13,247 matches
-
bomboane, și, uite, Îmi dă să și fumez”... că-i dădeau caralii. Și mi-a zis: „Îmi pare rău că l-am nenorocit pe diriginte”. Deci i-au convins pe copii să-l toarne pe diriginte, că ăla ar fi umblat cu afișe. Copiii au găsit În tramvai niște afișe anticomuniste făcute cu rigla. Și cu tramvaiul ăla, domnule, mai mergea și dirigintele lor, și a căzut patalamaua pe ăla și l-au arestat... Vă mai amintiți cum Îl chema pe
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
Și noi spuneam așa: „Dacă am ajuns aici datorită unor martori mincinoși, tot cu martori mincinoși trebuie să și ieșim de aici”. Și măsurătoarea o făcea brigadierul sau caraliu’. Brigadierul nu muncea, dar era mai liber, era omul lor, și umbla de la groapă la groapă, de la deținut la deținut, și se ducea la raport cu caralii. Și după aia te pomeneai că ședeai la coadă să-ți aștepți porția de bătaie până la 12 noaptea... și la 5 dimineața se dădea deșteptarea
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
știam că munții erau ai noștri, că era munca părinților, a bunicilor noștri și trăiam și noi din ea... Comuniștii au făcut o naționalizare și ne-au luat munții, nu ne-au mai dat voie să mai păstorim... Și atuncea, umblând pe acolo pă munte cu oile, cu vecinii, ciobanii care erau de prin Nereju, de prin Valea Țării, Poduri, toți au zis: „Măi, da’ până când să ne ieie ei?”. Și a gândit un Învățător, Toader Bușilă, din Tulnici, de aicea
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
de aici din localitatea dumneavoastră? În ’44, era un primar de la Ploiești, Duda, un străin. Și a mai fost Încă unu’, Prună..., da’ nu mai știu cum, un primar ca mine de mititel, bețiv, și care avea și un pistol, umbla Înarmat. Și În ’56, Duda ăsta a adus niște oameni, i-a transferat la comuna noastră... Așa. El, ca primar, a adus În comuna Suraia două-trei mașini de muncitori, de pe unde, Dumnezeu știe! Eu nu pot să vă spun de unde
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
de șoferi la Brașov și am venit acasă. Și era vreo 20-30 de Îndrumători, golani de ăștia, cu ghioagele... și te forțau să semnezi că treci la colectiv. Și mă oprește nașul meu, Mocanu, care era profesor, și era Îndrumător, umbla cu echipele alea. Și Îl Întreb: „Nașu’, pentru ce umblă ăștia?”. „Păi, pentru colectivizare.” „Dar care e treaba cu colectivizarea?” „Păi, te Înscrii la colectiv”... „Ia dă-mi și mie să citesc.” Îmi dă și mie o cerere, să citesc
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
vreo 20-30 de Îndrumători, golani de ăștia, cu ghioagele... și te forțau să semnezi că treci la colectiv. Și mă oprește nașul meu, Mocanu, care era profesor, și era Îndrumător, umbla cu echipele alea. Și Îl Întreb: „Nașu’, pentru ce umblă ăștia?”. „Păi, pentru colectivizare.” „Dar care e treaba cu colectivizarea?” „Păi, te Înscrii la colectiv”... „Ia dă-mi și mie să citesc.” Îmi dă și mie o cerere, să citesc și eu ce scrie pe ea, și acolo scria așa
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
la colectiv”... „Ia dă-mi și mie să citesc.” Îmi dă și mie o cerere, să citesc și eu ce scrie pe ea, și acolo scria așa: „Mă trec de bunăvoie la colectiv”. „Măi, dacă e de bunăvoie, voi de ce umblați forțat?!” I-am șters o labă. „De ce umblați forțat?” Păi, nu am avut mult, domne, și m-am dus cu ghioaga aia pe stradă... Și o apărut o patrulă de Securitate. Și am plecat acasă, și am trecut podu’, am
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
citesc.” Îmi dă și mie o cerere, să citesc și eu ce scrie pe ea, și acolo scria așa: „Mă trec de bunăvoie la colectiv”. „Măi, dacă e de bunăvoie, voi de ce umblați forțat?!” I-am șters o labă. „De ce umblați forțat?” Păi, nu am avut mult, domne, și m-am dus cu ghioaga aia pe stradă... Și o apărut o patrulă de Securitate. Și am plecat acasă, și am trecut podu’, am ajuns la gară la Condrea și am plecat
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
onorabil tribunal?... Se spune că dibaciul advocat, urmându-și pledoaria în mijlocul veseliei care zguduia de la judecători până la aprozi, a câștigat procesul. Ce vremuri fericite! Nicu Crețeanu era un om înalt și de o extraordinară corpolență. Era un colos și nu umbla niciodată pe jos. Odată prietenii i-au făcut una din acele farse cum nu se mai fac astăzi. Nicu Crețeanu era un mare mâncăcios. Gourmand și gourmet.313 Într-o zi, intrând la birtul Hugues, actual Riegler, unde mânca de
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
Eminescu) (Curriculum vitae sau Viața d-lui C.A. Rosetti de Fabius Cunctator, București, 1878, pp. 13 și 19). Acești roșii erau democrații epocii. Erau prigoniții, erau săracii, erau umilii, erau oamenii despre cari, mai târziu, ziarele conservatoare spuneau că umblă iarna în pantaloni de dril, iar vara în șoșoni-galoși. Acești nedreptățiți de soartă și de Vodă erau simpaticii-persecutați pe care întotdeauna masele i-au îmbrățișat. Tineretul generos și plin de aspirațiuni neînțelese dar firești era cu fața către acești roșii
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
de el. Glumeții l-au convins că, dacă își va muia de trei ori în fiecare dimineață barba în izvorul de la Văcărești, va întineri. Așa a și făcut. Însă apa fiind feruginoasă i-a roșit barba. Și astfel Bărbucică a umblat câtăva vreme cu barba roșie dar deloc întinerită. Apele de la Văcărești au dat prilej marelui artist Matei Millo, dar acum în marele declin, ca să facă o piesă cu titlul Apele de la Văcărești.3 Această piesă a avut un număr destul de
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
Acest fenomen se manifestă cu o mai puternică intensitate în vremile agitate. Mișcarea violentă a valurilor sociale înalță pe unii și înghite pe alții; unii dispar pentru totdeauna, alții apar vremelnic pe culmile înălțate de furtună. Câteva nume încep să umble din gură în gură. Mai întâi Nicolae Fleva. Nicolae Fleva, un advocat din Focșani, care se manifestase liberal și îm potriva regimurilor conservatoare, luând apărarea republicanilor din Ploiești în fața juraților de la Târgoviște, se aruncă unul dintre cei dintâi în luptă
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
nu sînt permise vizitele rudelor, iar mîncarea e foarte slabă”, acum nici sufletește nu se simte bine. Cu o săptămînă în urmă a murit Gavril Neamțu, un vecin, care locuia mai la vale cu două case de a noastră. A umblat toată ziua, și seara „s-a dus”. „De cînd a auzit asta, tata e mereu supărat și se gîndește la propriul sfîrșit. Deunăzi chiar mi-a spus cum să-l înmormîntăm”. L. l-a contrazis și l-a încurajat, amintindu
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
l ați apucat”. Una din concluziile turuiturii sale: pe Pătrășcanu „l-au omorît ai lui, comuniștii”. Apoi că sărbătoarea de azi (75 de ani de la nașterea lui L.P.) s-ar datora faptului că „a știut nevastă-sa pe unde să umble și să arate că n-a fost vinovat”. Tonul didactic al explicațiilor sale m-a deranjat, așa că, luînd-o într-o altă direcție, la primul pasaj de pietoni am renunțat să-l mai aud. Acum, cînd rememorez întîmplarea, văd că, în ciuda
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
nu elimin niciodată toate îndoielile. Mi-i teamă de excese și, implicit, de ridicol. Poate că nu am „talentul” de a iubi, un „talent special”, apreciat ca „rar” de Jose Ortega y Gasset, în Estudios sobre el amor. Totuși nu umblu, cum i se pare ei, cu jumătăți de sentimente. Sînt - dacă asta mai înseamnă astăzi ceva - un om deschis, nu mistific pe nimeni, spun adevărul. Odată ce mi le-am dezvăluit, îmi respect - chestiune de onoare! - pînă și intențiile. În numeroase
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
lor: tîmplar, frizer, cizmar. Pe primul, un mic monstru (scund, cap mare, torace bombat, picioare inegale), îl cunosc și eu din vedere. Vegetează uneori, în zilele de vară, împreună cu servitoarea (o toantă de-a lui Nădrag din satul meu, care umblă mereu desculță), pe băncile din parc. Formația acestora - zice E.G. - s-a întregit ulterior cu Calimandric, care a fost în tinerețe șoferul lui Leonte Răutu. Aș vrea să-l întrerup pentru cîteva întrebări, dar nu pot. Înfierbîntat, aflat într-unul
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
știre. N-am mai putut să citesc. M-am dus să văd, la televizor, Sorrel și Fiul. În film, Fiul ține deschisă, pe timpul unei ploi, o umbrelă pentru Molly, băiețoaica devenită romancier. Gestul mi l-a amintit pe Corneliu, care umbla veșnic cu umbrela la el. îl văd, îl văd: mers greoi, de gînsac îndopat, aplecat în față, cu umbrela sub braț sau cu ea de mîner, ca pe baston, anticipînd pasul următor, cînd abătut, cînd surîzător... Vestea morții tragice a
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
o împărțim. Mîine, car lînă. O preiau uscată, pe drum o stropesc cu apă și cîștig 40-50 de kilograme. La un transport cu frigorifera îmi iese iarăși ceva». Să vezi însă mai departe - mi-a atras atenția T. - cum îi umblă mintea la hoții. Deși directorul întreprinderii unde lucrează i-i naș, nu l-a iertat nici pe el. Cu ocazia ultimei „prime”, s-a supărat că i s-ar fi dat cu o sută sau două de lei mai puțin
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
-mi spună doar atît: „Veste bună, împărate!” „împăratul” de la 21 mai... *Degeaba zelul: fumul rugăciunilor mele nu s a înălțat! și doar, vorba Psalmistului, „nu s-a mîndrit inima mea, nici nu s-au înălțat ochii mei, nici n-am umblat după lucruri mari, nici după lucruri mai presus de mine”. Sau, poate... Oricum, sînt nedumerit și dezamăgit. Renunțînd la obișnuitul sistem self protection, Adam l-ar fi stopat (el e cel care mi-o spune) pe G. În momentul unei
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Biblia trebuie citită (poate în primul rînd) cu inima. Trebuie „să cazi” pe pasajele care se potrivesc cu starea ta de spirit. Atunci abia învățătura lor prinde. Plin de îndrăzneală, ieri am vibrat, de pildă, la versetul „ Că de voi umbla în mijlocul morții, nu mă voi teme de rele” (Ps. 22, 4). Azi stau cu gîndul la versetul 8 din Psalmul 19: „Unii se laudă cu căruțele lor, alții cu caii lor, iar noi ne lăudăm cu numele Domnului Dumnezeului nostru
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
mor de rușine!”, îmi spune nevastă-mea; din disperare, nu din comoditate! Recitesc Psalmul 103 și constat cît de greu îi este autorului să și l imagineze pe Dumnezeu. Pentru el, Creatorul e un supraom care saltă pe treptele norilor, umblă „peste aripile vînturilor”, tună, adapă, hrănește, are grija a toate cîte există. Unul după altul, versetele sugerează o ambianță cosmică. Credința începe de la a-ți da seama că aceasta există și că te integrezi în ea. *„Pînă la 20 de
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
anumit „sector”. Unul de Podu Turcului, unul de Sascut, unul de „zona de munte” etc. Cu toți au grijă să le protejeze de orice critică. Cu toții se transformă în niște cloște din cele rele, sub care, tu, ziaristul, nu poți umbla și descoperi ouăle reci. Cu toții au ambiția ca „absolut totul” să fie bine apreciat, chiar și cînd în realitate „absolut totul” merge prost! „Sectorul” se confundă cu persoana celui care răspunde de el. Această situație naște susceptibilitate, pe de o
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
pildă, îi amenință cu pușcăria pe primari, pe agronomi, pe zootehnicieni, pe ingineri. Așa procedează și omologii săi din celelalte județe. Leon Popovici, vărul meu, care a fost recent la Udești, îmi spunea că Petrică al Nașei, președintele G.A.C. umblă din casă în casă și-i roagă pe consăteni să dea cartofi pentru fondul central al statului: 300.000 de kilograme, de cinci ori mai mult decît se stabilise inițial! Cartofii au devenit un fel de produs strategic. (Leon și-
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
îngădui asemenea naivități. El adoptă o manieră afectuoasă, pentru a umfla gogoașa laudei, muncește pentru covrig, ca în versul „Fiică a libertății de cuget și simțire înflorind lada de zestre a plaiului strămoșesc”. „Limbiotul” știe întotdeauna cam ce anume excită, umblă la cutia cu rafinamente, polemizînd nevăzut cu cei care cred altceva decît spune el. Pricepînd ce mi-a provocat vorba țîșnită la vederea sa, m-a întrebat rîzînd: „Nu-i așa că ți-am oferit o lectură înteresantă?” „Sînt uluit de-
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
când 677 mai puteți, nu mă uitați. Sănătate și viață, I. Olteanu 5 București, 10 iulie 2001 Dragă Domnule Eugen Dimitriu, A trecut ceva vreme de când nu ne-am mai scris și mie-mi pare nespus de rău. Am Încercat, umblând prin hârtii să mă opresc la o piesă, scrisă tare de mult, și rezultatul a fost c am schimbat-o total. și așa mi se Întâmplă mereu, schimb și schimb și nu-mi pare rău. Pe urmă am scris un
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]