15,319 matches
-
de talisman și putere asupra totemului; cerându-i fetei însemnele statutului animal, amândouă excrescențe în care se află depozitată forța naturii sălbatice, pețitorii își asigură reușita gestului. Dincolo de supunerea magică, cele două „gajuri” servesc și pentru „împărtășania” rituală din animalul sacru, fapt ce așază căsătoria sub dominantă fastă: „Prin d-unghii să strecurăm,/ Prin coarne să măsurăm,/ Mari boieri ca dumneavoastră” (Idem). Metafora nupțială a vânătorii se decodează cu ușurință în textul ceremo¬nial de iarnă. „Tinerii eroi ai colindelor, cărora
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
a spălat/ Chică neagră-a pieptănat,/ În straie noi s-a îmbrăcat” (Cașin - Bacău). Sobrietatea portretului alb-negru și atenția sporită care se oferă ceremonialului pregătitor sunt în acord cu orice excurs mitic, fiindcă transcende lumea albă și pătrunde în cea sacră, pe care mirenii nu pot să o sondeze. Diferența între vânătoarea rituală din colinde și urmărirea nupțială este drumul invers pe care îl parcurge eroul. Dacă în textele rituale de iarnă tânărul părăsea spațiul cosmic și intra întotdeauna pe drumul
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
care s-a renăscut din gestul său ordonator. Căderea potcoavelor ar sugera, în aceeași schemă simbolică, mutilarea inițiatică. Calul își pierde caracterul de animal domestic, ieșind odată cu flăcăul din condiția firescului. Nepotcovit, armăsarul devine o ființă nesupusă și aparține libertății sacre, „sălbăticiei”. „Lăsarea” mai jos, în geografia umană, face să transpară gestul imediat următor inițierii. „Satele cu fetele”, la fel cu „horile de fete mari”, marchează atât reînscrierea în uman și acceptarea în societate, cât și alegerea miresei. Când vine de pe
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
uman și acceptarea în societate, cât și alegerea miresei. Când vine de pe tărâmul celălalt, unde a săgetat cerbul sau a tăiat capul șarpelui, drumul eroului duce irevocabil spre aleasa lui. Traseul inițiatic nu este complet în absența miresei, funcția revelațiilor sacre este de a face cuplul să zămislească sub influența puterilor mitice și astfel să contamineze lumea cu fecunditatea primară. Orațiile de nuntă surprind chemarea rituală, imposibil de explicat cu mijloace raționale: „Atâta se săturase,/ Încât era să se lase,/ Să
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
angrenează elementele primordiale, puse în mișcare de energiile lui întemeietoare. Descoperirea maritală este făcută în postura de erou consacrat de armele civilizatoare, solare, motiv pentru care reperarea nu se face în planul social marcat de drumul mare, ci în inima sacrului, la fântână, acolo unde Scorpia aștepta neofiții în balade. Cunoașterea acumulată la hotarul cu haosul permite decodarea semnului marital și inițierea se desăvârșește prin nuntă. Alteori, apropierea de mireasă este marcată de starea fizică specifică la intrarea în sacru, semn
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
inima sacrului, la fântână, acolo unde Scorpia aștepta neofiții în balade. Cunoașterea acumulată la hotarul cu haosul permite decodarea semnului marital și inițierea se desăvârșește prin nuntă. Alteori, apropierea de mireasă este marcată de starea fizică specifică la intrarea în sacru, semn că fecioara a asimilat puterile mitice: „Dumbrăvile cu izvoară/ Cine bea pe loc se-nsoară./ Și jupânul nostru mire,/ Fiind foarte însetat,/ La un izvor s-a plecat,/ Și setea și-a stâmpărat;/ Dar când s-a sculat în
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
însetat,/ La un izvor s-a plecat,/ Și setea și-a stâmpărat;/ Dar când s-a sculat în picioare/ A zărit lâng-o floare/ O urmă de fiară” (Bucovina). Locul din care bea împăratul are o funcție augurală, izvoarele vin din sacru și predestinează consacrarea socială a inițiatului. Urma căutată înglobează fecunditatea sălbatică și candoarea vegetală și devine vizibilă numai ulterior „împărtășaniei” cu apa din dumbravă. Aceasta este revelația finală a procesului inițiatic, tânărul descoperă identitatea alesei și are de parcurs o
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
contingentului: „Când dete soarele-n deseară/ Ieșirăm la drumu mare/ Și deterăm d-o urmă de fiară,/ Stătu toată oastea-n mirare!” (Transilvania). În colinda șarpelui, drumul pe care se întorcea grabnic flăcăul era pustiu, aici, urmând descendent traseul de la sacru în profan, urma miresei este „în lume”. Substituirea în fiară apare cel mai evident în colindele Ciutalinei unde fata care-l acuză de minciună îi cunoaște acțiunile aparent în mod inexplicabil: „În pozunar îl căta/ Odoarele că-i găsea;/ La
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
Dochiana cea frumoasă” (Partizani - Tulcea). Parcurgerea completă a traseului inițiatic permite revelarea misterelor rituale, deconspirarea naturii sălbatice a fetei fiind o recunoaștere implicită a puterilor ei. Fragmentul conține ambele ipostaze ale feminității ascunse, mai mult, mireasa are și o ipostază sacră, de entitate a lumii mitice. Cătălina are puteri asupra fertilității lumești și extramundane, ea înglobează energiile întemeietoare totale. Rolul nașului în ceremonialul tradițional de nuntă este foarte important, căci „nașii sunt cei care înfăptuiesc acte de inițiere, supraveghind neofiții până la
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
un traseu ascendent, evoluția semnului feminin supus încercării: de la fiara totem, la floarea simbol al statutului marital și la mireasă. Punctul final al ipostazei feminine se încadrează într-un uman recunoscut, cu drepturi sociale. Imaginea vegetală a fetei păstrează dominanta sacrului: „Unii ziceau că-i floare de rai/ s-o rupă al nostru dulce crai,/ Alții că-i viță de vie/ Să-i fie craiului soție”. În așteptarea flăcăului, floarea fată se veștejește, imagine corespondentă metaforic dorului: „nu-nflorește/ Nici nu
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
gestul lor cosmocrator, unirea ceremonială, se împlinește. Cele două forme de expresie poetică populară nu pot fi înțelese una în absența celeilalte, iar funcția șablon cu care se încheie basmele, nunta împărătească, întărește semnificația hierogamiei. Colinda dezvăluie o inițiere în sacru, personalizată, în timp ce orațiile se reîntorc în spațiul profan, printr-o reluare a gestului mitic creator în profan, cunoscut doar prin cei inițiați: fecioara și tânărul. Coordonate stilistice De-a lungul lucrării, funcția poetică a limbajului popular a fost reliefată printr-
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
În contingent, durata vocalelor și cuvântul însuși sunt sufici¬ente pentru o funcție referențială a limbajului, pentru a denomina realitatea înconjurătoare, însă planul mitic necesită o extensie a capacităților de percepere și reflectare, ambele trecând prin fiorul născut de irumperea sacrului. Ritmul și rima interioară din sintagma repetitivă (deci, o altă marcă stilistică) codri-s mari și codri-s rari, prezentă în numeroase variante ale colindelor de fecior, sunt realizate la nivel fonetic prin două tipuri de repetiții: a substantivului ce
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
interiorizează sunetul ca pronunție, din spațiul exterior aparatului vocal în centru, ca echivalent al pătrunderii în inima pădurii. Sonoritatea închisă a lexemului codru se regăsește, așadar, în cea a determinanților, structura stilistică rezultată devenind o adevărată formulă pentru intrarea în sacrul vegetațional. Aspectul fonetic similar al numelelor celor doi frați cu același traseu în plan mitic are implicații asupra tipologiei umane comune. Cele două individualități sunt de fapt variante foarte apropiate ale aceleiași personalități eroice, fapt relevat și de deosebirile minimale
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
funcție simbolică în dimensiunea semantică a basmului, ducând personajul în sfera definirii generale, nu prin individualitatea umane, ci prin ipostaza socială. În contingent, actanții se înscriu în multitudinea de clase umane (împărați, feciori, fete, neveste), în timp ce pătrunderea sau aparteneța la sacru aduce o titulatură singularizantă. Formarea cuvintelor prin derivare dezvăluie o creativitate cu rezultate directe în plan poetic. Prefixarea augmentativă, foarte frecventă în descântece, face din po- un echivalent popular al obișnuitului răs-: „Un om negru,/ Ponegru,/ Cu topor negru,/ Ponegru
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
în care repetabilitatea gesturilor devine o mecanică rutinantă, și nu o reluare a faptelor zeilor. Orice drum urmat în contingent este deja bătătorit, ceea ce implică apartenența drumețului la colectivitate, spre deosebire de călătorul în mit, prin care fiecare potecă este smulsă din sacru și dăruită profanului. Procedeul derivării cuvintelor prin sufixare conține o altă opoziție, de data aceasta între dimensiunea negativă (malefică, distructivă) a lumii poetice și cea pozitivă (estetică, eroică), la care naratorul popular aderă. Sufixele augmentative definesc planul sacrului stâng: leoi
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
smulsă din sacru și dăruită profanului. Procedeul derivării cuvintelor prin sufixare conține o altă opoziție, de data aceasta între dimensiunea negativă (malefică, distructivă) a lumii poetice și cea pozitivă (estetică, eroică), la care naratorul popular aderă. Sufixele augmentative definesc planul sacrului stâng: leoi, săncoi, strânsoi, fricoi, spăimoi, jidăvoaică, în timp ce sufixele diminutivale arată o implicare afectivă față de lumea familiară (sătișoare), erou fiușori, voinicel) și toate caracteristicile lui (fețișoară, mustăcioară), calul acestuia și harnașamentul (călușel, frâușor), ajutoarele năzdrăvane (vulturii au gușicioară, unghișoară), animalul
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
altă parte, protagoniștii care au pătruns în timpul eroilor. Între aceste două niveluri se află instanța narativă, fie că este colindă¬torul, menestrelul sau povestitorul. Poziția lui are privilegiul panoramei totale asupra lumii, el pătrunde atât în contingent, cât și în sacru, odată cu neofitul, pentru a transmite receptorilor energia numinoasă. În profan găsim personaje precum frații mai mari ai voinicului, împăratul emitent al probelor, boierii și comunitatea sătească din colindele de fecior. Acțiunile lor nu depășesc granițele spațiului social ordonat: „Împăratu s-
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
Ș-o tât fugit acolo pântre ei. Ei o tras după vulpe. Vulpea n-o putut s-o puște. S-o dus vulpea”. Acțiunile apar cu o durată fulgurantă și trecerea lor instantanee nu poate afecta în nici un fel timpul sacru. Orice efort al acestor personaje este zadarnic, pentru că gesturile nu depășesc limita temporalității umane definite de perfectul compus. Hierofaniile se mișcă într-un timp etern, a cărui desfășurare este paralelă existenței umane ce nu poate intra în relație cu mitul
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
podgoriile,/ Luncile cu florile/ Și satele cu fetele./ Dar când dădu/ Soarele-ndesearî,/ Ieșirăm la drumu cel mare/ Și detem peste o urmă de fiară”. Punctul de cotitură este marcat de căderea potcoavelor cailor, ca semnal al pătrunderii într-un spațiu sacru, în care acțiunile nu se înfăptuiesc sub puterea hazardului, ci ca urmare a unui scenariu ce trebuie îndeplinit punct cu punct. Același scenariu inițiatic este urmat în balada celor trei fete plecate la cules de flori, în cazul mezinei succesul
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
marchează intrarea sub semnul sacralității, a cărei dimensiune se revarsă peste existențele actuale. În comparație cu prezentul indicativ, imperfectul implică o coborîre în timp, actele eroice ale strămoșilor sunt reluate de neofitul întors pe axa temporală. Cele două mișcări ale energiilor, dinspre sacru și dinspre profan, dezvăluie raportul de lumi comunicante, stabilit de limbajul poetic într-un timp magic aferent. O valoare diferită de imperfectul durativ au verbele în fragmentul următor: „Un buzdugan ș-alegea,/ D-o mie cincizeci de-oca,/ Toarta patruzeci
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
rugină-l scutura,/ Ca laptele îl făcea,/ Ca soarele strălucea./ La brâu că mi-l așeza”. Acțiunile scurte și rapide nu intră aici sub puterea mistuitoare a duratei pentru a fi redate prin perfect compus, ci au repercusiuni la nivel sacru și sunt ilustrate contrapunctic, ca niște flash-uri ale evoluției eroice. Imperfectul mai are și funcția de a crea o acțiune repetitivă, aproape sâcâitoare, constanța cu care aceasta se reia arătând, de fapt, nevoia imperioasă de a provoca un anumit
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
Pe față am văzut soarele”. Hipertrofierea percepției vizuale este necesară pentru a crede cu tărie în efectul magic al ritualului, căci a vedea înseamnă a fi convins de existența acelui lucru. Perfectul compus din următoarea repetiție circumscrie personajul întors din sacru unei inițiative întreprinzătoare, specifice cotidianului: „Ș-o luat ș-o plecat la căsuța lui, d’i und’i-o fost iel născut. Șî ș-o luat ș-o făcut o curt’i”. Paroxismul reflexiei devine posibil prin repetarea masivă a
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
o exhaustivitate spațială. Coordonatele bidimensionale accentuează căutarea interioară și sugerează importanța vitală a hotărârii. Adverbul are impact asupra aspectului durativ al acțiunii, dovadă că apare alături de imperfect: Repetarea adverbului (transcris aici în mod eronat) face și mai sensibilă reluarea evenimentului sacru și supradimensionează la nivel afectiv reflectarea: „’Ntr-una că creștea,/ ’ Ntr-una cănflorea,/ ’Ntr-una că-mi lega/ Și meră făcea”. Modelele sintactice construite prin repetarea în raport copulativ a predica¬telor este proprie indicațiilor stricte: „Cini s-a afla ș-a prind
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
gest nu trebuie consemnat pe acest itinerar halucinant spre tărâmul soarelui, succedarea acelo¬rași verbe lasă impresia unor acțiuni fulgerătoare, cadru după cadru se schimbă cinematografic pentru a împlini același gest hotărâtor la nivel inițiatic. Sosirea în cercurile concentrice ale sacrului și luarea spațiului în posesie sunt faptele menite la nivel ritual și feciorul le urmează în pasul amețitor al ființelor suprana¬turale. Structura stilistică „Departe, vere, departe,/ Niji departi, nici aproape/ Tocmai calea jiumătate...”, foarte frecventă în balade, constituie o
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
în posesie sunt faptele menite la nivel ritual și feciorul le urmează în pasul amețitor al ființelor suprana¬turale. Structura stilistică „Departe, vere, departe,/ Niji departi, nici aproape/ Tocmai calea jiumătate...”, foarte frecventă în balade, constituie o localizare a spațiului sacru prin supradimensionarea distanței care nu trebuie măsurată cu mijloace specifice profanului (nici departe, nici aproape). Calea jumătate are un punct de referință ambiguu în absența destinației precise, iar aceasta sintagmă are funcția poetică de a dezmărgini percepția și de a
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]