14,154 matches
-
Era o tăcere stranie În micul dormitor, de parcă toată casa aștepta răspunsul nostru. Mi-am dat seama că nici eu, nici Crawford nu mai respiram. Pieptul lui era nemișcat, iar mușchii feței păreau gata să-i iasă prin pielea de pe obraji. De obicei atît de relaxat și afabil, acum mai avea puțin și ieșea cu capul prin geam. Resentimentele lui pătimașe față de Sanger, invidia pentru afecțiunea cu care o Înconjura acesta pe tînăra femeie, toate mă convingeau că mai intrase și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
ăia care-și rod unghiile așteptînd să devină membri. L-am urmat spre ieșire, iar În prag s-a Întors și mi-a adresat zîmbetul lui cel mai triumfător, apoi mi-a apucat fața Între palme, lăsîndu-și amprentele Însîngerate pe obrajii mei. 24 Psihopatul pe post de sfînt — Domnul inspector Cabrera...? M-am oprit În pragul biroului meu de la clubul sportiv, surprins să-l văd pe tînărul polițist așezat pe scaunul meu. — Îl așteptam pe domnul Crawford. — E greu de găsit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
Presupun că da. Dacă Îl vedeți pe Crawford, dacă vă sună, rugați-l s-o aducă Înapoi. I-am promis tatălui ei c-o s-o ajut. E important să-și ia medicamentele pe care i le-am prescris. Își masă obrajii cu o mînă, Încercînd să-și readucă sîngele În capilare.) Crawford are multe concepții personale. Pentru el, o femeie tînără ar trebui să fie... — ...liberă să-și trăiască nefericirea? — Exact. Dar pentru Laurie Fox nefericirea nu e o opțiune terapeutică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
la niciuna. Ar trebui să i le dau lui Hennessy. — Păstrează-le - nu se știe cînd o să ai nevoie de ele. Își luă valiza și se Îndreptă spre ușă, dar apoi se Întoarse, mă privi lung și mă sărută pe obraz.) Distracție plăcută la meciul de tenis. Poate-ar trebui să-ți legi mîinile la spate - numai așa s-ar putea să pierzi... Am ieșit pe balcon și-am privit-o cum se Îndepărta cu mașina, claxonînd turiștii care se Îngrămădeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
la mine. Gesticulă cu tăvița renală și cu seringa hipodermică pe care le ținea În mînă, de parcă se pregătea să-mi ofere o doză de sedativ; atingîndu-și petele Închise la culoare de pe haină, Își aminti că nu era sîngele lui. Obrajii și fruntea, de regulă palide, i se Înroșiseră de mînie; privi dezorientat la cărțile de pe rafturi, lăsînd În acel moment pentru totdeauna În urmă o fază a vieții sale, cu toate dependențele ei. — O să doarmă cîteva ore. Să ieșim pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
osoși, apucînd cu mîinile marginea capotei ca să se tragă afară din mașină. Își Încheie gulerul de piele peste beregată și ocoli mașina prin spate. Se proțăpi În spatele Paulei, uitîndu-se sumbru la cheile din mîna mea; În penumbra de culoarea cimentului, obrajii lui pămîntii păreau Încă și mai scofîlciți. — Paula... unde-i Frank? — Nu-i aici. (Mă privi În ochi. Părea calmă.) Trebuie să vorbim cu tine. — Atunci, unde e? În apartamentul lui? Și Cabrera unde-i? — Nu sînt aici. Frank e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
tenis cu mașinăria la Clubul Nautico. Nu știa nimic din detaliile planului. Cred că nu știa nici măcar că Hollingerii erau ținta. Atunci, cine-a făcut-o? Cine-a proiectat incendiul? Paula Își lăsă capul În jos, Încercînd să-și ascundă obrajii În spatele șuvițelor care-i alunecau de pe tîmple. — Noi toți. Toți Împreună am făcut-o. — Voi toți, care? Nu toată Estrella de Mar? — Nu. Același grup-cheie - Betty Shand și ceilalți, Hennessy, Mahoud și Sonny Gardner. PÎnă și Gunnar ăsta. — Andersson? Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
urma o explozie? am Întrebat, sprijinindu-mă de Paula ca să mă ridic de pe scaunul șoferului. Chiar și-așa, atîta benzină și eter... nebunie curată. Trebuie să vă fi dat seama că exista riscul să zboare toată casa. Paula Își apăsă obrazul cu pumnul, În căutarea vechii vînătăi. — Da, spuse ea, dar n-am stat să ne gîndim la asta. Ne trebuia un spectacol pentru Bobby Crawford - familia Hollinger cuprinsă de panică, cu vălătuci de fum colorat ieșindu-le pe urechi, poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
redescoperise pe sine, dar provocările escaladaseră dealul, ducîndu-l pe Crawford În sus către casa Hollinger și către flăcările atotcuprinzătoare. Paula umbla În jurul mașinii; Încrederea În mine Îi scădea treptat, parcă În același ritm În care i se scurgea sîngele din obrajii mai devreme Îmbujorați. PÎnă la urmă cedă și făcu un gest disprețuitor cu brațul prin aer, lămurită odată pentru totdeauna că n-aveam să mă ridic niciodată să-l Înfrunt pe Crawford. M-am Întins peste bancheta din spate și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
și am prins mingea În cădere. M-a stropit cu sînge pe brațe și pe față. Ținînd cu vîrfurile degetelor mingea lipicioasă, m-am uitat la carminul oxidat de pe ea. M-am șters de sîngele care mi se Închega pe obraji, mînjindu-mi mînecile cămășii. — Crawford...? Am deschis ușa de plasă și am intrat pe teren chiar În timp ce mașina de tenis trăgea ultima minge Înainte de-a rămîne tăcută și nemișcată. Un ultim serviciu nereturnat, mingea lovi terenul rîcÎit În apropiere de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
negrul pământului. Cineva citea slovele, dădea pagina, muind degetul când în umezeala din gură, când în sarea pe care o lasă, de obicei, lacrimile, marea când se retrage ori sufletul când se ridică din trup. De câte ori își așeza mâinile pe obraji și închidea ochii, încercând să rămână un pic cu sine, chipul lui părea ca de os. Întins pe covorul de iarbă crudă, arăta ca un mort ce își mișcă pleoapele. Demonul trândăviei venea spre el, plutind ca un fulg în
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
era parcă însuflețirea ghinionului său mortal de a nu mai avea o vatră a inimii. Dintr-odată, adânc în el, înțelese că n-o să mai vadă pieptarul de stâncă și nici șuvoiul care se prelingea ca o lacrimă peste un obraz nemișcat. Licărirea aceea de apă pură venea de sub talpa lui Ahura Supremul și zartosht-ii o adunau zi de zi în carafe. Mi-e sete! izbucni pe neașteptate vocea lui răgușită, de băiat care crește. Preotul doar se încruntă și-i
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
apăsă pe clanță și o deschise. Nu văzu nimic înăuntru, doar în sobă, limbile focului, fiindcă noul chiriaș era în altă parte. N-o văzuse pe maică-sa vreodată plângând, dar de-atunci își aminti lacrimile ei care străluceau pe obrazul oacheș precum niște sfori de catarg care îi trimiseseră copilăria în lume. — Ce e, mamă? o întrebase orbit dintr-odată de plânsul ei. Din acel moment învăță că femeile care lăcrimau îi istoveau inima și că nu trebuia să le
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
însă tipul chiar îi plăcuse, deși, în privința lui, avea de răspuns mai multor enigme. Barba de o zi, pe care o purta când dregea motoarele sau trebăluia la benzinărie, dispăruse cu totul și gura i se desena acum clar pe obrazul prelung și palid. Avea mănuși fine, de culoarea petrolului, ca de pilot sau motociclist și un sacou sobru, cu cotiere din piele, la jeanși bleumarin și pantofi de sport. Afișa o prudență care o atrăgea și tăceri obosite la fiecare
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
mesei. Ce v-am spus! hămăi Godun și-l bătu cu palma pe spate, încât își auzi răsunând coșul pieptului. Atunci Veterinara se-nălță de la locul ei și făcu ceva nemaipomenit: îl prinse de gât și îl sărută pe-un obraz și apoi pe celălalt, și pe urmă în vârful capului, repetând: „Bravo, bravo!“. Omar se fâstâcise de tot, ar fi vrut să dispară sub masă. O ura tot pe-atât cât o așteptase și pe cât își dorise să afle rostul
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
nu reușea să îl ia în serios, dar nici nu putea să îl piardă în derâdere. Bunul lui prieten misterios nu se împiedica însă în amănunte: îl oprea să înfulece koufteh și orez, dar îl lua în cârciumă să vadă obrajii chefliilor mâncăcioși pe care Islamul îi înțărcase de vin pentru câteva zile. La „Ulduz“ veneau mulți străini care căutau să mănânce dizi cu carne grasă de miel și piureul dulce de mazăre: „Tu mi-ai spus că cel dintâi dintre
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
fețișoarele“ turcului. Le îndulcea cu stafide sau, dacă nu voiai dulci, le îngroșa cu cartofi și atunci te săturai din vreo două pentru o zi. Abdullah, care zicea că n-ar ști să deseneze un câine ud, făcea pentru chifle obraji și guri largi și vesele, care surâdeau sub ochii rotunzi. Copiii le schimbau între ei, tocmai pentru că nu semănau și n-aveau nici același gust. După ce a început să vândă mai mult de trei cărucioare pe zi, Abdullah și-a
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
garaj sau în restaurantul benzinăriei. Era însă din vremuri bune, de dinainte de a fi orb: părea încă încrezător, nu se îngrășase și nu albise. Nu aveau de unde să știe că, după asta, își lăsase barbă și pletele îi cădeau pe obraz, ca unui rocker la pensie. Oricum, fiu-său povestea despre el ca despre un bărbat dispărut. Trăia fără griji între zidurile grădinii cu leandri și, din când în când, îi făcea plăcere să i se spună că e odrasla celei
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
bătrâni și burtoși, iar ea se păstrase virgină. Unchiu-său, care era șef de echipă pe un șantier din Shiraz, îi tot pomenea de un pretendent, dar, când îl văzu, se simți jignită: muncea ca administrator la un hotel, dar avea obrazul mâncat de bube, iar salariul și-l împărțea cu un fiu și-o nevastă din altă căsătorie. În 2002, după Anul Nou, la spitalul lor se vorbea că vor opera o vedetă: antrenorul Nasser Mohammad Khani suferise o ruptură de
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
și pe tăvile de pe care se ospătau. Cele două femei ale lui se ospătau cu bancnote așezate în grămezi peste tot și abia atunci pricepu că tot bani se vedeau și în fundal, înălțându-se duși de vânt. Își întoarse obrazul, ca și cum privise mult timp, și le îmbrățișă pe-amândouă, în aceeași ocheadă, ultima. Presimți cum lumina ușoară, care îl înveșmânta ca o piele, avea să-l trădeze în curând și ce mai văzu pe sub pleoape fu o dungă de ceață
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
fie soarele, fie întunericul, să-i privesc fața. ― Și ce-ți spune? ― Ceea ce mi-a spus și prima oară. Că vrea să-mi aducă liniștea. Avea părul auriu și mătăsos, revărsat pe spate până în dreptul genunchilor. Câteva șuvițe îi acopereau obrazul. Vorbea rar, inexpresiv, ca și cum ar fi suflat vântul. "Culcă-ți capul pe umărul meu, a adăugat, și-ți va fi bine. Vei scăpa de ceea ce vrei să uiți." Am făcut ce mi-a zis. Avea un umăr alb, moale ca
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
răspuns m-a intrigat. "Ești un om urmărit de un rug." " Cum urmărit de un rug? Nu înțeleg. Rugurile ard pe loc până transformă totul în cenușă." "Uneori, nu. Uneori îi urmăresc pe oameni ca niște fiare. Ridică-ți puțin obrazul de pe umărul meu și vei vedea că am dreptate." Am ascultat-o și m-am uitat în jur. Dar n-am văzut nimic. În noaptea neagră și umedă, plină de urmele ploii care căzuse seara, nu ardea nici un foc. Fără
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
o cucerești împotriva a ceea ce duci cu tine." "Eu nu vreau să cuceresc nimic. Vreau numai să trăiesc ca un om normal", i-am zis." Atunci de ce ai nevoie de mine și de chiparoși?" I-am simțit părul vegetal atingîndu-mi obrazul. Și i-am dat un răspuns cam aiurea: Pentru că tu ești blîndă". O vreme am tăcut amândoi. Apoi, cu aceeași voce, puțin răgușită și monotonă ca foșnetul chiparoșilor, ea a murmurat, fără nici o legătură cu ce discutasem înainte: "O iubire
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
mișcare, să nu distrugi clipa în care ai putea să fii cel despre care îți amintești ― Știi la fel de bine ca mine că viața nu se reduce la asta. ― Dar ceea ce simt eu când stau pe pietre și soarele îmi dogorește obrazul poate să semene tot atât de bine cu fericirea sau cu deznădejdea tocmai pentru că am trecut prin niște întîmplări care m-au învățat sau m-au silit să simplific . Înainte, nu aveam timp să mă bucur că trăiesc, din pricina vanităților și ambițiilor
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
ardă apa pe care o duci la buze, să ardă iarba pe care te culci. Abia atunci ai afla cu adevărat ce este singurătatea..." XXI ― Pe urmă, am auzit foșnind un chiparos... Două mâini răcoroase mi s-au lipit de obraz. Și o voce ușor răgușită mi-a spus cu blîndețe: "Liniștește-te, nu te mai gândi la lucruri neplăcute..." "Așa voi face, am zis, însă te rog să rămâi lângă mine"..."Rămîn, a șoptit Ana. Rămân căci avem o cicatrice
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]