13,416 matches
-
ne am despărțit. Sunt cu adevărat o ființă nenorocită!“ Cu această descoperire, ce ridica vălul necunoștinței doar de pe un colț al misterului, sfârși copilăria frumoasei Adelheid. VI O bună bucată de vreme micul gup călări În tăcere. Pe Simeon Îl dureau Încheieturile din cauza legăturilor prea strânse care Îi pătrunseseră adânc În carne. Nu știa nici Încotro mergeau, nici ce aveau de gând temnicerii săi. Fără Îndo ială, nimic bun. De când se despărțiseră de grosul slujito rilor, care Împreună cu stăpânii o luaseră
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
dai dumneata, con siliere, spuse el și urechea ascuțită a bătrânului negustor ghici În vocea bărbătească un accent străin neobișnuit. Mă bucur Însă că l-am putut scăpa pe domnul Bodo, care e un cavaler cum puțini sunt și mă doare inima că slăbiciunea și nepriceperea mea n-au ajutat mai mult. Sentimentele de recunoștință și prietenie pe care mi le arăți mă onorează și sunt mândru de ele. Asta e cea mai mare răsplată! Un zgomot surd, aidoma unei păduri
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
ca un În ger... Bogatul negustor avea lacrimi În ochi și tăcu de tea mă să nu izbucnească În plâns. — Nu de la rănile acestea i se trage primejdia, vorbi cu ton mult mai blând ciudatul călugăr. Sunt răni sufletești care dor mult mai tare...Cu voia Domnului, fiul dumitale se va tămădui. Dar Îl pasc alte primejdii. Durerea din suflet poate să lovească mult mai necruțător decât mânia domnului duce. Să lăsăm totul În mâna Stăpânului nostru, al tuturor. El va
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
dreptate, stăpâne, spuse celălalt. Era o mogâldeață Înfășurată Într-o sumedenie de cârpe murdare, din care nu se deslușea decât cocoașa uriașă și rotundă, care-i ascundea În Întregime capul și umerii. Hai, lasă cocoașa, Îndreaptă-te, că te-o durea spatele. Pe mine vrei să mă duci de nas? Ca prin farmec, mogâldeața se Îndreptă din șale și de sub zdrențe apăru un bărbat foarte Înalt, mai Înalt decât Conrad. Din toată făptura lui murdară respira o forță uriașă, contrastând cu
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
mare spaimă am așteptat amândoi două zile, până când Bertranda și-a revenit cât de cât. Putea să se Întâmple orice În acele zile și i-am arătat lămurit situația În care se afla. Mi-a dat dreptate și, deși o durea inima că se desparte de fiul ei, a Înțeles că altă ieșire nu avea. Monseniorul Manasse a trimis-o În taină și cu mare grabă la mânăstirea Sfântu l Maximin, departe În sud. El i-a dat de veste și
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
a dovedit o mare greșeală, pentru că era acoperită cu pietriș. Dezechilibrat, mă și închipuiam cu capul spart, cu coarnele bicicletei intrate-n burtă. Bicicleta derapă, zbură cât colo, eu căzut, alunecam pe mâna dreaptă întinsă instictiv, la vale. Nu mă durea nimic, și mă-întrebam cum de nu mă lovisem la cap. Omul de pe cealaltă parte fugi spre mine alarmat, dar constată că în afară de o zdrelitură serioasă și o capsă a blugilor intrată-n piele, nu pățisem nimic. Tot
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
mai mărișori, nu era chiar atât de greu. Însă bagajele acestea erau legate de mama cu niște sfori, cordoane și capete de funii pe care noi le-am trecut peste umeri pentru a face totul mai ușor de cărat. Ne dureau umerii; mai schimbam sarcina de pe un umăr pe altul, nădușeam, eram leoarcă. Mama muta copilul dintr-un braț în altul, îl mai lăsa să meargă pe jos, dar copilul se cerea mereu în brațe. Cu fruntea roșie de sudoare, biata
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
prin foc și sabie? Unde am greșit? Cu ce? De-a lungul tranșeelor era o umanitate suferindă: plânsete, gemete, urlete, strigăte de disperare, peste care dominau impasibile vuietele motoarelor, combinate cu zgomotul și suflul năprasnic al exploziilor succesive. Capul mă durea îngrozitor, urechile îmi vâjâiau și îmi țiuiau: nu mai auzeam nimic. Mă gândeam că am rămas surd. O teamă animalică, disperată m-a cuprins și trupul a început să vibreze ca și cum ar fi fost zgâlțâit de impulsuri electrice. Îmi era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
de membrii familiei. Doar eu am receptat dureros și desfigurat de groază privirea Sfintei Fecioare, îndreptată cu o incredibilă milă și iertare spre trupul meu pipernicit și dizgrațios. Vezi ce mi-ai făcut? Nu te-ai gândit c-o să mă doară și pe mine? Eu ce rău ți-am făcut, copile?... "O gâză-n viață n-am strivit măcar, Când merg pe pajiști, tălpile-mi umile Trec printre flori cu teamă lin și rar." (N. Labiș) Și acum, la 74 de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
Nările ni se umpluseră de praf, iar în gură scrâșnea pulberea nisipoasă transformată în marmeladă lipicioasă. După o perioadă de timp, interval în care organele noastre interne erau pur și simplu dislocate de la locul lor din cauza zdruncinăturilor, iar șezutul ne durea îngrozitor, întrucât stăteam direct pe platforma Molotovului, șoferul a încetinit și a virat mult spre stânga, pe un alt drum. Din poziția înghesuită în care stăteam, în ciuda micimii mele și a prafului care ne umplea ochii, am putut citi în fața
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
ni se va putea întâmpla atâta timp cât vom fi sub oblăduirea Mântuitorului. Trupul Mântuitorului sfârtecat de piroanele înspăimântătoare, șiroind de sânge și cutremurat de convulsii bruște, copleșit de durere, ne vorbea într-un limbaj ce se adresa doar inimilor noastre: "Mă doare suferința voastră, dar nu Eu v-am provocat-o, ci semenii voștri cei răi. Nu Eu v-am arestat tatăl, nu Eu v-am deportat în Bărăgan, nu Eu vă fac viața greu de suportat, ci semenii voștri care s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
fierbinte al drumului și dogoarea nemiloasă a soarelui, fiecare, câte o căldare de 10 litri pe o distanță de 100 de metri. Era epuizant. Brațele noastre erau prea slabe pentru asemenea muncă. Schimbam căldarea dintr-o mână în cealaltă, ne dureau umerii și aveam bătături dureroase în palmele care ne usturau și ne făceau să suferim îngrozitor. Atunci lăsam căldările jos și ridicam brațele sus, spre cer, cu degetele palmelor desfăcute, pentru a se zvânta la soare. Ajunși pe "șantier", aruncam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
picioarele goale, nici vorbă. Eram nevoiți să-l tocăm mărunt, mărunt la sapă, apoi să-l întoarcem cu lopata. Însă trebuia făcut cocoloașe și introdus în forme doar cu mâinile. Și era frig, mâinile ni se învinețeau, iar degetele ne dureau îngrozitor și nu le mai puteam îndoi, nu mai ascultau de noi. Era un chin. Văzând cât suntem de muncitori și de ambițioși, dar fără niciun ajutor din partea nimănui, domnul Muca a trecut strada la noi, la șantier. Bună ziua, copii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
fierbinte al drumului și dogoarea nemiloasă a soarelui, fiecare, câte o căldare de 10 litri pe o distanță de 100 de metri. Era epuizant. Brațele noastre erau prea slabe pentru asemenea muncă. Schimbam căldarea dintr-o mână în cealaltă, ne dureau umerii și aveam bătături dureroase în palmele care ne usturau și ne făceau să suferim îngrozitor. Atunci lăsam căldările jos și ridicam brațele sus, spre cer, cu degetele palmelor desfăcute, pentru a se zvânta la soare. (...) Desculți, cu folmoștoacele de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
ca și cum ar fi ultimele, cu speranța că ele nu se vor termina curînd. De oamenii buni merită să-ți aduci aminte. Printre scriitori, am întîlnit și oameni buni, a căror dispariție, dacă e să ne referim la aceștia, m-a durut și ei mi-au rămas întipăriți în minte, în inimă, în suflet, unde, din cînd în cînd, mai stau de vorbă, îi ascult, cred că mă ascultă, de bine ce nu au dispărut de acolo. Numele lor sunt vii, le
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
se publicau poezii, dacă aveau o temă istorică, triumfalistă, dacă erau dedicate partidului. Am trecut prin ea: ca să fiu tipărit în ziar? Ca să cred că sunt "poet"? Nu m-a obligat nimeni, nu-mi pot răspunde... Dar ce m-a durut mult atunci era practica revistelor literare din capitală, cele câteva din Cluj, Iași, Oradea, Tg. Mureș: publicau pagini cu rubrica "Cântarea României", "Luceafărul la Satu Mare", "Tribuna la Satu Mare" etc. etc. în care acceptau doar poezii dedicate Congreselor, zilei de 23
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
boturi de pești și-ți vei putea asculta rumoarea sângelui în galerii și vei simți lumina lunecîndu-ți pe cornee ca trena unei rochii; pentru prima oară vei înregistra înțepătura gravitației ca un spin în călcâiul tău, și omoplații te vor durea de imperativul aripilor. Îți făgăduiesc să te fac atât de viu, încât căderea prafului pe mobile să te asurzească, să-ți simți sprâncenele ca pe două răni în formare și amintirile tale să-ți pară că încep de la facerea lumii
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
legionari, după care a declanșat bătaia generală. Victimele au fost bătute de seara până dimineață și lăsați într-o baltă de sânge, iar Bordeianu spune că nu avea nici o parte din corp care să nu-l usture sau să-l doară. Nu a putut să vadă ce s-a întâmplat cu camarazii lui, pentru că fața îi era tumefiată și nici nu își aduce aminte toate bătăile, întrucât a stat leșinat multă vreme. Dimineața au fost cu toții bătuți din nou și nu
Piteşti: cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureşan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/617_a_1345]
-
pe care le-ai adus poporului român în 25 de ani de beznă. De ce nu-ți bagi gâtul în lanț, dacă ești om de onoare? Atunci te-am crede că ești om de atitudine. Dar ți-e frică că te doare, banditule!. Ion Cârja s-a întâlnit cu el pe când era bătut deja, iar Simionescu i-a mărturisit: Simt că voi înnebuni. Mi se fac cele mai îngrozitoare șicane și, în fiecare seară, sunt obligat să ascult insultele care se aduc
Piteşti: cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureşan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/617_a_1345]
-
i-a ordonat să obțină informații de la Alexandru Bogdanovici, adăugând că, după două zile, va sosi și el în cameră pentru a porni bătăile. Pe 24 decembrie, cu o zi înainte de torturarea lui Bogdanovici, a mers la infirmerie pentru că îl durea o măsea, iar Țurcanu l-a privit cu suspiciune, bănuind că ar încerca să evite implicarea în torturi. Probabil amenințat, adaugă mai târziu că a participat 'cu mult zel' la bătaia cruntă de pe 25 decembrie, pentru a-i demonstra lui
Piteşti: cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureşan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/617_a_1345]
-
de vădană respectabilă) și care mai mult își târșâie picioarele prin casă, decât să meargă. Bătrâna nu mai cere nimic de la Dumnezeu pentru sine, căci... chiar nu mai are nevoie de nimic... Poate doar de puțină sănătate, căci o mai dor pe ici, pe colo, oasele, nu mai are măsele să mestece bine, iar de sărbători sa umflat de la sarea din cârnați și sarmale șiașa a ajuns la spital cu Salvarea... Cât despre bucurii... ale ei sunt cele ale omului simplu
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
fărĂ să fie eroic, etica lui era cotidiană și aplicată. Ne-am întors un kilometru din drum, pentru că și-a dat seama că o vânzătoare, dându-ne restul, se înșelase cu 25 de bani. Eu aveam 8 ani și mă dureau picioarele, ce să mă mai întorc ! Spunea : „Îți dai seama, săraca, o să-i lipsească 25 de bani din gestiune !“. M-a cărat în brațe înapoi un kilometru să-i dăm bănuțul îna‑ poi vânzătoarei, care singură se înșelase, nu îl
TranziȚia: primii 25 de ani / Alina Mungiu‑Pippidi în dialog cu Vartan Arachelian by MUNGIU‑PIPPIDI, ALINA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/862_a_1581]
-
PET-uri, ca să nu se arunce sticlele în natură. Pe bani europeni s-a refăcut o abație cisterciană absolut magnifică, de prim nivel. Mie îmi plac ruinele. Am văzut multe ruine de abații în Europa. Iar aceasta este o splen‑ doare. Erau străini pe acolo, lumea circula. Deci în toată această zonă în care, pe bani europeni, s-au refăcut bise‑ ricile fortificate ale sașilor, care sunt splendide, se observă un progres. Și am vizitat, cred, șapte-opt proiecte euro‑ pene. Pe
TranziȚia: primii 25 de ani / Alina Mungiu‑Pippidi în dialog cu Vartan Arachelian by MUNGIU‑PIPPIDI, ALINA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/862_a_1581]
-
În Bucovina unde presa minoritară denaturează adevărul după cum îi convine, fără ca să existe împotriva ei o energică acțiune românească unitară; se simte necesitatea unei publicații intransigente românești. Toți românii, fără deosebire de culoare politică și interese personale, pe care îi doare durerea neamului lor, trebuie să fie alături de noi. Suntem un mănunchi de tineri. Nu facem o firmă din tinerețea noastră, dar suntem siguri că această tinerețe ne va da entuziasm și mai ales ne va da putința de a spune
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
apoi (sau mai întîi, e firesc, nu-i cu supărare) spunerea păsului inima revărsată; c) după care s-ar cuveni să urmeze partea cea mai însemnată, faza ascultării în care următor vorbirii și era oare nevoie să spunem ce ne doare și ce ne dorim, ca și cum nu s-ar ști? sîntem atenți să desprindem îndemnurile care ni se dau: inima acum e pe recepție". Jurnalul fericirii se încheie cu cîteva afirmații: "Numai creștin fiind mă vizitează în pofida oricărei rațiuni fericirea, ciudat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]