14,807 matches
-
la scară largă bentițele de elastic alb, să le ceri unor părinți debusolați achiziționarea în masă a bluzițelor de pânză cu dantele și volănașe (le vindeau moldovenii în piața de „ruși“), asortate la fuste negre, eventual plisate și musai până la genunchi și aveai deja o întreagă cohortă de pinguine asexuate și în creștere. Asta când nu eram în uniformă, iar pe sub uniformă, cinci luni din nouă, cu pantaloni (pentru că mă încăpățânam să port ciorapi, oricât de groși, dar ciorapi, îi ofeream
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
mai rostuiesc mămicile noastre de la pilele lor, croite cum dă Dumnezeu, fiecare cu norocu’ ei. Pe a mea am vrut-o scurtă și fără mâneci, dar tanti Geta s-a gândit așa, în sinea ei, că „scurtă“ înseamnă până în dreptul genunchilor și i-a trăsnit și niște mânecuțe strâmte, deși îi spusesem că se poartă umerii lați și mânecile chimono... Of! Tata a zis că și-așa e frig, lasă să fie mai mult material, să mă acopere (da, exact asta
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
Nu-i vorbă, nici nu ne-a rugat nimeni s-o facem, abia dac-a mai ieșit câte una prin parc, de mână cu vreun fraier. Da’ și chiar dacă... vorba nu știu cui: „Cel mai bun anticoncepțional e aspirina ținută strâns între genunchi!“. Și când, și unde... la nouă jumate seara trebuie să fim acasă, discoteca se închide oricum la zece, iar babacii trebuie să știe cu cine-ai plecat, cine te aduce acasă, unde ești în orice clip-a vieții, că altfel
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
caznă mult prea greu de suportat). Chiar și-așa, Liviu n-a fost prea fericit. După doar două fumuri, i-a venit să borască, ceea ce a și făcut - ne spunea el -, pe țîțele unei gagici pe care o ținea pe genunchi. Cu toții îi deplîngeam soarta bietului băiat, dar îl invidiam în secret pentru țîțele pe care avusese fericirea să le boteze (oare ce făcuse gagica - își dăduse imediat bluza jos ? ; oricum, era clar că lui Liviu nu-i mai arsese de
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
toată forfoteala de oameni și bagaje, elanul lui Dănuț începea să scadă, pentru a se spulbera definitiv în fața puhoiului de nestăvilit de la urcarea în tren. Înăuntru, după ce bagajele erau ridicate cu opinteli la locul lor, copiii erau întinși imediat pe genunchii celor mari și puși să doarmă. În fiecare compartiment erau cel puțin doi-trei care sufereau fără excepție același tratament. Dănuț nu suporta să stea cu capul nici în poala mamei, nici în poala tatălui. Dar ce, parcă ei erau de
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
jumătate de bilet, iar Dănuț nu mai avea de mult vîrsta nece sară. Omul legii însă nu se lăsa înșelat și părinții aveau mereu scandal. Ca să-i arate controlorului cît de mic i-e copilul, maică-sa îl lua pe genunchi (cam greu, ce-i drept), îl mîngîia pe cap și îi spunea : „Stai cu mama aicea, liniștit...“. Cum se potolea furtuna stîrnită de omul acela care țăcănea biletele (el pleca în cele din urmă, cu capul mare de toate argumentațiile
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
smiorcăiala și cu țipetele și, fiindu-i rușine de lumea care începuse să se uite la ei, i-a dat o palmă peste ceafă, ast fel încît Dănuț a căzut de pe piatra pe care stătea și s-a julit la genunchi. Băiatul a continuat să urle, încă și mai tare, și nu s-a potolit nici cînd a venit maică-sa la el, care i-a spus împă ciuitoare să nu mai plîngă atîta, că peștele ăla nu fusese cîine de
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
în spital. Principiul lui era simplu : dacă greșeai, o luai pe coajă. Antrenamentele erau foarte dure și mulți capotau. Era momentul cînd o luau pe coajă. O dată, eram în pădure și făceam deplasări în gardă cu om în spinare. Cu genunchii flexați și lent, cît mai lent. Eram obosiți după kilometri de alergare, serii de cîte o sută de flotări sau nu știu cîte „abdomenuri“. Sensei ne număra, desigur, în japoneză : ici, ni, san, shi. Eu eram în spinarea lui Preotu
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
mai lent. Eram obosiți după kilometri de alergare, serii de cîte o sută de flotări sau nu știu cîte „abdomenuri“. Sensei ne număra, desigur, în japoneză : ici, ni, san, shi. Eu eram în spinarea lui Preotu’, iar lui îi tremurau genunchii. La un moment dat, n-a mai rezistat și s-a prăbușit. Valeca a auzit bufnitura și s-a întors. Preotu’ zăcea la pămînt, iar eu picasem în picioare. Ne-a pus pe amîndoi să stăm în gardă și, crezînd
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
bagajele - și ne-am dat întîlnire, peste puțin timp, iar pe plajă. Reîntorși pe malul mării, ne-am plimbat ce ne-am plimbat, pînă cînd ne-am urcat într o cabină de salvamar. Cum locul era îngust, ea stătea pe genunchii mei. ...și atunci, dă-i și sărută-te ! Tipa știa să sărute de nu se poate, iar eu m-am luat după ea. Dincolo de bucuria că, în sfîrșit, am făcut o și de plăcerea fără precedent pe care o simțeam
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
băgat în vreo echipă, era pus inevitabil în poartă - normal că nimeni nu-și dorea locul acela, toți voiau să dea goluri ! însă nici ca portar nu făcea mare scofală. Dănuț își dădea tot interesul, uneori chiar se julea la genunchi (și atunci era mîndru că făcuse ceva pentru echipa lui, că se sacrificase pentru ea, și numea meciul respectiv „dramatic“, așa cum auzise pe la televizor), dar tot degeaba : în loc să-l laude, cum se aștepta el, băieții spuneau de fiecare dată că
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
și cu o pîlnie. Cum nu putea să facă el singur toată treaba - să țină și ciocul deschis, să țină și pîlnia și să și toarne palinca -, l-a pus pe Dănuț să-l ajute. Tatăl apucă tacticos gîsca între genunchi, iar cu mîinile îi căscă pliscul și fixă pîlnia acolo. „Hai, toarnă, da’ cu grijă, să nu dai pe-afară !“ Dănuț era mîndru că era pus să facă o treabă așa de importantă. „Toarnă-ncet !“ A turnat încet și în
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
școala Normală, care era renumită prin uniformele elevelor ei. Era o zi însorită, gîzele fremătau, în aer se roteau pitulici. Pe un picior, ciorapul alb căzuse puțin și făcea niște cute urîte sub rotulă ; pe celălalt picior, ciorapul stătea întins. Genunchii se apropiau din cînd în cînd și se frecau discret ; cutele rămîneau, încăpățî nate, pe poziție. Fata nu mai știa ce să facă de rușine, era sigură că tot peronul se uită la ea și rîde, și de aceea nici
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
nu mai știa ce să facă de rușine, era sigură că tot peronul se uită la ea și rîde, și de aceea nici nu avea curajul să privească împrejur. Stătea cu bărbia în piept, cu o gentuță la subsuoară, cu genunchii mai apropiați și pantofii negri de lac puțin mai depărtați, înfiptă în peronul acela al unei gări, gara Titu, într-o zi însorită, cu gîze multe. Ea stătea, iar oamenii în jurul ei se agitau neîncetat, strigau unii după alții, icneau
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
pentru joacă, iar lecțiile rămăseseră nefăcute. Eram în clasa I și aveam de transcris un text dintr-o lecție al cărei titlu nu mi-l mai amintesc. La lumina chioară a lămpii, pe un capăt de laiță și stând în genunchi m-am apucat de scris. Când am ajuns la propoziția Moșul era mai țanțoș ca un cocoș, am scris cuvintele mai și țanțoș legate între ele. Dându-mi seama de greșeala făcută am exclamat: vai, am legat pe mai cu
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
fluier, apărea o problemă greu de rezolvat: lipsa echipamentului adecvat și, atunci, recurgeam la paliative. Pentru că chiloții nu erau, pentru noi, fiii de țărani un accesoriu vestimentar uzual la acea vreme, pentru a fi echipați corespunzător, retezam izmenele de deasupra genunchiului, prindeam prohabul cu două agrafe, încălțam tenișii personali sau de împrumut și încingeam niște meciuri de pomină. Eu nu eram nici foarte amator, nici prea priceput într-ale fotbalului dar, când nu se găsea altul mai bun, eram cooptat pe
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
când am cumpărat-o, era tăiată în 4 bucăți și am început să mănânc cu poftă. La un moment dat s-a apropiat de mine un cerșetor, șchiop, cu cârje, la vreo 45 de ani. Avea piciorul stâng tăiat pe sub genunchi, și avea acolo un bandaj alb, destul de curat. Avea o haină lungă maronie, jegoasă și nespălată de câțiva ani, un fel de bască în cap, la care nu am reușit să-i identific culoarea. Îmi place să studiez acești oameni
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
sora sau cumnatul la săniuș, ulterior când am mai crescut, mergeam singuri și în fiecare an tot mai departe de casă iar când reveneam acasă eram uzi la picioare, cu ghetele înghețate și cu țurțuri de gheață la pantaloni, de la genunchi în jos. Aventurile de iarnă s-au întețit când la un crăciun am primit fiecare, adică eu și Siegfried câte o pereche de schiuri. Atunci am devenit teribiliști. Asta a fost la crăciunul din clasa a V-a. Și azi
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
cu un ultim efort, am încercat să schimb direcția dar nu am putut decât să cobor lovitura sub țintă. În secunda următoare s-a auzit un țipăt scurt. Traude, cum îi spuneam noi, s-a prăbușit la pământ iar din genunchiul ei țâșnea sânge. Ceilalți băieți care s-au angrenat cu mine la aruncare la țintă, au dat drumul pietrelor din mână și au dispărut din jurul meu. Am fost chemat la cancelarie și muștruluit. Sora mea era chemată la școală, nu
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
bucată mai mare de lemn de cireș, am început să lucrez la un vultur, un renumit model care se tot realiza de diferiți meseriași prin fabrică. Lucrând în balcon jos, neavând spațiu în altă parte, ținând bucata de lemn între genunchi, fiind atras de forma ce doream să o realizez, fără să vreau, grăbindu-mă, mi-am vârât dalta în picior deasupra genunchiului; mai mult de două săptămâni am mers șchiopătând, fiind totodată și subiectul unor glume ale colegilor de serviciu
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
diferiți meseriași prin fabrică. Lucrând în balcon jos, neavând spațiu în altă parte, ținând bucata de lemn între genunchi, fiind atras de forma ce doream să o realizez, fără să vreau, grăbindu-mă, mi-am vârât dalta în picior deasupra genunchiului; mai mult de două săptămâni am mers șchiopătând, fiind totodată și subiectul unor glume ale colegilor de serviciu pe seama încercării mele de a ciopli. Foarte greu rana din picior s-a cicatrizat fiind și foarte adâncă, lăsându-mi un semn
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
rug pe cei care declarînd că sînt nefericiți vor propovădui căutarea fericirii? Cine-i va lovi pe cei care se Încăpățînează să spere? Cine-i va izgoni pe cei ale căror mîini sîngerează? Foile pe care scriu se zbat pe genunchi. VÎntul spulberă nisipul; și Începe să plouă peste fantomele cailor ce Încep să danseze pe străzile unui oraș de nicăieri... Orfeu Orfeu face parte dintre cei pe care anticii i-au constrîns să fie nefericiți pentru a Înfrunta timpul. Și
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
În Georgicele că putea fi silit să răspundă numai dacă era ținut strîns, oricîte schimbări parcurgea. După alții ar fi fost nu zeu, ci rege egiptean. Unamuno amintește undeva cazul unui bătrîn spaniol care la vederea oceanului a căzut În genunchi, fericit că n-a murit Înainte de a vedea o asemenea minune. Dar, adaugă Unamuno, dacă bătrînul ar fi rămas În același punct, minunea ar fi Încetat să mai existe și odată cu ea Încîntarea. Aici se ascunde, cel puțin pentru mine
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
Dumnezeu ca el să înceapă să se simtă mai bine; starea lui se îmbunătățea atât de repede, încât după câteva zile doctorii socotiră că nu mai era amenințat de moarte. 4. Oasele începuseră deja să se prindă; însă, sub un genunchi, un os era încălecat peste un altul, ieșind în afară atât de mult, încât din pricina lui piciorul era mai scurt, socotind el că asta îl urâțea. Neputând suporta această sluțire, întrucât era hotărât să urmeze lumea 1, îi întrebă pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
Amadis de Gaula și din alte asemenea cărți, îi veni în gând să le imite 1. Astfel, se hotărî să facă veghea de arme o noapte întreagă, fără să se așeze sau să se culce, stând în picioare sau în genunchi în fața altarului Sfintei Fecioare din Monserrat, unde avea în gând să-și lepede hainele pentru a se înveșmânta cu armele lui Isus Cristos. Părăsind așadar acel sat, mergea cugetând ca de obicei la planurile lui. Ajuns în Monserrat, după ce s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]