12,770 matches
-
să modifice prezentul romanului. Dat fiind, însă, că Virginia Woolf a crescut cu trecutul (clasic) în sânge, romanele ei doar par să dărâme convențiile intrigii amoroase si ale cronologiei trecut-prezent-viitor, când de fapt ele se reordonează în urma lecturii exact după tiparul clasic pe care îl consideră teoria ei deficient. Ceea ce imaginează Virginia Woolf se pretinde a fi inovație, dar e de fapt o ultimă afirmare a tradiției. Clarissa Dalloway are o poveste bine rânduită dinspre copilărie spre finalul vieții, și unicul
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
ca atare, romanele Desperado au un lucru în comun: unitatea cu care operează romanul nu mai e destinul (trecut-prezent-viitor), ci ziua. Procesul a început cu romanul unei zile (Ulysses, Mrs Dalloway), în Modernism. Tânjind, fără să-și dea seama, după tiparul premodernist (după cronologia premodernistă) în spiritul căruia au fost educați, autorii moderniști au o legătură subterană cu sursa revoltei lor. Lectura intuiește că modelul lor e tradițional. Legătura autorilor Desperado cu tradiția, însă, s-a rupt. Ei se nasc în
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
parte, avem tehnica străfulgerărilor din trecut, care prind prezentul din urmă. Lecția modernistă îl învață pe autor să se refugieze în Fluxul conștiinței, (dezordinea ființei). Autorul Desperado născocește o ordine ulterioară: el încearcă să explice trecutul împotriva logicii cronologiei, după tiparul, posterior lui, al prezentului. Romane ca Un artist al lumii plutitoare (Kazuo Ishiguro) modifică trecutul, în vreme ce prezentul e imobil. Lectura, concentrată cum e și firesc asupra prezentului, care nu duce nicăieri, e insuficientă. Relectura nu e o repetiție a primei
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
de structură (intrigă, personaje, cronologie, care sunt toate spulberate, răsucite, la polul opus tradiției de douăzeci de secole de literatură), ori, și mai derutant, de stil. Dacă intriga, personajele și cronologia reușeau să se regrupeze în mintea cititorului după vechile tipare de îndată se încheia lectura, stilul a alunecat primejdios în lirism, îngreunând înțelegerea, și putem afirma că romanul a suferit de boala cuvântului. Trăsăturile unui roman cum ar fi Ulysses sau Mrs. Dalloway sunt: arhitectura întortocheată a amintirilor, emoțiilor și
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
soiul de mortificări. > Fii contradictoriu: ceartă-te cu tine însuți. > Eliberează-te de cuvintele celorlalți. Libertatea Desperado înainte de toate Unde trebuie să fii liber: * Folosește limbajul după bunul tău plac, adu pe pagină cuvinte care n-au mai văzut lumina tiparului, folosește-le cu nonșalanță, nu pentru a șoca, ci pentru a da un aer de conversație banală capcanelor lingvistice, de care nu te poți lipsi. Inovează structura textului, nu respinge intriga, cronologia și personajele, dar folosește-le în așa fel
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
încercările lor de a te categorisi. Nu există nicio teorie valabilă în afara propriei tale teorii. > Scrie cu sufletul, dar și cu memoria (mai ales cea literară). De ce să fii liber: * Fiindcă trebuie să te găsești pe tine însuți, evadând din tiparele preconcepute. * Fiindcă ai nevoie de forță pentru a atrage cititorii (nu totdeauna maleabili). * Fiindcă ești pe punctul de a face descoperirea cea mai formidabilă a tuturor timpurilor: opera perfectă. * Fiindcă știi că nu e sănătos să te dai după inteligențe
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
care mai încolo, în alt vis, chiar ține o prelegere despre muzică, declară: Dumnezeu e în esență muzician fiindcă instaurează armonia în univers. Detectivul extinde afirmația asupra noastră, a tuturor: Toți căutăm acea armonie, Timothy. Toți suntem detectivi în căutarea tiparului. Astfel de rânduri, care par scrise pentru a fi citate, dau cărții un aer de muzică autentică. Detectivul descoperă că tatăl lui Tim a plecat cu o tânără, istoriile se amestecă. Austin Smallwood descrie starea: Totul e deja făcut. Totul
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
pentru a străpunge inteligența comodă a lecturii. Holocaustul e viu și trebuie reactualizat mereu, cu durerea vie a victimelor lui. Autorii Desperado sunt extrem de iventivi în construirea suspansului. Romanele lor nu iau viitorul ca o așteptare și nici iubirea ca tipar, dar aceasta nu le face mai puțin atrăgătoare. Romancierul Desperado găsește negreșit un șiretlic să ne aducă cu respirația tăiată la ultima pagină a cărții. Martin Amis contează pe cunoașterea de către noi a istoriei reale. Dacă lectorul habar n-are
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
vârsta celor doi adolescenți, "o nemulțumire", un șuvoi subteran, pe care Christine, la cei șaisprezece ani ai ei, îl resimte ca pe o "tristețe și o neliniște pe care nu le putea explica" și care îi modelează viața după un tipar neînțeles. Analizele psihologice sunt statice. Lipsește propsețimea reacțiilor, în mare parte fiindcă romancierul evită înduioșările. Propoziții de genul, "Tony simți noutatea, uluitoarea surpriză a chipului ei (aceeași de câte ori se întâlneau)", sau de genul "resimți durerea aproape fizică a iubirii", curg
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
identitatea. Lectura Desperado este extrem de invazivă și se bazează tocmai pe această mândrie a lectorului de a supraviețui. Conflictul text-lector-autor se repetă la infinit și din el se naște noutatea Desperado. Din punct de vedere al tehnicii narative, Huxley alege tiparul coșmarului SF, iar autorul este omniscient. Povestirea e un semnal de alarmă pentru lector că își va pierde tot ce are omenesc în el. Starea de spirit e deznădejdea. Povestirea însăși este fără speranță și prin urmare dezarmant de directă
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
sentimentul că înaintăm printr-o expoziție de tablouri ale lui Ono, iar aceste tablouri au fost așezate într-o ordine a cărei logică, pentru început, ne scapă. Ceea ce ne împinge să facem drumul înapoi pe bâjbâite pentru a descoperi adevăratul tipar al ironiei este mânia finală, "iritarea" povestitorului, ca să folosim de fapt un eufemism pentru starea lui de spirit din final. Avem de-a face cu moartea unei civilizații. Întregul trecut al Japoniei este dat la o parte de prezentul americanizat
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
fi fost un viitor vinovat. Iată, așadar, structura dezgolită a acestui roman tragic japonez, scris cu ironie tipic anglo-saxonă. 2.9. Doris Lessing: Un Nobel pentru Domana de Fier a romanului contemporan "Sunt încredințată că prețuim istorisirea fiindcă ea e tiparul minții noastre. Gândim pe tiparul poveștii, al cronologiei narative", declară romanciera britanică Doris Lessing, cea care a primit Premiul Nobel pentru literatură în 2007. Avem de-a face cu o personalitate puternică, o devoratoare de cărți, care a părăsit hotărât
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Iată, așadar, structura dezgolită a acestui roman tragic japonez, scris cu ironie tipic anglo-saxonă. 2.9. Doris Lessing: Un Nobel pentru Domana de Fier a romanului contemporan "Sunt încredințată că prețuim istorisirea fiindcă ea e tiparul minții noastre. Gândim pe tiparul poveștii, al cronologiei narative", declară romanciera britanică Doris Lessing, cea care a primit Premiul Nobel pentru literatură în 2007. Avem de-a face cu o personalitate puternică, o devoratoare de cărți, care a părăsit hotărât școala la paisprezece ani și
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
cu Messenger (inteligența artificială). Messenger cercetează gândirea din punct de vedere mecanic, dar ajunge de fapt extrem de aporape de tehnica Fluxului conștiinței, pe care o cunoaște și chiar o menționează. El caută să pună ordine în asociațiile întâmplătoare. Pentru Helen tiparul este sufletul, în vreme ce Messenger consideră că sufletul nu există. Helen îl acuză că omul e o mașinărie pentru el. El consideră într-adevăr că inteligența umană e un mecanism. Aici disputa se încheie. Nu ni se oferă răspunsuri. Ca și
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
ritmurile știute nu pot transmite muzica adâncă a sufletului. Aceste poeme feline îi dezvăluie poetului fața ascunsă. Îl așează de fapt în adevărata lui lumină: aceea a unui poet care a refuzat muzica tradițională în poezie, fiindcă a vrut un tipar poetic mai sugestiv pentru epoca lui. Tiparul încă există și încă funcționează, dar el refolosește de fapt tradiția bucuria secretă a poetului modernist. 3.3. Peter Ackroyd: Tradiția basmului marea absență din poem Peter Ackroyd e un autor tandru care
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
a sufletului. Aceste poeme feline îi dezvăluie poetului fața ascunsă. Îl așează de fapt în adevărata lui lumină: aceea a unui poet care a refuzat muzica tradițională în poezie, fiindcă a vrut un tipar poetic mai sugestiv pentru epoca lui. Tiparul încă există și încă funcționează, dar el refolosește de fapt tradiția bucuria secretă a poetului modernist. 3.3. Peter Ackroyd: Tradiția basmului marea absență din poem Peter Ackroyd e un autor tandru care ascunde lecturii cât e de vulnerabil. El
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Vezi cum se leagă...) O fată se simte ca și cum ar fi fost violată, după care trece la alt băiat; un adolescent se însoară cu nevasta unui prieten. Nici nu se mai vorbește de basmul cu Făt Frumos și Ileana Cosânzeana. Tiparul care a dat de lucru autorilor de la Biblie încoace nu mai e decât o farsă. "Capitularea de o clipă" nu mai e o cutezanță înspăimântătoare; nu mai cutează nimeni, basmul a murit. Un poem (la al treilea...) îl descrie pe
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
El se folosește de verbe englezești ale modalității (lucru ce amintește de poemul Byzantium, de W.B. Yeats) precum și de valorile subordonatei condiționale (cum face Eliot în La Figlia Che Piange). Condiționalele, de pildă, apar în ultimele trei strofe, după tiparul " Dacă ar suna / ar scrie / ar veni până la mine", urmate de întrebarea simetrică "să răspund oare? / aș răspunde..? / i-aș spune..?" Ca orice bun artizan al cuvântului. Alan Brownjohn are o gramatică a sensului. Povestea e simplă: o fată părăsită
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Când taie floarea, poeta simte că înfruntă "destinul", care transformă "splendoarea" în sămânță, "disprețuind frumusețea / de dragul viitorului". Gestul simplu de a tăia câțiva trandafiri din grădină devine o parabolă a existenței. Ruth Fainlight reinvetează mitul. Gesturi nevinovate, automate, dezvăluie un tipar necunoscut. Foarte hotărâtă să spună ce are de spus, Fainlight respinge conversația întâmplătoare și își construiește inteligența cu rigoare, poem cu poem, gând cu gând, până ce ne dăm seama că am citit mai mult decât un șir de poeme: toate
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
tata. Miros de piele și pudră, toate înseamnă de atunci feminitate, iubire, spaimă și război. Acest obiect neînsemnat are izul a trei elemente importante din viața poetei: feminitate, iubire și istorie. De la mamă are poeta intuiția acestor coordonate. Mama este tiparul vieții. Poate tocmai de aceea pare uneori îndepărtată și neiertătoare: Fainlight simte că spiritul mamei o ghidează, că mama îi transmite o putere mai profundă decât propria inteligență. La un moment dat, într-un interviu pe care mi l-a
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
parte asemănătoare, creând o nouă idee despre muzică, portivire a rimelor și mai ales sfidarea ei. Poezia lui Mole e una a surâsului trist și a sentimentului constant de însingurare, "singurătatea / Pe care încă o ții minte" (Cutia cu jucării). Tiparele rimei diferă de la poem la poem. Răsucire rimează b-e, c-d. Rimele sunt evidente, ca și sentimentul pierderii. E vorba de un mic poem perfect, clădit pe gradarea emoției, care ne conduce la ideea de pierdere a copilăriei și de
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
previzibile, prin care se ajunge în fapt la misterul artei, care e aici imposibila contopire a obiectului (pianul), a imaginii ("culoarea muzicii"), a degetelor vii cu sunetul. Poetul e obsedat de nevoia de contopire. Frumosul (muzica, aici) are totdeauna un tipar, o "flacără" care e "hrănită de degete". Tiparul acesta are și un nume: "mai mult" ("Era mereu/ Mai mult"), "veșnic" ("veșnic tânără"), "timp" ("Timpul era un joc"). Când rimele se abat de la monotonie către imperfecțiunea asonanței, ele tânjesc după acea
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
misterul artei, care e aici imposibila contopire a obiectului (pianul), a imaginii ("culoarea muzicii"), a degetelor vii cu sunetul. Poetul e obsedat de nevoia de contopire. Frumosul (muzica, aici) are totdeauna un tipar, o "flacără" care e "hrănită de degete". Tiparul acesta are și un nume: "mai mult" ("Era mereu/ Mai mult"), "veșnic" ("veșnic tânără"), "timp" ("Timpul era un joc"). Când rimele se abat de la monotonie către imperfecțiunea asonanței, ele tânjesc după acea concentrare a ființei în suflet (Taină), la care
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
cam mult spus, filozof al istoriei. Vreau într-adevăr să creez acest sentiment al istoriei, ori mai degrabă al timpului care trece ca o muzică. Mă interesează de asemenea aspectul determinării topografice, datorită căreia un anume spațiu modelează ori generează tipare de activitate urmate de mai multe generații la rând. Mă învăluie prezența timpului trecut. LV. Ești eminamente citabil, fiecare frază cere să fie ținută minte. Rațiunea îi e insuficientă celui care vrea să te înțeleagă. Lectorul trebuie să meargă dincolo de
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
cum ar fi Nicholas Hawksmoor, de care aminteai, ori Dan Leno, am căutat "prezentul trecutului", ca să zic așa, adică modul în care istoria Londrei se prelungește în prezent. Așa că, evident, alegerile mele au avut o logică, cum ziceai. Student: Există tipare existențiale repetabile în The Great Fire of London? PA: Da, sunt tipare, sunt ritmuri, sunt aglomerări de experiențe semnificative, teme legate de timp. În unele cărți am numit aceasta "imperativul topografic", prin care vreau să zic că există cartiere, străzi
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]