13,885 matches
-
plină de cavaleri rătăcitori ca Don Quijote ar fi absurdă și clinică. În schimb, viața are nevoie de scutieri ca Sancho Panza. El e primul care și-a ridicat glasul În apărarea lui Don Quijote. Nu-l disprețuiți pe acest senior al iluziei, pare sa spună Sancho. El vede astfel, pentru că noi avem nevoie să privim cîteodată lumea prin ochii lui. Și tot pe el să-l răstignim de o moară de vînt?... Constat În această dimineață că afecțiunea mea pentru Don Quijote o
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
de la flacără la cenușă și iarăși mai departe... La lumina focului lui Heraclit, omul rămîne singur ca Înaintea sfinxului. CÎmpia Își dezvăluie astfel obrazul trecător. Ea hrănește, dar se deschide să primească și mormintele. Nimeni nu va fi Îngropat Între iluzii pe munte. Acolo rămîne stînca singură În ploaie, ca un zeu virtual. Dacă va izbuti cineva, lovind-o cu o daltă, s-o facă să surîdă, va deveni chiar zeu, un zeu cu orbitele goale Întoarse spre neant... În tablourile
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
dispare, dovadă că s-a transformat pe sine Însuși Într-o himeră. FÎntîna este muntele său, iar propria sa imagine stînca sa. Își va Împinge această imagine spre un punct unde speră că se va contopi cu sine, Însă acolo iluzia se destramă. Și dacă În alții căutăm ceea ce ne seamănă sau ne neagă, am putea ști ce gîndește... (...Dacă aș fi Înțelept, ar trebui să port În mine un Minotaur mort, o spaimă Învinsă, dar sînt departe de o asemenea
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
separăm fericirea de moarte, pentru a o ajuta să dureze... Destinul e stînca; oricare dintre stîncile negre de soare și de apă care mărginesc acest țărm. Depinde Însă de mine ce voi ciopli În ea; un surîs absurd, Însetat de iluzii, sau un obraz care recunoaște moartea pentru a-și justifica setea de timp. Trebuie numai să am tăria să aleg și să decid. Simpla alunecare a mîinii pe piatra umedă nu-mi satisface rațiunea. Echilibrul lui Ianus nu e, În
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
devorat lent de ea ca de o plantă carnivoră. Și iată că el trece pe lîngă această seară care a Împrumutat culoarea mării, fără să creadă nici În lumina ce i-a Încălzit sufletul mai devreme. El merge cu o iluzie În spate. Nu memoria Îl copleșește și Îi atîrnă ca un imens mormînt de picioare, trăgîndu-l Înapoi, ci gîndul că amintirile sale nu sînt adevărate. Orfeu se teme că ceea ce „a fost” „n-a fost niciodată” și că, de fapt
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
va hohoti Într-un plîns inutil ca o fiară care urlă În pădure sub cerul gol. Dacă nu mai are nici o justificare nu i-a rămas decît să creadă În destin... Pe fața sa se crispează această ambiguitate: să accepte iluzia sau să se Înconjoare de pustiu. În clipa cînd nu mai suportă dilema, Orfeu se Întoarce. Abia după aceea religia sa Începe să fie remușcarea. Dar după aceea nici o iluzie nu va mai fi posibilă. Orfeu n-are dreptul la
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
destin... Pe fața sa se crispează această ambiguitate: să accepte iluzia sau să se Înconjoare de pustiu. În clipa cînd nu mai suportă dilema, Orfeu se Întoarce. Abia după aceea religia sa Începe să fie remușcarea. Dar după aceea nici o iluzie nu va mai fi posibilă. Orfeu n-are dreptul la speranță decît dacă va avea curajul să nu privească În urmă. Singura sa șansă e să respingă scepticismul. Pe pietrele nemișcate cresc doar lichenii pe cînd din nisipul Încins de
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
nu trăiesc decît din Încredere, din puterea de a nu-i suspecta că nu sînt adevărați. Fata Morgana e nu un viciu al deșertului, ci o făgăduială. Singura pe care o poate face deșertul, unde gestul lui Orfeu alungă toate iluziile. Trebuie să ne agățăm de țărmul cel mai Însorit al Îndoielii, spunea frumos un poet. Aceasta Înseamnă că Orfeu a alungat umbra Euridicei deoarece n-a avut curajul să creadă În ea. Într-un fel e vinovat. Dar, ca și
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
judeca totul ca la cursele de automobile... Pe de altă parte, dacă se instalează Între ruine, un creator autentic o face doar pentru a clădi cu ele altceva decît a fost edificiul inițial. Ar trebui să mă refer iar la iluzia neoclasică de a recupera Elada. Și la faptul că singurii care au făcut, Într-adevăr, să strălucească din nou soarele elenic, au fost cei care au vorbit despre apusul său ineluctabil. Dar vreau să spun altceva; că riscul de a
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
clipă, fremătînd și respingînd Încă o dată lecția amară a indiferenței. Fata Morgana Piramidele sînt goale, repetă unii cu Încăpățînare și tristețe, În vreme ce Don Quijote, fericit și eroic, pornește, scoțînd un strigăt de triumf, spre altă moară de vînt. Îndoielile ca și iluziile se Întîlnesc În vîrful piramidei. Zeul liniștii, Harpocrate, era, se crede, de origină egipteană. În Grecia și la Roma statuia lui era de obicei așezată la intrarea templelor, aceasta putînd să Însemne și invitația de a nu vorbi În templu
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
pe tine Însuți”, și de deasupra porții de intrare, „Cel cu mîinile necurate să nu se apropie. Departe de aici”. Dealtfel, a doua poruncă e condiția celei dintîi. Și putem trece peste faptul că acum piramidele sînt goale. Nici o altă iluzie mai rezistentă la decepții n-a creat deșertul. Celelalte dansează scurtă vreme pe nisip, se destramă În vînt, populații sporadice și fictive ale deșertului, dar piramida a rămas catedrala credincioșilor În nemurire; aici au venit să Îngenuncheze și să se
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
mîngîia, de a Înțelege și de a suferi? O fericire care Închide ochii să rămînă singură? Pe măsură ce aș asculta glasul fierbinte și posomorit al Cassandrei, aș vedea tot mai clar că ea stă cu mîinile goale, Într-o așteptare fără iluzii, ca În povestea Danaidelor osîndite să umple cu apă un butoi fără fund. Și n-ar avea ce să-mi șoptească decît un gînd cu care nu am ce face: Privește această mare și această dimineață care va semăna cu
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
doua zi Își recapătă luciditatea și, umilit de rușinea nebuniei sale care-l făcuse de rîsul adversarilor, Își străpunge trupul cu sabia. Pentru o zi el a fost un Don Quijote avant la lettre; dar un Don Quijote care nu rămîne Înlăuntrul iluziei sale și, trezindu-se, vede morile de vînt cu care s-a războit stînd batjocoritoare cu aripile desfăcute În vînt. Decăderea din iluzie aduce după sine decăderea din mister. Un Don Quijote internat Într-un ospiciu pentru a se vindeca de
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
o zi el a fost un Don Quijote avant la lettre; dar un Don Quijote care nu rămîne Înlăuntrul iluziei sale și, trezindu-se, vede morile de vînt cu care s-a războit stînd batjocoritoare cu aripile desfăcute În vînt. Decăderea din iluzie aduce după sine decăderea din mister. Un Don Quijote internat Într-un ospiciu pentru a se vindeca de rătăciri și vedenii n-ar interesa decît medicul său. Și poate și mai rea, În cazul lui Aiax, e decăderea din ceea ce orgoliul
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
singura religie. Camoens, naufragiat, a Înotat spre țărmul mării ținînd Într-o mînă deasupra apei manuscrisul epopeii care avea să-l facă celebru. Nu s-ar putea o concluzie mai tristă decît aceea că Fata Morgana (sau Hiperboreea) e o iluzie necesară. Pronunțîndu-i numele, am Întors spatele sfinxului pentru a zîmbi. Și pentru a renunța la altă mărturie Întrucît printre zei nu vom avea nevoie de ea; ne mulțumim cu o baie violentă de lumină. Sfinxul moare printre arborii luxurianți care
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
lui Gogol. Aurel Munteanu a interpretat peste 100 de roluri, fiind un prim amorez foarte solicitat, atât în comedia de salon, pentru care avea o ținută și un anumit farmec, cât și în roluri de compoziție. Astfel, era cuceritor, în Iluzia fericirii, și convingător, de pildă, în Sonata Kreutzer. Aurel Munteanu a pendulat între Iași și București, dar cred că rolurile carierei sale au fost realizate la Iași și a revenit către ele... Acest actor îmbina eleganța scenică a lui Tony
Personalităţi ieşene: omagiu by Ionel Maftei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91547_a_93092]
-
nu căzuse psihic, ca mai apoi, să revină cu greu la realitate. Tot ce exista în mintea ei, într-un mod imaginar, îi provoca teamă. De ce să-i fi fos teamă? Tresărea la gândul că ar putea să păcălească acea iluzie a fericirii pe care o căuta cu disperare ca un cerșetor cu sufletul gol, ca o pasăre neobosită în zbor. Suferea... Undeva în prăpăstiile și hăul din ea aluneca ceva ca niște pietre, lovind-o crunt, lăsând zăpezile imaginare să
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
se jucase Nicky cu Alin odinioară mai păstrau amintiri plăcute. Patul în care era așteptat Valentin la ore târzii îi părea un obiect lipsit de valoare sentimentală. Numai cerul rămăsese același. Trebuia să treacă și peste zbuciumatele amintiri și chinuitoarele iluzii. A. Cenușiul dezamăgirii Relația dintre ea și Valentin se răcise. În locul dragostei, în cuibul de nebunii se instalase indiferența și ura. Tot ce fusese frumos între ei, înfiripat cu migală în zeci de zile și nopți se topise ca o
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
de om avea nevoie de ajutor pentru a depăși un prag greu din viața lui. După toate încercările ei, Leon continuă să alunece vizibil, conștient într-un gol degradant. Carlina pierduse orice speranță, toate așteptările și promisiunile lui rămânând o iluzie, o bârfă a lumii în care trăia. Leon nu luase în calcul și faptul că poți primi ajutor în viață de la cine nu te aștepți, că astfel poți depăși unele momente critice dintr-un segment din viață hărăzit a fi
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
multe ori bărbații și femeile își defăimează partenerii și se descotorosesc de ei ca de o pereche de pantofi uzați. Diferența este că femeile rabdă și tac, suferind mai mult decât bărbații. Alin nu trecuse prin așa ceva, dar era victima iluziilor. Ambiția mușcase cu putere din inima sa mare și învățase să nu cadă pradă slăbiciunilor de rând. Dragostea adevărată nu se împiedică de nimicuri căci la rândul ei este tot o ambiție veritabilă. Ziua era pe sfârșite. Alin era fascinat
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
Se hrănea cu iubirea lui ca pământul cu răsăritul fiecărei zile, iar setea și-o potolea cu săruturi din belșug ca la fântâna Edenului. Câte visuri, câtă dragoste, câtă iubire existau atunci în inima lor! Dar dacă acestea rămân niște iluzii? Dar dacă toate se destramă într-o zi ca noaptea în albastrul dimineții? Nu! Nu vreau să devin o bănuitoare! Glasul lui încă mă mai tulbură plăcut deși sunt schimbări nebănuite între noi. Primăvară e afară și în mine. Puțin
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
piept cu putere sau ți-ar împlânta un pumnal pe neașteptate. Ar fi vrut, dacă ar fi fost cu putință să se uite într-o oglindă , să își vadă chipul și sufletul ciopârțite fără vină. Murise femeia din ea. Toate iluziile, toate visele păreau pe un teren minat, greu de trecut. Sperase să se întâlnească într-o formă de zile mari. Pasărea iubirii nu va mai locui în cuibul său. Va locui de acum în singurătate. Simțise din capul locului că
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
ci și anii de dinainte o umpleau de regret. Nici un an din căsătoria ei nu fusese lipsit de regrete. Se căsătorise din mare dragoste cu Nicky, cu gândul să își petreacă viața alături de el. Apoi au început defăimările, victime ale iluziilor, iar remușcările nu îi erau străine. Chiar în clipa aceea lui Carmen îi părea rău că venise. Situația de față părea fără precedent și explica totul, fără cuvinte. Ce tâmpenie! Ce prostie! Știu ce am de făcut! Nu voi mai
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
istorioare despre cum se jufuiesc unii pe alții, fără scrupule, păcăliți de câte o bandă de analfabeți, coate goale care sunt în stare să comande și o armată. Nu poți să îți imaginezi prin câte trec cei veniți aici după iluzia unui vis! - Te-ai întrebat vreodată cât îmi este de greu aici, cum câștig un ban și câte laturi primejdioase are străinătatea? Sunt tot felul de șmecheri, de adunături. Unii au sufletele meschine și cu fețe luminoase, sunt prietenoși cu
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
deopotrivă părinții și era pregătită să meargă înainte. Dar în mintea ei tânără de adolescent trăgea nădejde că într-o bună zi, mai devreme sau mai târziu, părinții ei își vor găsi un nou început. Era un vis și nevinovate iluzii de copil. Se spune că cei care iubesc cu sufletul au o filozofie a lor. Se manifestă printr-un puternic simț al izolării față de ceilalți și uneori le place să se retragă în singurătate. Victoria nu avea nici un motiv să
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]