o să țină, că ne mută mereu pe joburi destul de diferite cât să fie-acoperiți sau așa ceva. Și zice că „Plângeri în direct“ a dat faliment oricum, da’ io cre’ că-s prostii, că mereu fac reclamă la televizor, deci e clar că tre’ s-aibă o grămadă de bani. În orice caz, cu asta m-am hotărât, că nu vreau să mă ia de la casă mai mult decât acuma: e de-a dreptu’ un coșmar dacă mă pun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
Sal tânjeam să-i spunem mamei să renunțe pur și simplu la idee, de tot - să renunțăm la cadouri și la masa de Crăciun și la toate astea și să petrecem singuri câtva timp uitându-ne la câteva filme la televizor, mâncând niște feluri gata preparate sau comandate ca să nu mai trebuiască ea să gătească, dar bineînțeles că știam că nu putem face așa ceva. Ar fi durut-o mult mai mult să abandoneze sărbătoarea decât să se clatine în timpul ei ca și cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
mare - că nu mai credeam în el. Tânjeam să mă duc pe la Hol, chestie pe care o făcusem în anul de dinainte cam pe la șase seara. Îmi amintesc cum îi lăsasem pe mama și pe tata așezați în fotolii în fața televizorului; încă mai purtau pălăriile de hârtie de la biscuiți și băuseră mult vin. Se vedea clar c-aveau s-adoarmă cu mult înainte de schepsisul de la finalul filmului Fight Club1, așa că știam că în dimineața următoare aveau să-l catalogheze drept un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
le citește mama de la bibliotecă, atunci când fata-și găsește sufletu’-pereche. Vedeți, citește mult și-mi dau mereu seama când fata găsește tipu’ potrivit, că mama-ncepe s-arate așa visătoare și zâmbitoare și nu vrea să se uite la televizor decât dacă e East Enders. E tare plângăcioasă mama. Mă-ntreb dacă de aia era așa veselă și zâmbitoare atuncea-n prima seară cu Charlie - oare era ca-n cărți, de și-a dat ea seama imediat că-i nebun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
nouă scenă. Stăteam pe canapea („de anul trecut, de la reducerile de la World of Leather“, după cum mă informase cu mândrie Lena), iar brațul îmi era lăsat în spate, deasupra umărului lui Stacey, dezgolit unde bluza-i alunecase într-o parte. La televizor era o emisiune-concurs, iar Lena era fie captivată, fie se prefăcea foarte bine că e, și, aproape fără să mă gândesc, mi-am lăsat vârfurile degetelor să cadă pe carnea fină și moale a lui Stacey. Senzația neașteptată la atingerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
a pierdut în greutate. Mi-e deja greu să mă duc la muncă, Charlie și știu că-n curând o să fiu cum ajunsese ea. Tot ce-a făcut ea luni de zile la rând a fost să se uite la televizor și să mănânce. Io vreau mai mult decât atât: vreau o viață și o s-o capăt indiferent că m-ajuți tu sau nu. Dacă nenorocitu’ de doctor nu m-ajută s-ajung la SNS și tu nu m-ajuți, o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
mele, indiferent cât ar fi fost de mărunte, păreau fără soluție și permanente. Biletele mele-mi dădeau un răspuns instantaneu - chiar dacă de obicei era unul nefavorabil. Măcar mai aveam întotdeauna o șansă. M-am apucat să mă uit mult la televizor. Nu prea mă uitam seara - mai ales dacă Charlie și copiii erau plecați și eram singură; citeam sau munceam la un raport sau poate lucram la niște goblenuri cât ascultam la radio - sau, desigur, mă strecuram o vreme sus. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
Dar de când a plecat Charlie - și mai ales de când m-a prins Sally în dormitor, am încercat s-o las mai moale cu cartonașele mele, așa că mi-am găsit o mare alinare. Acum chiar înțeleg de ce persoanele în vârstă văd televizorul ca pe un prieten din colțul salonului. Cu siguranță combate singurătatea pe care o simt cum mi se strecoară pe la picioare și prin urechi dacă mă opresc prea des să mă gândesc. Cine-ar fi crezut cât de îngrozitor de dor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
nu m-am speriat - eram doar curioasă. La început am crezut că face parte din zgomotul de fundal al emisiunii la care mă uitam și, când a devenit clar că nu era așa, am presupus că vin de la un alt televizor sau radio, de departe. Un fel de bubuit înăbușit, dar nu ca atunci când sunt constructorii vizavi sau când ascultă cineva un disc la etaj: acesta era prea dens și regulat pentru așa ceva și dura nu mai mult de câte două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
fie e vorba de vreo muzică de fundal de la vreun thriller, fie bate cineva la tobă la un marș, poate la câteva străzi distanță. Dar, dat fiind că nu se oprea, am început să mă simt nefiresc și am dat televizorul mai încet ca să încerc să-l izolez. Imediat ce am dat mai încet vorbăria zgomotoasă, sunetul și-a schimbat caracterul sau măcar s-a schimbat felul în care îl percepeam. Deși bătaia era încă una lentă, ca de tobă, am observat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
de-o gaură-n cap, cum zice mama) și după aia m-am întors în cameră câteva minute și-am sunat-o pe mama să-i zic la revedere în caz de ceva. (Am un telefon lângă pat și un televizor al meu și parcă-i la hotel aici, că-s în rezervă! Mișto!!) Asta m-a supărat rău, că nu suportam gându’ s-o las singură. Nu-mi păsa de mine- chiar nu-mi păsa, că mă cam hotărâsem că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]