13,437 matches
-
Raportul „obiect-metodă” în psihopatologie Gândirea obiectului, atât în psihologie medicală, în psihiatrie, dar mai cu seamă în psihopatologie, nu se poate constitui ca „atitudine metodologică” decât după precizarea naturii obiectului. Pentru K. Jaspers, „obiectul psihiatriei este omul” și în această privință el remarcă două atitudini de interpretare și de abordare metodologică: a) dogma organicistă care afirmă că „bolile psihice sunt boli ale creierului” (W. Griesinger); b) dogma psihologică ce susține că „bolilor psihice sunt boli ale personalității” (H. Schüle). În fața cestor
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Lowith, H. Tellenbach). L. Binswanger remarca faptul că materialul hermeneutic în acest caz este reprezentat atât de elementele „verbale”, cât și de cele „non-verbale” ale discursului sau „narațiunii clinice” a bolnavului, și care se cer a fi „descifrate”. În această privință M. Scheler vorbește de o veritabilă „gramatică a exprimării” (Ausdrucks-grammatik), iar S. Freud, în psihanaliză, de analiza semnificației conținutului simbolic. Descifrarea sensului simbolic este însă numai una dintre etapele hermeneuticii; în cazul acesta se consideră că „fenomenul neînțeles al unui
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
lor figură”. Același autor afirmă că „boala sensibilizează omul, în timp ce în viață el este acoperit de un ecran izolator”. Un fapt este absolut cert: orice boală modifică personalitatea individului, în sensul apariției unor aspecte psihologice și comportamentale noi. În această privință P. Sivadon le menționează pe următoarele: a) Regresiunea Orice atingere a integrității persoanei antrenează o reacție de protecție de tip regresiv din partea acesteia. Această stare de regresiune se traduce prin atitudini infantile care au următoarele caracteristici: reducția temporo-spațială, egocentrismul și
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
psihosomatice. Gândirea clinică este bazată pe „privirea” și „ascultarea” bolnavului și a relatărilor acestuia a suferințelor sau tulburărilor sale. Prin aceasta ea este și rămâne exterioară (în sfera cunoașterii empirice) persoanei bolnavului. Cea care vine să „completeze” într-o anumită privință acest punct de vedere prin sondarea modalității în care bolnavul își „trăiește” propria sa suferință este psihologia medicală, dar și aceasta până la un anumit punct. Psihologia și psihopatologia se situează, în ceea ce privește cunoașterea științifică a persoanei umane normale sau bolnave psihic
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
și nu vom selecta dintre acestea decât pe cele în direct raport cu sfera psihologiei și în special a psihopatologiei. Facem aceasta întrucât psihologii și psihiatrii, prin psihopatologie, sunt primii ce revendică necesitatea unor repere și explicații clare în această privință. Pentru K. Schneider, personalitatea este ființa umană privită din punctul de vedere al sentimentului, tendinței și voinței. După C.G. Jung, personalitatea reprezintă rolul pe care-l joacă individul în lume sau față de el însuși. L Binswanger definește personalitatea în raport cu existența
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
configurația sa proprie atât în ceea ce privește normalitatea cât și anormalitatea sau sănătatea mintală și starea de boală psihică. Fiecărei vârste îi corespund anumite afecțiuni psihice iar această distribuție sau vulnerabilitate este direct legată de caracteristicile psihologice ale vârstei respective. În această privință, trebuie să subliniem faptul că o vulnerabilitate crescută o reprezintă etapele de criză psiho-biologică (pubertatea-adolescența și menopauza-andropauza), când schimbările psiho-biologice sunt deosebit de marcate și extrem de zgomotoase, solicitând în mod particular dinamica vieții individului. Apariția tulburărilor psihice nu este întâmplătoare. Ea
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
ceea ce se observă la bolnav”; c) Specificitatea, în psihiatrie a „simptomului fără semn”, înțeles în sensul de „lucru lipsit de conținut, dar care există prin atribuirea unui comportament la care se face referință”. Se poate spune chiar, într-o anumită privință, că „psihiatria este o semiologie fără semne” (G. Lanteri-Laura); d) În psihiatria clinică, simptomul este mai fluctuant și mai schimbător, în comparație cu alte domenii ale clinicii medicale generale. Simptomul psihiatric, spre deosebire de simptomul somatic, nu face trimitere la „organ”, ca în medicina
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
și ele se caracterizează din punct de vedere psihopatologic prin asocierea mai multor modalități de halucinații prezente simultan la același bolnav psihic. Asupra mecanismelor producerii halucinațiilor există numeroase teorii, iar specialiștii nu au ajuns încă la un consens în această privința (G. de Clemmbault, P. Quercy, H. Ey etc.). În general, sunt incriminate în geneza proceselor psihopatologice halucinatorii următorii factori: - o anumită stare de tip hipnoid a conștiinței; - o scădere a tensiunii psihice a bolnavului; - rolul imaginilor în geneza halucinațiilor; - mecanisme
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
îndelungată, melancoliei. Pentru diagnosticarea delirului nu sunt suficiente numai aspectele externe, formale, concepțiile false sau convingerile ireale ale bolnavului. Importante din punct de vedere psihopatologic sunt trăirile acestor bolnavi, relațiile care se stabilesc între delir și Eul acestora. În această privință sunt admise următoarele situații: - un tip de reacție particulară a Eului (Gruhle); - interpretări false, anormale (Jaspers); - falsuri patologice în legătură cu Eul (Kehrer). Fenomenele delirante trebuie considerate ca atare în momentul în care conștiința subiectivă a bolnavului este dominată de contrarietăți și
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de personalități psihopatice: 1) Dezechilibrații simpli: hiperemotivii, stările astenice constituționale, instabilitatea psihomotorie, ciclotimia, paranoia constituțională, schizofrenia sau constituția schizoidă, epileptoidă sau constituția glischroidă-vâscoasă, bradipsihică. 2) Dezechilibrații majori: reprezintă o categorie mai nuanțată: a) subiecții care au reușit, într-o anumită privință să se adapteze la un anumit tip de mediu, care este el însuși anormal, viciat; b) stările nevrotice dezvoltate pe un teren constituțional anormal psihic, de slăbire a conștiinței morale; c) stările de intensitate psihotică ce necesită internarea bolnavilor; d
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
care i le-a produs persoana primară, întrucât el „vede” în persoana secundară „imaginea și atributele simbolice” ale persoanei primare, cu care o identifică pe aceasta. De regulă, persoana secundară, trebuie să încarneze „atributele” simbolice ale persoanei primare în următoarele privințe: - să aibă autoritate față de bolnav, - să aibă un statut superior față de bolnav, - să reprezinte un model pentru bolnav, - să refuze ca bolnavul să se identifice cu acesta, - să exercite o acțiune care poate fi interpretată sau resimțită de bolnav ca
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
clarități și ordini perfecte din punct de vedere formal a gândirii, voinței și acțiunii” având o cauză endogenă. Dezvoltările paranoide își au cauza în evenimente psiho-biografice care pot afecta personalitatea indivizilor în sensul mai sus menționat. Rolul esențial în această privință revine structurii personalității acestei categorii de indivizi, „terenului psiho-biografîc” care favorizează dezvoltarea acestor tulburări psihopatologice. Aceste dispoziții maladive constau din următoarele: nesiguranță, suspiciune crescută, stare de tensiune psihică permanentă, psihorigiditate cu tendință la închidere în sine, dificultăți serioase de adaptare
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
legate fie de disfuncții ale glandelor endocrine, fie de boli specifice ale acestora. Rolul glandelor este unanim recunoscut în formarea și evoluția personalității de către majoritatea specialiștilor și el nu mai reprezintă o temă de controverse. Menționăm, spre exemplu, în aceasta privință rolul glandelor tiroidă și hipofiză. Este cunoscută acțiunea tiroidei în ceea ce privește creșterea, dezvoltarea și maturizarea persoanei: cazurile de cretinism cu nedezvoltare staturală și deficiență mintală severă. În mod egal, la adult, hipertiroidia basedowiană produce crize de tip maniacal, după cum insuficiența tiroidiană
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
se dezvoltă pe fondul mintal al unei oligofrenii, fiind cunoscut și sub denumirea de hebefrenie grefată. Schizofrenia afectivă Deși considerate de E. Kraepelin ca fiind entități clinico-psihiatrice diferite și bine individualizate, psihozele afective și psihozele schizofrenice se întâlnesc în multe privințe în sfera psihopatologică recunoscută în prezent ca o entitate nosologică bine conturată, care este schizofrenia afectivă sau grupa psihozelor schizo-afective. În comparație cu psihozele afective și cu schizofrenia, psihozele schizo-afective sunt mult mai rar întâlnite. În cazul lor se pune în discuție
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
un comportament special și complex, prin care un individ sănătos, caută să reproducă anumite forme de boli somatice, psihice sau psihosomatice, în scopul voit de a atrage atenția celor din jur pentru obținerea unor avantaje personale. Este considerată, în unele privințe și o „atitudine de refugiu în boală”, bazată pe manifestarea exagerată a instinctului de apărare-conservare. Ea este o formă particulară de comportament demonstrativ-histrionic. Simularea este creația conștientă și voluntară a unor tulburări sau tablouri clinice. Ea înglobează într-un context
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
dintre normal și patologic. H. Witter descrie „variațiile patologice ale normalului”. Toate aceste aspecte dovedesc că nu se poate trasa o demarcație netă între normal și patologic în sfera vieții psihice, întrucât cele două domenii sunt intricate într-o anumită privință. Pe de altă parte, fenomenele psihice atât cele normale, dar mai ales cele patologice sunt privite” și „înțelese” în moduri diferite din punctul de vedere al psihiatriei clinice și al antropologiei psihopatologice. Tablourile clinico-psihiatrice privesc, în primul rând, bolile psihice
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
prin următoarele patru trăsături fundamentale: hipertrofia Eului, neîncredere, falsitatea judecății, inadaptare socială. În cadrul tipului de personalitate paranoiacă se descriu câteva forme net diferențiate. Cele mai bine delimitate și universal admise de specialiști sunt tipurile descrise de E. Kretschmer. În această privință el distinge următoarele: personalitățile de tip combativ, personalitățile submisive și personalitățile senzitive. K. Schneider, la rândul său, descrie următoarele tipuri pe care le încadrează în tipologia generală a personalităților psihopatologice de tip fanatic, și anume: polul stenic, corespunzător personalităților de
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
gândi nebunia cuprinde totalitatea reprezentărilor pe care statul și le construiește și formulează, referitor la nebunie și la bolnavul psihic. Acestea se regăsesc în mentalitatea despre nebunie și bolnavul psihic, proprii fiecărei societăți luată separat. În general distingem, în această privință, mai multe atitudini care contribuie la formarea acestei mentalități. Acestea sunt: atitudinea socială, atitudinea moral-religioasă și atitudinea medicală. Le vom dezvolta în continuare. Atitudinea socială vizează, în primul rând, statutul social al bolnavului psihic. Ea este cea care-i atribuie
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Dipsomanie: tendința irezistibilă de a bea cantități crescute de băuturi alcoolice, cu caracter periodic. Discordanță: stare psihopatologică particulară caracterizată prin bizarerii, contradicții și manifestări paradoxale, creând un aspect general de dizarmonie între simptomele clinice, acestea dând impresia, într-o anumită privință, că sunt independente unele de altele. Disimularea: tendința la diminuarea sau mascarea fenomenelor psihopatologice de către bolnav. Este opusul simulării. Dismorfofobie: impresia patologică cu caracter obsedant, a unor diformități legate de aspectul fizic al unei persoane. Este o tulburare de schemă
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
ațintiți asupra noastră, dacă mă pot pronunța astfel, care lovesc soțietatea, adică fiindcă din cauza zguduiturilor... și... idei subversive... (...) și mă-nțelegi, mai în sfârșit, pentru care în orice ocaziuni solemne a dat probe de tact... vreau să zic într-o privință, poporul, națiunea, România... (cu tărie) țara în sfârșit... cu bun simț, pentru ca Europa cu un moment mai înainte să vie și să recunoască, de la care putem zice depandă... (...) precum, - dați-mi voie - (...) precum la 21, dați-mi voie (...) la 48
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
său specific. Economia reprezintă o problemă naturală, adică inerentă naturii umane? Este, precum o stea pe cer, o realitate universală permanentă? Polanyi recunoaște că i-a fost foarte dificil să distingă "realitatea economică" în cazul primelor societăți umane: În această privință, comunitățile primitive oferă un exemplu derutant pentru spiritul modern. În majoritatea cazurilor, observatorului îi este aproape imposibil să discearnă elementele procesului economic și să le pună în relație. Emoțiile individului nu-i transmit nici o experiență pe care ar putea-o
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
Primului Război Mondial"; "Al Doilea Război Mondial e aproape înscris, de la bun început, în circumstanțele și regimurile politice din Europa anilor treizeci, ale căror puternice și nefaste consecințe îl prelungesc pînă la căderea zidului Berlinului, adică pînă în zilele noastre." ; În această privință nu e o întîmplare faptul că antisemitismul s-a răspîndit în toată Europa ca una din cele mai puternice pasiuni care au animat opinia publică la sfîrșitul secolului al XIX-lea"; "Căci, pentru a încerca să înțelegem ce anume l-
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
dar remarcă faptul că „scopul nostru principal nu este să mărim productivitatea, ci să o menținem și ce sporim calitatea”. Îmbunătățirile operaționale făcute de echipe constituie adevăratul atu în operațiunile de zi cu zi. „Cel mai bun lucru în această privință este că îmbunătățirile s-au obținut pe baza ideilor lor și, la sfârșit, se simt mulțumiți.” Surse de întărire pozitivă După cum am spus mai devreme, întărirea pozitivă abundă la locul de muncă. Așa cum a demonstrat regula bunicii, sursele pot proveni
[Corola-publishinghouse/Science/2338_a_3663]
-
mai ales măsurarea) le vor limita punctele tari pe care le pot identifica. Nu este cazul. Adevărul este că, dacă se întâmplă ceva, poate fi măsurat. Orice comportament poate fi evaluat în termeni de frecvență sau durată ori în ambele privințe. Chiar și atunci când ceva nu se întâmplă, tot este măsurat. Măsura este zero. Unele lucruri nu merită să fie măsurate, dar, dacă sunt importante, por fi măsurate. (Măsurarea va fi explicată detaliat în capitolul următor.) Fiabilitatea A treia caracteristică a
[Corola-publishinghouse/Science/2338_a_3663]
-
la Utah State University, a afirmat în articolul său „The Application of Behaviorological Principles”: Experiența m-a învățat că, în cele din urmă, pot fi găsite soluții eficiente, corecte și rezonabile pentru orice problemă simplă. Fără nici o excepție! În această privință sunt absolut sigur, astfel încât sunt gata să pun pariu cu oricine pe 10 000 de dolari că, în ceea ce privește orice problemă de comportament, dacă este sincer în această privință și face ceea ce îi spun, se va găsi o intervenție eficientă și
[Corola-publishinghouse/Science/2338_a_3663]