14,154 matches
-
sub ochii reci ai unei supraveghetoare, dar să fac penitență și după aceea, pentru că oamenii erau lași, mi se părea prea mult. În acele momente de furie, eram în stare de un gest care să cadă ca o palmă peste obrajii contemporanilor mei. Pe urmă, am preferat să mă încarc cu otravă și să trec prin tristeți crâncene, când îmi venea să le cer iertare iezuiților de care-mi bătusem joc. ― Îi condamni pe cei care se sinucid? ― Nu. Nu-i
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
unde aerul e umed și rece, aici pe coline, mă toropește plăcut căldura. Și nu mă satur să umblu prin iarba îngălbenită de soare. Trebuie să mă rușinez de asta? Nu mi se pare că-mi poate spune cineva de la obraz așa ceva. Iar dacă ar face-o, aș avea și eu dreptul la dispreț. De ce, în timp ce pe seama mea se clevetesc vrute și nevrute, nimeni nu mai pomenește numele inchizitorilor care m-au silit să abjur? Nimeni nu-i arată cu degetul pe cei
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
moartea ei. Și uite că acum sunt în stare chiar să discut despre moartea Juliei... Degeaba râdem de Nero. ― Nu văd legătura. ― Când a murit Popeea, Nero a ieșit în drum îndurerat și, rătăcind, a întîlnit un tânăr al cărui obraz semăna în mod straniu cu al soției sale defuncte. L-a adus la palat, a pus să fie castrat și s-a însurat cu el. Oamenii care pot înlocui atât de ușor un adevăr cu altul sunt ori nebuni ori
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
râsul pe care de atâtea ori l-am auzit, fără să aparțină cuiva anume. Am izbit cu putere chiar în despicătura buzelor și mă așteptam să țâșnească sânge. Când colo, buzele s-au lăbărțat numai pentru a-mi azvârli în obraz un hohot de râs și mai nerușinat. Simțeam că fierb de furie și loveam ca un nebun în buzele de piatră, fără să mă mai opresc, iar râsul acela continua batjocoritor... Am visat, după aceea, un șarpe imens care mânca
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
groasă și pantaloni în dungi. La gjt purta o cravată lată, cu nodul gros, încheiată sub gulerul scrobit. Pe pântec i se vedeau lampasurile ceasului și lanțul cu verigi cizelate pe margini. Nevastă-sa, o femeie mărunțică și negricioasă, cu obrazul supt, se fîsticise în niște foi lungi, abia călcate, neștiind ce să spună mai întu. Fata nu se vedea, dar din odaia alăturată se simțea o răsuflare iute, de om care pândește. 22 Tot Aglaia i-a descurcat: - Dumnealui este
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
alături se auzi o mișcare abia simțită, dar nu se ivi nimeni. Stere privea peste prag, doar o zări-o. - Tu n-auzi? se înciuda și maică-sa, ridicîndu-se. O aduse de mână. Un fulg de fetișcană, năltuță, subțire, cu obrazul limpede și priviri deschise. Îi juca sângele sub bluza albastră de atică, unde se ghicea pieptul tânăr, neîmplinit. Nici nu se uita la ei. Cu ochii tot în jos, că pricepuse. Stere se ridică. - Dă mâna Iu domnu Stere, o
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și-a lăsat-o la poartă. Au vorbit puțin, că-i era frică să nu vină hapsânul din oraș. Lina i-a spus necazul. Nu se putea face nimic, trebuia să se supună. Băiatul ascultase cu capul în pământ. Pe obrazul oacheș se lăsase tristețea. Ar fi vrut să plângă, dar i se făcuse rușine. Își mușca buzele mici și scormonea țarina cu piciorul. La despărțire i-a întins repede mâna și-a fugit. Ajunsă acasă, a căzut pe pat, ostenită
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
răbdare. Ea nu răspundea. - Mă, copila tatii, eu îți vreau ție răul? Spune! Se auzea numai torsul motanilor, alături. - Crezi că e vreun părinte care dorește să-și nenorocească fata? Ai auzit tu de asta? Zi! Lina nu răspundea. Pe obraji îi curgeau lacrimi. - Haide, nu plânge, fu cuminte! Domnu Stere o să fie ca un părinte, o să aibă grijă de tine, o să te ducă la casa ta, să fii și tu negustoreasă, să te respecte lumea și să spună: "Uite fata
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cap, blagoslovind, după el mireasa, cu ochii în pământ, ginerele, spăsit și pătruns, brutarul ferind luminările, nașa, socrii mândri, Aglaia și Grigore lăcrimând. Au ieșit apoi la trăsuri, înghesuiți de curioși. Răsuflară. Afară ardea soarele și boarea primăverii le răcori obrajii. Stere se apropie de Lina. - Ți-e frică? o întrebă. -Da. - Las', c-o să fie bine! Se despărțiră. Părinții, cu Grigore și nevastă-sa plecară spre casa dogarului, că acolo era petrecerea. Nunii porniră la fotograf. Birjarul chiui o dată la
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
gară se uita curioasă. Nașul saluta în dreapta și-n stingă cu pălăria. Om cunoscut! Din când în când, își potrivea mustățile ca o coadă de rândunică peste buzele late și pline. Trăgea în piept aerul proaspăt și o ciupea de obraji pe mireasă, făcîndu-i curaj. Nașa își ținea pălăria neagră, cu calotă, să nu i-o sufle vântul. Stere ofta și își freca nerăbdător bărbia, privind pe furiș chipul femeii. Lina nu spuse nimic până la fotograf. Atelierul era aproape. Străbătură piața
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Aglaia chiuia în curte: -Zi, mă! Zi! Așa! Așa! Caii se opriră. Mulțimea se îngloti spre trăsură, să-i vadă. Când să coboare, mireasa îl zări pe Nicolae al ei. Se ascundea după niște muieri. Avea privirea tristă și pe obraji i se săpase o linie aspră, care-l făcea mai bătrân. I se păru mai frumos și, o clipă, u veni să plângă. Din spate, nașul îi apucă brațul și o purtă peste pragul curții, aducînd-o în fața lăutarilor. Se încinse
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ei, pe ginere roșu și încălzit de vin, pe taică-su cu cravata lui lată de sărbătoare care atârna peste pântecele încins cu o curea, totul un cerc alb, mișcător. Aproape fără să știe, trecea din brațe în brațe, simțea obrazurile aspre, aplecate peste fața ei, mustățile meșterilor gîdilînd-o. Brutarul făcea ocolul nevestelor cu o pernă în mână, jucând după măsurile cântecului și, în cele din urmă, îngenunche în fața miresei. Fata se aplecă și-i întinse obrazul. - Nu, se scutură nașul
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
brațe în brațe, simțea obrazurile aspre, aplecate peste fața ei, mustățile meșterilor gîdilînd-o. Brutarul făcea ocolul nevestelor cu o pernă în mână, jucând după măsurile cântecului și, în cele din urmă, îngenunche în fața miresei. Fata se aplecă și-i întinse obrazul. - Nu, se scutură nașul, dă-mi gura! Împrejur răsunau râsetele mesenilor. Ea strânse dinții, și el o mușcă de buze, cu poftă. Mirosea a mâncare și a rachiu. Lina luă perna de jos și, uluită, căută cu ochii un loc
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
deschidea și se închidea fără încetare. Când râdea, i se vedeau dinții rari, pe care muierea îi ascundea cu un bariz ce-i ținea capul înfășurat. Vițe cenușii de păr îi scăpau de sub legătura prost făcută și-i cădeau peste obraz. Și le îndrepta repede, mai se bătea cu palmele ei osoase pe genunchii ascunși sub o fustă neagră, largă și încrețită. - Numai să ai grijă de el, spunea, e cam pădureț, și mă uit la tine, maică, biserică de fată
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ținea drept. Se așeză lângă Lina. Soacra se ridică și spuse că pleacă. Cârciumarul o rugă să mai rămână să mănânce cu ei, dar ea nu voi. O sărută pe Lina și o ținu multă vreme la piept, umezindu-i obrazul cu lacrimi. - Să fii cuminte, fata maichii. S-asculți. Mâine am să vin cu taică-tu pe aici, să-mi spui dacă nu ți-a fost urât... Negustorul o duse până aproape de casă, peste maidan, ferind-o de câini. Când
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
am curățat, puișorilor... Și se scutură pe fundul pantalonilor. Seara cădea repede. Urmele soarelui se șterseseră. Gunoiul luneca tăcut, surd, așezuidu-se mai jos în straturi. Hoții se adunară. Erau cinci. Patru caiafe și ucenicul. Tunși, cu chipuri negre, tăiați în obraz. Gheorghe aprinse un foc de vreascuri. Flăcările se târâră o clipă la picioarele lor desculțe și pâlpâiră. - Tu ești Paraschiv? fl întrebă pe cel tânăr Bozoncea. - Eu, se băgă el mai în sufletul pungașilor. Hubăhil îl măsură dintr-o ochire
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
știi să dai? mai întrebă Stăpânul cu glas răgușit, și o clipă cercelul de argint, legat cu ață roșie de ureche, sclipi în lumina focului. Avea niște ochi mohorîți'și blânzi, mai negri și mai adânci. Era spătos și pe obrazul muncit, stflcit în bătăi, nu se citea nimic. Mișca greu palmele mari și cu degetele își aruncă mai spre ceafă șapca unsuroasă. Când se urnea, în buzunarele largi u sunau creițarii câștigați la barbut. În picioare purta pantofi în două
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
mari și blânzi, neadăpați de cu dimineața. Mai erau și curioși căscând gura, copii desculți, hoți de armăsari, cu cuțite lungi la carâmbi, mirosind a drojdie, cu ochii-n patru, stăpâni de herghelii și polițai cu șepci înalte, băuți, cu obrajii ca para focului, gata dup-un bacșiș, ce se plimbau fără scop, prefăcîndu-se că știu totul. Târgul boilor se întețea la urmă. Gheorghe se dădu lângă geambași și bouari și întrebă ce prețuri erau în ziua aia. Unii îl cunoșteau
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
auzeau lăutari și chiote din prăvălia neluminată, cu geamuri afumate și înalte. Era mai mult o petrecere, că locul aducea bani. Unul vindea, altul cumpăra, cum s-ar 64 zice, nu era degeaba. Împrejur, numai negustori, fuduli și ghiftuiți, cu obrazul plin, duhnind și înjurîndu-se. Tot Cațaveiul, Ggîrlea, Buzeștii, din Dealul Spirii, de la Mandravela, Zece Mese, din Rahova și Foișorul de Foc. Slugile hangiului cărau băutura în ulcele de pământ ars, smălțuite pe afară, cu toarte vechi de alamă. Împrejur, se
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
o baracă cu geamuri, legată în trei șindrile, și s-a apucat de treabă. Singur și ăsta. Avea de lucru. Tundea lucrătorii, zidarii și ceferiștii. Știa să dea cu gura, să le spună cîte-n lună și-n stele, le rădea obrajii aspri, îi potrivea pe la sărbători; mahalagiii și-au trimis și copiii să le scurteze chicile. Mai târziu s-a plătit de datorii, și-a cumpărat un sticlete, 1-a pus într-o colivie legată cu funde bogate, o oglindă cam
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
viața ei dacă nu s-ar mai fi întîmplat câte ceva... De la o vreme, Cristu Surcel bătea mai des drumul Cuțaridei. Sosea în faetonul lui înalt, lovind caii, cu garnițele pline de lapte, în cămașă albă, desfăcută la gât, roșu în obraz, plin de sănătate, vesel, chiuind și înjurînd. Când lipsea Stere, se da aproape de tejghea, cu ochii în ochii Linei. Nu spunea nimic. Bea numai cu sete rachiul, se uita afară. Tot singur. Se scula mai devreme, tot aici îl găseau
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ea un fel de tremurat. Se încurca în sticle, ofta și-o ținea și o frică de bărbat. Se învîrtea pe afară, își făcea de lucru, nu era chip. El o chema iar, mai cerea un cinzec, cu privirile în obrajii ei. Avea o mustață rară, roșie ca pana de cocoș, pe care o tundea des cu degetele subțiri și albe. Linei îi era mai mare rușinea. Intrau alți clienți, se uitau la bolintinean: lucrul dracului, ei singuri în toată prăvălia
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
A dat să-i zică ceva, că-i prea de dimineață, că n-a măturat, n-a fost chip! El s-a apropiat repede și-a întrebat-o neted: - Cucoană nu vrei să pleci cu mine? Linei i-au ars obrajii de rușine. A încercat să se întoarcă, dar Cristu o înșfăcase de mână și spunea: - Mi-ai mâncat inima! Ce zici? Te duc în Bolintin. Am să te țin ca pe-o prințesă! Nimic nu-i nevoie să faci! Decât
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
să-i ceară bani. Cârciumarul se lăsa greu. Unii se apucaseră să negustorească spre Filantropia, alții își luaseră locuri. Oltenii se întinseseră, își mai adăugaseră un loc pentru grădinărit. Precupeți vechi, simțiseră ce se ridică în Cuțarida. Prinseseră cheag, aveau obrajii roșii de trai bun. Dar cei mai mulți erau săraci. De unde să le iei banii, dacă nu ți-i mai dă? Cumpăraseră locurile cu economii. Aici scăpau de impozite și de datorii, trăiau ca vai de ei, câte patru într-o odaie
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
de sufletul țâncului ăsta? De ce-l otrăviți? - Cine-l otrăvește?! îl învățăm! se făleau ăilalți. - Să știe de mic! Copiii erau însă deprinși cu toate relele. Ascundeau țigări prin buzunare și fumau pe maidan, câte doi-trei, pută se îngălbeneau la obraz. Aveau frați mai mari la care se uitau, cine să-i stăpînească? Bărbații erau plecați toată ziua la muncă, femeile cu treburile lor, ei slobozi. Fugeau de la școli, tot în câmpul Cuțaridei se adunau cete-cete. Și de se găsea câte
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]