14,215 matches
-
guraliu a fost Pogor. La început credeam după aerele și rodomontadele lui că o să ne facă marț pe toți. A lucrat și el portretul cerșetorului în cridă neagră cu estompa, dar a reușit să facă o caricatură care a stârnit râsul tuturor. Cerșetorul nu mai era cerșetor nici chiar om, ci se prefăcuse sub mâna lui meșteră într-o arătare hâdă, țapănă, un fel de idol de lemn fără nici o aparență de ființă viețuitoare. Față cu această probă nerecuzabilă a inferiorității
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
fost acele pănă când să vie un servitor să-mi șteargă surtucul și să curețe lacul de pe jos. Vederat lucru, eram prigonit de soartă, căci dintre toți musafirii numai mie mi se întâmplau asemene pacoste, bune să mă facă de râs înaintea unor oameni totdeauna dispuși să petreacă pe socoteala cuiva. Sunt câteodată situații din acele caraghioaze care fac din tine un obiect de țintă a tuturor privirilor, un fel de erou nenorocit de care toată lumea se ocupă. Așa pățisem și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
trece pe margini de prăpăstii, de a calca pe zăpezi unde la fiecare pas te puteai cufunda, lucru ce multora s-a întâmplat. Astăzi Șvițera și-a pierdut farmecul ei; a ajuns, pot zice, banală sau, după vorba românului, de râs, așa că toți schilozii se pot sui dormind pe Rigi, pe Pilat și chiar pănă la un loc pe imaculata Iungfrau; mâne, poimâne se vor sui poate și pe Mont Blanc. Avea dreptate Tartarin să nu mai creadă în primejdiile urcărilor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
cu multă seriozitate. La această descoperire, toate nasurile cele roșii și vinete se îndreptară spre noi, toți ochii cei spălăciți ne ațintiră cu o nespusă curiozitate, iar noi a trebuit să ne punem pumnii în gură ca să nu pufnim în râs. Am, rămas, deci, mauri drepți și necontestați. Acum trebuie să mărturisesc că ponosul acesta căzut asupra noastră ăl datoram mai mult lui Iacob Negruzzi; el ne colora pe amândoi. Eram, nu e vorba, pârlit și eu de atâta umblare prin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
Își poate oricine închipui ce haz a făcut părintele meu de această deșănțată rugăminte, iar eu nici astăzi, că a trecut la mijloc atâta amar de timp, nu am uitat imaginea doamnei Lazu care mă orbise un moment și nici râsul homeric al părintelui meu în fața unei propuneri care, deși naivă, denota o întreagă predispoziție sufletească ale cărei efecte le-am resimțit mai târziu. Dar să revin la interesantul roman din prima mea tinereță. Pentru prima oară am văzut pe Maria
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
doua zi la ivirea soarelui odată cu roua dimineței. Ceea ce mă paraliza cu deosebire era nesiguranța dacă dânsa împărtășește simțirea mea, căci aș fi preferat de o mie de ori să mor decât să risc a fi respins sau luat în râs de dânsa. Ei bine, așa am petrecut cele două luni de vacanțe într-o continuă neliniște și luptă cu mine însumi, dar, fiindcă toate au sfârșit, a trebuit să se sfârșească și copilărescul meu roman în ziua când m-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
de responsabilitate pentru misiunea sa. De aici decurge relația de autoritate (pentru ca spusele sale să fie receptate), cît șt relația întemeiată pe iubire. În consecință, modalitățile preferate de manifestare ale educatorului vor fi "alternanța umor seriozitate, întrucît", aprecia Steiner, "în rîs se exprimă altruismul, iar în seriozitate egoismul. Între aceste două dispoziții trebuie să curgă, în special în timpul predării, viața copilului" (11, p. 90). Elementul esențial îl constituie "entuziasmul predării", care îi va permite educatorului să "scoată din copil cît mai
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
de un moment „vesel” când mai târziu, fiind nemulțumit de nepunctualitatea livrării unor pâini necesare unei misiuni mai îndelungate prin deltă, le-am spus brutarilor din Maliuc, că voi depune o reclamație contra lor. Au izbucnit în hohote sălbatice de râs, m-au arătat cu degetul unul altuia și mi-au spus așa: „amice, noi am fost aduși aici disciplinar. Fă-ne o reclamație că poate ne mută în București! Ha, ha, ha”. Un alt proscris era un mare savant, Zimiancovski
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
afirmat critic cu voce tare, că pasta de dinți fabricată de ei, are gust de săpun. Imediat, un tinerel din conducerea fabricii, m-a înterupt cu întrebarea tendențioasă: „când ați mâncat ultima dată săpun?” Sala a izbucnit în hohote de râs iar eu am fost practic scos din discuție. Nu am mai apucat să-l întreb pe tinerelul crescut desigur în deplin confort lângă fusta mamei, câți ani a lucrat el pe marile șantiere ale țării în regim de pionierat și
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
seama, cum să vă spun, că tot ceea ce mă chinuiam io să produc n-avea absolut nici o valoare. Ei nu dădeau trei lei pe mine, eram doar o bizarerie, un ciudat cu ceva farmec, unul care „ne face nouă de râs“ uneori, da’ în ce privește presa, subiectele despre care poți să scrii, știm noi mai bine ce vrea publicul. Ăștia din showbiz care rimăm inteligent show cu popou. Io trebuia să rămân așa, într-un fel de rezervație, n-am ce căuta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
Asta e, în definitiv, cel mai greu. Mulți mă întrebau, colegii mei de pildă, de unde scot tot ceea ce scriu. Nu scot, reproduc pur și simplu, nu am nimic de inventat. Și când oamenii se recunosc acolo în text, îi apucă râsul. Chiar și când citesc un text științific, io nu mai pot de râs dacă îmi place cu adevărat ceea ce văd. Și la filmele de un realism crud, habotnic, râd de mă prăpădesc. Realismul devine halucinant, suprarealist. Realismul extrem se transformă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
pildă, de unde scot tot ceea ce scriu. Nu scot, reproduc pur și simplu, nu am nimic de inventat. Și când oamenii se recunosc acolo în text, îi apucă râsul. Chiar și când citesc un text științific, io nu mai pot de râs dacă îmi place cu adevărat ceea ce văd. Și la filmele de un realism crud, habotnic, râd de mă prăpădesc. Realismul devine halucinant, suprarealist. Realismul extrem se transformă în ceva profund comic. Lumea în fundul gol stârnește râsul. Autorul ăsta a descoperit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
nu mai pot de râs dacă îmi place cu adevărat ceea ce văd. Și la filmele de un realism crud, habotnic, râd de mă prăpădesc. Realismul devine halucinant, suprarealist. Realismul extrem se transformă în ceva profund comic. Lumea în fundul gol stârnește râsul. Autorul ăsta a descoperit ceva, îți zici. Anumite resorturi intime ale funcționării lumii ăsteia. Formidabil, așa e! De unde a știut tăntălăul? De fapt, e o groaznică greșeală să fii Autor. Cel mult martor. Fără vreun pic de trufie. Să reproduci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
anapoda întocmite și care nu exprimă nimic până la urmă. Dau lecții. Nu e bine. Dar sunt niște lucruri pe care abia acum le-am aflat și de-aia mă grăbesc să vi le spun. Să te apropii de realitate prin râs. Bufon în deghizeu, pentru ca subversitatea ta să treacă tolerată. Să vorbești cumva ambiguu, la două capete, să nu se știe prea bine dacă ceea ce spui tu e jignitor sau flatant. Între și între, amândouă deodată. Pentru a avea o scuză
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
sunt genul. Uneori, de frică să nu par pupincurist, devin mitocan. E o chestie de care încerc să scap și de aceea mi-o și asum. Și nu regret ce s-a întâmplat. Dar am avut așa, un gust amar. Râs amar, acru. Ce simplu ar putea să fie totul pe lumea asta și uite cum ne furăm unul altuia căciula. Regretam doar că paranoia are așa forme grave de manifestare, că nu scutește pe nimeni, nu alege. Nu face excepții
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
noi, fă, pentru ce să dăm cu var? - n-am zis «pula» am zis «pulma».“ Și așa a decurs conversația asta licențioasă care urmărea să stabilească diferențele de nuanță dintre pulă și pulmă - și noi ne tăvăleam prin bănci de râs. Altă dată, fază de zece puncte, eram la ora de limba și literatura română, la Șoseaua Nordului a lui Eugen Barbu, țin minte lecția cu așa mare precizie pentru că desenasem în fața unui tanc un bețiv cu o sticlă incendiară în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
vorbesc îngrozitor de porcos. Deși ar fi multe de spus și cu vorbitul ăsta. Folosind cuvintele alea infamante, le benignizezi, le introduci în legalitate. Le distrugi potențialul distructiv. Subversivitatea lor nu mai e operantă. Le folosești pentru a le face de râs. 13. Scafandrul După ce mă externasem, erau zile întregi când nu schimbam o vorbă cu nimeni. Doar drumul până la spital și exact același traseu până înapoi acasă. Nu mai rezistasem internat și mă rugasem de doctor să mă treacă pe un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
consecință, râde de se prăpădește. Așa pățesc și cu străinii. De exemplu, cu niște sârbi care veniseră la noi la facultate. Ne conversam în engleza mea de baltă, ei nu pricepeau nimic din limba mea, dar erau pe jos de râs, din cauza tonului insinuant. La fel și cu nea Titi. Îl întreb cât e ceasul, întrebare factuală, de la care nu te poți aștepta decât la un răspuns extrem de precis - și el se crăcănează de râs. - Păi, da! Așa răspunde, ca și cum ai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
mea, dar erau pe jos de râs, din cauza tonului insinuant. La fel și cu nea Titi. Îl întreb cât e ceasul, întrebare factuală, de la care nu te poți aștepta decât la un răspuns extrem de precis - și el se crăcănează de râs. - Păi, da! Așa răspunde, ca și cum ai absolută dreptate și nu se cade să pună la îndoială ce spui. Încercam să mă dumiresc de ce să duc io cărți la As. Îmi apăruse volumul cu vreun an în urmă, dar între timp
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
Ea n-are o viață. Pif încearcă să o convingă că și dacă se regulează cu prezervativ, tot ia SIDA. Ea parează, nu polemizez cu tine! Eschivă. Nu e pe domeniul ei. Te întreabă ceva, apoi abia își ține un râs hidos și ilogic. Are ceva bălos. Parcă și-ar zice că e o minune să i se răspundă. Uite, domnule, că nu sunt chiar așa de singuratică, de huhureză. Chiar vorbesc cu cineva! Ceea ce nu e chiar o chestie de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
o scatoalcă colegului și mai să se scape în pantaloni. Nu cred că mai poți să râzi la enormitățile pe care le debitau poeții în anii ’50. Mai sincer ar fi să te pufnească plânsul. Prostia de cele mai multe ori întristează. Râsul ălora era unul fals, forțat. Să nu cumva să creadă Nicky, cum îi zicea o tipă fleașcă de importanță de lângă mine, că ei nu pricep. Ei știu că Nicky bate adânc. Era o veselie tristă în amfiteatrul ăla, în ciuda veseliei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
un tip în fraza căruia se vede un fel de maliție bonomă. Un sarcastic care vrea să facă pe habotnicul - și nu-i iese, iar lucrul ăsta nu se iartă. L-au chemat la un simpozion, o paranghelie de tot râsul, despre literatura erotică. Păi, acum? Asta trebuia să se întâmple cu vreo douăzeci de ani în urmă. Atunci nu era defel bisericos și nici nu încerca să găsească în cuvintele searbede și banale ale popilor sau în cele două-trei boscorodeli
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
expresie conține ceva de rău. Înjositor. - Lasă, mă! Ai greșit față de băneșteni! Au venit și-au zis că ce, ăsta care nu ne dă bună ziua să-și bată joc de noi?! Mie mi-a plăcut cartea, m-am crăcănat de râs, dar 99% din sat n-au înțeles! Ce, crezi că eram noi invidioși pe tine? - Păi, nici nu prea aveați pe ce! Când a plecat Studentu de la mine, am văzut-o pe tanti Lenuța care se întorcea de la sapă. Am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
fostul schit Gulia, de lângă mănăstirea Proboda. Nedumerită, m am dus și am ciocănit toți pereții bisericii în căutarea lemnului, dar nu găseam decât cărămidă zgrunțuroasă. Bătrânul preot mi-a explicat apoi că biserica a fost reconstruită în 1880, pufnind de râs pe sub barba sa stufoasă. După care mi-a luat mânuță și m-a dus în fața unei icoane vechi, pictată în ulei, cu Maica Domnului. Analizând-o cum știu eu mai bine, am găsit o mâzgălitură pe spatele acesteia. Nici pe
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
care Înțelesul cuvântului german nu era cel din dicționarele obișnuite, ci acel trezit În imaginația lui elucu brantă și aptă pentru sonorități neobișnuite. Astfel, cuvântul Barmherzigkeit (milă) Îi sugera lui Urmuz (parcă-l văd scutu rându-se pe Înfundate de râs, cu fruntea lui Împodobită cu papule sifilitice, „cununa lui Venus“) clipa când găinațul pă sării se scurge În fir prelung până la pământ, unde face plici!; iar Butter nu Însemna, pentru Urmuz, unt, ci acel prisos de cocă subțire care se
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]