13,885 matches
-
fanteziilor literare cruda fantezie a realității. Dar nici azi n-am părăsit cu desăvârșire în această privință sentimentele și aprecierile mele vechi, cu toate că, de atunci până acum, ideea socialistă a evoluat și ea, împreună cu metodele ei, cu tendințele ei, cu iluziile ei. Mi-aduc bine aminte că, discutând într-o zi, cu un camarad de seama mea, lucruri în legătură cu societatea viitoare, spuneam, parafrazând versul lui Eminescu din Scrisoarea a patra "oare nu-i în lumea asta vr-un ungher pentru iubit?": "va
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
sunt și alte cauze care m-au determinat la rezerva în care am rămas. Dar despre aceste, n-aș putea afirma cu precizie dacă ele au făcut în adevăr obiectul atențiunei mele atunci, sau dacă existența lor este o simplă iluzie, provenită din penumbra trecutului. În cercurile intelectuale socialismul era pe atunci o preocupare generală; devenise o vogă, un curent, o modă. Importațiune străină, el nu se născuse din frământarea vieții locale, nici nu exprima tendințele naturale ale acesteia. Ba mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
un lucru ieșenilor. Li se impută că sunt prezumțioși și orgolioși; că, obsedați de trecutul orașului lor, ei cred în virtuți pe care, dacă le-au avut vreodată, astăzi nu le mai au. E adevărat că ieșenii stăruie încă în iluzia că vechea supremație intelectuală de acum câteva decenii în urmă n-a încetat. Ei par în orice caz convinși că superioritatea morală care a determinat și întreținut, mult timp, acea supremație ar fi rămas neatinsă. Nu mă-ntreb dacă ieșenii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
și o viață care nu sunt întru totul la fel cu ale altor orașe. De altfel nici nu insist. Căci cum și eu sunt ieșean se poate foarte bine ca sentimentul acesta al meu să nu fie decât tot o iluzie. În orice caz cred că orgoliul Iașului e un lucru explicabil și natural. E una din formele sub care se arată acțiunea constantă și fatală pe care trecutul și ambianța o exercită asupra sufletului nostru. Trecutul, sursă de energie, de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
care trecutul și ambianța o exercită asupra sufletului nostru. Trecutul, sursă de energie, de speranțe, de ambiții; forță vie, care domină prezentul și dictează mai toate actele noastre. Creat sau nu de imaginația noastră, la rândul lui o hrănește cu iluziile sale. A crede în trecut, în importanța și în frumusețea lui, înseamnă a crede în viitor, a-i da un senz, o destinație, o frumusețe corespunzătoare. S-ar putea deci spune că, atâta timp cât viața Iașului se va desfășura în cadrul incomparabil
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
întrebările aceste. Știu bine că mulți cred cu putere în refacerea Iașului; cum am crezut și eu (cu mai puțină putere însă) până ce am ieșit din atmosfera lui vrăjită. Căci dac-aș proclama îndoiala mea de acum, asupra acestui lucru, iluziile celor care mai cred încă, s-ar resimți, poate. Și ar fi păcat. În viață nimic n-are mai mult preț decât iluziile; nici adevărul, care totuși trebuie să rămâie mobilul principal al întregei noastre activități. Credința într-un viitor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
am ieșit din atmosfera lui vrăjită. Căci dac-aș proclama îndoiala mea de acum, asupra acestui lucru, iluziile celor care mai cred încă, s-ar resimți, poate. Și ar fi păcat. În viață nimic n-are mai mult preț decât iluziile; nici adevărul, care totuși trebuie să rămâie mobilul principal al întregei noastre activități. Credința într-un viitor strălucit al Iașului își are origina în trecutul lui bogat. Să nu ne înșelăm însă... Istoria nu se repetă întotdeauna. Sunt lucruri care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
după cum observă Romanin Rolland, generațiile care se ridică au mai mult sentimentul a ceea ce le separă de generațiile precedente decât a ceea ce le unește. De aici încrederea nemăsurată ce o au în puterile lor proprii, în destinul lor. De aici iluzia că trecutul nu înseamnă prea mult lucru și că viața trebuie reluată de la capăt, pe alte baze, în condițiuni nouă. Dar noi am trăit întrucâtva în umbra marilor predecesori, a căror glorie am prețuit-o fără nici o rezervă, cu sinceritate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
fost primăvara literilor române". Mai pretențios și întrucâtva mai solemn, Maiorescu spusese despre societatea de la Iași "un vis al inteligenței". D. Mehedinți pare mai aproape de adevăr. Din toate punctele de vedere, Junimea reflectă, puternic, tinerețea societății române, cu exhuberanța, cu iluziile, cu inconsecvențele sale. Dacă în contemplațiunea trecutului (pe care-l populează cu figuri de o valoare adeseori exagerată) cum și în pesimizmul său ireductibil, Eminescu a subestimat epoca sa, socotind-o ca timpul epigonilor, junimiștii par dimpotrivă a fi avut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
din ziua în care "iremediabil ostenit de viață" el a făcut gestul suprem. Uitat? Nu, desigur... (Vorbesc mai ales de prieteni.) Dar oricum departe, pierdut în ceața cenușie a lucrurilor peste care au trecut ani lungi și grei... Cred că iluzia aceasta, de distanță și de perspectivă, se datorește condițiilor extraordinare și absurde ale existenței noastre de la război încoace. Așa de extraordinare și de absurde, pentru noi, cei care în timpul Marei Conflagrații ne găseam trecuți de vârsta de 30 de ani
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
se filtrează în amintirile noastre, diformându-le, alterându-le! Oricum, moartea lui Rodion a rămas pentru mine o dureroasă enigmă. "Ostenit de viață" era, desigur. Dezamăgirile lui, intensificate în nevroza generală a războiului, îl împiedecau de a-și mai face mari iluzii despre viitor. Dar dezolarea lui nu s-a trădat niciodată prin semne vizibile și clare; ea a fost, se pare, un mare secret, marele, teribilul secret al vieții lui... Acum chiar, când îmi întorc privirea la trecutul acesta, la lucrurile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
unde trec, Iașul îmi apare în aspectele lui vechi, conservate mai mult în mine, în amintirile și în imaginația mea, decât în pietrele și în formele lui actuale, în mare parte nouă și diferite de celelalte. Umbrele nopței favorizează desigur iluzia aceasta; nu ele au provocat-o însă. Căci Iașul căruia i-aparțin și pe care-l port în mine nu e cel de azi. Pretutindeni deci mă-nvălue trecutul; fiecare stradă, fiecare casă, fiecare turn, fiecare peisagiu îmi vorbește de lucrurile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
întreprins să leg între ele diversele mele amintiri despre orașul meu, m-am întrebat dacă nu cumva imaginația mea diformează realitatea, idealizând-o. Se poate... (îmi răspund eu însumi). În materia aceasta, am mai spus-o, nu-mi fac mari iluzii. Trecutul are, prin chiar natura sa, un farmec irezistibil, o poezie aparte poezia lui... Mai întotdeauna trecutul ne pare frumos pentru că-l iubim. Și-l iubim, pentru că închide în el tinerețea existenței noastre, cu bucuriile și iluziile ei, adică tot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
-mi fac mari iluzii. Trecutul are, prin chiar natura sa, un farmec irezistibil, o poezie aparte poezia lui... Mai întotdeauna trecutul ne pare frumos pentru că-l iubim. Și-l iubim, pentru că închide în el tinerețea existenței noastre, cu bucuriile și iluziile ei, adică tot ce prețuim mai mult. (Trecutul e totdeauna "tinerețe", oricare ar fi epoca din care-l privim.) În delicatele sale Reisebilder, Heine povestește cum, într-o seară, asistând la reprezentațiunea piesei lui Dumas La Tour de Nesle, s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
lor prezență pe ecran îi transfigurează. Atinși de bagheta magică a televiziunii, ei se transformă în supraoameni, în modele. Bineînțeles că „bagheta magică“ e un fel de-a spune: nu e deloc magie aici, ci doar tehnică, efecte speciale și iluzie. Televiziunea nu vinde realități nici măcar în emisiunile care vorbesc despre realitate - totul e o iluzie, am balată cât mai frumos, ca să pară reală. Și are o asemenea măiestrie în a coafa ficțiunea, încât chiar și ficțiunile servite ca atare sunt
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
în supraoameni, în modele. Bineînțeles că „bagheta magică“ e un fel de-a spune: nu e deloc magie aici, ci doar tehnică, efecte speciale și iluzie. Televiziunea nu vinde realități nici măcar în emisiunile care vorbesc despre realitate - totul e o iluzie, am balată cât mai frumos, ca să pară reală. Și are o asemenea măiestrie în a coafa ficțiunea, încât chiar și ficțiunile servite ca atare sunt percepute de public ca realitate (Isusul lui Zefirelli este chiar Isus, suntem afectați personal de
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
ca ei, pentru că lupta este inegală. Noi avem de partea noastră viața reală, pe care trebuie so domesticim, ei lucrează cu o aparatură performantă, gata domesticită. Vedetele nu sunt oameni pentru că, pur și simplu, sunt rezultatele unui angrenaj care produce iluzii. Nu sunt oameni reali și nu există așa frumoși și deștepți cum îi vedem decât pe sticlă. Toate personajele pe care le admirăm la televizor sunt atent machiate și cosmetizate pentru întâlnirea cu publicul; cutare vedetă este filmată în așa
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
eași disperare a lui că a încetat să fie în atenția publicu lui. Numai că o astfel de soluție e similară cu drogurile: ele nu te fac mai fericit și nici măcar nuți rezolvă problemele, ci doar îți creează frustrări și iluzia că, dacă mărești doza sau iei ceva mai puternic, totul va fi bine. În toți acești ani, lam văzut pe Claudiu Bleonț cum mărește încontinuu doza de penibil în emisiunile TV la care participa. Când nau mai fost de ajuns
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
printr-o piramidă sau să fie bîntuit de frică, pare sa sugereze el ; pentru că unicul În stare să biruie deșertul este surîsul ; adică soluția zeilor ; În timp ce Oedip se pregătește tocmai să spună mîndru : Omul. Buzele de calcar surîd ele Însele iluziei acestui animal abstract, indiferent și inexplicabil ; mască mortuară a timpului dispărut și totodată fantoma lui tatuată de nisipuri. N-ar trebui totuși să mă mir. Din deșert nu putea ieși un sfinx care să pună Întrebări, ci numai unul cu
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
pare, că amnezia nu este numai o boală a trecutului, ci și a viitorului. Ea ne golește nu numai de trecut, de amintiri, cum credem În mod obișnuit, ci În egală măsură și de viitor, uitînd ce-am sperat. Ah, iluzia că fiecare zi Începe cu ea Însăși și sfîrșește cu ea Însăși, ar putea conchide Ulise, după care va pleca În grabă spre corabia ce-l așteaptă la țărm, sub privirile nedumerite ale lotofagilor care-l urmăresc su-rîzÎnd blînd și
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
Dar Înainte de asta semănăm cîmpia și culegem grîul. E frumos că la greci aceeași zeiță care le-a dat oamenilor griul le-a descoperit și misterele eleusine. Don Quijote e un om al Muntelui. Aproape zeu cînd recreează lumea după legea iluziilor sale. Dar mă Întreb În ce măsură n-ar trebui să-i recunoaștem un rol mult mai important lui Sancho Panza, pus În umbră de silueta măreață și mizerabilă a Cavalerului Tristei Figuri. Dacă Don Quijote este un nebun frumos și eroic, Sancho
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
să-i recunoaștem un rol mult mai important lui Sancho Panza, pus În umbră de silueta măreață și mizerabilă a Cavalerului Tristei Figuri. Dacă Don Quijote este un nebun frumos și eroic, Sancho Panza este capabil să-și asume lucid o iluzie. Don Quijote vede monștri malefici În locul morilor de vînt și se avîntă Împotriva acestor monștri; vede un coif de aur În locul unui biet lighean de bărbier și castele În locul hanurilor. El se comportă normal În nebunia lui, acțiunile sale sînt ilogice
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
monștri; vede un coif de aur În locul unui biet lighean de bărbier și castele În locul hanurilor. El se comportă normal În nebunia lui, acțiunile sale sînt ilogice numai pentru luciditatea noastră care vede altceva decît el și de aceea vehemența iluziei ne tulbură urmărindu-l cum se Îndreaptă cu un strigăt eroic de luptă Împotriva unei banale mori de vînt. Scutierul lui Don Quijote vede Însă ceea ce vedem și noi, mori de vînt, hanuri sordide, el vede realitatea așa cum este, n-o
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
strigăt eroic de luptă Împotriva unei banale mori de vînt. Scutierul lui Don Quijote vede Însă ceea ce vedem și noi, mori de vînt, hanuri sordide, el vede realitatea așa cum este, n-o reinventează, și totuși participă la aventură, nu rîde de iluziile stăpînului său, dimpotrivă, după o primă uimire, Îl admiră și-l urmează. Iată măreția lui Sancho. El participă la iluzie conștient de jocul său. O lume plină de cavaleri rătăcitori ca Don Quijote ar fi absurdă și clinică. În schimb, viața
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
de vînt, hanuri sordide, el vede realitatea așa cum este, n-o reinventează, și totuși participă la aventură, nu rîde de iluziile stăpînului său, dimpotrivă, după o primă uimire, Îl admiră și-l urmează. Iată măreția lui Sancho. El participă la iluzie conștient de jocul său. O lume plină de cavaleri rătăcitori ca Don Quijote ar fi absurdă și clinică. În schimb, viața are nevoie de scutieri ca Sancho Panza. El e primul care și-a ridicat glasul În apărarea lui Don Quijote. Nu
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]